Sinodul tâlhăresc:

Comunicat-replica al comunității ortodoxe de la schitul Rădeni la comunicatul patriarhiei

Cu deosebită durere în suflet am luat la cunoştinţă comunicatul de presă Orice lămurire privind credinţa trebuie făcută în comuniune bisericească, nu în dezbinare, dat publicităţii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016. În acest comunicat, Sfântul Sinod îşi mărturiseşte ataşamentul faţă de valorile ecumenismului şi faţă de “dialogul şi colaborarea între creştini, manifestându-şi, în acelaşi timp, determinarea de a suprima opoziţia faţă de ecumenism a unor creştini ortodocşi, fără a iniţia un dialog şi o colaborare reale cu aceştia pentru “o lămurire privind credinţa”, care să readucă pacea în Sfânta noastră Biserică, încercată după sinodul din Creta, din vara acestui an.

Comunicatul sinodal reafirmă faptul că la sinodul din Creta “Biserica Ortodoxă nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, acuzând “unele persoane răzvrătite” că “au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi” prin afirmaţiile false, potrivit cărora sinodul din Creta ar fi “proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”1.

Ignorând vocea multor mari sfinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Paisie Aghioritul, sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, a unor mari părinţi duhovnici români: părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, a unor mari teologi ai secolului XX: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Seraphim Rose şi mulţi alţii, care, împreună, alcătuiesc un adevărat consensus Patrum al secolului XX, contemporan acestei erezii, în a afirma la unison că ecumenismul este erezie eclesiologică şi chiar erezie a tuturor ereziilor, comunicatul încearcă demonstrarea contrariului, prin afirmaţia că în Creta ecumenismul nu a fost declarat “dogmă de credinţă” şi că niciunul dintre sinoadele locale canonice ale Bisericii Ortodoxe, cele mai multe dintre ele angrenate din plin în procesul ecumenist, nu a condamnat ecumenismul ca panerezie. În cele mai multe dintre luările de poziţie cărora le dă răspuns acest comunicat, s-a afirmat că sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, lucru care se probează printr-o simplă lectură a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. S-a afirmat şi s-a şi demonstrat în nenumărate rânduri că, deşi nu a proclamat dogme noi, sinodul din Creta a adus atingere unor dogme mai vechi, prin acceptarea unor idei eclesiologice ecumeniste referitoare la “unitatea Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”. Vorbind despre eclesiologia adoptată la adunarea ecumenistă de la Busan, din 2013, cinci episcopi greci au denumit-o chiar dogmă: “a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii”2.

Afirmaţia că niciun sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca “panerezie” este combătută de anatema dată ecumenismului în 1983 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (care din 2007 a revenit în componenţa Bisericii Ruse, neanulând acea anatemă), în care acesta a fost numit “erezie”. Se poate oare afirma că, deşi a dat titani ai teologiei ortodoxe ai secolului XX, precum arhiepiscopul Averchie Tauşev, mitropolitul sfânt Ioan Maximovici3, părintele Seraphim Rose sau mitropolitul Filaret şi s-a recunoscut mereu parte a Bisericii Ortodoxe istorice ruseşti, ROCOR nu avea un sinod canonic în momentul în care a condamnat ecumenismul şi că era în afara Ortodoxiei la acel moment? Biserica Ortodoxă Georgiană a ieşit din CMB, în 1997, la presiunea unor centre monahale puternice din acea ţară, care au denunţat ecumenismul ca erezie şi “erezie a ereziilor”4. În anul 1972, patriarhul Alexandriei Nicolae al VI-lea a numit ecumenismul “erezie şi panerezie”5, considerându-l “îndreptat împotriva Ortodoxiei”. Imediat după sinodul din Creta, mitropolitul Ieremia de Gortina, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, participant nesemnatar al documentului despre ecumenism al sinodului din Creta, a declarat că “noi, ca Biserică a Gortinei şi Megalopolisului, episcop, cler şi popor al lui Dumnezeu, condamnăm oficial ecumenismul ca panerezie”6, numindu-l “mişcare satanică perfidă, care vrea să amestece credinţa noastră dreaptă cu alte ׂ«crezuri»mincinoase şi să o falsifice”. În Duminica Ortodoxiei din 2012, Mitropolitul Serafim al Pireului a rostit anatema asupra panereziei ecumeniste: “Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenist intercreştină şi interreligioasă, anatema!7 (s.n.).

