Diavolul inselator al neamului omenesc foloseste nenumarate metode pentru a ne amagi, intre care doua de capetenie: cea dintii este de a ne face sa credem ca el si lucrarea lui sunt doar plasmuiri ale mintii noastre, neavind așadar ființa de sine (pentru aceasta, vezi tot materialismul ateu, care propovaduieste atit lipsa lui Dumnezeu cat si a potrivnicului Satana); pe de alta parte, tot el iși propovaduiește (prin slujitorii sai) ființa si lucrarea, dar in chip mincinos si strimb. Si vedem bine ca satanismul infloreste in formele cele mai nebunesti si mai dezgustatoare, smintindu-i desavarsit pe cei gata smintiti prin patimile lor peste fire si impotriva firii. Adevarata primejdie sta insa in incercarea celui rau si viclean de a-i sminti, de va fi cu putinta, pe cei alesi (Matei 24:24), adica pe Crestini, pe cei care au primit, prin botez, darul cunostintei adevarului. Si cum face aceasta vrajmasul nostru? Raspandind – prin toate mijlocele ce-i sunt la indemana: carti, presa scrisa (site-uri, n.n.), televiziune, filme – otrava mincinoaselor talcuiri ale Bibliei, si mai ales a cartii Apocalipsei. Aici este marea inselare, fiindca cea mai desavarsita minciuna este aceea care se sprijina pe adevar. Iar raul cel mai rau este ca noi, Ortodocsii, avem adevaratele talcuiri insuflate Sfintilor Parinti ai Bisericii de Insusi Dumnezeu-Duhul Sfant, dar nu ne folosim de ele, si astfel ne facem mai necredincisi decat paginii, care nu au primit aceste daruri minunate, si hulim pronia dumnezeiasca.

Fiindca, in marea Sa purtare de grija, Dumnezeul a toate si Ziditorul nostru nu ne-a lasat intru necunostinta, precum suntem plecati sa credem cei mai multi dintre noi. Astfel, prin alesii Sai purtatori de Duh Sfant, ne-a invatat intreaga istorie, de la ce a fost intru inceputuri si pana la ce va fi cand ne vom intoarce la El intru viata cea de veci. Si toate acestea au fost cuprinse intr-o singura carte – numita chiar Cartea („Biblia”), fara inceput si fara Sfarsit – adica in Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament.

Deci ce ne spune Biblia? – dupa o impartire a faptelor care ne este folositoare pentru acest cuvant. Intii de toate, ne aminteste ceea ce suntem din fire: niste fapturi cu totul si cu totul deosebite de celelalte, singurele aduse intru fiinta cu suflarea gurii lui Dumnezeu (Facerea 2:7) si „dupa chipul si asemanarea Lui” (Facerea 1:27). Ce inseamna aceasta? Ca Facatorul a toate ne-a zidit liberi si nemuritori, pentru a ajunge la o vreme, prin infiere, dumnezei dupa dar, dupa cum e scris: „Caci Eu am zis: Toti sunteti dumnezei si fii ai Celui prea inalt” (Psalm 81:6). Apoi, Cartea Facerii ne istoriseste caderea omului din firea sa, prin neascultare si mandrie, inrobirea de buna voie fata de Satana (cel cazut mai inainte din firea sa) si inceputul pribegiei omenirii intr-o lume a suferintei si mai ales a lipsei de nadejde ca se va putea rascumpara vreodata de sub stapanirea celui rau. Caci, intr-adevar, ce ar fi putut da omul pentru a-si dobandi inapoi liberarea de tirania mortii si a diavolului? Si atunci Dumnezeu, in nespusa Lui iubire de oameni, a hotarat sa i-a datoria omului fata de diavol asupra Sa si sa o plateasca omeneste. Dar cum? Intrupandu-Se El Insusi, prin Persoana Fiului, intru un om asemenea noua, dar fara de pacat, deci intru un nou Adam. Si, pentru ca oamenii sa poata primi acest infricosator pogoramant, a vestit dinainte, timp de multe veacuri, nepovestita intrupare a Hristosului („Unsului”) Sau, prin Prooroci. Cuvintele acestora, insuflate de catre Sfantul Duh si cuprinse in toate cartile proorocesti ale Vechiului Testament, s-au implinit odata cu negraita nastere din Fecioara a Dumnezeu-Cuvantului. Nasterea Mantuitorului, propovaduirea Sa, rascumpararea omenirii prin moartea si invierea Sa, toate acestea sunt cuprinse in Evanghelii. Mai departe, Faptele Apostolilor cuprind intoarcerea firii omenesti la Tatal, prin inaltarea lui Hristos Iisus la cer, si infiintarea, prin pogorirea Sfantului Duh, a Bisericii, adica a adunarii celor care se impartasesc de Hristos-Dumnezeu prin Sfintele Taine, si mai ales prin Sfanta Taina a Impartasirii cu trupul si singele Sau. De acum, prin Sfanta Taina a Botezului si apoi prin celelalte, orice om a capatat puterea de a-si cistiga mantuirea, adica de a iesi de sub robia Satanei si a se intoarce la ascultarea lui Dumnezeu, al carui fiu dupa dar ajunge prin impartasirea cu Fiul „cel intii nascut intre multi frati” (Romani 8:29).

