Lumea deja este foarte revoltată că Patriarhia nu a fost alături de victimele incendiului de la clubul Colectiv. Și pe bună dreptate, preoții se mulțumesc să stea pe facebook și să se smiorcăie, fără ca măcar să explice de ce au murit acei oameni. Nu cred că Dumnezeu le-a îngăduit moartea doar ca să-i plângem noi sau să ne pună la rugăciune pentru ei, lucruri pe care ar trebui să le facem fără ca să moară zeci de oameni. Pedagogia lui Dumnezeu este cu totul alta, iar preoții în frunte cu patriarhul ar fi trebuit să explice cu orice risc, că nu așa se trăiește, că nu așa se distrează, că nu așa trebuie să ne prindă moartea. Dar se pare că le este frică pentru imaginea lor și îi animă mai mult câte aprecieri/like-uri strâng de la oameni, prin empatizare fără luare aminte la ceea ce pe Dumnezeu L-a supărat. Milosârdia, dragi purtători de haine negre, trebuie să fie pentru cei pierduți și răniți, dar mai ales pentru milioanele de suflete ce se pot pierde dacă nu îi treziți, dacă nu îi conștientizați măcar în parte că rock-ul le primejduiește mântuirea, că Halloween-ul este închinare la cel viclean, dacă nu vă faceți datoria de păstori de suflete.

Patriarhia a făcut apel la donarea de sânge, însă a trimis vreun preot să facă un sfânt maslu la cei bolnavi, așa cum învață Evanghelia? Poate nu e posibil să se intre în spitale, în saloanele unde sunt internați, dar în fața spitalelor se poate face și să intre câte un preot și sa-i miruiască pe cei în chinuri. Oare nu asta poate fi cea mai mare dovadă de iubire și șansă de vindecare?

Tocmai pentru că ține la imaginea ei, Patriarhia este acum ținta oprobiului public, care o acuză de lașitate și că stă impasibilă la durerea oamenilor, nefiind în mijlocul lor. RUȘINE PATRIARHIEI pentru a nu știu câta oară!

De citit neapărat:  Florin Stuparu: SATANISMUL MUZICII ROCK

Anul acesta, pe 10 Februarie, Parintele Ioanichie Balan ar fi implinit 80 de ani. Dar e mult mai de folos sa stim ca acolo unde este, cuviosul parinte ne vegheaza si ne lumineaza ori de cate ori gandurile noastre se intorc sau nu spre sfintia sa. Am cunoscut un Parinte Ioanichie uneori mult diferit de ceea ce stiu cei mai multi dintre noi. Desi neincetat lam necajit si i-am stat impotriva cand vorbeam despre carti si despre istorie, nu a incetat sa ma iubeasca si sa ma pomeneasca in rugaciuni pana in ultima clipa a vietii sale. Stiu si acum ca acolo unde este, degraba vine la rugaciune cand este chemat.

Prima data am auzit de sfintia sa prin anii ’80, dupa ce ii aparuse primul volum din cartea Convorbiri duhovnicesti. Titlul ma intrigase, dar cartea nu am apucat sa o citesc decat mult mai tarziu, pentru ca in acei ani se vanduse foarte repede. Am ramas in suflet doar cu imaginea unui parinte iubitor de Dumnezeu si de Sfintii Sai, care a reusit sa strapunga veacul comunismului si sa aduca la lumina lucruri tainice, nestiute de cei mai multi.

Am intrat in Manastirea Sihastria in 1996 si, cand l-am cunoscut, Parintele Ioanichie trecuse putin peste 66 de ani. Intalnirea cu sfintia sa a fost destul de spectaculoasa; doar privindu-ne am stiut ca avem fiecare de iubit ceva in celalalt, si aceasta iubire parinteasca a sfintiei sale continua si azi. Parintele Ioanichie a fost pentru mine marea revelatie a crestinului liber, care cunoaste bine lumea in care traieste, si care nu se teme decat de Dumnezeu si de pacat.

Cațiva ani de zile am fost sub ascultarea sfintiei sale. Lucram impreuna la carti – Vietile Sfintilor, cartile Parintelui Dimitrie Bejan – „Bucuriile suferintei”, seria de volume „Ne vorbeste Parintele…” si altele asemenea, intre care nu trebuie sa las de o parte Patericul romanesc, Vetrele de sihastrie romaneasca si cele doua carti de Pelerinaj la Mormantul Domnului si Pelerinaj la Athos –, care mi-au adus in foarte scurta vreme multa sporire duhovniceasca. Eram ca un burete care absorbea fiecare picatura de duh din ceea ce mi se dadea in fiecare zi.

Despre Parintele Ioanichie s-au mai scris randuri biografice si, prin mila lui Dumnezeu, i s-a dedicat si o carte. A intrat in Manastirea Sihastria in anul 1949, dupa ce, cu un an inainte, venind pe jos din satul sau, Stanita, de langa Roman, il cunoscuse pe Parintele Cleopa, care il uluise vorbindui despre tainele vietii duhovnicesti. Auzise despre batranul parinte, iar cuvintele sale i s-au infipt cu atat mai adanc in inima care dorea dupa Hristos. Venind in Sihastria, in 1949, a aflat ca Parintele Cleopa si multi alti cuviosi parinti au plecat la Manastirea Slatina, langa Falticeni. Ar fi vrut sa mearga si el acolo, insa Parintele Ioil Gheorghiu i-a spus: „Ramai, tatuca, aici, ca nu are cine sa scrie un act si nici sa socoteasca ale noastre”. A ramas, asadar, in Sihastria. Aici a impartit chilia cu actualul duhovnic al romanilor din Athos, Parintele Iulian de la Prodromu, de la care stim ca se nevoia cu multa barbatie, implinindu-si cu strictete canonul de sute de metanii in fiecare noapte. In Aprilie 1953 a fost calugarit si hirotonit diacon in biserica mare a Manastirii Neamt, asa cum insusi sfintia sa ne-a spus, intr-una din vizitele acolo.

Anii aceia i-au aprins inima spre pastrarea marturiilor de sfintenie pe care le auzea de la batranii manastirii. Nici nu avea cum sa nu fie impresionat, venind dintr-o lume care suferea de pe urma razboiului si a ocupatiei bolsevice, intr-una in care tot ce era de valoare se raporta la Hristos si la Sfintii Sai. Incepand cu 1955 si-a petrecut multe nopti dactilografiind la masina de scris paginile unui volum numit mai apoi „Chipuri de calugari imbunatatiti din manastirile nemtene”, volum impodobit cu fotografii lipite pe hartie, din locurile unde s-au nevoit marii Sfinti despre care vorbea. Acest volum era nucleul a ceea ce avea sa devina peste ani Patericul romanesc, Convorbirile duhovnicesti si Vetrele de sihastrie.

Daca astazi nu am avea aceste marturii stranse de Parintele Ioanichie, nu am sti mai nimic despre viata duhovniceasca din manastirile romanesti ale secolului 20.

Cititi integral in revista Atitudini, nr.9. Pentru comenzi accesati site-ul ATITUDINI.COM

Va oferim mai jos, fotografii foarte rare cu Parintele Ioanichie.