Potrivit chiar şi scurtei istorii a ecumenismului propuse în comunicatul sinodal, Mişcarea Ecumenică s-a clădit iniţial ca o federaţie protestantă, iar ecumenismul este un produs al său, ceea ce face ca el să fie deja condamnat de către Sfintele Sinoade Ecumenice ale Bisericii, de vreme ce cele mai multe dintre doctrinele protestante sunt variante mai noi ale ereziilor din primul mileniu (negarea Sfintei Treimi de către comunităţile unitariene, negarea Sfântei Tradiţii, negarea statutului de Născătoare de Dumnezeu al Pururea Fecioarei Maria, negarea cultului icoanelor, a cultului Sfintei Cruci, a cultului sfinţilor, a cinstirii sfintelor moaşte etc.), condamnate şi anatemizate de către Sfintele Sinoade Ecumenice.

Conform teologiei sfântului apostol Pavel, ecumenismul s-a condamnat pe sine în ochii lui Dumnezeu încă din momentul în care a apărut: “Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3,11; s.n.). Pe acelaşi fir al argumentării pauline, sfintele sinoade locale canonice ale Bisericii Ortodoxe aveau obligaţia ca “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). În aproape un secol de participare ortodoxă la ecumenism, întâia şi a doua mustrare ar fi trebuit să se fi produs de mult.

Argumentul că ecumenismul nu este erezie pentru că nu a fost condamnat de niciun sinod local încă lasă să se înţeleagă că nicio învăţătură greşită nu are caracter eretic până în clipa în care este condamnată oficial de către un sinod şi este scoasă în afara trupului Bisericii ca erezie. Într-o scrisoare adresată de către episcopul Alexandru al Alexandriei către toate Bisericile cu privire la Arie, înaintea sinodului de la Niceea, episcopul alexandrin spune: “Eusebiu, acum în Nicomedia… protejează pe aceşti apostaţi şi scrie peste tot pe unde a uneltit, lăudându-i, dar în felul acesta atrag cumva pe unii neştiutori la această erezie nenorocită ridicată împotriva lui Hristos8. Pentru că ereziile sunt erezii din momentul propovăduirii lor de către ereziarh, când corpul Bisericii constată că sunt în disonanţă cu tot ceea ce Biserica învaţă dintotdeauna, pretutindeni şi pe toţi, iar sinoadele le judecă şi le condamnă ca atare în mod oficial, curăţind Biserica de ele şi restaurând Ortodoxia, ecumenismul este eretic ca orice erezie, iar participarea la el nu este mai puţin periculoasă, doar pentru că multe dintre sinoadele locale îl practică încă în loc să îl condamne. Sfântul Iustin Popovici, marele dogmatist, a numit ecumenismul “panerezie” înaintea condamnării sale de către un sinod (cartea sa a apărut în 1975).

Comunicatul emis de Sfântul Sinod precizează că “ecumenismul lucid… este o atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”9. Dacă această atitudine de dialog spiritual şi cooperare s-ar desfăşura între creştinii ortodocşi din lume, ar fi acceptabilă. Din păcate însă, dialogul şi cooperarea cu ortodocşii din propria Biserică interesează prea puţin pe promotorii ecumenismului, întreaga atenţie fiind acordată “participării la mişcarea de dialog între creştinii de confesiuni diferite.

Despre cooperarea cu ereticii, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au statornicit că ea trebuie să se reducă la mustrarea acestora şi la dialogul cu ei doar în vedere revenirii la Ortodoxie. În anul 377, sfântul Vasile cel Mare îi scrie călugărului Urbikios: “Te rog să faci în aşa fel încât aceste rătăciri să-şi primească de la Biserică îndreptarea lor şi să stai departe de comuniunea cu ereticii, căci, să ştii, în aceste privinţe nepăsarea nimiceşte libertatea de vorbire pe care trebuie să o avem în Hristos10 (s.n.). Avva Teodor din Fermi spune că trebuie să-i ajutăm pe cei căzuţi în erezie să se întoarcă la dreapta credinţă, dar dacă nu reuşim, să tăiem prieteşugul cu ei, pentru a nu ne trage şi pe noi în rătăcire11. Avva Isaia învaţă să nu stăm de vorbă cu ereticii, pentru ca nu cumva să ne vatăme cu otrava lor cea de moarte purtătoare, nici să le citim cărţile pentru a nu da morţii sufletele noastre12. După 60 de ani de ecumenism, în care ereticii nu au făcut un niciun pas spre Ortodoxie, nu e timpul ca BOR să îi asculte pe Sfinţii Părinţi şi să se retragă din “dialogul iubirii” cu neortodocşii?