Dar aceasta a insemnat totodata si inceputul razboiului dintre Satana si Biserica lui Hristos, caci diavolul nu-si poate primi infrangerea fara sa incerce „a-i pierde, de va fi cu putinta, si pe cei alesi” (Matei 24:24). Mai ales ca el stie prea bine ca si-a pierdut puterea pe care o avea inainte de rascumpararea omenirii prin Cruce, incat rastimpul domniei lui asupra acestei lumi a pacatului s-a scurtat iar vremea judecarii sale de catre Hristos, intru a doua Sa venire, se apropie cu fiecare zi ce trece. Si, pentru ca Biserica sa poata duce fara teama acest razboi, Purtatorul de grija a toate a dat Apostolilor o proorocie, in care mai inainte vesteste patimirile Bisericii, pana la biruinta ei desavarsita asupra „sarpelui celui de demult” (Apocalipsa 12:9), atunci cand Hristos-Dumnezeu Se va pogori in slava, ca Imparat si Judecator, va reinnoi lumea, il va dobori pe diavol impreuna cu toti ai lui intru focul cel nestins si ii va aduce langa Sine pe toti ai Sai intru viata cea fericita. Astfel, se va incheia istoria pricinuita de greseala Evei si a lui Adam, si va incepe o alta, pe care nu o putem decat banui. Iar proorocia aceasta, pusa in scris, se numeste Apocalipsa (adica „descoperirea”) Sfantului Ioan Teologul, ultima carte cuprinsa in canonul Noului Testament. Cuprizind asemenea infricosate vestiri ale viitorului, Apocalipsa este cea mai tainica scriere biblica. Este atit de tainica, incat nici nu se afla in canonul slujbelor bisericesti chiar daca Tipicul randuieste a fi citita la slujba Miezonopticii de sambata noaptea, alaturi de epistolele Noului Testament, intre Vecernie si Utrenie, incepand cu Duminica tuturor Sfintilor.

In cele ce urmeaza, vom deslusi locurile din Apocalipsa Sfantului Ioan privitoare la vremurile cele mai de pe urma, fiind de mare folos pentru intelegerea faptelor pe care le traim cu totii in acesti ani. Si ne vom folosi de talcuirea Sfantului Andrei al Neochesariei (veacul al V-lea), la care vom adauga si din cuvintele proorocesti ale Sfantului Ambrozie al Mediolanului (veacul al IV-lea) si ale Sfantului Arhiepiscop Averchie Tausev (din veacul trecut). Si sa o luam de la inceput:

„«CAPITOLUL I: (stih 1) Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care Dumnezeu I-a dat-o ca sa arate robilor Sai cele ce trebuie sa se petreaca in curand.»

«Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care Dumnezeu I-a dat-o (…)»/ Descoperirea [apocalipsis, in elina, n. m.] – este aceea a tainelor celor acoperite, cand se lumineaza intelegerea Stapanului fie din visele de la Dumnezeu, sau intru priveghere, dintru luminarea lui Dumnezeu (aievea, nu in somn).

Si, cand zice ca aceasta I s-a dat lui Iisus Hristos de la Dumnezeu, inseamna ca Tatal I-a dat lui Hristos descoperirea dupa omenirea Sa, caci dupa dumnezeire El le stie pe toate. Iar vorbind de robii ce trebuie sa invete si de Ingerul ce I-a slujit [in stihul 2, n. m.], pune inaintea oamenilor marirea dumnezeirii lui Hristos, caci dumnezeirea le are slujitoare pe toate. Dumnezeirea lui Hristos le-a fost aratata slugilor sale.

«(…) cele ce trebuie sa se petreaca in curand (…)»/ Prin aceasta, insemneaza si ca unele descoperiri sunt proorocii despre cele care incepeau sa se implineasca si ca cele ce vor fi aproape de Sfarsitul veacului se vor arata curand si nu vor zabovi, pentru ca o mie de ani se socoteste la Dumnezeu «ca ziua de ieri ce a trecut si ca o straja de noapte» (Psalm 89:4).

«(stih 2) Si El, prin trimiterea Ingerului Sau, i-a destainuit-o robului Sau Ioan, care a marturisit Cuvantul lui Dumnezeu si marturia lui Iisus Hristos, pe toate cate le-a vazut.»

Din cele ce i s-au zis si i s-au aratat, ca un prooroc a vazut cele ce sunt si cele ce vor sa fie. Si zice: Hristos imi graieste ca un stapan slugii sale. Prin Ingerul Sau, mi-a aratat acestea mie, ca sa marturisesc «marturia lui Hristos» prin cele ce am vazut – cele ce sunt, si cele ce vor sa fie, care sunt ascunse de la oameni – si sa propovaduiesc intoarcerea celor ce aud.

[Iar Sfantul Ambrozie talcuieste stihul de mai sus asa: „Acest loc ne arata ca nu e vorba de un alt Ioan, ci de acela ce a scris si Evanghelia, care si la Cina s-a plecat pe pieptul Domnului, in Care erau asezate «toate vistieriile stiintei si intelepciunii ascunse» (Coloseni 2:3). El a marturisit Cuvantul lui Dumnezeu cand a spus: «La inceput era Cuvantul (…)» (Ioan 1:1). /…/ Si a aratat «marturia lui Iisus Hristos, toate cate le-a vazut» /…/ caci Iisus a facut multe minuni si mari semne de fata cu ucenicii Sai /…/ pentru ca aceia ce vor urma sa poata vedea dinainte viitorul.”]

«(stih 3) Fericit este cel care citeste si cel care asculta cuvantul acestei proorocii si pastreaza cele scrise in aceasta! Caci vremea este aproape!»

Aici, ii fericeste pe cei ce citesc si pe cei ce asculta prin faptele bune, caci de acum aproape este vremea ce sta pusa inaintea celor ce li se cuvine sa dobandeasca fericirea. Si tuturor le este spre lucrare, adica pentru a savarsi fapte bune in viata de acum. Precum zice Domnul: «Lucrati pana este ziua, caci va veni noaptea, cand nimeni nu va mai putea sa lucreze» (Ioan 9:34).[…]

Si, intr-alt chip, este aproape vremea rasplatirii luptelor [duse de Crestini, caci] putina este munca vietii de acum daca se aseamana cu viata viitoare.

