PELERINAJ LA TEMNIŢA PRIGONIŢILOR

“Am să relatez câteva exemple foarte clare, cu privire la semnele de mucenicie pe care le-au avut, iar după aceea am să vă şi spun care sunt aspectele importante care contează foarte mult la canonizarea unui Sfânt.”

părintele AUGUSTIN,

schitul “Înălţarea Sfintei Cruci” Aiud

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-4296401748130011355&hl=en]

Pelerinaj la temniţa prigoniţilor

Reportajul-documentar îşi propune să enumere dovezile conform cărora unii dintre mărturisitorii de credinţă din temniţele comuniste, care au plătit cu viaţa încercarea de a-şi păstra libertatea de conştiinţă, ar trebui să intre în atenţia Sfântului Sinod al B.O.R. în vederea canonizării.
Semnele de tortură descoperite pe osemintele adăpostite în Mausoleul de la Aiud dar şi mărturiile supravieţuitorilor gulagului comunist sunt doar o parte din argumentele care susţin ridicarea în rândul sfinţilor a românilor celor care au plătit cu viaţa pentru idealul lor.

Interlocutori: Părintele Augustin, duhovnicul schitului Înălţarea Sfintei Cruci, Aiud, Marcel Petrişor, scriitor, fost deţinut politic, Danion Vasile, publicist, Părintele Ioan, mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamţ, Maica Inochenţia, mănăstirea Sf. Maria, Techirghiol, Emilia Corbu, istoric, Muzeul Judeţean Slobozia, Claudiu Târziu, asociaţia “Rost”, Ştefan Ruxanda, revista “Atitudini”.

Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte
Reportaj-documentar difuzat la TVR 1, SEMNE, 8.11.2008

2 Comments

  1. incredibila emisiunea acestui Rafael Udriste! ma si mir ca o difuzeaza pe postul national…oricum nu cred ca mai dureaza mult si va fi interzisa,parca prea spune adevarul pe fata si acest lucru in societatea din zilele noastre se plateste…

  2. parlamentul Romaniei e plin de comunisti,,,trebuie facuta inca o revolutie impotriva acestor criminali si vanzatori de tara,,,asa cum s-a facut impotriva lui Ceausescu,,,aceeasi soarta sa o aiba si ei ,cum a avut-o ceausescu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 Comments
scroll to top