Care este cea mai impor­tanta hotarare dog­mat­ica a Sin­odu­lui de la Calcedon?

Sfin­tii Par­inti, lumi­nati de harul Preas­fan­tu­lui Duh, au hotarat:

Urmand asadar Sfin­tilor Par­inti, noi invatam intr-un glas si mar­tur­isim pe Unul si ace­lasi Fiu, Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos, Insusi desavar­sit intru Dum­nezeire cat si intru omeni­tate, Insusi Dum­nezeu ade­varat si om ade­varat din suflet ratio­nal si din trup, de-o-fiinta cu Tatal dupa Dum­nezeire si de-o-fiinta cu noi dupa omeni­tate, intru toate aseme­nea noua afara de pacat, nascut din Tatal mai inainte de veci dupa Dum­nezeire si, la plinirea vremii, Ace­lasi nascut pen­tru noi si pen­tru a noas­tra man­tuire din Fecioara Maria, Nasca­toarea de Dum­nezeu, dupa omeni­tate, Unul si Ace­lasi Hris­tos, Fiul, Dom­nul, Unul Nascut, cunoscandu-se in doua firi, fara ameste­care, fara schim­bare, fara impar­tire, fara despar­tire, deose­birea fir­ilor nefi­ind nicide­cum stri­cata din pric­ina unimii, ci mai degraba pastrandu-se insusir­ile fiecarei firi intr-o sin­gura Per­soana si intr-un sin­gur Ipostas, nu impartindu-se sau despartindu-se in doua fete, ci Unul si Ace­lasi Fiu, Unul Nascut, Dum­nezeu Cuvan­tul, Dom­nul Iisus Hris­tos, pre­cum au vestit de la inceput proorocii, pre­cum El Insusi ne-a invatat despre Sine si pre­cum ne-a predanisit noua Crezul Par­in­tilor[1].

Unii con­sid­era ca la Sin­odul al IV-lea de la Cal­cedon a fost o „nein­telegere de ter­meni”. De aceea, hotarar­ile nu au fost prim­ite de catre Dioscor si de cei impre­una cu el. Este adevarat?

Asa spun cei care vor sa mic­soreze impor­tanta Sfan­tu­lui Sinod de la Cal­cedon. In real­i­tate, toc­mai pen­tru a se depasi difi­cul­tatile ter­mi­no­log­ice, Dum­nezeu a aratat in chip min­unat care este invatatura cea ade­varata: „…si s-au adunat sase sute treizeci de Epis­copi, si alca­tuind si o parte si alta, adica drept­cred­in­ciosii si ereticii, doua tomuri, si deschizand racla Sfin­tei Mucen­ite Eufimia, le-au pecetluit si le-au pus pe piep­tul ei, si peste putine zile facand rugaci­une si, deschizand, au vazut si s-au spaiman­tat; pen­tru ca au vazut tomul ereti­cilor lep­a­dat sub picioarele Sfin­tei, iara al drept­cred­in­ciosilor tinandu-l in cin­stitele sale maini. Aceasta facandu-se s-au ingrozit toti, vazand o min­une ca aceasta. Si intorcandu-se mai var­tos spre cred­inta, au slavit pe Dum­nezeu Cel ce face in toate zilele min­unate, si peste fire lucruri, spre intoarcerea si folo­sul celor multi”[2].

Se zice ca actu­alii copti nu mai sunt monofiz­iti si ca ei accepta acum cele doua firi ale lui Hris­tos. In aceste con­di­tii este posi­bila unirea cu acestia?

Actu­alii copti nu sunt monofiz­iti euti­hieni, ci monofiz­iti sev­e­r­ieni. De aceea il cin­stesc pe ereticul Sever ca sfant[3]. Ei spun ca accepta cele doua firi ale Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos, dar le con­sid­era ameste­cate intr-o noua fire. Ei con­sid­era ca uni­tatea celor doua firi poate fi numita „o fire”[4]. In plus, nu accepta hotarar­ile celui de-al patrulea Sfant Sinod Ecu­menic de la Cal­cedon[5].

