Mitropolitul Augustin de Florina in incercarea de a depasi sinodal dezbinarea produsa de schimbarea calendarului in Grecia

Biserica Eladei in fata problemei vechi-calendaristilor

– referat din 12 ianuarie 1995 –

Sfantul Sinod mi-a incredintat sa fac un referat despre problema vechi-calendaristica. Chiar daca in urma cu sase ani (1989) ca (arhiereu) sinodal am dezvoltat foarte mult tema aceasta, cu toate acestea nu numai ca nu s-a inregistrat nicio imbunatatire, dar mai mult mergem spre mai rau. Ne aflam inaintea unei schisme foarte primejdioase pentru unitatea Bisericii. Voi spune din nou cele necesare si Va rog, Preafericite si Inaltpreasfintitilor Parinti Sinodali, sa ascultati acest referat al meu precum si solutiile propuse in el.
Pururea pomenitul si inteleptul profesor Hristos Andrutzos, raspunzand la intrebarea despre chestiunea vechi-calendarista a spus ca in sens mai larg tema este pur astronomica. Si asa cum observa autorizatul profesor Dimitrios Katsis, „Nedesavarsite sunt ambele calendare, si cel iulian si cel gregorian, cu diferenta ca cel iulian pierde o zi la 128 de ani, iar cel gregorian pierde o zi la 3320 de ani” (vezi Θρησκευτική και ηθική Εγκυκλοπαίδεια – Enciclopedia religioasa si morala, Vol. VI, pp. 46-50).
Asadar, de vreme ce este vorba despre calendare nedesavarsite (imperfecte), sa-i lasam pe astronomi sa se certe si sa cada de acord. Altfel ni se potriveste observatia Apostolului Pavel „Tineti zile si luni si timpuri si ani?” (Galateni 4, 10). Valoarea unei sarbatori crestine nu consta in a tine sarbatorile conform recomandarilor astronomilor, ci in a patrunde in continutul mai profund al fiecarei sarbatori. Asa cum observa Sfantul Ioan Gura-de-Aur: Trebuie sa examinam nu cand vom sarbatori, ci cum vom sarbatori. Iar in Biserica Veche, asa cum invata Istoria bisericeasca, sarbatorile nu se tineau in aceeasi zi. Insasi sarbatoarea Nasterii lui Hristos, radacina tuturor sarbatorilor crestinatatii, intr-o zi se tinea in Apus si intr-alta zi in Rasarit. In timpul Sfantului Ioan Gura-de-Aur, aceasta mare sarbatoare s-a reusit sa fie adusa in aceeasi zi. Si aceasta impreuna-sarbatorire, asa cum observa Sfantul Ioan Gura-de-Aur in Omilia lui la sarbatoarea Nasterii lui Hristos, a fost un eveniment imbucurator. Cu toate acestea, si atunci s-au aflat unii crestini, care nu erau de acord si tulburau linistea Bisericii. Schimbarea calendarului nu loveste in dogme, in consecinta este posibil ca sarbatorile sa se tina in zile diferite. Dovada? Sarbatoarea Sfantului Ioan Gura-de-Aur de pe 14 septembrie s-a mutat pe 13 noiembrie. Iar sarbatoarea Sfantului Gheorghe se muta de multe ori in a doua zi de Pasti. Iar in ceea ce priveste sarbatoarea Pastelui, aceasta – printr-o hotarare a Primului Sinod Ecumenic, s-a stabilit sa se sarbatoreasca in prima Duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara. In ceea ce priveste celelalte sarbatori, acestea pot fi sarbatorite in diferite zile sau chiar sa fie mutate, in urma unei hotarari unanime a Patriarhiilor si a Bisericilor Autocefale ale Ortodoxiei.

