Au apărut și primele victime ale teroririi instaurate de ereziarhul Teofan: un om mort și un părinte sechestrat

În urma terorii din ultimele săptămâni de la schitul Rădeni, omul care vindea lumânări s-a mâhnit într-atât de mult văzând teroarea cu care starețul de la Petru Vodă și exarhul Nichifor Horia îl amenințau pe părintele Pamvo, încât inima i-a cedat și a făcut infarct. Astăzi a fost înmormântat. Mulți îi acuză pe cei doi ca fiind responsabili pentru moartea acestui om ce ținea mult la acel schit, fiind un om de nădejde al părintelui Pamvo.

Apoi, Părintele Simeon Zaharia, în urma interviului dat ierom. Tihon a fost izolat și nu mai are voie să primească nicio persoană. Totul s-a decis sâmbătă dimineață, când ereziarhul Teofan a convocat la măn. Sihăstria pe caralii Haritont și Nichifor, achetându-l în consistoriu (sinedriu) pe Preacuviosul Părinte Simeon.

Din surse apropiate am aflat că și ierom. Tihon este adus într-o stare ce-i primejduiește sănătatea, având mai multe afecțiuni, riscând chiar un atac cerebral, Doamne ferește! Dar, cum am mai spus, acesta este duhul ce-l stăpânește pe acest stărețoi, care știe să amenințe foarte parșiv, încât să cedezi psihic. A reușit acest lucru cu toată obștea, încât nu mai mișcă unul în front… cu excepțiile deja cunoscute.

OPRIȚI-VĂ UCIGAȘILOR DE SUFLETE! OPRIȚI TEROAREA ECUMENISTĂ!

9 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    astia-s ana si caiafa sau turcanu sau chiar visinescu ,la fel se va intampla cu antiecumenisti dar sa nu uitam ca lupta doar acum incepe iar noi crestinii care cunoastem cat e ceasul macar atat sa facem un pomelnic cu toti acesti marturisitori si sa-i avem in rugaciunile noastre

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Prigoana ce au declanșat-o acești eretici nu mai surprinde. Dumnezeu sa-l odihnească pe omul acela

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    de omul eretic dupa prima si a doua mustrare fereste-te!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Nu te teme turmă mică!"

  5. Popescu Marian

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pe vremuri arhiereii nu aveau pregătiri teologice prin occident, dar aveau Duhul Lui Hristos. Arhiereii din vremea noastră, au pregătiri, doctorate prin occident, dar au duhul lui Ana si Caiafa.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sint deacord sa ne rugam mult la Dumnezeu pt luminarea mintii de la erezie a acestui preot Dumnezeu sa,l miluiasca sa aiba bunatate

  7. Apa trece, pietrele raman

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne, miluieste-i si-i intareste pe cei care lupta pentru puritatea credintei ortodoxe. Ei sunt cei placuti lui Dumnezeu, nu noi care stam pe margine si facem pe noi de frica. Parintele Justin a spus ca ne asteapta mucenicia. Asta se intampla acum. Dumnezeu sa le primeasca jertfa celor care sufera pentru Hristos, iar noua sa ne dea curajul marturisirii. Acum li se impletesc cununile de mucenici. Nu e putin lucru sa devina mucenici. Dumnezeu sa-i ajute sa marturiseasca pana la capaăt.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Traiasca Capitanul Corneliu Zelea Codreanu ! Traiasca Legiunea Arhanghelului Mihail ! Traiasca toti preotii anti ecumenisti, prigoniti , iubitori de Hristos si de Ortodoxie ! Traiasca Maicutele anti ecumeniste prigonite de la Manastirea Varatic ! Suntem alaturi de voi . Si cu noi toti. impreuna este Dumnezeu !

Leave a Reply to Mihai Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*