Tag Archives: Mănăstirea Plăviceni

Minune a Sf. Voievod Mihai Viteazu: Astăzi un „preot” secui s-a convertit la Ortodoxie și a primit Botezul la mănăstirea unde s-au descoperit osemintele voievodului

Preotul secui NAGY ATTILA se va boteza ortodox la Plăviceni, pe 9 august. Noul lui nume va fi MIHAI | https://uzp.org.ro

Miercuri, 9 august 2018, la mănăstirea Plăviceni din fostul județ Romanați (actualmente Teleorman) a avut loc comemorarea a 417 ani de la asasinarea lui Mihai Viteazu pe câmpul de la Turda (9 august 1601). În cadrul ceremonialului dedicat (slujba de pomenire, acatistul, citirea și semnarea Proclamației de la Plăviceni), va fi și un moment cu o mare încărcătură simbolică: teologul și preotul unitarian Nagy Attila, titularul rubricii MEDITAȚIILE UNUI SECUI din revista CERTITUDINEA, se va boteza în credința ortodoxă.

Nagy Attila a fost descoperit de colegul nostru Miron Manega și cooptat în colectivul de redacție al publicației pe care o conduce (CERTITUDINEA), încă din 2009, când revista era doar în format online. Activitatea sa prodigioasă de jurnalist creștin, care a pledat pentru sistemul de valori identitare românești (nu în opoziție, ci în complementaritate cu cele ale etniei sale) a determinat Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România să-i acorde, anul acesta, în cadrul Galei Premiilor UZPR, la secțiunea Presa scrisă, unul din premiile „Limba română, întregitoare de neam”. continuare »