senatul_romaniei

Comisia juridică din Senat intenţionează să invite reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi ai Ministerului de Interne la dezbaterea de săptămâna viitoare a proiectului legislativ privind paşapoartele biometrice, retrimis de către plenul acestei Camere.

“Săptămâna viitoare vom invita reprezentanţii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de cei ai Ministerului de Interne, la o dezbatere pe marginea acestui proiect legislativ. Rolul nostru, al Comisiei juridice, este de a avea un punct de vedere legal şi de a stabili dacă există capacitatea tehnică de prelucrare, stocare şi securizare a datelor din aceste paşapoarte”, a declarat vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulian Urban.

El a mai spus că raportul comisiei va fi favorabil doar dacă reprezentanţii MAI vor demonstra capacitatea de a securiza datale introduce în paşapoartele electronice, respective imaginea facială şi amprentele.

Plenul Senatului a decis, miercuri, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind introducerea paşapoartelor electronice, senatorii considerând că “mai trebuie cumpănit” asupra introducerii acestui tip de documente.

Dezbaterile generale pe marginea proiectului de lege privind aprobarea OUG 207/2008 s-au concentrat pe capacitatea autorităţilor române de a proteja datele stocate de paşapoartele electronice şi pe existenţa numerelor “666” în aceste documente.

Punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române referitor la paşapoartele biometrice figurează printre subiectele care vor fi discutate în cadrul primei şedinţe, în 2009, a Sfântului Sinod, care începe miercuri.

Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului consideră că sistemul de supraveghere prin cipurile introduse în paşapoartele biometrice reprezintă un “atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor”, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase şi semnalează că introducerea sa nu este precedată de o dezbatere publică, aşa cum este nromal într-o ţară democratică.

Potrivit înalţilor ierarhi ai Sinodului Mitropoliei, pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip, de forma şi dimensiunea “unei aşchiuţe”, în care se stochează datele biometrice ale unei persoane.

“El poate fi implantat nu doar într-un act de identitate – buletin, paşaport, card comercial sau sanitar, ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nicio lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor şi chiar după moarte”, au subliniat reprezentanţii Sinodului.

Aceştia au făcut un apel către preşedintele Traian Băsescu, în calitate de garant al respectării Constituţiei, “să facă tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile convieţuirii sociale”.

Începând cu 31 decembrie 2008, România, că stat membru UE, poate emite paşapoarte electronice în conformitate cu Regulamentul nr. 2252/2004 al Consiliului Europei, privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie, personalizare a paşapoartelor electronice se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a paşapoartelor Electronice, care funcţionează în structura Direcţiei Generale de Paşapoarte a M.A.I. Conform aceluiaşi act normativ, producerea blanchetelor (paşapoarte în alb) se realizează de către Compania Naţională “Imprimeria Naţională”.