Patri­arhul monofizit Shenouda al III-lea al cop­tilor a declarat in 1979 la intal­nirea de la Chambesy:

In ceea ce priveste Sinoad­ele Ecu­menice, noi nu accep­tam decat pe primele trei […]. Noi refuzam Sin­odul de la Cal­cedon. […]. Pot sa spun foarte deschis, nicio Bis­er­ica din Ori­ent nu poate sa primeasca Sin­odul de la Cal­cedon[6].

Este gre­sit sa vor­bim despre „unirea cu cop­tii”. Se poate vorbi insa de venirea cop­tilor la Orto­doxie. Iar aceasta se poate real­iza numai intr-un sin­gur mod: sa anatem­atizeze monofizis­mul si pe susti­na­torii lui (Euti­hie, Dioscor, Sever si ceilalti de un cuget cu ei), sa accepte Hotarar­ile Sfin­telor Sinoade Ecu­menice IV-VII, sa cin­steasca dupa cuvi­inta pe Sfin­tii Par­inti de la cel de-al patrulea Sfant Sinod Ecu­menic de la Cal­cedon (451) si pe Sfanta Mare Mucenita Eufimia, sa primeasca invatatura Sfan­tu­lui Maxim Mar­tur­isi­torul, a Sfan­tu­lui Ioan Dam­aschin si a Sfan­tu­lui Ier­arh Grig­orie Palama; sa accepte si Sin­od­i­conul Orto­dox­iei. Apoi sa primeasca Sfan­tul Botez Orto­dox.

Pen­tru prim­irea in Orto­doxie, monofiz­itilor li se pun mai multe con­di­tii. N-ar fi bine sa fim mai ingaduitori cu ei ca sa-i aju­tam sa vina la Ortodoxie?

Aceasta este sin­gura cale de tamaduire a celui bol­nav de erezie: sa anatem­atizeze erezi­ile, sa accepte hotarar­ile Sfin­telor Sinoade Ecu­menice si intreaga invatatura orto­doxa; apoi sa primeasca Sfan­tul Botez Orto­dox (daca nu il are deja).

Iata ce gasim scris in Pro­loage pe data de 3 decem­brie despre Sfan­tul Ier­arh Ioan Sihas­trul Epis­copul Coloniei (+558): „In al patrulea an al impara­tiei lui Mar­cian (450–457), drept­cred­in­cio­sul imparat, adica in anii 454, s-a nascut acest Sfant, Par­in­tele nos­tru Ioan, in Nicopolea Arme­niei. Si, invatand Sfin­tele Scrip­turi, dupa ce au murit par­in­tii sai, si-a impar­tit averea la saraci si, zidind o bis­er­ica cu hra­mul Preas­fin­tei Nasca­toare de Dum­nezeu, traia in lin­iste acolo, impre­una cu alti zece mon­ahi. Si pen­tru ca s-a facut vestit pen­tru fapta sa buna, a fost hiro­tonit Epis­cop al Coloniei. Iar dupa ce, timp de noua ani, si-a asezat lucrurile eparhiei sale, si a savar­sit cele ce avea in gan­dul sau, a tre­cut marea, catre Ierusalim, si ajun­gand la Sfin­tele locuri si, inchinandu-se, s-a dus in Lavra Sfan­tu­lui Sava.

Iar Sfan­tul Sava l-a primit pe el fara a-l cunoaste cine este, fiindca nu i-a descoperit Dum­nezeu, si vrand ca sa cerce ascultarea si rab­darea lui, l-a pus pe el mai intai la arhon­daric, iar dupa aceea la bucatarie. Si, fiindca la aman­doua aceste ascul­tari s-a aratat vred­nic, pen­tru aceasta i-a poruncit lui ca, in cele­lalte cinci zile ale sap­ta­manii, sa tra­iasca in lin­iste, intr-o chilie osebita, fara sa-l vada cineva si fara sa man­ance sau sa bea ceva. Iar sam­bata si Duminica l-a oran­duit pe el sa mearga la obstestile slu­jbe ca sa cante impre­una si sa man­ance impre­una cu ceilalti frati.

