† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Sfaturi Ortodoxe | Mare urgie va veni, mai ales din cauza desfrâului si a avorturilor

.

După cum văd, toată lumea aleargă spre cel viclean, ca si păcătosul spre păcat. Neînfrânati sunt oamenii, – si popor si cler; ca si caii cei nărăvasi aleargă spre păcat. Nu se gândesc nici la Dumnezeu, nici la moarte, nici la judecată sau răsplată, la nimic; numai pentru materie, trup si plăceri trupesti se interesează. Pentru Dumnezeu, suflet, virtute – nimic! Foarte putini sunt cei care au interese adevărate si poate datorită acestor prea putini mai tine Dumnezeu lumea.

Satana face ultimul asalt si în acesti ani în care ne găsim, mare necaz si strâmtorare vor veni în lume… în vremea proorocului Ieremia, Dumnezeu a hotărât de mai multe ori să pedepsească pe israeliti, însă Ieremia îl ruga să se milostivească de creatura Sa si de poporul Său cel ales. Odată, însă, i-a zis lui Ieremia că va distruge Ierusalimul. Atunci proorocul a început să-L roage: „Dumnezeul meu, nu distruge orasul si nu pedepsi pe cei ce locuiesc în el…”, însă Dumnezeu i-a răspuns: „Nu mă ruga, Ieremia, căci nu te ascult; voi preda orasul în mâinile babilonenilor (care deja se apropiaseră de Ierusalim). Atunci a zis Ieremia către Dumnezeu: Cum este posibil să intre dusmanii în cetate, căci zidurile sunt puternice? „Eu le voi deschide portile ca să intre – a răspuns Domnul. Dacă nu-l voi preda Eu, ei nu pot intra. Mâine dimineată să sezi pe un loc înalt si vei vedea cum îl voi preda…”. Si a văzut un înger deschizând poarta dinspre răsărit, apoi si pe cele dinspre apus, miazăzi si miazănoapte, iar cheile le-a ascuns sub o piatră, zicând: „Primeste, piatră, cheile orasului acesta păcătos si să le păzesti până se vor întoarce din robie, apoi a strigat îngerul: „Intră, putere a chaldeilor!” si au intrat dusmanii în cetate; au ucis si au pustiit, luând multi robi, printre care si pe Ieremia. De aceea zice Sfântul Ioan Gură de Aur că, atunci când păcatele oamenilor sunt multe, iar printre păcătosi se găsesc si drepti, câteodată, Dumnezeu ia împreună cu păcătosii si pe drepti… continuare »

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=hZMxs441Svw]Ordinea pomenirii Sfinților Români conformă cu ordinea lunilor anului bisericesc:

– 13 sept. – Cv. Ioan de la Prislop, sec. XV-XVI, Tara Haţegului (Prislop), care a dus o viaţă retrasă într-o chilie, numită şi azi „a sfântului”;

– 15 sept. – Sfântului Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, † 1656, vieţuitor la Partoş-Banat, fost mitropolit de Timişoara, mare făcător de minuni; continuare »

Foto: https://www.credo.ro/Duminica-Tuturor-Sfintilor.php

Evanghelia dupa Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30:

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iarde cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. continuare »

O, mult-pătimitoare al lui Hristos, Sfinte şi mare mucenice Ioane, primind această rugăciune a noastră, ce se aduce ţie acum din inimă, ne izbăveşte pe noi de toate vătămările sufleteşti şi trupeşti, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de chinul cel veşnic, cu rugăciunile cele bine-primite de Dumnezeu, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, în locaşurile sfinţilor, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (fragment din „Acatistul Sfântului Ioan cel Nou”)

Dintre multele minuni făcute la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, se cuvine să amintim mai întâi cum a izbăvit marele mucenic poporul şi capitala Moldovei de năvălirea tătarilor jefuitori şi ucigaşi de oameni. continuare »

Poziţia împotriva ereticilor – şi eretici sunt toţi neortodocşii – a fost clarificată de Biserica lui Hristos o dată pentru totdeauna, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, adică prin Sfânta Tradiţie, unică şi neschimbată. Această poziţie spune că ortodocşilor le este interzis să se roage împreună cu ereticii sau să comunice liturgic cu aceştia.

Fiindcă „ce însoţire are dreptatea cu fără­delegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întune­ricul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Corinteni 6, 14-15). continuare »

.

