Consiliul Europei legalizeaza hula impotriva lui Dumnezeu. Cata dreptate are mitropolitul Serafim despre sionistii de la Bruxelles

Consiliul european – Turnul Babel al vremurilor de apoi

Consiliul Europei a calificat hula impotriva lui Dumnezeu ca pe un „drept al libertatii individului”, ce nu poate fi calificat drept crima sau incalcare a legii. In darea de seama publicata de catre Comisia Venetiana, care este organ consultativ al Consiliului Europei pentru legislatia constitutionala, aceasta face deosebire radicala intre hula impotriva lui Dumnezeu siofensarea sentimentelor religioase. Expertii Consiliului European sunt de parere ca ura si invrajbirea religioasa, spre deosebire de hula, trebuie sa fie considerate drept incalcare a legislatiei, dupa cum se si confirma prin Legea celor 56 state membre a Consiliului Europei.

Deci, daca cineva manifesta repulsii fata de oarecare confesiune religioasa, numite de legea europeana „sentimente religioase”, o asemenea persoana ar putea fi condamnata pentru motiv de ura si invrajbire confesionala. Dar, daca cineva va huli impotriva lui Dumnezeu, unuia ca acesta i se va spune: „esti liber sa faci orice, sa spui orice. Consiliul Europei iti da libertate sa spui orice despre Dumnezeu, nu insa orice despre oameni ca reprezentanti ai confesiunuilor religioase”.

Noul idol numit „Consiliul European” il face pe om aici jos pe pamant „masura tuturor lucrurilor”, pentru ca in viata de apoi sa-l „proslaveasca” cu masura tuturor chinurilor iadului. Sfantul Vasilie cel Mare ne invata asa: „cand spunem Fiul, spunem si Tatal si Duhul Sfant”. Deci hula impotriva lui Dumnezeu, legiferata de Consiliul Europei, este o impotrivire la adresa Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Daca numai refuzul adevarului lui Dumnezeu este socotita ca hula impotriva Duhului Sfant si nu mai poate fi iertat in veacul acesta si nici in cel viitor, caci scris este: „Si tot cela ce va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; iar celui ce va huli impotriva Duhului Sfant, nu se va ierta” (Luca 12, 10), atunci ce se mai poate spune despre cei care se impotrivesc si Tatalui si Fiului si Sfantului Duh?

Toti cei care se ridica impotriva lui Dumnezeu sunt fii ai diavolului, sunt lepadati de Dumnezeu si de Biserica lui Dumnezeu prin care se dobandeste mantuirea sufletului. De aici sa cunoasteti ce fel de satanisti tin sceptrul puterii europene spre care tind cu multa infocare mintile intunecate ale politicienilor nedusi la Biserica. Daca numai despre hula im- potriva Duhului Sfant s-a spus ca nu are iertare, oare ce fel de ier- tare vor avea adeptii lucrarii masonice, ce se ridica impotriva Sfintei Treimi, prin planul de instaurare a puterii lui antihrist, aflat in plina derulare astazi, in lumea modernismului apostat de la Dumnezeu?

Este clar ca nici nu poate fi vorba de iertare in privinta lor. S-au infratit cu satana pe pamant, si tot cu satana vor mosteni in veci chinurile cele fara de sfarsit. Si, daca si dracii se tem si se cutremura gandind la ceasul osandirii lor de catre Dumnezeu, cum nu s-ar teme omul ce tagaduieste adevarul lui Dumnezeu? In Evanghelia Sfantului Ioan este mentionat ca Mantuitorul Hristos L-a numit de trei ori pe Duhul Sfant drept Duh al Adevarului (14, 26; 15, 26; 16, 13). Deci, cine tagaduieste si batjocoreste Duhul Sfant este lucrator si in lumea de azi, cu aceeasi putere ca si la inceput, si lucrarea Sfantului Duh este aceea de a-i incredinta pe oameni despre adevarul lui adevarul, tagaduieste si batjocoreste pe Duhul Sfant; tagaduieste si batjocoreste pe Dumnezeu, Care e duh si adevar.