Vazandu-l pe el marele Sava ca sporeste dupa Dum­nezeu, s-a dus impre­una cu el la Preas­fin­ti­tul Patri­arh al Ierusal­imu­lui, Ilie, rugandu-l sa-l cin­steasca pe Ioan cu vred­ni­cia preotiei. Iar Ioan a zis catre patri­arh: „Lasa putin, Stapane, ca tre­buie mai intai sa cunosti faptele mele si, dupa aceea, de voi fi vred­nic de preotie, fa ceea ce ti se va parea tie”.

Si, mer­gand aman­doi deosebi, s-a arun­cat pe sine Cuvio­sul la picioarele patri­arhu­lui, rugandu-l pe el ca sa nu arate nimanui ceea ce ii va spune. Iar patri­arhul s-a invoit cu aceasta, socotind ca are sa auda vreo fapta necu­vioasa. Iar, dupa ce a auzit ca el a fost Epis­cop al Coloniei, s-a inspaiman­tat si a zis catre feric­i­tul Sava: „Nu-l supara pe el mai mult, pen­tru preotie, ca Ioan nu se face preot”.

Acest Cuvios, umb­land odata pe cale si ostenind, a lesinat. Dupa aceea, facand rugaci­une, a fost rapit in vaz­duh si s-a aflat in chilia sa, care era la cinci mile departare de locul acela.

Can­dva au venit per­sii si au sur­pat chili­ile celor­lalti mon­ahi; apoi mer­gand si la chilia Cuvio­su­lui aces­tuia, ca sa faca aseme­nea, s-a aratat acolo pe neast­ep­tate un leu, care a gonit pe bar­bari si chilia Cuvio­su­lui s-a pazit nevatamata.

Un crestin drept­slav­i­tor a mers can­dva la Sfan­tul, luand cu sine si pe un altul rau­cred­in­cios, adica pe un monofizit si, cerand crestinul ca sa dea Cuvio­sul binecu­vantare aman­durora, a zis Cuvio­sul: „Tie, ca unui drept­cred­in­cios, iti dau blagoslove­nia mea, iar celuilalt nu-i dau blagoslove­nia mea pana nu se va intoarce de la ere­sul lui Sever”. Aces­tea auzindu-le drept­slav­i­torul acela s-a inspaiman­tat de darul Sfan­tu­lui de mai-nainte cunos­tinta. Iar monofizitul cel rau­cred­in­cios a cazut jos si a lesinat. Apoi, tarziu, viindu-si in sine, a cazut la picioarele Cuvio­su­lui, rugandu-l sa-l invete ce sa faca. Iar Sfan­tul, ridicandu-l pe el si invatandu-l cele cuven­ite, l-a indu­ple­cat sa dea anatemii toate felurile de eresuri si pe acesta al lui Sever monofiz­itul, de care era stapanit, si sa se apropie de Sobor­niceasca Bis­er­ica si inain­tea tuturor sa faca aceasta anatem­ati­zare si, asa, sa ramana nedespar­tit de Bis­er­ica lui Hris­tos. Iar dupa ce a zis aces­tea, i-a binecu­van­tat pe aman­doi, si sarutandu-i cu sarutare sfanta si facand rugaci­une pen­tru ei, i-a trimis pe aman­doi la casele lor, bucurandu-se.

Preacu­vio­sul Ioan a fost sfin­tit Epis­cop, cand era de doua zeci si opt de ani si pe scaunul sau a stralu­cit zece ani. Iar in pustiul Ruva a facut nevointa sase ani, in lavra Sfan­tu­lui Sava, dois­prezece ani, iar in pustie ani patruzeci si opt. Deci, toti anii vietii sale au fost o suta patru. Si asa a ador­mit in Dom­nul, de trei ori fericitul”.

Ce s-ar fi intam­plat daca Sfan­tul ar fi fost „ingaduitor” cu ereticul si i-ar fi dat blagoslove­nie ca sa nu-l supere? Este clar ca acela ar fi ramas in erezia lui Sever monofiz­itul. Dar acest text este impor­tant si pen­tru un alt motiv: arata ca Dum­nezeu a descoperit in chip min­unat Sfan­tu­lui Ioan Sihas­trul fap­tul ca acel om era stapanit de erezia lui Sever. De unde se vede ca Sever era eretic monofizit, nu cum spun acum ecu­menis­tii, ca era ortodox.