Despre “rugăciunile comune pentru unitatea creştinilor”, sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe prevăd: canonul 45 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească” (s.n.)13; canonul 46 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”. Despre acest canon sfântul Iustin Popovici spune: “Este un lucru bătător la ochi chiar şi pentru cei ce nu au ochi: această poruncă hotărăşte în mod imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nicio Sfântă Taină şi să socotim toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de har14. O lectură a paginii dedicate de siteul oficial www.basilica.ro “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta ne arată că membri ai clerului ortodox român s-au rugat cu reformaţii, cu evanghelicii luterani, cu greco-catolicii, cu armenii şi cu romano-catolicii15. Comunicatul Patriarhiei Române începe cu fraza: “Ca în fiecare an, în a treia săptămână a lunii ianuarie (18-25 ianuarie 2016), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină”16 (s.n.), din care vedem că denumirea de “biserici” acordată ereziilor este acceptată de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre înainte de sinodul cretan. În 2015, “săptămâna de rugăciune comună” a început la Arad şi a avut ca parteneri pe romano-catolici, pe greco-catolici, pe evanghelici, pe reformaţi şi pe mozaici17. În prezentarea săptămânii de rugăciune comună din 2012 găsim direct formula aprobată de sinodul din Creta cu privire la denumirea de “biserici” a ereziilor: “Alături de credincioșii din Capitală şi delegaţi ai instituţiilor Statului prezenţi la slujba Vecerniei, au asistat reprezentanţi ai mai multor biserici şi confesiuni creştine18. Din perspectiva acestei activităţi ecumeniste intense, se poate explica surprinderea ierarhilor ortodocşi faţă de acuza că deciziile sinodului din Creta sunt eretice!

Aflăm cu uimire de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române că la începutul secolului XX “misionarii creştini occidentali predicau Evanghelia iubirii”. Că este vorba despre “creştinii neortodocşi” reiese şi din comunicat şi din istoria întemeierii CMB, aceşti misionari fiind în mare parte predicatori protestanţi, care predicau popoarelor asiatice şi africane doctrinele protestante blasfematoare la adresa Sfintei Fecioare Maria, a sfinţilor, a sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a Sfintei Tradiţii, a Sfintelor Taine, a preoţiei sacramentale, a cinstirii moaştelor, nicidecum Evanghelia iubirii. Această interpretare a începuturilor mişcării ecumeniste poate fi înţeleasă doar prin prisma premisei eclesiologice eretice IV.5 a Declaraţiei de la Toronto, care spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici”… “Diferitele Biserici învaţă, în general, că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate… Astfel de elemente sunt: predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintei Scripturi şi administrarea Tainelor”19 (s.n.). Ereziile nu pot predica niciodată Evanghelia iubirii, deoarece nu au adevărul de credinţă, fără de care nu există iubire creştină, ci un iubirism lumesc. Numai misionarii ortodocşi au predicat, în toate secolele, Evanghelia iubirii şi Adevărului.

Comunicatul sinodal afirmă că Biserica Ortodoxă s-a implicat în mişcarea de dialog dintre diferite “confesiuni creştine” pentru a participa la “refacerea”, pe baza credinţei Bisericii Ortodoxe, “a unităţii creştinilor neortodocşi dezbinaţi între ei de-a lungul timpului”. După aproape un secol de ecumenism, se poate spune că diferitele confesiuni protestante s-au împăcat între ele, dar nu pe baza credinţei celei adevărate a Bisericii Ortodoxe, ci pe baza ideologiei sincretismului de tip protestant. În 1998, la Tesalonic, teologii ortodocşi au emis o declaraţie în care se dădea glas nemulţumirii că participarea ortodoxă la ecumenism este ineficientă: “Luările lor [ale Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului Mondial al Bisericilor. După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice20 (s.n.). La 20 de ani de la momentul Declaraţiei de la Tesalonic, sinodul din Creta recunoaşte că Mişcarea Ecumenică “trece printr-o criză profundă”21. Există la ora actuală un singur document oficial al Consiliului Mondial al Bisericilor în care să se recunoască faptul că “Sfânta Biserică Catolică a Crezurilor”, „adevărata Biserică”, „Biserica lui Hristos” descrisă de Declaraţia de la Toronto este Biserica Ortodoxă?

