CE ÎNSEAMNĂ FAPT ŞTIINŢIFIC ŞI TEORIE ŞTIINŢIFICĂ ?

Faptele ştiinţifice sunt realităţi dovedite prin observaţii sau experienţe ştiinţifice. Exemple de fapte ştiinţifice: îngheţarea apei, transportul aminoacizilor prin membrana celulară, faptul că grâul conţine proteine cu toţi aminoacizii esenţiali necesari omului, existenţa reflexelor condiţionate.

Evoluţia speciilor nu este un fapt ştiinţific. „Dovezile directe ale evoluţiei”, prezentate de evoluţionişti, nu dovedesc evoluţia, ci adaptarea la mediu şi selecţia. Referindu-se la derivaţie, adică la transformarea speciilor, profesorul universitar Nicolae Paulescu – descoperitorul insulinei – arăta foarte clar că „numai observaţia directă a transformării dintr-o specie actuală în alta poate constitui o probă ştiinţifică în favoarea derivaţiei.”[1]

 

O teorie ştiinţifică este un model explicativ sau un sistem de modele explicative pentru un fenomen real sau pentru o clasă de fenomene reale. Subliniem că fenomenul studiat trebuie să fie real, trebuie să existe. De exemplu, există fenomenul de transport prin membrana celulară şi există diverse mecanisme explicative.

Deşi evoluţia speciilor nu a fost dovedită, evoluţioniştii au imaginat mai multe mecanisme explicative. Este o eroare gravă să se construiască modele explicative pentru un fenomen care nu există. Având în vedere acest aspect, afirmăm că evoluţionismul nu este o teorie ştiinţifică.

Evoluţionismul este o concepţie filosofică bazată pe noţiuni lipsite de sens şi pe raţionamente greşite.


[1] N. C. Paulescu, Fiziologie Filosofică, vol. I, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1944

5 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ba, sa ştii mata, că este. Chiar dacă ştergi comentariile nefavorabile....

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Lasă cioacele, geomarz. Să ştii mata că evoluţionismul e o făcătură. Chiar dacă eşti mata şerts pe creier.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    CE ÎNSEAMNĂ FAPT ŞTIINŢIFIC ŞI TEORIE ŞTIINŢIFICĂ ?
    În Limba Română perfectă, la întrebarea aceasta a răspuns marele nostru metafizician Nae Ionescu în prelegerile anului 1926. Bibliografia pe care o recomandaţi are doar un titlu?

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Evoluţionismul este o concepţie filosofică bazată pe noţiuni lipsite de sens şi pe raţionamente greşite." da? cum puteti dovedi acest lucru? ce cunostinte, studii de amploare stau in spatele afimatiilor dvs.? cunoasteti teoriile evolutionismului, sau doar porniti de la ideea ca "omul este stapanul lumii (pamantene)"?
    evolutionismul, teoria darwinista nu sustin ca "omul se trage din maimuta" asa cum pare la prima vedere. Ideea de baza a acestor teorii este ca lumea, asa cum o vedem noi astazi, este rezultatul evolutiei, al adaptabilitatii, al supravietuirii speciilor celor mai bine adaptate in conditii limita. Mai mult de atat, teoriile moderne ale evolutionismului, descoperirile recente din genetica, microbiologie si alte stiinte conexe ce studiaza lumea vie au demonstrat ca selectia naturala nu se manifesta la nivel de specie (decat in cazul unor catastrofe), in general obiectul selectiei il constituie caracterele genetice, transmiterea acestora de la o generatie la alta in conditiile in care aceste caractere confera o adaptabilitate mai buna exemplarelor purtatoare.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      aveti raspunsul in urmatoarele capitole : http://apologeticum.ro/2008/09/11/notiuni-evolutioniste-lipsite-de-sens/
      http://apologeticum.ro/2008/09/11/erori-de-logica-in-rationamentele-evolutioniste/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*