In Pater­icul Lavrei Pes­ter­ilor de la Kiev gasim scris si despre Cuvio­sul Agapie, doc­torul fara de arginti. Pen­tru tamaduir­ile sale min­unate acesta ajunsese foarte vestit. De aceea, era invidiat de un medic monofizit care cauta orice mijloc prin care sa-l dis­cred­iteze in fata oame­nilor. Ast­fel, monofiz­itul, dand otrava unui om, l-a trimis la Cuvio­sul Agapie pen­tru a pune pe seama lui moartea aceluia. Dar prin rugaci­u­nile Cuvio­su­lui omul a fost sal­vat. Mai tarziu, a ingaduit Dum­nezeu ca insusi Cuvio­sul sa se imbol­naveasca foarte grav. Cu aceasta ocazie veni in vizita la el medicul monofizit, prefacandu-se ca se intere­seaza de sanatatea sa. Atunci ii spuse Cuvio­su­lui ca nu mai are mai mult de trei zile de trait. La care Cuvio­sul ii raspunse ca are insti­intare de la Dum­nezeu ca il va lua langa Dan­sul peste trei luni. Iar medicul a fagaduit ca, de va fi asa, el se va face monah. Dar cand a aflat Cuvio­sul ca medicul este monofizit, a stri­gat catre el cu manie sfanta: „Si cum ai indraznit, trada­torule al Orto­dox­iei, sa intri aici inaun­tru? Cum ai indraznit sa-mi intinezi chilia cu prezenta ta eretica si sa ma atingi? Pleaca de aici, nerusi­nat­ule si eretic­ule!” Atunci medicul pleca rusinat.

Dupa cum vedem, Cuvio­sul Agapie nu l-a invi­tat pe monofizit la un dia­log ecu­menist, ci l-a mus­trat pen­tru erezie. Dupa trei luni Cuvio­sul a tre­cut catre Dom­nul si i-a aparut in chip min­unat monofiz­it­u­lui, spunandu-i: „Ai promis ca te vei lep­ada de erezia ta si ca te vei face monah. Daca acum nu vei respecta aceasta promi­si­une iti vei pierde sufle­tul! Dum­nezeu nu se lasa inse­lat!” A doua zi medicul se infatisa cu pocainta la Cuvio­sul Staret de la Lavra Pes­ter­ilor povestind cele intam­plate si mar­tur­isind ca vrea sa imbra­tiseze Sfanta Orto­doxie, sin­gura cred­inta ade­varata si sa dev­ina monah. Si intr-adevar medicul a tre­cut la Orto­doxie si a devenit monah.

Car­tile de cult orto­doxe mai con­tin si alte texte care arata clar ca Euti­hie, Dioscor si Sever sunt eretici?

Da. Exista mai multe texte de acest fel.

Aseza­man­turilor apos­tolesti osar­duitori paz­i­tori ati fost Sfinti Par­inti, caci o fiinta a Sfin­tei Treime a fi, cu dreapta cred­inta invatand, hula lui Arie sobor­niceste ati sur­pat; cu carele impre­una si pre Mache­do­nie lup­ta­torul impotriva Duhu­lui biruindu-l, ati defaimat pre Nesto­rie, pre Euti­hie si pre Dioscor, pre Savelie si pre Sever cel fara de cap. De a carora ama­gire rugati-va sa ne izbavim noi, ca viata noas­tra nespur­cata intru cred­inta sa se pazeasca, rugamu-va[7].

Cela ce nu propo­vaduieste in doua firi si lucrari pre Hris­tos Cuvan­tul Tatalui, sa ia anatema. Ca Sin­odul al patrulea al Sfin­tilor Par­inti intelepteste asa a asezat, deci toti sa-i fericim pre dan­sii[8].