Dimpotrivă, Declaraţia despre unitate a celei de-a zecea Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor, din Busan, Coreea de Sud, din 2013 afirmă: “Credincioşi chemării noastre comune, vom căuta împreună deplina unitate vizibilă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, când vom exprima unitatea în jurul aceleiaşi Mese a Domnului. Căutând unitatea Bisericii, ne vom deschide pentru a primi darurile tradiţiilor fiecăruia şi a oferi darurile noastre unul altuia…”22 (s.n.). Vorbind despre “Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, au precizat autorii declaraţiei că aceasta este Sfânta Biserică Ortodoxă? Evident, nu. Interesează oare realmente pe cineva, la nivelul CMB, faptul că Biserica Ortodoxă mărturiseşte că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, de vreme ce CMB propune un concept propriu de “Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească şi, în conformitate cu premisa IV.323 din Declaraţia de la Toronto, considerată de sinodul din Creta “de importanţă vitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, “toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei [şi Biserica Ortodoxă, care nu a abrogat această teză la sinodul din Creta – n.n.] afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria biserică” (s.n.)?

Cinci episcopi greci au contestat adunarea de la Busan, spunând lumii că, cu acea ocazie, Bisericii Ortodoxe i s-a pretins să-şi ceară iertare pentru divizarea lumii creştine: “La Consiliul Mondial al Bisericilor sau, mai bine zis, al Ereziilor, care s-a întrunit la Busan, în Coreea de Sud, au fost formulate poziţii contrare ecleziologiei ortodoxe, s-a pretins şi Bisericii Ortodoxe să ceară iertare pentru starea de divizarea în care se află lumea creştină, a fost pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre, a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii care ar fi, chipurile, «multi-dogmatică»…”24.

Dacă influenţa ortodoxă asupra mentalităţii ecumeniste se lasă aşteptată, constatăm, în schimb, că se împlinesc avertismentele sfântului Vasile, ale avvei Teodor şi ale avvei Isaia, iar învăţătura ortodoxă este expusă unor influenţe eretice foarte periculoase. Iată câteva exemple de practicare a “ecumenismului lucid” de către ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum apar ele în media religioase ortodoxe:

