Parinte, in unele din interviurile cu sfintia voastra luate de Dl Adrian alui Gheorghe, cuprinse in cartea „Semnele vremii, 7 intalniri cu Parintele Iustin Parvu”, vi se adreseaza o intrebare despre posibila mantuire a neortodocsilor. Din raspunsul din acea carte, nu reiese o opinie limpede. Si pentru a nu se crea tulburare si sminteala in randul celor ce va citesc, va rugam sa ne precizati parerea sfintiei voastre.

Eu nu imi amintesc sa fi spus asa ceva, dar poate era intr-un anume context. Sau datorita oboselii e posibil sa se mai strecoare unele greseli sau lipsuri, de aceea atunci cand apare o carte, ea trebuie bine cercetata inainte. Pe mine nu m-a consultat nimeni, ca as fi putut rectifica. Darpozitia mea referitoare la aceasta problema am zis-o in nenumarate randuri. Nu mai reprezinta un secret pentru nimeni. Mantuitorul spune limpede: “De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Eu nu pot sa ma fac judecator in locul lui Dumnezeu, nu e in competenta mea sa spun cine se mantuieste sau nu, avem insa o randuiala stabilita de Sf. Parinti si niste sfinte canoane. Nu putem sa spunem noi altfel decat sfintele canoane. Pentru ca asa se face sminteala. Cadem sub anatema Bisericii daca indraznim din voia noastra sa adaugam la cele stabilite prin sinoadele Bisericii o iota, sau sa scoatem ceva. Eu am spus-o si o repet: Trebuie sa marturisim Adevarul si Ortodoxia dupa invatatura Cuviosului Parinte Iustin Popovici, ca sa ne putem mantui in aceste vremuri, cand ecumenismul vrea sa distruga Singurul Adevar Ortodox. Sfantul Iustin spunea: „Ecumenismul e numele de obste pentru toate pseudo-crestinismele, pentru pseudo-bisericile Europei apusene. … Fara sa tinem seama de calea Apostolilor si Sfintilor Parinti, fara a urma Apostolilor si Sfintilor Parinti dupa Acela care este singurul si adevaratul Dumnezeu in toate lumile, si fara de inchinarea inaintea singurului, si adevaratului, si vesnic viului Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului si Mantuitorului Hristos, este neindoielnic ca omul se va afunda in marea moarta a civilizatelor inchinari europene la idoli, si, in locul viului si adevaratului Dumnezeu, se va inchina idolilor mincinosi ai veacului acestuia, intru care nu este mantuire, nici inviere, nici indumnezeire pentru fiinta cea nenorocita care se cheama om”[1]. continuare »

Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestini trebuie sa aveti notiuni crestine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei. Temelia judecatii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se nalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca “sanatoasa”, va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu? continuare »

“Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt.

Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”

Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. “Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad” zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu. continuare »