Duhul Sfant este lucrator si in lumea de azi, cu aceeasi putere ca si la inceput, si lucrarea Sfantului Duh este aceea de a-i incredinta pe oameni despre adevarul lui Dumnezeu. Micsorand adevarul lui Dumnezeu si echivalandu-l cu o minciuna, slujitorii idolilor moderni au asociat puterea Duhului Sfant cu puterea lui satan, care este „tatal minciunii” (Ioan 8, 44). Dar ce inseamna hula impotriva Duhului Sfant? Este hula impotriva vietii si a sfinteniei lui Dumnezeu, dar si impotriva purtarii Sale de grija.

Aici se inscriu pacatele strigatoare la cer, precum spiritismul, vrajitoria, ghicitul, magia, practicarea satanismului, desconsiderarea celor sapte Sfinte Taine ale Bisericii. Hula impotriva Duhului Sfant este si ascunderea adevarului, atunci cand acesta este incalcat cu buna stiinta, precum se face azi prin cercurile ecumenismului apostat, ce si-a intors fata de la adevarul lui Dumnezeu. In numele „unitatii” si al „pacii”, este distrusa legea Bisericii Ortodoxe de atatea veacuri. Se incearca o „ajustare” a Duhului Sfant, potrivit mofturilor oamenilor cazuti – un fel de sfortari omenesti, prin care omul porunceste lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu nu-I revine decat sarcina de a accepta ceea ce doreste omul.

Se doreste o reinnoire a canoanelor Bisericii, caci cele ale Sfintilor Parinti ne constrang prea mult spre asceza; ne cearta si ne condamna pentru desfraul generalizat, pe care il tolereaza pana si fetele bisericesti; ne condamna pentru infratirea cu vrajmasii lui Dumnezeu. Fara lucrarea Duhului Sfant nu este posibila mantuirea, si nici existenta Bisericii ca institutie divino-umana; nu este posibila nici slujirea ei, caci prin Darul si lucrarea Sfantului Duh se pastreaza unitatea, sobornicitatea si apostolicitatea Bise- ricii si tot prin aceasta se impart oamenilor harismele dumnezeiesti. Cel care prin erezie ori alte invataturi gresite s-a rupt de unitatea Bisericii Apostolice, unul ca acela s-a rupt si de la lucrarea Sfantului Duh, cazand din cinstea de iconom al Tainelor lui Dumnezeu(I Corinteni 4, 1);a pierdut pecetea Duhului Sfant de la Botez, arvuna a vietii viitoare(Efeseni 1, 13-14),caci numai astfel, omul poate fi numit purtator de Duh Sfant.

Lui Zaheu i s-a iertat iubirea de averi; femeii pacaoase i s-au iertat pacatele trupesti; talharului de pe cruce i s-au iertat talhariile si multor altora li s-au iertat multe alte pacate. Acestia au gresit impotriva Fiului Omului, care ne-a poruncit sa nu fim lacomi de averi, sa nu desfranam, sa nu fim marturie mincinoasa, insa pacatele impotriva Duhului Sfant, precum erezia, slujirea satanei, stricarea adevarului de credinta etc, nu sunt iertate la Dumnezeu, pentru ca cei ce le practica s-au lepadat de „Duhul adevarului, Care va va invata pe voi tot adevarul” si au intrat in slujba „tatalui minciunii”, adica a diavolului. Cei dintai, care gresesc impotriva Fiului lui Dumnezeu, reinnoada legatura cu Dumnezeu prin pocainta, pe cand cei care s-au lepadat de Dumnezeu, s-au facut vrajmasi ai Sai.

