INTERVIU cu Parintele Justin. Sfantul Maslu sa fie remediul pentru crestinul-ortodox si sa nu accepte cardul de sanatate cu cip

Va prezentam un extras din interviul cu Parintele Justin, aparut in nr. 14 al revistei ATITUDINI, referitor la cardul de sanatate despre care am aflat ca este obligatoriu, nedandu-se nicio alternativa la acesta.

Sa se mai duca crestinii la spitale daca se introduc cardurile de sanatate cu cip biometric?

Nici vorba! Ce sa faca in spitale? Mai degraba te imbolnavesti in spital; te duci acolo cu o boala si te intorci cu inca vreo doua acasa. Dar eu cred ca se vor mai gasi cativa medici crestini, de buna credinta, care sa ajute si fara mijlocirea acestor cipuri. Poate ca si medicii sunt chemati acum de Dumnezeu la o marturisire si Domnul asteapta sa vada raspunsul lor. Daca medicii din Romania ar protesta impotriva implementarii acestui sistem, si motive sunt – Slava Domnului! – poate ca statul nu le-ar mai impune ca obligatorii cetateanului nostru. Dar, nu – se tem ca nu cumva sa isi piarda postul. Cat pentru crestini ii sfatuiesc, ca atunci cand sunt bolnavi, sa cheme preotii Bisericii, asa cum ne invata Scriptura si sa ceara sanatate prin rugaciunile de la sfantul maslu. Ne-a dat Dumnezeu acest remediu. De ce nu il folosim?

Cititi interviul integral pe site-ul ATITUDINI.

20 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In Apocalipsa zice ca Fiara o sa puna semnul pe mana sau pe frunte, dar se poate ca cipul pe card sa fie sa obisnuiasca lumea cu semnul Fiarei: " Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte."
    ( Apocalipsa 13, 16).

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    grea decizie..Dz face minuni da e adevarat si lucreaza neincetat dar daca ai un copil mic care are urgenta nevoie de ajutor medical..sau daca tu ai nevoie de o interventie chirurgicala...hmm...grea decizie.Dz stie ce ne asteapta!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    MIRRA,

    Este o blasfemie sa scrii Numele Sfant al DOMNULUI asa cum o faci tu. Am incercat sa deslusesc ce inseamna cele 2 litere...si m-am cutremurat. sa spui la Spovedanie.
    (Oare ce fel de crestini sunt cei asemenea tie....si cu ce scop umbla pe blog-uri ortodoxe?)

    DUMNEZEU Cel Drept sa-ti treaca cu vederea aceasta nesocotinta!

    Cu tristete,
    ...

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am o foarfeca buna acasa !!! Abia astept sa o folosesc pt card.

    Cum adica, card de sanatate cu cip ??? Chiar asa totul trebuie sa fie cu CARD ? Orice facem in viata asta trebuie sa depinda de un card ? In orice activitate ?? Card in sus si card in jos.

    E aberant !! Josnic !! Sub demnitatea umana !!
    De asta, am renuntat si la cel de la banca. Pentru ca nu mi se pare corect sa mi se impuna. Mai ales ca e cu cip.
    Voi renunta si la buletin (cu cip)
    Si la card de "sanatate" cu cip.
    La permis cu cip.
    La pasaport cu cip.

    De ce sa fim monitorizati ?? Unde se mai respecta drepturile fundamentale ale cetateanului ?? Constitutia parca garanta acest lucru.
    Ce ne e tot frica de moarte sau de infometare. Oricum, de murit tot vom muri. Macar sa murim din dragoste pt Dumnezeu, pentru mantuirea sufletului.

    Iata insa cateva versuri despre acest "viclean" card:

    Inversati cuvantul CARD

    Inversaţi cuvântul CARD şi vedeţi cine-i duşmanul
    Iar când veţi lua salariul, din ianuarie, de la anul
    Veţi simţi pe pielea voastră, pe-antihristul şi infamul
    Cel cu „666” mincinosul şi tiranul.

    Noi citim din stânga-n dreapta şi nu invers ca evreii.
    C-ARD în smoala lui satana cei ce cred în fariseii
    Ce aduc jale cumplită bărbatului şi femeii
    Şi sminteală; să nu afle la ăst „lacăt” felul cheii.