Iată fraților, praznicul ce ne spune ce este acela omul: ce este acela sufletul omului, ce este aceea mintea omului, ce este aceea inima omului, ce este acela rostul omului.

Marele praznic de astăzi ne spune această taină. Domnul, creându-ne ca oameni, pentru ce ne-a dăruit Duh Sfânt? Ne spune praznicul de astăzi: pentru aceea ca noi să ne desăvârșim sufletul prin Sfântul Duh, să creștem în Duh Sfânt, să mergem cu Sfântul Duh prin această lume și prin toată veșnicia. Bre, omule, nu este o glumă! Dumnezeu nu a glumit atunci când a creat omul. Omul este o taină profundă și măreață, cea mai mare taină dumnezeiască în această lume. continuare »

Iata ce putem citi la Viaţa Sfîntului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei.:

.

Maria Simociko nu se leapădă de crucea lui Hristos înfruntând multe greutăţi şi necazuri. Este hotărâtă să nu se lase pradă prozelitismului protestant care a pătruns de câţiva ani în comunitatea volohă din Ucraina, unde trăieşte.

O româncă din Ucraina, satul Poroşkovo, regiunea Transcarpatia, ne-a dat exemplul viu al mărturisirii credinţei prin fapte, aşa cum găsim la Pateric sau în multe scrieri bisericeşti din pangarele ortodoxe. Maria Simociko are o viaţă foarte grea, aşa cum au toţi românii volohi din vestul Ucrainei. Trăieşte împreună cu soţul ei şi şapte copii într-o casă de dimensiuni mici 3,5×4 metri. Casa este doar o singură cameră şi nici măcar aceea nu este a ei, ci a unei rudenii care a primit-o din milă să locuiască împreună. continuare »

augoustinos-kantiotis.gr | Η ΠΡΟΣΦΟΡΑ ΤΟΥ Μ. ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΥ ΣΤΗΝ ΑΝΘΡΩΠΟΤΗΤΑ

CONTRIBUŢIA OFERITĂ UMANITĂŢII DE CONSTANTIN CEL MARE – 21 mai –

Iubiţii mei, o zi luminoasă şi plină de bucurie a răsărit astăzi, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi a mamei lui, Elena. Constantin şi Elena sunt două nume cunoscute şi populare nu doar naţiunii eline, ci întregii lumi ortodoxe. O mulţime de bărbaţi şi de femei poartă numele lor. Şi nu doar oameni simpli, ci şi principi şi regi, şi împăraţi, şi generali. De asemenea, multe biserici de la oraşe şi sate, capele şi paraclise au ca hram numele lor şi astăzi sărbătoresc. Sărbătoreşte şi frumoasa biserică a lor în Aminteos din Mitropolia Florinei, care a fost construită într-o perioadă de timp scurtă. continuare »

„Părinte Sfinte, păzeşte-i întru numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum şi noi una suntem”
(Ioan 17, 11)

Iubiţii mei, pământul nu este unica noastră locuinţă, ci a fost hotărât de Dumnezeu ca locuinţă temporară a noastră. Patria veşnică şi unica noastră locuinţă sunt cerurile. Pentru pământul acesta, care atât de mult ne ţine alipiţi cu plăcerile şi cu distracţiile lui, cu comorile şi cu desfătările lui, va veni o zi în care va fi distrus. Pentru că este materie şi materia este stricăcioasă. S-a făcut în timp şi orice lucru creat în timp are şi sfârşit. Aşadar, va suna şi pentru pământ ultimul ceas. Aceasta o confirmă şi ştiinţa. Dar mai mult decât ştiinţa o confirmă cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, care numeşte sfârşitul lumii „sfârşitul veacului” (Matei 13, 39; 24, 3; 28, 20; Evrei 9, 26). Despre sfârşitul lumii vorbesc profeţii, şi mai ales Daniil şi Isaia, vorbesc foarte clar Domnul, Apostolii, Apocalipsa. continuare »

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT! Acum drumul s-a deschis spre cer

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din cauza multor necazuri. Şi fiecare sărbătoare este un copac plin de rouă şi bună mireasmă, care ne odihneşte duhovniceşte şi ne dă puteri ca să ne continuăm călătoria grea a vieţii. continuare »

Urmează și celelalte înregistrări.

Tweet | OrtodoxINFO

Maica Domnului „Pantanassa”

Fundația Sfânta Irina ne îndeamnă să rostim zilnic o rugăciune pentru bolnavii de cancer.

