Reprezentantii oficiali ai Bisericii Ortodoxe la Dialogul Teologic cu catolicii urmaresc, conform propriilor declaratii, o unire cu catolicii care se va sprijini pe traditia comuna a Bisericii Nedespartite dinainte de epoca schismei din 1054. Aceasta perspectiva a reconfirmat-o Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sarbatoarea Sfintei Chiriachi, vorbind in biserica cu acelasi nume din Kontoskali, unde printre altele a spus: „Noi, ortodocsii, credem ca pe terenul Bisericii Nedespartite a primului mileniu putem intr-un mod sigur sa ne reintalnim si sa ne unim (a se intelege cu romano-catolicii)”.
Cu toate acestea, un dialog cu catolicii care se sprijina doar pe teologia Parintilor dinainte de schisma desconsidera teologia ortodoxa patristica dezvoltata la jumatatea mileniului al doilea.
Insistenta catolicilor in kakodoxie (rea-credinta, erezie) si deplina lor despartire de Biserica prin schisma de la 1054 i-a condus pe Sfintii Parinti la scrierea si rostirea unor cuvinte de combatere a kakodoxiei papistase. Un exemplu caracteristic sunt cuvintele „Despre purcederea Sfantului Duh” si celelalte cuvinte impotriva latinilor ale Sfantului Grigore Palama, prin care s-a formulat lamurit invatatura ortodoxa despre purcederea Sfantului Duh si teologia energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Prin cuvintele Sfintilor Parinti impotriva catolicilor, care s-au scris dupa schisma, s-au descoperit in toata dimensiunea lor rataciri ca „Filioque”, harul creat, primatul papal si infailibilitatea si atatea alte kakodoxii.
Membri ortodocsi ai Comisiei Mixte de Dialog nu pot sa mearga la dialog cu catolicii, marginalizand traditia si ampla invatatura a Sfintilor Parinti despre catolici care a luat nastere dupa primul mileniu. Adica, atunci cand va ajunge spre dezbatere chestiunea „Filioque” – care in mod normal ar fi trebuit sa fie prima din temele dialogului – reprezentantii ortodocsi nu o vor dezbate in baza teologiei Sfantului Grigorie Palama sau a Sfantului Marcu Evghenicul, ci se vor sprijini doar pe teologia Parintilor „Bisericii nedespartite din primul mileniu”? Poate exista o unitate intru adevar cu catolicii fara acceptarea din partea lor a teologiei marilor Parinti ortodocsi ai epocii de dupa schisma?
Intoarcerea catolicilor la Biserica cea Una, Sfanta, Ortodoxa nu se realizeaza prin cautarea „drumului comun din primului mileniu”, ci prin pocainta papistasilor si prin primirea din partea lor a intregii Teologii Ortodoxe si a intregii vieti bimilenare a Bisericii.

(traducere: Fratia Ortodoxa Misionara „Sfintii Trei Noi Ierarhi”)
Sursa: Orthodoxos Typos, 10.09.2010, via Pelerin ortodox

Citit si:

In asteptarea noii intalniri de dialog cu papistasii, din toamna acestui an, grecii isi pun problema refuzului

Se va oficia din nou in marea biserica Sfanta Sofia din Istanbul, dar din pacate de catre ecumenisti impreuna cu ereticii