    Oameni buni, deschideţi ochii şi feriţi-vă de CARD
    Altfel, voi veţi fi gazela între dinţi de leopard.
    Diabolic i-acest nume; este iadul cu mult fard,
    Fură suflete naive, care veşnic apoi ard.

    Asta e prima capcană şi-apoi, alta şi mai şi
    Dacă lumea nu-i atentă, foarte greu va ispăşi
    Cu implant fixat sub piele ori pe frunte va păşi
    Şi Ucigă-l toaca, astfel, planul îşi va depăşi.

    Pe-acest CARD, neruşinatul, şi pe toţi asemenea lui
    Doamne, alungă-i dintre oameni, în focul pustiului
    Să „modernizeze” acolo; el, amicul şarpelui,
    Să-şi zdrobească de stânci capul, în bătaia vântului!

    Piei satană din natură; CARD precum tu te numeşti,
    Lasă suflete de oameni în credinţele cereşti.
    Nu le sta în buzunare, mintea să le-o nimiceşti
    Cu banul ce-ţi este ochiul şi suflete schilodeşti.

    Doamne-nlătură vrăjmaşul, pe post de „expert-contabil”,
    Care prinde-n mreje lumea, vrând să pară el amabil,
    Şi deschide-ne mari ochii, căci altfel, inevitabil,
    Lucifer răpeşte totul şi sfârşitu-i deplorabil.

    Să-ndreptăm spre Iisus rugă, să ne ierte de păcate
    Şi s-alunge dintre oameni toate poftele spurcate
    Şi cu CARD şi cu ispite şi religii profanate.
    Doamne, ia-ne lăcomia şi ne fă mai buni în toate!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Psalmul50,

    Bravo frate! Bine-ai zis!
    Te mai astept si cu altele!
    La Multi Ani!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa cum bine stiti, în spatele acestor acte cu cip se afla "neagra strainatate" descrisa de Marele nostru Mihail Eminescu în celebra sa "Doina".

    DOINA

    De la Nistru pân' la Tisa
    Tot Românul plânsu-mi-s-a
    Ca nu mai poate strabate
    De-atâta strainatate.
    Din Hotin si pân' la Mare
    Vin muscalii de-a calare,
    De la Mare la Hotin
    Mereu calea ne-o atin;
    Din Boian la Vatra Dornii
    Au umplut omida cornii
    Si strainul te tot paste,
    De nu te mai poti cunoaste.
    Sus la munte, jos la vale
    Si-au facut dusmanii cale;
    Din Satmar pâna 'n Sacele
    Numai vaduri ca acèle.
    Vai de biet Român saracul,
    Îndarat tot da ca racul,
    Nici îi merge, nici se 'ndeamna,
    Nici îi este toamna toamna,
    Nici e vara vara lui
    Si-i strain în tara lui.
    De la Turnu 'n Dorohoiu
    Curg dusmanii în puhoiu
    Si s' aseaza pe la noi;
    Si cum vin cu drum de fier,
    Toate cântecele pier,
    Sboara paserile toate
    De neagra strainatate.
    Numai umbra spinului
    La usa crestinului.
    Îsi desbraca tara sânul,
    Codrul frate cu Românul
    De secure se tot pleaca
    Si isvoarele îi seaca
    Sarac în tara saraca!
    Cine-au îndragit strainii
    Mânca-i-ar inima cânii,
    Mânca-i-ar casa pustia
    Si neamul nemernicia.

    Stefane, Maria Ta,
    Tu la Putna nu mai sta,
    Las' Arhimandritului
    Toata grija Schitului,
    Lasa grija Sfintilor
    În sama parintilor,
    Clopotele sa le traga
    Ziua 'ntreaga, noaptea 'ntreaga,
    Doar s'a 'ndura Dumnezeu
    Ca sa-ti mântui neamul tau!
    Tu te 'nalta din mormânt
    Sa te aud din corn sunând
    Si Moldova adunând.
    De-i suna din corn o data,
    Ai s'aduni Moldva toata,
    De-i suna de doua ori
    Îti vin codrii 'n ajutor,
    De-i suna a treia oara
    Toti dusmanii or sa piara
    Din hotara în hotara,
    Îndragi-i-ar ciorile
    Si spânzuratorile!