La cei dintai este slabiciune, pe cand la cei din urma, este indaratnicie. La cei dintai, sufletul calatoreste prin intuneric, insa macar doreste lumina. La cei din urma, sufletul calatoreste prin intuneric si numeste intunericul lumina. Nu intrati in slujba lui satan. Ramaneti in duhul lui Dumnezeu, care este Duhul Adevarului si al mantuirii noastre. Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire; si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata; si putini sunt care o afla. Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinlauntru sunt lupi rapitori, caci unii ca acestia vorbesc lumii „despre dumnezeu”, dar ei vorbesc despre dumnezeul lor mincinos, chiar daca il numesc tot cu numele de „hristos”.

Scris este de la Dumnezeu ca: „Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu, Celui din ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea” (Matei 7, 21-23).

sursa: Ortodox liber

15 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Deci, daca cineva manifesta repulsii fata de oarecare confesiune religioasa, numite de legea europeana „sentimente religioase”, o asemenea persoana ar putea fi condamnata pentru motiv de ura si invrajbire confesionala.

    Daca mai vb despre catolici sau ce scrie in Talmud,o sa fim pasibili de pedeapsa.Ce poate sa le treaca prin cap la masonii aia care conduc totul de la Bruxelles.Cat semne sunt si oamenii tot orbi raman...

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Piei Satano= Consiliul Europei!
    Piei Satano= Uniunea Comunista Europeana!
    Piei Satano= Organizatia Natiunilor Unite!
    Piei Satano= tuturor organizatiilor care se închina lui Lucifer!
    Piei Satano=Patriarul Daniel al României!
    Piei Satano=Traian Basescu si guvernul lui satanic!

    Mi-ar trebui pagini întregi sa enumar toate organizatiile si pe cei care se închina Satanei.......

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://garduldefier.wordpress.com/2010/12/29/doctorul-mengelecel-care-s-a-pus-pe-daramat-de-simboluri-crestinedoreste-implant-cu-microcip-pentru-cersetorii-bucuresteni-ti-au-ordonat-fratii-de-la-loja-sa-pui-planul-in-aplicare/

    Ce vrea sa faca masonul de Oprescu...

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    saracii de ei !
    cum pot sa slujeasca unuia care-i uraste ?!

    DUMNEZEU SINGUR ODIHNESTE SUFLETELE !

    DIAVOLUL LE CHINUIE !

    DOAMNE AJUTA !

    Mircea

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    I-si vor primi plata lor. ,,...A Mea este razbunarea..."...(ce le poti cere unora in care diavolul si-a facut chilie in trupul lor.)

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Las' ca nici noi nu lasam avorturile ! Sunt cabinetele de ginecologie si holurile spitalelor pline de femei si tinere.

    Dumnezeu trimite pe Duhul Sfant, dar omul in ticalosia lui zice : - La gunoi cu Tine, Duhule Sfinte !!! Treci la gunoi !!!

    Si uite asa avorteaza "mamicile" pruncii lor, nevinovati.
    Mantuitorul zice : "Lasati copiii sa vina la Mine", iar noi ii lasam sa mearga la tomberon.

    Asa vietuire, asa rasplata de la Dumnezeu. Sau nu stiati ca ne meritam soarta ?!?
    Zeci de milioane de avorturi !!!

    Cat sange sa mai inghita pamantul asta ???

    Eu zic ca, totusi, e prea bine. Asta e prigoana ? Chiar nu simt nimic.
    Sa mai asteptam 15-20 de ani, si atunci va fi asa cum trebuie. Prigoana, adica. Pentru ca cine semana vant, culege furtuna.
    Stransoare puternica fratilor, nu gadilituri in talpi.

    Cand o sa avem obrajii arsi de fierbinteala lacrimilor, atunci va fi doar inceputul prigoanei.

    ICXC-NIKA

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daca, Consiliul Europei accepta hula impotriva lui Dumnezeu, noi, ortodocsii romani, si toti ceilalti ortodocsi ai altor neamuri membre ale ue, nu putem cere IESIREA DIN UE??? chiar nu se poate iesi din UE?

