Patriarhul 33 si patriarhia cleptocrata

patriarhul33Criza economică a lovit întreaga lume. Nici nu putea fi altfel într-o lume care este tot mai interdependenţă şi mai asemănătoare. În acelaşi timp intensitatea acestei crize economice este mai mare în ţările mai sărace şi cu economii fragile. Între aceste ţări se numără şi ţările din răsăritul Europei şi cu ele România.

În România sistemul bancar şi financiar a suferit şi va suferi majore corecţii datorită supraextinderii şi datorită unor speculaţii care se dovedesc a fi fost iresponsabile. Oricum în momentul de faţă datoria externă a statului creşte, inflaţia se accelerează, moneda naţională (“leul”) îşi pierde din valoare. În acest condiţii dezvoltarea economică stagnează, ba chiar se proiectează o anume constricţie, creşte şomajul, sunt reduse salariile, sunt reduse cheltuielile sociale. Vrând, nevrând toţi oamenii trebuie să “strângă cureaua” pentru a face faţă greutăţilor care vor fi, să sperăm, temporare. Totuşi în aceste condiţii, o recentă decizie a Statului, în conivenţă cu Patriarhia Ortodoxă (ajunsă o tipică instituţie cleptocrată) suprinde. (Am mai avut prilejul să spun că în România există un sistem al “cleptocratiei”. “Cleptocraţie” un regim controlat de oameni care au ca “ideal” intereseul personal, prin orice mijloace şi imediat.) Acea decizie nu este altceva decât o sfruntată provocare.

Din motive politice, administraţia României a decis să mărească, repet de la Bugetul de Stat deci pe spinarea omului de rând, salariile “popimii” cu peste o treime. Cu toată siguranţa asta este consecinţa sprijinului dat de către Patriarhiei administraţiei Băsescu şi împrejurării că Patriarhia s-a subordonat total scopurilor politice ale unei administraţii politice vremelnice.

De bună seamă că populaţia României a rămas consternată de această măsură sfruntată şi protestele riscă să ducă la o dramatică întoarcere de opinie, ostilitate, faţă de Biserică. O consecinţă cu totul nefericită căci vinovaţi sunt membrii nevrednici ai clerului, în frunte cu Patriarhul Daniel, “Prea Fericitul 33”, “Patriarhul Bogăţiilor”, şi nu Biserica Ortodoxă.

daniel-si-baseAdăugând paie peste foc, Patriarhul 33 a slobozit, în 19 Februarie, 2009, un “comunicat” în care spunea, nici mai mult şi nici mai puţin, decât că mărirea salariilor este necesară pentru a promova interesele Statului, în interior şi în exterior.

Gura mincinosului adevăr grăieşte!

Căci cu adevărat, Patriarhia cleptocrată nu mai este alta decât un instrument de promovare al intereselor clasei politice amorale care conduce azi România.

Cu atâta mai trist este că unii membrii ai “Comisiei de Dialog”, aşezată pentru a cerceta relaţiile dintre Episcopia “Vatra” şi entitatea adusă în existenţa de către comunişti în Lumea Nouă în 1950, aşa zisa “Arhiepiscopie Misionară”, deci, aceşti membrii, conştient sau inconştient continuă să promoveze proiectul unei iresponsabile subordonări, “uniri”, sub oblăduirea Patriarhiei cleptocrate. Fără îndoială că acest proiect nefericit nu ar face decât rău comunităţii Româno-Americane şi Româno-Canadiene. Un rău care ar însemna chiar punerea la îndoială a loialităţii acestor comunităţi faţă de Lumea Nouă.

un articol de Alexandru Nemoianu sursa : Rafael Udriste

30 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In Romania orice este de vanzare : inclusiv Biserica !

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sa va fie rusine , chiar sunt preoti care mor de foame . n am crezut ca sunteti asa prosti .