    Mihail Eminescu

    Îl ascult pe Cezar Ivanescu cântând "Doina" lui M.Eminescu.
    Fabulos totul! Si versurile lui Mihail si vocea lui Cezar!
    Si M.Eminescu si C.Ivanescu au fost asasinati din ordinul Aliantei Israelite Universale. Criminalii acestor patrioti români, continua sa asasineze fizic si spiritual românii si celelalte popoare crestine.

    Fiind la Bucuresti vara trecuta am colindat librariile si anticariatele sperând sa gasesc operele lui Cezar Ivanescu: "Timpul asasinilor", etc.. Nimic, nimic.....

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fratilor sunt un mic medic si cu ajutorul lui Dumnezeu nu voi intra in acest sistem diabolic.E un santaj oficial, de stat, murdar, obiectul santajului fiind sanatatea noastra. Cu putinul pe care il stim, cu putinul pe care-l vom putea face, nadajduim mai mult in Hristos ca va fi bine. Taina Sf. Maslu este esentiala pentru sanatatea duhovniceasca, dar si sufleteasca si trupeasca. Doamne ajuta!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    fratilor credetima ca pana nu am crezut prea mult in DUMNEZEU sau in prostia asta cu cardul dar dupa comentariul loi psalmul 50 mam cutremurat frate miai deschis ochii mersi !!!!!!

  9. AparamOrtodoxia

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://aparamortodoxia.bloging.ro/ Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva.Traim apocalipsa numai ca unii nu inteleg ca apocalipsa nu vine deodata trebuie sa se implineasca Sf Scriptura Biblia..... Meaj pentru unii .....Aveti ochii si nu ve-ti vedea ...aveti urechii si nu ve-ti auzii. Doamne Ajuta! Urmaritii Ingerul Digital 1......Ma Bucur Frate Apologeticum ca mai suntem cativa care nu ne-a daramat sistemul inca.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sfanta Treime este cu noi! Vom fi aparati! Credinta profunda si constanta! Amin!

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fratilor!

    Mare atentie mare !!!
    Filmele asa-zis "ortodoxe" Ingerul Digital 1 si 2 , sunt comandate de secta satanica NEW AGE.
    Teoria Rezonantei este prezentata ca lucrare dumnezeiasca. Total fals !!! Probabil insasi satana a scornit ideea asta si i-a indus-o regizorului. New Age-ul, secta satanica care crede ca ne poate insela cu idei "salvatoare" pentru omenire.

    O mare hula adusa la numelui lui Hristos.

    Imi pare nespus de rau, ca exista atatia preoti care recomanda aceste filme, ce blasfemiaza pe Dumnezeu in fel si chip.
    Imi pare nespus de rau, ca nu se cerceteaza cu seriozitate, invataturile eretice care sunt promovate de aceste filme.
    Si imi pare nespus da rau, ca luam totul de bun, fara sa luam in calcul ca acest imputit de satana, pe langa 10 invataturi ortodoxe, strecoara 2-3 erezii insesizabil de fine.
    Ati uitat ca el este mai teolog decat omul ? ...ca stie mai bine Sfanta Scriptura decat lenesii de noi ?

    Ati uitat faptul ca satana ii va amagi si pe cei prea-alesi ??

    Nu intru in amanunte, dar trag urmatorul semnal de alarma: in Ingerul Digital sunt prezentate multe adevaruri, dar si multe neadevaruri. Asa face diavolul, le amesteca ...ca-n felul acesta tot sa te prinda.
    Iar Adevarul si minciuna nu incap in aceeasi barca.
    Ce partasie are Adevarul cu minciuna ? Nici una.
    Ce partasie are apa cu focul ? Nici una.
    Ce partasie are credinta cu necredinta ? Nici una.
    Ce partasie are Hristos cu satana ? Nici una.

    Sfat: fugiti de Ingerul Digital (1 si mai ales 2) ca de IAD !!