  1. În cadrul celei de-a 10-a Adunări Generale CMB de la Busan, Coreea de Sud, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscop al Târgoviştei, a afirmat că unitatea Bisericii s-a pierdut în forma sa actuală; că Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine; că nu mai putem cunoaşte care este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului; că toţi oamenii sunt fraţi întru Hristos, Sfântul Botez fiind doar o etapă superioară, în cadrul rudeniei spirituale existente între aceştia25. Unitatea Bisericii a fost pierdută, scopul nostru nu este să creăm o nouă Biserică, ci să o restaurăm pe cea una Biserică în neîntrerupta ei continuitate în plinătatea ei sacramentală. Timpul când se va defini forma finală pe care Biserica cea una, odată reconstituită (restaurată), o va lua, încă nu a sosit… Să trecem pentru graniţele confesionale, răbdare, muncă grea”26. “Cea mai mare provocare rămâne eclesiologia. Care este Adevărata Biserică născută la Ierusalim şi împrăştiată în toată lumea? Cum am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe, sau în anumite cazuri, atât de puţin în comun?…”27.
  2. Într-o emisiune televizată, înainte de a deveni mitropolit al Moldovei, ÎPS Teofan face următoarea afirmaţie: “Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, Sfânta Liturghie, Sfânta Jertfă considerată Sfântă Taină şi argumentul, raţiunea, ar fi faptul că cele două Biserici cred că pe Sfânta Masă, în Sfântul Altar, este prezent acelaşi Cristos, care S-a născut în Betleem, care S-a jertfit pe Golgota, care S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi care va veni să mă judece pe mine, pe noi, pe toată lumea. În mod real. Acelaşi Cristos… Cel care are credinţă puternică simte că acolo pe Sfânta Masă este Trupul şi Sângele lui Iisus Cristos… În Bisericile de natură protestantă şi mai ales neoprotestantă este o pâine, pe care o putem numi sfinţită, un vin sfinţit, care aminteşte de o cină care a avut loc acum nu ştiu câte mii de ani în urmă…”28 (s.n.). Această explicare a diferenţelor referitoare la învăţătura despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei pare a fi o simplă enumerare a doctrinelor pe această temă, însă viitorul înalt ierarh nu însoţeşte, cel puţin în imaginile pe care internetul le pune la dispoziţie din acea emisiune, expunerea de un comentariu critic, în care să arate că nu există două Biserici, ci doar una, cea ortodoxă, şi că, indiferent de cât de puternică este credinţa celor din “Biserica Romano-Catolică”, Biserica Ortodoxă nu crede că acolo, pe altarul roman, se află Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Când vorbeşte despre “pâinea sfinţită şi vinul sfinţit” ale protestanţilor, viitorul mitropolit face comentariul “pe care o putem numi sfinţită”, deşi, în realitate, nu putem numi nici pâinea, nici vinul de la ritualurile protestante sfinţite în vreun fel.
  3. Întrebat în urmă cu câteva zile dacă o persoană nominalizată pentru o funcţie publică în stat ar putea să depună jurământul pe Coran, în cazul în care va fi numită în acea funcţie, Înaltpreasfinţitul Teodosiei, arhiepiscop al Constanţei, a afirmat: “Cred că poate să jure şi pe Biblie, că şi musulmanii cred în Hristos29”. În realitate, musulmanii nu cred că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci un profet oarecare, mai mic ca însemnătate decât profetul Mohamed, întemeietorul religiei lor.
  4. Într-un interviu pentru Radio Vatican, ÎPS Serafim Joantă face următoarele afirmaţii: “E o bucurie, înainte de toate, să-l întâlnesc pe Papa. El este foarte aproape de ortodocşi, în primul rând prin teologia noastră, modul de organizare a Bisericii, Tainele, totul este aproape comun… Bineînţeles că ecumenismul trebuie să meargă întotdeauna mai departe, pentru a-şi atinge scopul, iar scopul este unirea Bisericilor creştine, ca toate Bisericile să mărturisească aceeaşi credinţă. Acest lucru îl subliniem noi, catolicii şi ortodocşii… Şi atunci noi subliniem mereu că trebuie să revenim la situaţia din primul mileniu când Biserica era una30. Reţine atenţia afirmaţia că Biserica era una doar în primul mileniu, acum nu mai este una, şi că ecumenismul trebuie să meargă mai departe pentru a realiza unirea Bisericilor creştine.
  5. Manualul de Religie de clasa a IV-a, apărut cu binecuvântarea Patriarhiei Române, prin adresa nr. 2987 din 01.04.2016, are o pagină (pagina 10) în care se spune că diferenţele confesionale şi interreligioase nu ne împiedică să fim “prieteni şi uniţi în faţa lui Dumnezeu”31. Cine ne uneşte în faţa lui Dumnezeu, de vreme ce necreştinii nu cred în Hristos, Cel Care îi uneşte pe oameni înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sa Biserică, iar eterodocşii au o credinţă profund viciată de ereziile pe care le împărtăşesc? Într-o explicaţie a termenului “baptist”, se spune că baptiştii sunt “protestanţi, membri ai unei biserici creştine care practică botezul la vârstă adultă”. Definiţia reprezintă o aplicare practică avant la lettre a articolului 6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. În pagina 11 a manualului se face o legătură subtilă între ecologie, armă ideologică a religiei panteist-idolatre New Age, îmbrăţisată de sinodul din Creta prin instituirea unei sărbători anuale dedicate rugăciunii pentru mediu, şi porunca dată de Dumnezeu omului de a avea grijă de creaţia Sa. În pagina 13 găsim sloganul cu iz globalist “Lumea, casă pentru toţi oamenii” etc.

Exemplele ar putea continua, cu situaţia defunctului mitropolit Nicolae Corneanu, care a săvârşit comuniune euharistică cu eterodocşii, cu exemplul Preasfinţitului Sofronie Drincec, care a săvârşit Sfinţirea Aghiazmei Mari împreună cu greco-catolicii, cu obişnuita de acum “săptămână de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor”, care încalcă sfintele canoane ale Bisericii, aşa cum am văzut mai sus, şi cu multe altele. Având în vedere că, aşa cum spune comunicatul, “niciun creştin nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alţi creştini dacă are teamă că-şi pierde credinţa ortodoxă”, ar fi indicat ca ideea întreruperii dialogului şi cooperării cu eterodocşii să fie analizată, înainte ca practicanţii ecumenismului să-şi piardă credinţa ortodoxă.