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nici eu n-am inteles de ce atata indignare ca preotilor li se vor mari salariile?! Cu atat mai mult cu cat aproape toti sunt licentiati, cu masterate si doctorate. Sau esti dintre cei care striga: noi muncim, nu gandim! Sunt o groaza de exemple de lefuri enorme pentru persoane cvasi analfabete (dintre care celebrul salariu al femeii de serviciu de la o banca cu mult mai mare decat al unui profesor universitar!) , si atatea altele care au tot fost facute publice de toate televiziunile. Cred ca " jertfa" de a invata ( ca sa ma exprim in limbajul uneori de lemn al acestui blog) merita sa fie rasplatita macar printr-un modest salariu de bugetar ( ca doar astia mai invata!).

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      autorul acestui articol arata colaborarea nefireasca dintre biserica si stat, secularizarea bisericii si ca in loc sa preocupe mantuirea credinciosilor, patriarhia da comunicate mai mult politice, de fapt cum i se dicteaza de catre de "finantatori". limbajul uneori al acestui blog e dupa materia din care e facut capul unora.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu faptul ca s-au marit lefurile si s-au promis bani pentru reconstructie si pictura ar trebui sa ne doara, lefurile preotilor erau mici. Ceea ce trebuie luat in considerare este MOMENTUL : inainte de aprobarea legii actelor biometrice. Cu sau fara voie guvernul a trimis un mesaj clar ca BOR e aservit puterii. Si mai este ceva ce ma doare, ceea ce se vrea o constructie de amploare si cu costuri care ar finanta 3 orfelinate si un azil pe termen lung: Catedrala Neamului. De ce o noua constructie de atatea milioane de euro? Pentru satisfactia megalomanului? Sa se spuna ca a facut ceva, patriarhul rusinii, si sa se uite ca ne-a bagat cipul pe gat ca si cand ne-ar fi dat pastila de cianura? De ce nu pastreaza banii pentru noi, cei care vom refuza actele biometrice si vom ramane pe drumuri, noi, copiii si nepotii nostri?

  5. Catalin Marin

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Trebuie sa existe o colaborare intre biserica si stat!
    Sunt foarte de acord si am salutat decizia patriarhului prin care s-au marit lefurile preotilor si ale personalului neclerical.
    Imaginati-va un preot la tara, parohie cu putine suflete si omul mai are si doi-trei copii.....cu ce sa-i creasca ? Cu 7 milioane pe luna? Hai sa nu ne imbatam cu apa rece, decizia a fost salutata chiar si de cei mai traditionalisti preoti, chiar si de cei mai in varsta. Era nevoie de asa ceva....si preotul e om si are nevoie de un trai decent! Sunt de acord cu patriarhia!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nimeni nu a spus ca este impotriva maririi salariilor preotilor domnule ierom Gavriil, ci ca atunci cand a fost vorba sa apere Biserica si pe credinciosi, ierarhii si restul clerului au tacut. Si mai rau, apara statul antihrist. Foarte putini (pe care-i numeri pe degete) au pornit la lupta.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In profetiile Preasfintilor Parinti se poate citi clar ca bisericile se vor reinnoi in vremurile de pe urma, dar noi sa nu intram in ele pentru ca acolo nu va rasuna Cuvantul lui Dumnezeu.
    Asa cum am aflat tot de pe acest blog, ca in Biserica din Titan au pus Sfanta Cruce la intrare in podea si alte semne ce nu au legatura cu ceea ce Biserica Ortodoxa insemna o data.
    E impresionant cum toate se adeveresc acum.
    Doamne ajuta.
    Iar celor care lucreaza la acest blog, le urez multa sanatate si Dumnezeu sa va binecuvanteze, caci si datorita voua am aflat multe, fiind departe de casa.
    Fiti binecuvantati cu totii.

