Dezbatere publică despre paşapoartele biometrice

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

dezbatere_publicaAsociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) vă invită să participaţi joi, 22 ianuarie a.c. la dezbaterea publică pe o temă care a suscitat deja un imens interes şi o mare emoţie în lumea religioasă din România, şi nu numai. Este vorba despre introducerea, anul acesta, a paşapoartelor biometrice şi a cipurilor personale – văzute de unii duhovnici ortodocşi ca fiind un semn premergător Apocalipsei.
Subiectul a stârnit o şi mai mare emoţie în rândul opiniei publice prin implicarea directă a Părintelui Iustin Pârvu de la mânăstirea Petru Vodă în această dispută. Comunicatul (mesajul) adresat creştinilor ortodocşi de către Prea Cuvioşia Sa a suscitat vii comentarii şi dezbateri, în special pe blogosferă, dar şi restul mass media.
Dezbaterea publică organizată de AZEC spre lămurirea acestui subiect va avea loc între reprezentanţii mânăstirii Petru Vodă (iniţiatoarea şi susţinătoarea acestui protest contra amintitei forme de evidenţă a populaţiei), sociologi, reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Administraţiei, teologi de marcă, ziarişti.
Pentru presă şi membrii AZEC, intrarea este liberă.
Sunt aşteptate, la final, întrebări.


Locul de desfăşurare: Bucuresti, Foaierul Sălii Radio (str. G-ral Berthelot, nr 60-64), începând cu ora 12,00.
Persoană de contact: Răzvan Bucuroiu, Preşedintele AZEC, [email protected]

9 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu suntem de acord sub nici o forma cu aceasta hotarare care s-a luat in privinta pasapoartelor.nu s-a pus problema daca noi,credinciosii vrem sau nu acest lucru.trebuie sa luptam pt. librertatea noastra.trebuie sa protestam si sa nu ne lasam inselati.rugam pe Mai Marii bisericii sa intervina si sa ne unim ca sa oprim realizarea acestor pasaapoarte.

  2. Marian Gheorghe

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Psalmul 144
    1. Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu şi voi binecuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului.
    2. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
    3. Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit.
    4. Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti.
    5. Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi
    6. Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor povesti.
    7. Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura.
    8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
    9. Bun este Domnul cu toţi şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.
    10. Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale şi cuvioşii Tăi să Te binecuvânteze.
    11. Slava împărăţiei Tale vor spune şi de puterea Ta vor grăi.
    12. Ca să se facă fiilor oamenilor cunoscută puterea Ta şi slava măreţiei împărăţiei Tale.
    13. Împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor, iar stăpânirea Ta din neam în neam. Credincios este Domnul intru cuvintele Sale şi cuvios întru toate lucrurile Sale.
    14. Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe toţi cei gârboviţi.
    15. Ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc şi Tu le dai lor hrană la bună vreme.
    16. Deschizi Tu mâna Ta şi de bunăvoinţă saturi pe toţi cei vii.
    17. Drept este Domnul în toate căile Lui şi cuvios în toate lucrurile Lui.
    18. Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.
    19. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii.
    20. Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc pe El şi pe toţi păcătoşii îi va pierde.
    21. Lauda Domnului va grăi gura mea şi să binecuvinteze tot trupul numele cel sfânt al Lui, in veac şi în veacul veacului.

  3. Marian Gheorghe

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Psalmul 135
    1. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
    2. Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, că în veac este mila Lui.
    3. Lăudaţi pe Domnul domnilor, că în veac este mila Lui.
    4. Singurul Care face minuni mari, că în veac este mila Lui.
    5. Cel ce a făcut cerul cu pricepere, că în veac este mila Lui.
    6. Cel ce a întărit pământul pe ape, că în veac este mila Lui.
    7. Cel ce a făcut luminătorii cei mari, că în veac este mila Lui.
    8. Soarele, spre stăpânirea zilei, că în veac este mila Lui.
    9. Luna şi stelele spre stăpânirea nopţii, că în veac este mila Lui.
    10. Cel ce a bătut Egiptul cu cei întâi-născuţi ai lor, că în veac este mila Lui.
    11. Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, că în veac este mila Lui.
    12. Cu mână tare şi cu braţ înalt, că în veac este mila Lui.
    13. Cel ce a despărţit Marea Roşie în două; că în veac este mila Lui.
    14. Şi a trecut pe Israel prin mijlocul ei, că în veac este mila Lui.
    15. Şi a răsturnat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, că în veac este mila Lui.
    16. Cel ce a trecut pe poporul Lui prin pustiu, că în veac este mila Lui.
    17. Cel ce a bătut împăraţi mari, că în veac este mila Lui.
    18. Cel ce a omorât împăraţi tari, că în veac este mila Lui.
    19. Pe Sihon împăratul Amoreilor, că în veac este mila Lui.
    20. Şi pe Og împăratul Vasanului, că în veac este mila Lui.
    21. Şi le-a dat pământul lor moştenire, că în veac este mila Lui.
    22. Moştenire lui Israel, robul Lui, că în veac este mila Lui.
    23. Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, că în veac este mila Lui.
    24. Şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri, că în veac este mila Lui.
    25. Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui.
    26. Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    O stire data la REALITATEA atrecut neopservata. E vorva de brelocul presedintelui Basescu.A fost o mostra de amprentare biometrica. "VEDETI DACA PRESEDINTELE POARTA DE BUNA VOIE UN BRELOC CU DATELE DE IDENTIFICARE, VA TREBUII OBLIGATORIU SA FITI AMPRENTATI BIOMETRIC".

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Suntem oameni sau suntem niste roboti.....??Trebuie sa luptam impotriva acestor lucruri care nu vor duce decat la pieire.Rugati-va BUNULUI DUMNEZEU si veti capata puterea sa invingeti raul.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta! Nici eu nu sunt de acord cu introducerea cipurilor. Cum putem protesta?

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dezbaterea publica din seara aceasta se poate urmari, cumva, in direct?

    la vreun radio, TV, internet?

    pentru ca nu ma aflu in tara, daca exista posibilitatea internetu-lui, va rog sa imi lasati un link.

    multumesc

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      dezbaterea a inceput la ora 12, la amiaza
      Dar va fi inregistrata video si publicata apoi pe internet.

Leave a Reply to Marian Gheorghe Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*