Repetarea afirmaţiei potrivit căreia Biserica Ortodoxă aduce „în dialogul cu ceilalţi creştini” mărturia că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească este contrazisă chiar de documentul sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, unde, prin invocarea şi acceptarea premisei IV.4 din Declaraţia de la Toronto, sinodul din Creta admite dreptul tuturor membrelor CMB de a judeca Biserica Ortodoxă după propria eclesiologie şi a decide dacă aceasta este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” sau nu: “Din includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.4). Dacă Bisericile Ortodoxe se pot prevala de acest principiu general din CMB, ce le împiedică pe celelalte membre ale CMB să aplice acest principiu Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, ce fel de mărturie aduce Biserica Ortodoxă în CMB cu privire la faptul că ea este Biserica adevărată a lui Hristos? Documentul de la Busan ne face să credem că niciuna.

Comparaţia între Sinodul al II-lea Ecumenic şi viitorul “sfânt şi mare sinod” pe care actualele Patriarhii îl plănuiesc este deplasată şi lasă să se înţeleagă că sinodul al II-lea ar fi corectat erori ale primului sinod ecumenic, ceea ce nu corespunde adevărului. “Cele trei omisiuni şi 10 adăugiri” despre care vorbeşte comunicatul sunt dezvoltări fireşti ale doctrinei corect expuse de către Sinodul I Ecumenic, nicidecum corecturi aduse simbolului proclamat de către Părinţii de la Sinodul I Ecumenic. Acest lucru reiese din canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic: “Au hotărât Sfinţii Părinţi cei adunaţi la Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare”32. Viitorul “mare şi sfânt” sinod nu va putea spune ceea ce a spus Sinodul al II-lea Ecumenic, deoarece, pentru a reinstaura Ortodoxia în documentele actualului sinod, va trebui să anuleze complet documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi să amendeze serios celelalte documente, care, la rândul lor, conţin prevederi neortodoxe.

Niciunul dintre preoţii şi ierarhii din cele două Biserici surori vizate nu a întreprins vreo acţiune anticanonică pe teritoriul Patriarhiei Române. Mesajele de încurajare faţă de cei ce se opun sinodului din Creta au fost în deplin duh ortodox şi au ajutat la evitarea unor excese, care s-ar fi putut produce în situaţia de faţă. Biserica Ortodoxă Română ar trebui să le mulţumească pentru contribuţia la înţelegerea modului canonic corect în care această situaţie poate fi gestionată, în duhul creştin al dragostei şi respectului, pentru a se evita pericolul apariţiei schismelor sau tulburărilor de orice fel în interiorul Sfintei Biserici.

Antepenultimul paragraf vorbeşte despre “chemare la îndreptare spre dialog paşnic” după ce mai înainte partenerii acestui dialog au fost catalogaţi “clerici, monahi şi mireni implicaţi în acţiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta”, “persoane răzvrătite”, care, “în mod pătimaş şi dăunător au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi, afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”. Cei ce se opun sinodului din Creta s-au adunat pentru că i-a adus laolaltă dragostea pentru Ortodoxie, nu pentru că i-a păcălit sau instigat cineva să se revolte contra Bisericii, lucru pe care cei incriminaţi de comunicatul sinodal nu l-au făcut, nici nu îl vor face vreodată.

Din acest paragraf se poate înţelege că vor fi chemaţi la “îndreptare prin dialog” toţi cei implicaţi în “acţiuni de denigrare a Sinodului din Creta”, inclusiv cei ce au crezut că singura formă de protest contra sinodului din Creta este dialogul, petiţionarea, conferinţele etc., criticându-i şi desolidarizându-se de cei care au întrerupt pomenirea ierarhilor participanţi la Creta, ca formă de atenţionare a ierarhilor respectivi cu privire la erorile comise de către acel sinod, admisă de canonul 15 I-II Constantinopol şi de către canonul 31 apostolic. Transformarea criticilor aduse sinodului din Creta în delict de “denigrare a sinodului din Creta” arată cât de diversioniste au fost întotdeauna unele opinii ale apărătorilor sinodului, care încercau să acrediteze ideea că sinodul din Creta nu are nicio valoare, că nu trebuie luat în serios, că nu are nicio autoritate şi că nu se aplică (în ciuda art. 13, alin. 2, al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care spune: “Aceste texte au autoritate panortodoxă”).