  8. ma iertati ca imi dau cu parerea

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu imi pare rau ca preotii vor avea salarii ami mari.in Grecia spre exemplu,preotii au salarii intre 1000 si 1500 de euro.sunt platiti de stat.singura diferenta este ca in Grecia statul nu este atat de satanizat si de vandut ca la noi in tara.
    totusi,aceasta"realizare" cred ca va aduce mai multe rele decat bune.de ce?
    pt ca in felul acesta Biserica ca institutie este si mai legata de stat. cand statul nostru va legaliza homosexualitatea,incestul,avortul si prostitutia atunci se vor cunoaste si intentile salariilor.pt ca atunci vor veni homosexuali si vor spune:cununati-ne ca sunteti platiti din banii nostri.respectati-ne drepturile.daca nu se vor supune legilor statului,nu vor putea fi chemati in istanta,preotii avand salar de la stat????
    a doua problema va fi ca lucrul acesta va starni invidia oamenilor,mass-media va avea grija de asta.
    astia cauta sa distruga autoritatea bisericii,iar masura asta va ajuta foarte mult.parerea mea.
    rog sa imi stergeti post-ul daca nu pot smintii pe cineva.
    ma iertati ca nu m-am putut abtine.
    post usor in continuare si Doamne ajuta!!!

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cel care isi da cu parerea,

    Chiar si legalizarea casatoriilor civile homosexuale nu va obliga Biserica si nici un alt cult religios sa le ofere cununie religioasa.

    Spuneti ca sunteti ortodocsi dar nu stiti de ce Statul plateste salariile preotilor.
    Este dreptul Bisericii, nu un hatar pe care il face Statul.
    Si daca nu stiti de ce, mai cercetati istoria, vedeti prin timpul lui Cuza ce s-a intamplat si ce hotarari a luat Statul (si le-a impus Bisericii).

    Asa ca la ora actuala Statul are datoria morala si OBLIGATIA financiara sa plateasca aceste salarii.

    Nu va mai asemanati cu protestantii ca si ei fac aceleasi acuzatii la adresa Bisericilor si a preotilor.

    In rest, despre sminteala ce sa mai vorbim ca sunt altii cu mai multa carte care dau dovada de aceeasi ignoranta iar tu de fapt nu faci decat sa repeti melodia din articolul de mai sus care nu este decat unul rautacios si fara fundamente.
    In plus chiar expresia folosita, aceea de "popime" arata desconsideratia autorului fata de credinta ortodoxa.

    Rusine nu atat tie cat a altora care promoveaza articole de genul asta si se mai considera si ortodocsi si chiar aparatorii dreptei credinte.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu ma asteptam sa gasesc un articol atat de pornit impotriva "popimii". Credeam ca acest blog este creat pentru apararea dreptei credinte, iar voi dati repede in preoti. Inainte sau dupa legea cipului RFID, maririle de salarii erau necesare. Tatal meu este preot si trebuie sa munceasca foarte multe, in afara programului de la Biserica, se intelege, ca sa ne tina pe toti in scoala. Oare ce treaba are faptul ca au mai multi bani preotii acum?. Poate vreti sa va referiti la banii care vin din surse nejustificabile, iar nu cei dintr-un salariu si asa *enorm* de mare. Vreti sa dati in patriarh? Nu aveti decat, pentru ca o merita. Dar nu vorbiti ca si cum toti preotii ar fi vanduti. Mai multa grija... sa nu smintiti. Sa-mi fie cu iertare. Doamne ajuta!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      sa ne fie cu iertare pentru ca nu ati reusit sa intelegeti corect problema dezbatuta in acest articol. Nu e vorba de preoti, ci de popi. Cine stie diferenta, nu are de ce sa mai zica ca se loveste in preoti prin acest articol. Acele mariri de salar nu se vor simti la cei care au cu adevarat nevoie, ci se vor vedea in bugetul mega-trustului trinitas si in "conacele" "popimi". Iertare...

  11. ma iertati ca imi dau cu parerea a 2-a oara

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pt"Cineva" si pt Emanuil: imi pare rau daca v-am tulburat.
    frate "Cineva", crezi tu ca poti avea incredere in acest Stat,care isi indeplineste datoria MORALA si OBLIGATIA financiara fata de ELITELE MASONICE SATANISTE???
    spune-mi sincer,poti avea incredere???
    si oare de ce se fac maririle de salar tocmai acum,de ce nu cand a fost Preafericitul Teoctist???
    de ce acum cand este declarata criza mondiala,cand uite:romania face imprumut de la FMI???
    cum poti sa crezi tu ca Statul vrea sa isi indeplineasca datoria morala si obligatia financiara fata de Biserica tocmai acum???
    asa este,Statul are obligatia financiara sa acorde salarii preotilor si in acelasi timp si cea morala. dar trebuie sa fim si realisti.
    frate drag(sau sora), intelege un lucru,legile se vor schimba dupa bunul lor plac(ale masonilor).nimeni nu iti da bani de geaba.sunt foarte vicleni.
    si bineinteles,peste ceva timp o sa vedem cum stau lucrurile.
    poate nici nu trebuia sa postez prima data.
    ma iertati.Doamne ajuta!