[In urma Sfantului Andrei, episcopul Averchie zice si el, mai scurt: „Fericit este acela care, citind aceasta carte, se va pregati pe sine prin viata sa si faptele credintei pentru viata cea de veci, intrucat trecerea in vesnicie este aproape pentru fiecare dintre noi.”

Iar Sfantul Ambrozie adauga: „Nu sunt fericiti cei ce doar citesc sau asculta cuvantul lui Dumnezeu, dar nu-l pastreaza. Caci multi sunt care citesc si asculta proorociile, insa ele nu-i folosesc cu nimic pe acestia, care sunt de fata numai cu trupul, dar nu si cu mintea. Pe acestia putem sa-i plangem impreuna cu Proorocul: «Cu urechile veti auzi, si nu veti intelege; cu ochii veti vedea, si nu veti pricepe» (Isaia 6:10). Caci nu sunt fericiti cei ce propovaduiesc Scriptura dumnezeiasca din iubire fata de lume, iar nu din dragoste pentru Dumnezeu. De aceea zice Proorocul: „Intelepti spre a face rau, bine sa faca insa n-au stiut” (Ieremia 4:22).

«Caci vremea este aproape!» De buna seama, /vorbeste/ de vremea Judecatii /celei mari si infricosate/. Caci, daca rastimpul de la venirea Domnului si pana la Sfarsitul lumii pare a fi lung, asemuindu-se insa cu primele timpuri, el este scurt.”][…]

«(stih 7) Iata, El vine cu norii, si orice ochi il va vedea; si-L vor vedea si cei care L-au impuns si se vor jeli din pricina Lui toate semintiile pamantului. Asa! Amin!»

Aici, graieste de Cel ce este ca un miel junghiat. Iata, intru marirea Parintelui, Judecatorul va veni pe nori. Prin «nori» se inteleg Puterile cele fara de trup sau si norii aceia care l-au acoperit pe Iisus si pe sfintii Sai ucenici in Muntele Taborului. Si, cand El va veni cu marire, tot ochiul va vedea, si «cei ce L-au impuns», care sunt Iudeii si ostasii lui Pilat. Si toate semintiile pamantului care au ramas intru necredinta vor plange. Iar «Asa! Amin!» e in loc de: Cu adevarat, amin! – prin care este aratat adevarul in limba elina si in cea evreiasca, fiindca «amin» se talcuieste «asa sa fie».

[La care Sfintitul Averchie adauga: „Aici, este infatisata cea de-a doua venire a lui Hristos intru slava, dupa cum impreuna-glasuiesc Evangheliile (vezi Matei 24:30 si 22:31, Marcu 13:26, Luca 21:27; vezi si Ioan 19:37). Dupa salutarea din primele stihuri, Sfantul Apostol vorbeste de indata /…/ despre cea de-a doua venire a lui Hristos si Infricosatoarea Judecata, pentru a-i pregati pe cititori sa primeasca marea si infricosatoarea descoperire pe care a primit-o in legatura cu acestea.”] […]

«CAPITOLUL III: (stihurile 10, 11) «Pentru ca ai pazit cuvantul rabdarii Mele [zice Domnul], si Eu te voi pazi pe tine de ceasul ispitei ce va sa vina peste toata lumea, ca sa-i incerce pe cei ce locuiesc pe pamant. Vin curand; tine ce ai, ca nimeni sa nu ia cununa ta!»

«Ceasul ispitei», sau goana ce are sa fie foarte mare asupra Crestinilor, va veni fara intarziere de la pagini, adica de la Romani, de care fagaduieste ca-i va izbavi. Sau, arata aici pornirea lui Antihrist, care va fi in toata lumea la Sfarsitul veacului asupra credinciosilor. Din care fagaduieste sa-i scape pe cei ce-I vor urma Lui si sa-i dezlege pe cei ce vor rabda ispita, pentru a nu fi ispititi peste puterile lor. Si bine zice: «Voi veni curand», caci Dumnezeu va veni (Marcu 13:26) numaidecat dupa necazul din zilele acelea (Matei 24). De aceea indeamna la pastrarea comorii credintei, ca sa nu-si piarda cineva cununa rabdarii. […]

«CAPITOLUL VI: (stihurile 9, 10) Si, cand a deschis pecetea a cincea, am vazut sub jertfelnic sufletele celor injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o. Si strigau cu glas mare si ziceau: Pana cand, Stapane sfinte si adevarate, nu vei judeca si nu vei razbuna singele nostru fata de cei care locuiesc pe pamant?»

