Tag Archives: Ardealul

Ungurii militează pentru DIKTATUL de la Bruxelles, prin care vor obținerea Ardealului. Românii trădători îi ajută cerșind cetățenia maghiară

vise de hunguriÎn anul 2013, românii se pregătesc să sărbătorească 95 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, de la înfăptuirea României Mari.
Ungaria şi ungurii de pretutindeni, mai ales cei care sunt cetăţeni ai Statului Român, acţionează uniţi pentru ca aceasta să fie ultima mare sărbătoare românească în Ardeal şi pentru pregătirea argumentelor credibile care să stea la baza Diktatului de la Bruxelles, pe care speră să-l obţină în anul 2014.
Marea majoritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit gratuit cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză, carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz, în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii. Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.” Cartea este scrisă împotriva Poporului Român şi Statului Naţional Unitar Român. Ea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei şi năzuinţele hungarismului, precum şi sentimentele de ură şi dispreţ faţă de români. În “Introducere” la cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, preşedintele Ungariei a scris următoarele: continuare »

Cultul greco-catolic are rolul clar de a tulbura linistea si buna vietuire interconfesionala din Romania

Ca urmare a unei scrisori publice adresate Patriarhului Romaniei de catre episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, am dorit sa facem cateva referiri asupra acestui subiect. Actiunea retrocedarilor din Ardeal nu tine seama de realitatile istorice si tulbura linistea satelor. Parintele Eftimie Mitra de la schitul “Tuturor Sfintilor Romani” de langa cetatea dacica Sarmizegetusa Regia, care a fost fost implicat in disputele “retrocedarilor de biserici”, ne-a raspuns la cateva intrebari:

Cum vedeti scrisoarea episcopului grecocatolic de Oradea?

O vad foarte vicleana. Spun asta deoarece nu-i vad rostul, iar in continutul ei, domnia sa se victimizeaza fara a prezenta cateva realitati concrete de la fata locului si fara a tine seama de opinia localnicilor majoritari. Din cate am aflat de la cativa sateni, cu care tin legatura de cand eram la Huta, in Vasad, conform ultimului recensamant sunt 35 greco-catolici si 870 ortodocsi, reprezentand 94% din locuitorii satului. Biserica a fost construita de parintii si bunicii actualilor ortodocsi, dar ei trecand la ortodoxie au luat cu ei si lacasul de cult. Acum, clasa politica romaneasca a facut legi ambigue prin care sa se jongleze dupa bunul plac al fiecaruia. continuare »