Rugăciune pentru vindecarea bolnavilor de cancer continuare »

.

Duminica de azi e inchinata pomenirii Sfantului nostru Parinte Ioan, scriitorul Scarii. Si nici nu e nevoie sa mai spunem de ce este acest asezamant in Sfanta Biserica. Sfantul Post a fost randuit nu numai pentru curatirea noastra, ci si pentru intarirea noastra in bine – nu doar pentru a pune inceput bun, ci fi pentru a ne misca mai departe pe calea spre desavarsire. Astfel, iata, pentru ca nu cumva careva, dupa ce s-a ostenit putin in savarsirea binelui sau a dus o vreme viata crestineasca, sa creada ca a facut deja totul sau ca a ajuns departe in calea spre desavarsire, fiecaruia dintre noi i se aduce aminte de Sfantul Ioan Scararul, asa incat, amintindu-ne de el, sa ne zugravim in minte sfanta lui Scara si, masurand cu ea ostenelile noastre, sa putem hotarnici mai limpede cat din cale am strabatut si cat ne-a mai ramas. Pentru a va ajuta in aceasta lucrare, cel mai bine ar fi sa va descriu pe scurt sfanta Scara a urcarii la desavarsirea asemanarii cu Dumnezeu. Cred, insa, ca la acelasi tel se poate ajunge prin povestirea vietii Sfantului Ioan Scararul: fiindca nu numai prin ceea ce a scris, ci si prin viata sa el ne arata scara pe care trebuie neaparat sa urce toti cei ce doresc a se desavarsi in viata duhovniceasca. Ascultati, deci.

Viata Sfantului Ioan Scararul este scurta; dar ea, in mica sa intindere, incape mult – sau, mai bine zis, totul. Iata cum s-a scurs viata lui.
Sfantul Ioan L-a indragit pe Domnul din tinerete si, neluand seama la nadejdile mincinoase pe care i le dadeau inzestrarile firesti si multa sa invatatura, a parasit lumea si s-a retras departe de patria sa – in Sinai, pentru a se slobozi prin instrainare de multe piedici in calea vietii duhovnicesti, si a primi chiar prin locul de trai invatatura cu privire la ce si unde trebuie sa caute.
Punand in acest chip inceput bun, el s-a incredintat din tot sufletul, chiar de la inceput, unui indrumator bun, si s-a pus intr-o astfel de stare ca si cum sufletul sau n-ar fi avut nici intelegere [ratiune], nici voie proprie. Inabusind in sine, prin aceasta, increderea in sine si lucrarea dupa voia proprie, el s-a izbavit in curand de ingamfarea proprie oamenilor inzestrati, a dobandit cereasca simplitate si s-a aratat desavarsit in osteneli si in virtutile ascultarii. continuare »

Suntem deja în 2018, iar în anul care a trecut nu s-a întâmplat ceea ce ne-am fi așteptat cu toții. Sinodul BOR l-a declarat: 2017 – Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Cu această ocazie s-au organizat simpozioane, conferințe, expoziții, s-au tipărit cărți, s-au pictat icoane s.a., toate în cinstea Sfinților din Închisori. Sau cel puțin teoretic așa a fost. Doar că ce era mai important, recunoașterea sfințeniei lor – canonizarea, nu a venit ca propunere din partea niciunui ierarh. Au fost voci răzlețe din popor care au cerut acest lucru, dar se loveau de acuza că majoritatea au fost legionari. Deși mult blamata Mișcare Legionară i-a format pe acești mărturisitori români și ortodocși, ei s-au desăvârșit în temnițe datorită viețuirii în Hristos, în condiții din cele mai crunte, fiind supuși supliciilor asemeni mucenicilor din sinaxarul ortodox.