Daca se va sili cineva sa alature dezlegarea acestei peceti la proorocii ce s-au Sfarsit mai dinainte si la sfintii care striga catre indelunga-rabdarea lui Dumnezeu, vom vedea ca acesti sfinti au fost cei batjocoriti de Evrei mai inainte de cruce. Iar daca va lua acestea ca o proorocie pentru cele viitoare si le va pune la invatatorii Bisericii care au fost junghiati pentru Iisus Hristos, va vedea ca aceasta strigare se indreapta impotriva paginilor, pentru ca Dumnezeu sa-i intoarca pe cei vrednici si sa nimiceasca paginatatea celor mandri prin Sfarsitul lumii acesteia, «ca sa nu-si tinda dreptii miinile lor intru faradelegi» (Psalm 124:3).

[La acestea, Sfintitul Averchie zice: „Deschiderea celei de a cincea peceti descopera rugaciunea sfintilor mucenici la tronul lui Dumnezeu pentru grabirea Sfarsitului lumii si a Judecatii de obste. Iar sufletele dreptilor care au suferit pentru Hristos sunt sub altarul Bisericii ceresti, asa cum pe pamant s-a inradacinat din vremea prigoanelor obiceiul de a aseza la temelia bisericilor, in altare, particele de moaste ale sfintilor mucenici.

Iar rugaciunea celor drepti este de inteles, desigur, nu ca dorinta de razbunare, ci din dorinta venirii grabnice a dreptatii lui Dumnezeu pe pamant si a rasplatirii fiecaruia dupa faptele lui, ce se va intimpla la Judecata de obste, iar ei vor fi facuti partasi la fericirea vesnica, fiindca si-au dat viata pentru Hristos si invatatura Lui dumnezeiasca.”]

«(stih 11) Si fiecaruia dintre ei i s-a dat cate un vesmant alb si li s-a spus sa stea in tihna inca putina vreme, pana cand vor implini numarul si cei impreuna-slujitori cu ei, fratii lor care aveau sa fie omoriti ca si ei.»

Aceasta: «(…) pana cand vor implini numarul si cei impreuna-slujitori cu ei (…)» arata ca sfintii cer Sfarsitul lumii. Si de aceea li se porunceste sa mai rabde pana se vor implini fratii lor, ca sa nu ia fara de ei desavarsirea – dupa Apostolul (Evrei 11:39, 40). Iar «haina alba» arata lumina faptelor bune care infloreste pe dinsii, cu care sunt imbracati, desi n-au inca fagaduintele. Caci, prin nadejdea acestora, pe care le vad ca printr-o oglinda intelegatoare, cu adevarat se veselesc si se odihnesc in «sinul lui Avraam», fiind schimbati din grosimea materiala. (Scolie: «Sinul lui Avraam» inchipuieste locurile pe care le au cei fericiti, despartite dupa masura faptelor bune.)

[Sa citim si de la Ambrozie: „«(…) sa stea in tihna inca putina vreme, pana se va implini numarul (…)»/ Sfintii doresc judecata lui Dumnezeu, dupa care si trupurile lor vor primi plata ostenelii. De aceea li se porunceste sa mai astepte un timp scurt, pana ce se va implini numarul celor alesi. Aici, ii intelegem pe toti mucenicii si pe cei drepti.”]

de Florin Stuparu

-vom continua-