Dar, din nefericire, hotararea schimbarii calendarului in Elada nu a avut loc in urma unei hotarari unanime a tuturor Bisericilor Locale ale Ortodoxiei. Iar curios este ca Hrisostomos Papadopoulos, ca arhimandrit si profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, membru important al Comisiei desemnate de Venizelos pentru calendar, a hotarat ca nu este timpul pentru o astfel de schimbare. Din nefericire insa, el insusi, ca Arhiepiscop al Atenei, in urma presiunii revolutiei lui Plastira (Nicolae Plastira, 4 nov. 1883 – 26 iulie 1953, a fost in trei randuri prim-ministru in Elada n.tr.), a purces in 1923 la aceasta schimbare fara hotararea celorlalte Biserici Ortodoxe, iar schimbarea astfel facuta a provocat o mare furtuna in Biserica. Si este o realitate ca s-a folosit o violenta brutala pentru a impune disciplina celor care nu voiau sa se supuna. Cativa dintre ierarhi, ca pururea pomenitul Irineos al Kassandriei, au protestat. Dupa furtuna, o parte din crestinii ce apartineau Bisericii Eladei, si sub influenta unor monahi din Sfantul Munte, au proclamat revolutia si au reusit sa-i atraga pe multi la parerile lor. Astfel, s-a creat asa numita chestiune a vechilor-calendaristi, care chinuie Biserica deja de 70 de ani si mai bine si, din nefericire, inca nu mijeste ziua rezolvarii ei. Imi amintesc ca in istorica Manastire Longobarda din Paros, atunci, monahii erau gata sa paraseasca Biserica Eladei, dar Mitropolitul de atunci al Paronaxiei – Ierotheos, cu un argument inteligent, a reusit sa-i convinga. A vizitat Sfanta Manastire si s-a indreptat catre egumenie in prezenta Sfantului Egumen, Parintele Filotheos Zervakos. Cand a vazut ceasul manastirii, care indica o anumita ora, Ierotheos si-a scos din buzunar ceasul lui si zice monahilor:
– Ceasul vostru nu indica ora exacta, pentru ca eu imi fixez ceasul dupa observatorul din Atena.
Monahii, fara sa inteleaga sensul mai indepartat al actiunii episcopului, au acceptat observatia si au indreptat ora gresita a ceasului lor. Atunci, arhiereul le-a spus ca ceva asemanator s-a intamplat si cu schimbarea calendarului. Astfel, Sfanta Manastire nu a trecut in tabara vechilor calendaristi.
Dar, din nefericire, raul nu s-a oprit aici.
Sub influenta acelor monahi din Sfantul Munte, raul a avansat mai mult, iar monahii aghioriti au denuntat Biserica Eladei eretica, ridicand astfel calendarul la rang de dogma. Au dat tonul la ura impotriva episcopilor Bisericii. In zi de sarbatoare, asa cum mi-a povestit pururea pomenitul Mitropolit Teoklitos al Grevenelor, s-au napustit asupra arhiepiscopului Hrisostomos si cu foarfecele cu care tund oile i-au taiat barba. Si l-ar fi omorat, daca n-ar fi intervenit acel ierarh viguros. Raul insa a inaintat si mai adanc si a ajuns la culme, cand vechii calendaristi au proclamat Tainele Bisericii Eladei ca nule (lipsite de valabilitate) si au inceput sa reboteze pe crestinii care se duceau dupa ei!
Dar nu primeau doar mireni. In sanul lor erau primite si multe elemente clericale care nu erau in randuiala; care fusesera condamnate de catre Biserica Eladei pentru diferite fapte anticanonice. Si cel mai rau este ca vechii calendaristi au ajuns intr-un razboi intern intre ei si s-au divizat in multe tabere, fiecare sub propriul arhiepiscop, partizanii lor urandu-se de moarte. Nicidecum nu ne bucuram pentru asta. Este foarte dureroasa aceasta dezbinare. Unele familii s-au dezbinat: unii membri tin sarbatorile pe vechi, iar altii pe nou si se urasc intre ei, iar o multime de clerici ai vechilor-calendaristi, episcopi si preoti – daca se cerceteaza acrivia succesiunii apostolice – sunt lipsiti de hirotonie canonica. Lucrul acesta este groaznic, daca se are in vedere indemnul Sfantului Ioan Gura-de-Aur: „Lupta-te pentru canonicitatea hirotoniei tale ca pentru credinta”. Astazi, problema vechi-calendarista a luat mari proportii. Cu sase ani in urma Sfantul Sinod Permanent, compatimindu-i pe vechii-calendaristi m-a insarcinat sa contribui la o punte peste prapastia dintre noi si ei, dar si la o impacare a taberelor vechi-calendariste intre ele. Insa acea incercare a mea a esuat. Raman de neinduplecat pe pozitiile lor, batjocorindu-se intre ei.
Chestiunea vechi-calendarista, care – cum n-ar fi trebuit – a aparut in Biserica Eladei, aminteste de miscarea asa-numitilor vechi-credinciosi (lipoveni) ai Bisericii Ruse, a asa-numitilor rascolnici, care a rezultat din faptul ca Patriarhia Rusiei a indraznit sa corecteze greselile din cartile liturgice, greseli care proveneau din cauza traducerii gresite a textelor liturgice grecesti. Si de remarcat ca nu doar poporul simplu, ci si multi invatati apartin randurilor lor, printre care si cunoscutul Alexandr Soljenitan. Un fel de vechi-credinciosi sunt si vechii-calendaristi. Nu negam ca intre ei sunt si barbati minunati, ca si monahi care se disting prin morala si asceza. Centrul lor este Sfanta Manastire Esfigmenu din Sfantul Munte Athos, care sub conducerea curajosului egumen Eftimie, promoveaza o impotrivire viteaza, iar deasupra fortaretei a inaltat un steag ce are inscriptionat „Ortodoxie sau moarte!”.
Pentru ca „nu exista vreun rau din care sa nu iasa un bine” („tot raul spre bine”), dupa teoria pururea pomenitului Andrutzos, care afirma in Morala sa ca exista eterogonia scopurilor, nu trebuie sa trecem sub tacere ca prin lupta vechilor-calendaristi s-a reusit si ceva bun. Care este lucrul acesta? Ca din punctul de vedere al relatiilor cu statul, aceasta miscare – oricat de regretabila si sfasietoare-de-inima ar fi prigoana pe care a suferit-o – a izbutit sa creeze o Biserica, in care statul – care continuu intervine nu doar in cele externe, ci si in cele interne ale ei – nu intervine in amanuntele subiectului, pentru ca ea a intrerupt relatiile cu statul. Si nu ezitam sa amintim, ca avand legatura, faptul ca atunci cand, cu cativa ani in urma (1987), Biserica Eladei dadea o lupta impotriva imixtiunilor statului in treburile ei interne, multi vechi-calendaristi emotionati de scopul acelei lupte si uitand diferentele, s-au pozitionat solidari cu ea. Vechi-calendaristii au libertate si independenta economica. Pentru asta sunt demni de lauda clericii lor, pentru ca fara sa primeasca ceva din banul public reusesc sa supravietuiasca din contributiile benevole ale credinciosilor. Este asta un lucru mic? Statul de astazi nu este statul lui Constantin cel Mare. Este un stat care voteaza legi anticrestine si denatureaza morala crestinilor. De 150 de ani, Biserica este chinuita de interventiile statului. Dar aceasta constituie o tema pentru un alt referat, iar asupra acestuia am tratat pe larg in cartea noastra „O Biserica libera si vie”.
Totusi, este adevarat ca dincolo de diferentele celor 13 zile, vechii-calendaristi, in mijlocul modernismului care domina in secolul nostru, constituie o voce de protest, pe care ar fi pacat s-o ignoram si s-o respingem. La acest energic protest sa luam aminte toti si in mod deosebit Patriarhia Ecumenica. Lozinca vechi-calendaristilor „Respect pentru Sfanta Predanie a Ortodoxiei!”, are un mare rasunet in poporul nostru ortodox, care uluit si consternat aude ca Patriarhia Ecumenica pe de-o parte ii afuriseste pe fiii credinciosi ai Bisericii, iar pe de alta parte tolereaza actiuni scandalizatoare ale episcopilor din climatul Patriarhiei, care printre altele simpatizeaza cu ereticii si mai ales cu miscarea ecumenismului, pe care pururea pomenitul Iustin Popovici a caracterizat-o pan-erezie.