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

• moartea martirică – dovada cea mai certă;
• mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
• viaţa curată, viaţa sfântă;
• darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:

• să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
• puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
• puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
• puterea de a săvârşi minuni;
• cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.De la instalarea regimului comunist în Rusia s‐a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l‐a avut în toate ţările pe unde a trecut. continuare »

Foto: https://sihastria.mmb.ro/cimitirul-manastirii-sihastria

Fiecare din bisericile mucenicilor da mare castig celor ce intra in ea, dar mai cu seama biserica aceasta a tuturor mucenicilor! Indata ce pasesti in pridvorul ei, iti cade sub ochi multimea de morminte raspandite pretutindeni! Oriunde ai privi, vezi cosciuge, morminte, racle ale celor raposati! Vederea acestor morminte ne ajuta mult sa filosofam. Sufletul, de este trandav, se trezeste indata cand le vede; de este treaz si ravnitor, ajunge mai ravnitor; de se plange de saracie, se mangaie indata cand vede mormintele acestea; de se lauda cu bogatia, se smereste si se pleaca. Vederea mormintelor ne face pe fiecare din cei ce le privim sa ne gandim la sfarsitul nostru, ne sileste sa filosofam fara sa vrem si ne convinge sa nu socotim nimic trainic din cele din lumea aceasta, nici din cele triste, nici din cele vesele. Iar cel care-i convins de asta nu cade usor in cursa pacatului.
[…] Daca vom avea mereu si in fiecare zi inaintea ochilor necunoasterea sfarsitului nostru, nu vom pacatui asa usor. Nu ne vor putea ingamfa nici bucuriile vietii, nici dobori si tulbura tristetile, deoarece si unele si altele au un sfarsit necunoscut. Adeseori cel care se scoala dimineata nu apuca seara. Poate ca nu cugetam si nu filosofam la astea cant suntem in oras; dar cand iesim afara de zidurile cetatii, cand venim la mormintele acestea si vedem multimea celor raposati, vederea celor de aici ne face, cu voia sau fara voia noastra, sa avem astfel de ganduri; iar odata cu ele, sa ne inaltam de la cele pamantesti si sa ne desprindem de dragostea ce-o avem pentru lucrurile din lumea asta. Dar nu vom fi stapaniti numai de aceste ganduri, ci ne vom si grabi spre patria noastra cea vesnica; vom primi de aici destula mangaiere ca sa ne pregatim si sa ne randuim toate lucrurile noastre pentru plecarea pe taramul celalalt, stiind ca tot ce lasam din lucrurile noastre aici pe pamant, le lasam spre paguba noastra. Dupa cum un calator, care se intoarce in graba in patria sa dupa ce a facut o lunga calatorie, pierde si pagubeste tot ce a lasat la hanul in care a gazduit, tot asa si noi pierdem si ne pagubim de toate lucrurile noastre ce le lasam aici la plecarea noastra de pe lumea asta. De aceea trebuie ca pe unele din lucrurile noastre sa le luam cu noi, iar pe altele sa le trimitem acolo inaintea noastra. Viata aceasta e un drum care nu are oprire. Si bucuriile ei, si necazurile ei sunt in vesnica curgere. De asta iubesc mai mult decat toate locurile locul acesta! De asta vin aici adeseori, nu numai cand se face slujba, ci si cand nu se face. Venind aici imi trec prin minte toate gandurile acestea. In singuratatea de aici ochii mei cauta cu liniste la mormintele acestea sii-mi indreapta sufletul la cei ce odihnesc aici si la slava lor de dincolo.
[…] Cand ajungem la raclele mucenicilor, dupa ce am trecut pe langa celelalte sicrie, gandul nostru ajunge mai inalt, sufletul nostru mai puternic, ravna noastra mai mare, credinta mai fierbinte. Cand ne gandim apoi la chinurile, la luptele, la rasplatile si la cununile sfintilor acestora, gasim iarasi alt temei de si mai mare smerenie. De ai fi facut fapte mari de tot, vei socoti ca n-ai facut nimic marecand pui fata-n fata virtutea ta cu luptele acelora, iar daca n-ai facut nici o fapta mare si buna, nu-ti vei pierde nadejdea mantuirii, pentru ca iei indemn de la vitejia lor, ca sa-ti schimbi viata in viata de virtute, pentru ca te gandesti in tine insuti ca poate ti se va intampla si tie, invrednicit fiind de bunatatea lui Dumnezeu, sa faci aceste salturi, sa te sui dintr-o data in cer si sa dobandesti acea indraznire mare de tot.
[…] Aud pe multi spunand: cutare a murit mai rau ca un caine, printre straini. N-a fost de fata nici un cunoscut, nici o ruda care sa-l dea pamantului. Abia s-au adunat cativa vecini, care au pus mana de la mana de l-au inmormantat. Deci, ca sa nu va mai intristeze asta, trebuie neaparat sa indepartez din mintea voastra si acest gand.
Nu sa-ti termini viata in pamant strain inseamna sa mori ca un caine, omule, ci sa mori in pacat inseamna sa mori mai rau ca un caine! Sa nu-mi spui mie de cel care-i purtat la groapa pe nasalii aurite, insotit de tot orasul, laudat de multimi, de cel care are ingramadite din belsug pe el haine de matase si de aur! Asta nu inseamna nimic altceva decat ca intinde viermilor o masa mai bogata. Nu mi-l arata pe acesta acum, ci arata-mi-l pe acesta insotit tot de atata cinste in ziua aceea infricosatoare a judecatii, cand Hristos va sedea pe scaun inalt, cand il va aduce inaintea Lui si-l va chema sa dea socoteala de ce a spus, de ce a facut si de ce a gandit. Adica nimeni din multimea aceasta nu va mai sta langa el, nimeni nu-l va scapa de osanda si de pedeapsa, nici nu vor mai fi strigatele si laudele acestea de aici. Nu, ci el va sta cu ochii in jos, fara indraznire, rusinat de invinuirile aduse faptelor lui, va fi luat si tarat de puterile cele rele la muncile cele fara de moarte insotite de groaznice scrasniri de dinti. Fara de folos va plange atunci si fara de folos se va bate in piept din pricina acelor dureri de nesuferit. […] Care i-a fost castigul vietii de aici? Cu ce s-a ales de pe urma lacomiei sale? La plecarea de aici a lasat altora banii, iar el, bagat in pamant, a luat cu el pacatele. […] Unul ca acesta moare mai rau ca un caine.
[…] Cu dreptii nu-i asa. Chiar daca-si sfarseste viata in pustiu, fara sa fie cineva care sa-i inchida ochii, fara sa-i stea cineva la capatai, el pleaca de aici avand drept inmormantare frumoasa indraznirea lui inaintea lui Dumnezeu. Are convoi minunat de inmormantare: ingerii sunt langa el si-i insotesc sufletul, asa cum am aratat mai inainte dand pilda pe Lazar, iar in urma lui lasa mii si mii de oameni care-i lauda viata. […] Cunoscandu-le dar pe toate acestea, sa nu socotim nefericiti pe cei care mor printre straini, ci pe cei care mor in pacate; si nici sa nu fericim pe cei care mor in casa lor, pepatul lor, ci pe cei care mor in virtute. Sa ne ingrijim deci de virtute si sa fugim de pacat. Virtutea e de folos si celor vii si celor morti, pacatul vatama si aici si dincolo, rusinand pe cei ce-l savarsesc si ducandu-i la pedepse vesnice.

Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la Sarbatori Imparatesti si Cuvantari de Lauda la Sfinti (Cuvantare la Sfanta Mare Mucenita Drosida), editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2002. continuare »

Rockerii romani se leapada pe internet sau zbierand in piata:

Video – dovada: GLOATA ESTE LEPADATA. continuare »

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=m69jT3zRhjs?feature=oembed&w=500&h=281]

Tweet | OrtodoxINFO

Foto: https://www.manastirea-sireti.md/index.php/news/477/24/Zaheu-Vamesul-chip-de-pocainta-Lc-19-1-10

Ev. Luca XIX, 1-10

1. Şi intrând, trecea prin Ierihon. continuare »

Altarul Athonit | Sf. Ioan Maximovici: Despre sfârșitul lumii și dulceața compromisului la ultimii creștini

Nimeni nu cunoaste ziua aceea, afara de Dumnezeu-Tatal, dar semnele apropierii ei sunt date si in Evanghelie, si in Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeste despre evenimentele sfarsitului lumii si despre infricosata Judecata cu precadere in simboluri si in ghicitura, dar Sfintii Parinti au talcuit-o si exista o traditie autentica a Bisericii care ne vorbeste si despre semnele apropierii sfarsitului lumii, si despre Judecata de Apoi”

Inainte de sfarsitul vietii pe pamant vor fi tulburare, razboaie, framantari civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaima, vor muri de asteptarea nenorocirilor (Luca, 21, 26). Nu va fi nici viata, nici bucuria vietii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legaturii cu viata. Dar nu se va pierde numai legatura cu viata, ci si cu credinta: <> (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mandri, vor fi nemultumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alaturi de pierderea legaturii cu viata, va slabi si morala. Binele va slabi si raul va creste. continuare »