    Iata ce zice Sfanta Scriptura :

    "Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume." (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan – cap 4, vers 1)

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Psalmul50
      te rog fa o analiza a acestor documentare ca sa fii mai credibil.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nici Sfintii Apostoli nu au crezut Invierea Mantuitorului, desi au respirat acelasi aer cu Hristos Dumnezeu ....ce sa mai spun de mine, un vierme nenorocit, care abia se taraste in mocirla de astazi.

    satana nu e prost, ci viclean ; asa cum spune rugaciunea domneasca.
    Atat va spun: deschideti bine ochii si Feriti-va!!

    Doamne ajuta!

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Amagirea poate veni de nici unde nu ganditi ! Da, cu totii trebuie sa ne rugam intr-adevar,dar sa nu fim melci,si mai ales,nu avem voie sa permitem nimanui,sa ne pateze cu nimic Sfant Ortodoxia noastra care trebuie lasata generatiior urmatoare la fel cum am primit-o ! Fruntea sus Romane,inima sus Crestine !Nu acceptati cardul satanic spre pierirea voastra vesnica,caci Bunul Dumnezeu are grija de toti marturisitorii Sai ! Nu traim mai mult de 70 de ani si nimanui plecat,in genunchi n-om sta decat in fata Sfintei Cruci ! ORTODOXIE sau Moarte !

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Inca o data m-am cutremurat cand am vazut stirea cu cardul de sanatate obligatoriu si nu am vrut sa cred ca este adevarat. Chiar nu puteam intelege rautatea conducatorilor nostri care s-au ridicat cu o furie oarba impotriva propriului popor. Cu forta in gura satanei. Asta ne harazesc alesii nostri. Astazi se vede o nerabdare nefireasca in actiunile slugilor celui rau. Parca antihristul nu mai are rabdare. Si strainii se minuneaza cat de repede si ieftin isi vand iudele neamului nostru parintii, fratii, nepotii, copii, viitorul, mantuirea. Daca iuda cel din Evanghelie era roman ma gandesc ca nu se putea implini profetia caci niciodata nu ar fi cerut atat de mult... 30 de arginti. Acum actiunile slugilor satanei sunt pe fata. Nu se mai feresc. Si-au dat seama ca de conducatorii nostri nu mai trebuie sa se fereasca ci doar sa la dea un oscior. Si ei ne vor vinde cu mult mai ieftin, se vor bucura si se vor uita ca tampii la arginti si-i vor saruta precum golum inelul pretios.
    In spitale nu gasesti aspirine si algocalmin insa pentru carduri si sistemul de cipare sunt cheltuite milioane de euro. Scopul "lor" nu este sa fie vindecati bolnavii acestei tari ci sa aduca intreaga populatie a Romaniei (si cei mari si cei mici) la inchinare si pecetluire si pana atunci sa le fim drept cobai pentru experimentele lor alimentare si nu numai. Medicamente nu ne mai dau insa au grija sa ne faca permanent analize. Curios... Stau si ma intreb ce analizeaza. Si-mi vin in minte vaccinurile "obligatorii" ce voiau sa le faca copiilor si copilelor neamului nostru. Imi vin in minte alimentele lor cu cenusa si E-uri, cu culturi de bacterii scabroase, cosmeticele cu avortoni, etc.
    Slugilor al satenei...
    -Nu ne mai impuneti obligatii in orice caci conform Constitutiei daca nu aduc atingere dreptului celuilalt nu mi se poate interzice un drept. Existenta unui drept nu poate fi alterata de o conditionalitate cu un moft satanic (cip) despre care s-a scris cu 2000 de ani in urma. Dreptul sa iau medicamente si hrana este mai presus de cipul vostru. Dreptul sa-mi primesc salariul nu poate fi conditionat de cipul vostru. Dreptul de a conduce masina nu poate avea nicio legatura cu cipul vostru. Dreptul la un act de identitate in tara mea in care imi platesc impozitele nu poate fi anulat de cipul vostru.
    - nu ne mai obligati sa platim dari catre firmele voastre de asigurari de... vant
    - nu mai distrugeti locurile de munca in numele profitabilitatii. Pentru arginti iuda l-a vandut pe Mantuitorul. Asa a ingaduit Mantuitorul, ca sa vada omul pentru ce isi va vinde sufletul si chiar pe Dumnezeu. Pentru a strange mai multi arginti vindeti tot: parinti, bunici, copii, credinta. Dati afara oameni pentru ca nu va mai satisface numarul argintilor blestemati pe care iati strans. Caci asa se intampla... Ce e blestemat nu va aduce niciodata pacea sufletului. Este ca un drum fara sfarsit... si fara odihna...
    Voi ne sunteti datori sa ne faceti voia stramoseasca nicidecum nu suntem noi obligati sa va facem voia voastra, voia acestui veac, voie diavoleasca.
    Avem dreptul la alegere intre bine si rau. Aceast drept este de la Tatal nostru. Nu va mai ridicati impotriva Tatalui Ceresc. Lasati-ne alternativa. Cipati-va parintii, bunicii, strabunicii caci ei v-au crescut si educat . Mergeti la ei si privindu-i in ochi implantati-va pecetea stapanului vostru. Ei prin botez, indiferent ca au vrut sau nu, v-au dat in bratele Mantuitorului iar voi, dupa o viata in care ati defilat cu talantii daruiti de Bunul Dumnezeu, va ridicati impotriva Celui care v-a daruit totul din iubire si impotriva semenilor vostrii. Bunul Dumnezeu sa va ierte... Dar noua lasati-ne libertatea de a alege... Pe Domnul Dumnezeul Nostru Iisus Hristos. Amin!