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu sunt impotriva salariului marit, dar unde e legatura atunci, preotul este ostas al lui HRISTOS ....!? si in cazul cand ar trebui sa fie in fruntea turmei cand ea este ataca ta de cipuri de ce oile sunt "habotnice"....si hotararile se i-au in functie de salariu....iertare.

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cel care isi da cu parerea,

    Te-am invitat sa-ti faci temele la istorie inainte sa vorbesti despre salariile preotilor, si apropo Admin, salariile au fost marite TUTUROR preotilor nu doar "popimii" de care vorbesti dumneata, deci discernamantul la care faci apel nu exista in realitate nici in articol nici in alta parte.

    Degeaba incerci sa iei aprarea autorului, el nu face decat sa loveasca in Biserica si in preoti in ansamblul lor.

    Si macar daca ar vorbi in cunostinta de cauza, dar articolul este plin de afirmatii rautacioase si asociatii tendentioase si abia la sfarsit se vede si scopul pentru ce a fost scris acest articol.

    Daca romanii din Canada si America in numele carora graieste respectivul, s-ar dovedi ca au legaturi cu Romania, chiar la nivel pur religios, asta le-ar pune la indoiala LOIALITATEA fata de minunata credinta in democratia vestica si a sistemului lor de valori care a inceput sa bantuie a jale si pe la noi si in consecinta ar pereclitate tihnitele lor stomacuri.

    Deci o mica-mare lepadarea de tot ce inseamna Romania si BOR era necesara pentru a-si mentine credibilitatea si pozitia.

    Ce sa mai zice, bune exemple de patrioti si credinciosi mai promovati..

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu vi se pare ca in prima poza parca ar fi Sadam Husein?

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Valcu, ia intreaba si tu un "prieten" care te "iubeste" foarte sa se uite prin albumul tau cu poze si sa-ti zica verde in fata cu cine i se pare ca semeni..

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Până la urmă preoţii nu au nevoie de o mărire de salariu? Alţii au drepturi mai mari ca ei? Nu-mi vând sufletul când mă bucur de o mărire, la fel cum nu o fac nici alţii din alte domenii. Să terminăm cu atacurile împotriva preoţimii dacă suntem creştini ortodocşi!

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu e corecta adresarea catre mine cu domnule , nu sunt dintre calugarii cu excursii in muntele athos , ierusalim , ucraina si nici nu mi se strica portocalele in chilie din cauza abundentei cand poate copii de preoti nici nu stiu cum arata , poate stiu ceva despre asta cuviosii de la apologeticum

  18. Diaconescu Mihai

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ar trebui să vă luaţi de parlamentari că-şi iau pensii pe spatele oamenilor, nu de preoţi că: "vrednic este lucrătorul de plata lui", după cum spune Sfântul Apostol Pavel.În loc să vă plângeţi, bucuraţi-vă că poate astfel vor fi mai motivaţi. Lăsaţi că nu o să muriţi de foame că s-au mărit salariile lor după atâţia ani. Altora li se măresc salariile mai des şi nu se face atâta vâlvă. Asta este atitudine de sectari ce faceţi voi!