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ar fi bine daca am avea textul original al Consiliului Europei in care:" Consiliul Europei a calificat hula impotriva lui Dumnezeu ca pe un „drept al libertatii individului”, ce nu poate fi calificat drept crima sau incalcare a legii." Sa facem rost de acea dare de seama a Comisiei venetiene...
    Eu am cautat pe internet dar n-am gasit...
    Daca am avea textul original l-am putea trimite/arata Patriarhiei, si i-am putea cere sa se adreseze Consiliului Europei, sa ceara iesirea din Uniunea Europeana.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @anca
      12-06-2009, Gardianul, Dumitru Manolache

      Consiliul Europei a calificat hula împotriva lui Dumnezeu ca un drept al libertatii individului, ce nu poate fi calificat drept crima sau încalcare a legii, anunta agentia Interfax, citata de Pravoslavie si preluat de Lacasuri Ortodoxe. În Darea de seama publicata recent de catre Comisia Venetiana, care este organ consultativ al Consiliului Europei pentru legislatia constitutionala, aceasta face deosebire radicala între hula împotriva lui Dumnezeu si ofensarea sentimentelor religioase. Totodata, expertii au mentionat ca ura si învrajbirea religioasa, spre deosebire de hula, trebuie sa fie considerate drept încalcare a legislatiei, dupa cum se si confirma prin Legea celor 56 state membre a Consiliului Europei. În multe state europene, exista legi conform carora hula împotriva Duhului Sfânt se pedepseste, dar în practica acestea se aplica foarte rar. Totodata, în majoritatea statelor musulmane, hula este considerata drept încalcare grava, asa incat se pedepseste cu moartea. (sursa)

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ admin

    Deci, agentia Interfax, anunta ca, Consiliul Europei a calificat hula impotriva lui Dumnezeu ca un drept al libertatii individului, ce nu poate fi calificat drept crima sau incalcare a legii.
    Dar, Consiliul Europei n-are un text scris, prin care spune asta? Darea asta de seama a Comisiei venetiene nu mai exista pe vreun site?
    Vreau sa spun ca, daca am avea textele oficiale (originale) in care se vorbeste de hula impotriva lui Dumnezeu, ca drept al libertatii individului, am putea scrie Patriarhiei: "uite ce sustine Consiliul Europei, cereti iesirea din UE ! "

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      http://assembly.coe.int/main.asp?Link=/documents/workingdocs/doc07/edoc11296.htm
      sau aici:
      http://assembly.coe.int/main.asp?Link=/documents/adoptedtext/ta06/eres1510.htm
      Attacks on individuals on grounds of their religion or race cannot be permitted but blasphemy laws should not be used to curtail freedom of expression and thought.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumesc.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cine huleste pe Dumnezeu va raspunde singur in fata creatorului.Asa ca nu va impacientati.Dar daca faceti vrajba intre oameni pe motiv ca religia voastra e deasupra altei religii,atunci meritati sa mergati la inchisoare. Respectati dreptul fiecaruia la propia sa religie, la propia sa libertate de gandire.Ce va intereseaza pe voi ca unul este mahomedan sau catolic sau baptist,ETC.Daca voi credeti ca religia voastra e cea mai buna nu aveti decat sa faceti asta fara a striga in gura mare si a arunca cu buzduganul in capul celorlalti oameni care nu gandesc ca voi.Pacatele sunt personale si nu raspundeti voi de ele.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ ioana

    eu prin a cataloga hula impotriva lui Dumnezeu ca un drept al libertatii individului, vad o incalcare a credintei mele, care condamna hula impotriva lui Dumnezeu. Deci, eu n-am cum sa fiu multumita, linistita, sa nu ma impacientez.
    Era usor sa se spuna ce-ai spus tu, cel ce va huli pe Dumnezeu va raspunde in fata lui Dumnezeu.
    Eventual sa se fi si subliniat faptul ca nu va face inchisoare pentru asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*