Cei ce va fal­iti fara rusine cu cuvin­tele lui Sever cele pline de otrava de moarte adu­ca­toare, rusinati-va pururea, departandu-va toti de Bis­er­ica, ca niste lupi si caini rapi­tori. Adunar­ile si cred­in­ciosii, pre Atot­fa­ca­torul si Man­tu­itorul in doua firi nedespar­tite, si in doua voi si lucrari il cin­stim. Pen­tru aceasta inselaciunea lui Sever de tot o lep­adam.Ven­iti sa lep­adam aratat inselaciunea lui Sever, a lui Euti­hie si a lui Iacov, a lui Teodor si a lui Dioscor[9]. impre­una cu aces­tia. Iara Sin­odul al patrulea al drept slav­i­to­rilor Par­inti sa-l lau­dam cu can­tari dum­nezeiesti.

Spune noua, neb­une Severe si zadar­nicule, cum sa fie o fire impre­unata lumina cea fara de inceput, Cuvan­tul si Fiul Tatalui? Ca de zici asa, si alta fire ai insem­nat; ca trupul si Cuvan­tul nu este o fiinta, ci doua sunt, neso­coti­t­ule[10].

O, Severe! Fir­ile lui Hris­tos nu le amesteca rau, cal­ca­torule de lege, pen­tru ca cei ce s-au adunat, si toti prea feric­i­tii invata­tori, in doua firi, si intr-o fata pre Hris­tos tuturor vestindu-l, au asezat[11].

Chiril pre Hris­tos propo­vaduieste in doua firi, si in doua lucrari, ere­sul lui Sever celui fara minte biruind. Pen­tru aceasta toti intru invata­turile lui sa ramanem[12].

In doua firi, si in doua lucrari mar­tur­isind pre Hris­tos neameste­cat, si neschim­bat, inselaciunea lui Sever o biruim[13].

Invata­turile ere­su­lui lui Sever, celui cu cred­inta rea, le-a sur­pat dum­nezei­es­cul Domet­ian; iara cred­inta cea nevata­mata si dreapta o a vestit cu dum­nezeiasca cuvi­inta, propo­vaduind pe Dum­nezeu cel lau­dat si preaslavit[14].


[1] Hotarar­ile Sfin­telor Sinoade Ecu­menice, Ed. Sfan­tul Nec­tarie, Bucuresti 2003, p. 27.

[2] Sinaxar, Slu­jba Sfin­tilor Par­inti celor din Halki­don cari s-au adunat la Sfan­tul si a toata lumea al patrulea Sobor, Mineiul pe iulie, Tipografia Car­tilor Bis­ericesti, Bucuresti, 1930.

[3] cf. Dia­con Lec­tor I. Pul­pea, Posi­bil­i­tatea intoarcerii Bis­eri­cilor monofizite la Orto­doxie, Orto­doxia, anul III, nr 4, oct-dec, 1951, p 599.

[4] cf. Vesti­torul Orto­dox­iei, 30 noiem­brie 1994, p. 5.

[5]cf. Arhi­man­drit Ghe­o­rghios Stare­tul Sfin­tei Man­a­s­tiri Grig­o­riu — Athos, Scrieri athonite pe teme con­tem­po­rane, Ed. Sfan­tul Nec­tarie, 2003, p. 70.

[6] cf. Ion Grad­incea, Relati­ile din­tre Bis­er­ica Orto­doxa si Bis­eri­cile Vechi Ori­en­tale din anul 1964 pana in anul 2001, Ed. Sitech, Craiova, 2004, p. 214.

[7] Mineiul lunii iulie, Slu­jba Sfin­tilor Par­inti celor din Halki­don (Cal­cedon) care s-au adunat la Sfan­tul si a toata lumea al patrulea Sobor, la Stihoavna.

[8] ibi­dem, la Utre­nie, Cantarea I. [9] ibi­dem, la Utre­nie, Cantarea a III-a. [10] ibi­dem, la Utre­nie, Cantarea a IV-a. [11] ibi­dem, la Utre­nie, Cantarea a V-a. [12] ibi­dem, la Utre­nie, Cantarea a VI-a. [13] ibi­dem, la Utre­nie, Cantarea a VII-a.

[14] 10 ian­uarie, la Utre­nie, Cantarea VII, Canonul Sfan­tu­lui Ier­arh Domet­ian Epis­copul Meletinei.

(arti­col de Ioan Vla­d­uca, pub­li­cat in revista Ati­tu­dini, nr. 10)