Întregul paragraf este o aplicare a articolului 22 din documentul sinodului cretan Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi dă de înţeles că scopul acestei lămuriri canonice a denigratorilor şi eventuala lor sancţionare pentru persistenţă în “înşelare” este lichidarea oricărei forme de protest faţă de sinodul din Creta, ceea ce contravine practicii Bisericii, în care vocea pliromei a fost cea care a aprobat sau respins un sinod ecumenic sau panortodox. Faptul că un alt sinod are dreptul să judece şi eventual să îndrepte ce a greşit un sinod anterior nu afectează cu nimic dreptul pliromei de a respinge deciziile unui sinod, atunci când acestea sunt neortodoxe. Relaţia dintre Sfântul Sinod şi pliroma, din acest punct de vedere, poate fi înţeleasă printr-o analogie, mutatis mutandis, cu relaţia dintre Parlamentul statului şi Curtea Constituţională: aşa cum Curtea sesizează că o anumită lege nu respectă principiile constituţionale, o anulează şi o retrimite în Parlament pentru a fi refăcută, în acord cu Constituţia, fără a o reface Curtea însăşi, pliroma Bisericii constată că o anumită învăţătură dogmatică nu are caracter ortodox, o respinge şi o remite Sinodului, pentru ca acesta să o refacă în aşa fel încât ea să fie cu desăvârşire ortodoxă.

Preoţii care au întrerupt pomenirea şi creştinii care i-au urmat nu au săvârşit niciun act de dezbinare în Biserică, ci au acţionat exact în cadrele stabilite de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care prevăd că, atunci când preotul constată că episcopul său învaţă cu capul descoperit o erezie (în speţă ecumenismul, lucid sau nu), acesta se poate îngrădi de acea erezie, înainte de sinodala cercetare, prin nemaipomenirea ierarhului respectiv la slujbe. În conformitate cu prevederea canonului 15 I-II, preoţii şi laicii care nu acceptă hotărârile sinodului din Creta nu pot fi supuşi niciunui fel de sancţiuni disciplinare canonice sau administrative, pentru că ei apără Biserica de schismă şi erezie, nu o dezbină, iar dacă sunt supuşi totuşi unor astfel de sancţiuni, acelea nu au nicio valoare.

Conştienţi de greutatea deciziei lor şi de spusele sfântului Ioan Gură de Aur despre cât de gravă este dezbinarea în Biserică, părinţii nepomenitori şi creştinii care îi urmează au respectat strict linia trasată de canonul 15 I-II, pe care au adoptat-o urmând un alt sfat al sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”. În legătură cu pericolul dezbinării în Biserică, Părintele ieroschimonah Iulian Prodromitul a oferit cea mai onestă soluţie posibilă: “Cei care au aprins focul, aceia să-l stingă!”33, cu referire la ierarhii semnatari ai documentelor sinodului din Creta.

Motivele pentru care Biserica Bulgară consideră că trebuie să rămână în comuniune cu cei ce au participat la sinodul din Creta îi privesc pe membrii şi conducătorii Bisericii bulgare şi pot fi discutate cu aceştia. Biserica Bulgară a părăsit CMB, nu a participat la sinodul eretic din Creta, nu a semnat documentul din Chieti, care a avut ca temă “dreptul de primat de onoare (presbeia tes times) al episcopului roman în întreaga Biserică”, când mai firesc era poate ca acest dialog teologic cu romano-catolicii să aibă ca punct de pornire o discuţie onestă despre ortodoxia şi catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii din primul mileniu. Biserica Bulgară şia făcut datoria faţă de poporul său şi îşi poate permite să întreţină relaţii diplomatice cu celelalte Biserici, în speranţa că exemplul ei va putea fi urmat de Bisericile care împărtăşesc încă ideologia ecumenistă.

În consecinţă, Vă rugăm ca pe nişte părinţi ai Bisericii noastre, să ne acordaţi măcar o parte din dragostea creştină şi înţelegerea pe care le-o acordaţi eterodocşilor, cu care sunteţi angajaţi în dialogul pentru “restaurarea unităţii creştinilor, şi să acceptaţi că nu suntem schismatici, nu dorim să creăm dezbinare în Biserică, nu dorim să părăsim Biserica, nu acuzăm pe nimeni de trădarea Ortodoxiei, dar, din motive de conştiinţă, nu putem accepta hotărârile sinodului din Creta, pe care le considerăm eretice.