  19. ma iertati ca imi dau cu parerea a 3-a oara

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    domnule admin va rog sa imi stergeti commenturile. poate gresesc.nu am vrut sa tulbur pe nimeni.
    in timp se vor vedea roadele.ma iertati,va rog frumos!
    un post usor in continuare si Doamne ajuta!!! 🙂

  20. Un preot ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Frate Alexandru, stii ceva dar nu stii complet. Intr-adevar, salariile preotilor s-au marit cu aproximativ 50 % dar nu de la stat, ci din fonduri proprii. Statul a mai dat putin, dar totodata au marit contributiile catre asigurari sociale. Adica a dat cu o mana si a luat cu doua ( sau chiar trei). Parohiile mari se descurca, dar in parohiile mici este problema. Ti se pare mult faptul ca un preot incepator are cam !0 milioanne sau unul dupa 14 ani are 12 milioane si jumatate? Ai vrea niste preoti saraci? Ca sunt si unii cu probleme( de averi), asa este. Dar vin la vorba parintelui Arsenie Boca ,, vreti preoti mai buni, nastetii mai buni''. Vrei sa indrepti preotimea, fa-te preot tu sau copiii tai si da exemplu. Apoi da-ti cu parerea. E usor sa dai cu pietre.

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sfantul sinod va arde in iad

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte bine ca s-a marit salariul preotilor. Si ei au nevoie sa-si hraneasca familiile.
    Pacat ca Patriarhia s-a departat de "Calea cea strimta"si vrea sa-i oblige si pe preoti sa faca l-a fel.
    Nu ne-a ajuns comunismul? Nu mai vrem sa fim urmariti de securitate.
    Sa-i intelepteasca si sa-i indrepte Bunul Dumnezeu.

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://smbro.anyhow5.com/ - despre lucruri mai putin stiute

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dezbina si stapaneste e strategia diavolului, iar comuniune si renuntare la egoismul propriu este cea a celor care vor sa se mantuiasca. IUBITII SI IERTATI!

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    la modul sincer, nu are de ce sa ne supere faptul ca s-au marit salariile preotilor,poate ca unii dintre ei chiar o duceau rau,in parohii mai sarace.ne indigneaza faptul ca statul a vrut s-o fac pe generosul cu ei tot pe spinarea enoriasilor si a ales sa faca aceasta manevra ,,smechereasca,, pentru a le inchide gura asupra unor abuzuri care vor urma.acele contributii personale vor fi tot de la noi,asa ca in parohiile sarace ,preotul n-are decat sa maresca taxele daca vrea salariu mai mare dar va scadea in ochii enoriasilor.cu perfidie, statul va culege roadele falsei generozitati prin aservirea preotimii.in plus,asa cum s-a spus, a dat cu o mana si cu alta se va lua.aceasta simbrie nu e decat o pseudo-recompensa pentru tradarea norodului.cei treizeci de arginti ai lui iuda,ca sa fim in contextul unei vechi intamplari cu bani dati cu interes viclean .cand s-au mai dat bani cu generozitate,acum in plina criza economica?cu totii stim ca se reduc sporurile salariale si se ingheata salariile multor categorii de bugetari.aici ceva nu e in regula si nu e o intamplare.daca ar fi asa ,din intamplare s-ar mai face si cate un lucru bun si dezinteresat.

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru cine nu stie, salariile s-au marit doar scriptic (pe statul de plata) in realitate s-au micsorat ! Cum? Simplu! Odata cu marirea scriptica s-au marit automat si impozitarile (in functie si de vechime si grade profesionale) in timp ce contributia de la bugetul de stat (care nu a acoperit niciodata nici macar micul salar scriptic pe care l-au avut preotii) a ramas aceeasi. (Deci statul nu a facut nici un efort fiscal.) Astfel se face ca daca pana acum mai ramaneam cu o suta de lei (noi) si ceva pana acum, dupa ce imi plateam impozitele, de acum trebuie sa mai pun din buzunar ceva ca sa pot ridica hartia numita stat de plata. Preotii care viziteaza site-ul acesta stiu ca am dreptate .Daca nu se mareste si cuantumul contribuiei de la buget atunci e bine de stiut ca statul ne-a luat bani pe care nu stiu daca ii vom vedea retunati printr-o pensie mai mare pentru cine mai ajunge !

  1. Pingback: Stiri de criza - surse interne « Zona de criza

  2. Pingback: Chemarea marturisitorilor. In numele Domnului Hristos alaturati-va celor dintai! « † Apologeticum

Leave a Reply to cineva Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*