Un alt pas spre pecetea lui antihrist: Cipul implantat în creier. Printre inventatori, și un român

Acest tip de invenții par la prima vedere că sunt în sprijinul omenirii, dar cam toate sunt apoi folosite împotriva omenirii. Pentru că nu se fac ținând cont de voia lui Dumnezeu, iar “cine nu adună cu Mine, risipește” (Mat. 12:30)

Un român face parte din echipa de cercetători americani care vor să revoluţioneze neurologia. Au inventat un microcip care, implantat în creier, poate influenţa deciziile unor oameni în suferinţă. În exclusivitate, profesorul Ioan Opriş ne explică proiectul la care lucrează.

Profesorul Ioan Opris este de 20 de ani în State Unite si face performanţă în cercetare.

De 12 ani, e implicat în proiectul care ar putea revoluţiona neuroştiinţele. Echipa din care face parte a creat un microcip care contribuie la restaurarea abilităţii de decizie, adică poate ajuta creierul pacienţilor afectaţi de demenţă, atacuri cerebrale sau alte afecţiuni să functioneze mai bine.

S-au făcut deja teste pe cobai şi maimute iar performanţa cognitivă a fost îmbunatăţită cu 15 procente.

Cercetătorii vor trece curând la teste pe oameni.Sunt deja în faza aprobărilor.

Singurul român din acest proiect spune că aceia care ar avea microcip-ul implantat în creier ar putea într-o zi să acceseze de la distanţă baze de date informatice.

Subiecţilor li se pot implementa semnale din exterior, cu ajutorul calculatorului.

Cipul ar putea fi folosit în 2-3 ani, dar nu la performanţe maxime, spune profesorul român care ar putea obţine premiul Nobel, dacă cercetările vor da rezultate.

| stirile tvr

14 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dupa cum stim, tehnologia avanseaza exponential, deci e posibil ca mai repede de 3 ani sa poata fi gata la performata de 100%.
    Din cate stiu, si INTEL lucra la un proiect de genu asta de ceva timp.

    Acum domnu asta nu prea pare convins de spusele lui, stie foarte clar la ce va folosi acest cip;
    Dar ceva foarte clar sa intelege de aici si trebuie luat aminte "pentru decizii, partea frontala".

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si uite-asa se ajunge la cip implantat pe mana dreapta sau pe frunte!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    off topic

    MIRACOL: Icoana părintelui Arsenie Boca lăcrimează

    http://media.rtv.net/image/201505/full/icoana_arsenie_boca_lacrimeaza_93930400.jpg

    http://www.romaniatv.net/miracol-icoana-parintelui-arsenie-boca-lacrimeaza-video_217904.html

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Icoana Sfântului Arsenie lăcrimează într-un sat din județul meu – Vaslui.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa nu-i ajute Dumnezeu romanului nostru care s-a transformat intr-un nou Iuda!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    OFF TOPIC

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/05/03/cuvantul-parintelui-iustin-parvu-despre-parintele-arsenie-boca/

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ,,Dumneavoastra spuneti ca ereticii sunt aceeasi crestini ca si noi. De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste crestin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante, se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de crestin cat si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta crestina, de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel jdeca cu privire la acestea adevaratii crestini! Numeroase soboare de Sfinti au primit cununa muceniciei, au ales mai degraba cele mai crancene si mai indelungate chinuri, inchisoarea, exilul, decat sa-si dea acordul la partasania cu ereticii in invatatura lor hulitoare de Dumnezeu. Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mantuire, fiind in comuniune cu diavolul si cu pieirea lui… Cu deosebire se remarca la eretici ura neimpacata catre fiii adevaratei Biserici si setea lor de a se adapa cu sangele acestora! Erezia se conjuga cu incrancenarea inimii, cu o groaznica intunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu incapatanare in sufletul molipsit de ea si cat de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! orice erezie contine intr-insa hula impotriva Duhului Sfant; fie huleste o dogma a Duhului Sfant, fie o lucrare a Duhului Sfant, dar neaparat huleste Duhul Sfant. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu.”

    NU ÎNTÂMPLĂTOR AM ALES ACEST FRAGMENT DIN ÎNVĂȚĂTURA SFÂNTULUI IGNATIE BRIANCIANINOV... DACĂ CITIȚI CU ATENȚIE MAXIMĂ VEȚI VEDEA CĂ DENIGRATORII ȘI HULITORII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA SUNT ERETICI! ASTA DACĂ ADMITEM SFINȚENIA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA... PENTRU CĂ EI HULESC O LUCRARE A DUHULUI SFÂNT, PE UN SFÂNT AL LUI DUMNEZEU... AJUNGÂND ASTFEL ÎN MOD INDIRECT SĂ-L HULEASCĂ PE DUMNEZEU...