Ne rugăm pentru ca bunul Dumnezeu să dăruiască pace sfintei Sale Biserici Ortodoxe Române.

25 decembrie 2016 Cu deosebit respect,

Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

1http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

2 Vezi infra, https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitate-new-delhi/.

3 Recunoscut ca unul dintre cei mai mari sfinţi ai secolului XX chiar şi de siteul mitropolitan Doxologia: http://www.doxologia.ro/sfantul-ierarh-ioan-maximovici.

4 http://orthodoxinfo.com/ecumenism/georgia.aspx.

5http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html.

6http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/08/mitropolitul-ieremia-de-gortina-anatematizeaza-panerezia-ecumenismului-semnata-de-tradatorii-ortodoxiei-participanti-la-adunarea-din-creta/.

7http://www.aparatorul.md/spicuiri-dintre-anatemele-rostite-in-mitropolia-pireului-rostirea-anatemelor-in-duminica-ortodoxiei/.

8 Cassiodor, Scrieri, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 58.

9http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

10 Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 262, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 428.

11 Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Editura Egumeniţa, 2015, p. 75.

12 Ibidem.

13 Comentariul Sfântului Iustin Popovici la acest canon: “Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 193).

14 Sfântul Iustin Popovici, op. cit., p. 194.

15 http://basilica.ro/programul-saptamanii-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestina-2016/.

16 Ibidem.

17 http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-a-inceput-in-arhiepiscopia-aradului/.

18 http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-la-patriarhie/.

19https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-committee/1950/toronto-statement.

20https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wcc-programmes/ecumenical-movement-in-the-21st-century/member-churches/special-commission-on-participation-of-orthodox-churches/first-plenary-meeting-documents-december-1999/thessaloniki-statement.

21http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

22https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/2013-busan/adopted-documents-statements/unity-statement.

23https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-committee/1950/toronto-statement.

24 https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitate-new-delhi/.

25 Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, 2014.

26https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/.

27https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/.

28http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/video-mitropolitul-teofan-savu-semnat.html.

29 http://www.evz.ro/ips-teodosie-ii-iubesc-pe-musulmani-imi-sunt-apropiati.html.

30 http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/28/ips-serafim-joanta-la-radio-vatican-totul-este-aproape-comun-intre-ortodocsi-si-catolici-scopul-ecumenismului-este-unirea-bisericilor-crestine/.

31 Manual pentru clasa a IV-a, Religie. Cultul Ortodox, semestrul I, Editura Corint Educaţional, Bucureşti, 2016, p. 10.

32 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 173.

33 http://aparam-ortodoxia.ro/2016/11/15/cuvant-de-folos-de-la-parintele-iulian-prodromitul-oct-2016/.


Semnăturile pentru această scrisoare s-au cules după ce scrisoarea a fost citită public în biserica de la Schitul Rădeni, Neamt, iar semnatarii au fost informaţi cu privire la faptul că semnăturile vor fi făcute publice şi că ele ar putea atrage represalii din partea autorităţilor eclesiale (afurisire, caterisire etc.). S-a cerut de asemenea ca semnaturile sa fie autentice, sa nu se semneze în numele altor persoane, sa nu se semneze de mai multe ori.
Lista de semnături ramane deschisa pana pe data de 10 ianuarie, când scrisoarea va fi trimisa Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cei ce doresc sa o semneze, pot descarca documentul Lista de semnături în sprijinul Scrisorii… de pe pagina noastră şi pot trimite semnatura lor fie la adresa de email contact@aparam-ortodoxia.ro sau la adresa postala:

Schitul Sfânta Cuvioasa Parascheva
Localitate Rădeni,
Judetul Neamt.

4 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    daniel ciobotea si a adunat masoni si păpușari in jurul lui .Împreună au un plan sa distrugă credința noastră ortodoxă moștenită de la Sf Părinți

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Pai stai așa că acum luna viitoare este ,,rugăciunea" ecumenică cu dizlocate de jandarmi că deh ,,trebuie " sa se roage în liniste

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Un An Nou Binecuvantat cu sanatate,bucurii duhovnicesti,si mantuire iti doresc,frate Gabriel,tie si familiei tale! Doamne ajuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*