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Marian
    Frumoasa atitudinea ta. Si noi gandim la fel. Dar daca riposta va fi individuala, fara unitate, nu vom avea succes. Pe asta mizeaza si ei. Ce-am putea face sa informam cat mai multi romani de pericolul cardurilor si pe ticalosi sa-i impiedicam sa-si deruleze programul ?

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta! Ma numesc Madalina si e prima data cand intru pe acest forum. Si m-am bucurat mult sa vad ca mai sunt si oameni care sunt impotriva acestor carduri de sanatate. Drept sa va spun eram un pic trista si dezorientata deoarece de cateva zile incerc sa-i fac pe cei apropiati mie ca acest card nu e bun dar nu am reusit. Toti gasesc argumente...ca au copiii, ca de fapt nu face nici un rau si tot felul de scuze incat incepusem si eu sa-i cred. Acum dupa ce am citit comentarile voastre mi-am mai revenit si parerea mea e ca tb sa fim foarte uniti , sa ne incurajam unul pe altul pentru ca vrajmasul lucreaza foarte subtil si noi suntem slabi si singuri nu putem rezista. Si totusi trebuie sa fim foarte atenti pentru ca si noi putem cadea in inselare, ne trebuie sfatuitori buni si in special din randul preotilor pentru ca ei sunt luminati de Duhul Sfant. Trebuie sa avem dreapta socoteala si sa fim intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii.... Dumnezeu sa ne ajute, sa ne lumineze si sa ne calauzeasca pasii pe drumul mantuirii...

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fratilor,acu'am citit despre ingerul digital pe care l-am si vazut,nu stiu ce sa mai zic,sa ne apere Dumnezeu,ca bine nu e deloc in lume!Cat despre cardurile de sanatate,alta durere,hai ca noi astia mai in varsta suportam altfel durerea dar sa-ti vezi copilul cum sufera si nu poti sa-l tratezi din cauza ca n-ai acceptat cardul de sanantate.....

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Totul se face f. fin cu tehnica in stil diavolesc ,cercul se strange fin fara sa simta populatia toata ,incep cu sanatatea un punct f. important si vin urmatoarele pe rand ,deci pasaportul biometric a trecut si vor trece multe de partea lui SATANA daca ,nu trezim GENA NEPUTINTEI care este intru noi toti ?. DUMNEZEU sa ne de/a vointa multa ,curaj UNIREA si lumina lui , in minte si cohi ?.

  1. Pingback: Cardul de sanatate – un mijloc pentru facilitarea traficului de organe si de santaj asupra persoanei « † Apologeticum

Leave a Reply to Psalmul50 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*