    SPUNÂND ACESTEA, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU CONSIDER CĂ M-AM ȚINUT DE CUVÂNT, CÂND AM PROMIS ÎNTR-UN COMENTARIU CĂ VOI DOVEDI ÎNȘELAREA ÎN CARE SE AFLĂ... EA S-A DOVEDIT MAI MULT DECÂT ATÂT: EREZIE! ȘI DISTINȘII ,,TEOLOGI” (POATE CHIAR SUNT STUDENȚI LA TEOLOGIE SAU AU TERMINAT TEOLOGIA, DAR ASTA NU CONTEAZĂ; PĂRINTELE ARSENIE BOCA SPUNEA CĂ TEOLOGIA NU SE ÎNVAȚĂ, CI TREBUIE TRĂITĂ, ALTFEL POȚI FI ȘI ATEU TEOLOG) S-AU PRINS FĂRĂ SĂ-ȘI DEA SEAMA ÎN ACUZAȚIILE LOR ÎN PROPRIA SURSĂ FOLOSITĂ, PENTRU CĂ EI ÎN FAPT AU RĂSTĂLMĂCIT DUPĂ BUNUL PLAC ÎNVĂȚĂTURA SFÂNTULUI IGNATIE...

    Intenția mea nu a fost să monopolizez atenția… Dar cineva trebuia să apere adevărul în fața atâtor atacuri subversive și manipulatorii… Am realizat ce strategii perfide au folosit pentru a discredita nu doar personalitatea părintelui Arsenie Boca, ci și a tuturor comentatorilor care aveau o cu totul altă părere decât dânșii, denigratorii, hulitorii și inchizitorii sfinției sale…

    MI-A FOST DE UN REAL AJUTOR CINE CREDEȚI? FRATELE SACCSIV, CARE TOCMAI A POSTAT UN ARTICOL DESPRE SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV, CU FRAGMENTE DIN ÎNVĂȚĂTURA SA... ÎI MULȚUMESC FRUMOS...

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am primit un mesaj pe telefon cu următorul conţinut:
    Grupul islamist ISIS a preluat Quaragosh, cel mai mare oraş creştin din Irak. Există sute de bărbaţi, femei şi copii care sunt decapitaţi. Oamenii cer sprijin în rugăciune cu privire la atrocităţile în curs de desfăşurare din ţara lor. Vă rugăm să luaţi un minut să vă rugaţi pentru ei. Trimiteţi mesajul la toate contactele, astfel încât lanţul de rugăciune să nu fie rupt. Ei au cerut această rugăciune specială. Vă rugăm, asiguraţi-vă că treceţi în cererea de rugăciune a trupului lui Hristos, cu rugăciuni fierbinţi oferite pentru fraţi, surori şi copii din Irak. Acesta este un SOS de urgenţă! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Andrew White – vicar în Bagdad

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mai fratilor barba are rolul de a arata un chip pe care omenirea l-a mutilat si Sfintiii l -au pastrat. Poate preotul fara patrafir sa sfinteasca? Poate Sfantul sa se ingrijeasca mai mult de chipul lui decat de chipul Lui Dumnezeu? La ora actuala nu mai sunt oameni care sa intalega pe deplin! Taina Preotiei. Vai de neamul acela in care nu se gasesti un Preot. Preotia adevarata nu e dupa mintea omului; numai Dumnezeu si numai Dumnezeu alege cu adevarat cine sa-L slujeasca. Randuiala Preotiei este calcata in picioare si nu sunt oameni care sa o explice pentru ca nimic bun nu poate sa faca un om fara de Dumnezeu.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      La noi inca e bine, pentru ca am inteles ca in alte tari ortodoxe, gen Bulgaria s-au inchis o gramada de biserici ortodoxe pe motiv ca nu mai sunt oameni care sa le frecventeze, nu mai spun ca si asa erau asa de rare bisericile acolo, probabil si din cauza vitregiei vremurilor de sub turci. Si preotul de la mine de la tara ne-a spus ca dupa ce vor muri cei cativa batranei care inca merg la biserica, pe viitor nu se stie daca va mai fi cineva care se intre in biserica si mai spunea ca sunt ani de zile de cand n-a mai facut vreo cununie, doar putine botezuri si inmormantari din ce in ce mai dese. Ce sa ne mai miram, ca doar sta scris in Sf Scriptura" Oarce cand va veni a doua oara pe pamant Mantuitorul va mai gasi credinta la cineva?"

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Rugaciunea epitrahilului obliga preotul sa aiba barba, icoana lui Hristos-Prototipul omului obliga pe orice barbat sa aiba barba:

      Luând epitrahilul, îl binecuvântează, sărută crucea de pe gulerul epitrahilului şi îl pune pe după gât, zicând:

      Preotul: Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, ce se pogoară pe marginea veşmintelor lui.

      http://www.biserica.org/Publicatii/Rugaciuni/Liturghier/Invesmantare/index.html

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pecetea este pe aproape, inca foarte aproape.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    OFF TOPIC

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/05/06/un-sfant-isi-asteapta-canonizarea-parintele-arsenie-boca/

  12. LegionarulOrtodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    9 MAI-PARADA MILITARA DE LA MOSCOVA - 2015 - LIVE
    VA INCEPE PE LA ORA 10 A ROMANIEI
    ALEGETI UNUL DIN LINK-URILE DE MAI JOS

    http://www.msk-tv.com/page/russia1-tv-online.html

    http://www.msk-tv.com/page/ort-russia-online.html

    http://www.msk-tv.com/page/russia24-tv-online.html

    ARME, TANCURI, ELICOPTERE, AVIOANE DE VANATOARE, ARME NUCLEARE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*