Ce trebuie sa se intample?
Raspundem curajos. Din nefericire aceasta simpla tema astronomica s-a impotmolit si este foarte spinoasa. Repet, nu loveste in dogma. Cu toate acestea, a atacat unitatea Bisericii, care trebuie sa fie pazita cu orice sacrificiu. Vechi-calendaristii, din nefericire, nu cedeaza. Raman neclintiti pe pozitiile lor, ii caracterizeaza zi de zi cu vorbe grele pe ierarhi, construiesc biserici unde liturghisesc clerici caterisiti de catre tribunalele bisericesti. E groaznic!
In sfarsit, exista parerea de a reveni la situatia dinaintea lui Hrisostomos Papadopoulos, chiar daca am fi caracterizati inapoiati. Mai bine sa fim caracterizati inapoiati, decat necredinciosi si eretici.
Iar pentru ca tema nu e cu putinta sa fie rezolvata unilateral de catre Biserica Ortodoxa a Eladei, sa urmarim rezolvarea acesteia de catre un Sinod Panortodox, la care sa participe reprezentantii tuturor Patriarhiilor Ortodoxe si ai Bisericilor Autocefale. Acest lucru este necesar pentru a se examina chestiunea canonicitatii hirotoniilor tuturor episcopilor si celorlalti clerici ai Bisericii vechi-calendaristilor, de fapt acesta va valida si va invalida. Indraznesc sa spun ca o multime dintre ei nu au fost hirotoniti canonic si ma tem ca vor reclama marea obraznicie de a ne calomnia ei pe noi ca anticanonici. Smerita mea opinie este ca pentru solutionarea chestiunii acesteia trebuie sa revenim la vechea randuiala de dinainte de 1923. Desigur, pentru convocarea unui Sinod Panortodox pentru rezolvarea acestei chestiuni, asa cum se prezinta situatia astazi, exista multe greutati. Dar sa cadem la Domnul cu smerenie si sa lucram in Adevar si in Dragoste.
Acestea am avut de raportat Sfantului Sinod Permanent in continuarea referatului meu din 1989. Si, plin de durere pentru intreaga situatie bisericeasca, vazand ca se adauga din ce in ce un nou material explozibil in lucrurile noastre bisericesti, indraznesc sa ma indrept catre Domnul cu o rugaciune din inima, o rugaciune luata din troparele Prohodului Domnului:

Pace Bisericii
Si mantuire poporului Tau
Daruieste-le prin Invierea Ta.

(sursa: PelerinOrtodox, traducere: Fratia Ortodoxa Misionara „Sfintii Trei Noi Ierarhi”)