Vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Ferenc Csaba, a declarat că, în prezent, au loc consultări în acest sens, la nivel local, cu reprezentanţii aleşi, iar semnalele venite sunt pozitive.
 
Totodată, CNS ar dori ca aceste referendumuri să aibă loc încă din acest an, dacă se va putea. “Noi am vrea să fie în acest an, dacă s-ar decide măcar între oraşe, municipii, în general vrem să fie în cât mai multe localităţi. Încercăm în acest an, purtăm tratative aproape încontinuu, am avut şi întâlniri. Oraşele din secuime vor să facă şi o asociaţie şi ţinem legătura cu fiecare primar”, a declarat Ferenc Csaba.
La începutul lunii iulie, CNS, întrunit la Sfântu Gheorghe, a hotărât ca liderii Consiliului să poarte tratative cu aleşii locali privind organizarea unor referendumuri oficiale pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.
CNS a organizat un referendum intern în cursul anului trecut, iar potrivit datelor prezentate în luna februarie 2008, la şedinţa din Sfântu – Gheorghe, 99,3% din cei interviaţi s-au pronunţat în favoarea autonomiei. Referendumul a avut loc, cu urna mobilă, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
TUPEU DE BOZGOR

Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba crede că Parlamentul României va trebui să voteze autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Europarlamentarul consideră această soluţie una europeană, care a fost aplicată şi în cazul Tirolului de Sud, în Italia, şi al Insulelor Aland, în Finlanda.

Sogor Csaba spune că oamenii nu ar trebui să se teamă, deoarece autonomia nu lezează integritatea teritorială a unei ţări. “Autonimia nu se declară, adică se declară, dar prima oară se votează în parlamentul naţional. Deci nu ştim. Anul astă, anul viitor, cândva, dar va fi votată. Şi dacă Ţinutul Secuiesc va dobândi o autonomie teritorială asta va fi decis în parlamentul naţional. Nu prin luptă de stradă cum ar crede unii, ci foarte democratic”, a declarat Sogor Csaba.

Acelasi Sogor Csaba susţine că va milita la Bruxelles pentru ca limba maghiară să fie a doua limbă oficială a statului român. Şi aceasta în cazul în care va fi ales europarlamentar la scrutinul din această toamnă. Declaraţia a fost făcută, sâmbătă, la întâlnirea liderilor UDMR care a avut loc la Târgu Mureş.

Sogor Csaba a spus că va milita la Bruxelles ca maghiara să fie a doua limbă a statului, cel puţin acolo unde comunitatea maghiară reprezintă 20% din totalul populaţiei. Senatorul a mai declarat că dacă autonomia sau bilingvismul sunt bune în Europa, atunci ele vor fi bune şi pentru România. Sogor Csaba este al doilea pe lista UDMR pentru europarlamentare.

 

TREZIREA RĂZEŞI AI LUI ŞTEFAN !!! ÎN ŢEAPĂ CU DUŞMANII MOŞTENIRII NOASTRE STRĂBUNE

Doamne ocoteşte-i pe români !
 
Ascultă vecine, ascultă-mă bine
 
Transilvanie Frumoasă
Vin trupele române
Ardealul ne cheamă
Apa trece, pietrele rămân
NU LĂSAŢI ÎN VECI PĂMÂNTUL ROMÂNESC, CREDINŢA ORTODOXĂ ŞI DATINILE STRĂBUNE, ALTFEL BLESTEMUL LUI DUMNEZEU ŞI AL ÎNAINTAŞILOR NOŞTRI SE VOR ABATE PESTE BLESTEMAŢII DE TRĂDĂTORI.
Aveam o ţară scumpă şi mândră, aveam, aveam şi VOM AVEA !!!

 

Treceti Batalioane Romane Carpatii ( Nicolae Furdui Iancu )

VAI SĂRACII …DUŞMANI ( Iancu Furdui )

HUNI ŞI BOZGORI, SĂ VĂ FEREASCĂ DUMNEZEU DE NĂPRASNICA MÂNIE A ROMÂNILOR, CĂCI VA FI ŞTERS NUMELE VOSTRU DIN ISTORIE !