Serafim Joantă continuă seria neagră a trădării Ortodoxiei prin ecumenism

S-a evocat personalitatea Sfinților Martiri Brâncoveni și locul lor în istoria și spiritualitatea poporului român, amintind de cuvintele-testament ale voievodului, care a pus credința în Hristos înaintea intereselor materiale și chiar a vieții. Prin urmare, oferind un titlu cu numele „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni” unui eretic, Serafim Joantă a batjocorit jertfa Sfinților Brâncoveni și a trădat Ortodoxia, prin ecumenismul pe care-l practică acerb zeci de ani de zile.

Distincţie oferită cardinalului Reinhard Marx

Românii ortodocși din München au avut parte de un oaspete distins în seara de 7 ianuarie. La slujba Vecerniei oficiată în Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” a Centrului Bisericesc din München, PS Părinte Episcop Vicar Sofian Brașoveanul a fost gazda Eminenței Sale, Cardinal Dr. Reinhard Marx, căruia ÎPS Părinte Mitropolit Serafim i-a conferit Ordinul „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni”, cea mai înaltă distincție oferită de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” a Centrului Bisericesc Român din München s-a aflat în ceas de sărbătoare în 7 ianuarie, ziua în care facem pomenirea celui mai mare dintre prooroci, Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Slujba Vecerniei a fost săvârșită de Preasfinţitul Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhipiscopiei Germaniei Austriei şi Luxemburgului, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a preoților români din München și împrejurimi, a altor clerici ortodocși, alături de mulți credincioși români din capitala Bavariei, după cum ne-a transmis Ierod. Ioan Dumitru Popoiu. Momentul festiv a fost prilejuit de invitația adresată Eminenței Sale, Cardinalul Reinhard Marx, Arhiepiscop romano-catolic de München și Freising și președinte al conferinței episcopilor catolici germani, de a participa la slujba ortodoxă de seară şi de a primi înalta distincţie a Mitropoliei.

După încheierea Vecerniei, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a ținut un cuvânt de învățătură, în care s-a referit la numărul mare de români aflați astăzi în Germania, mulți dintre ei sosiți în ultimii ani, iar alții având rădăcini în familiile mixte, veniți din regiunile românești locuite odinioară de sași și șvabi. Toți avem datoria de a fi mărturie a identității culturale și confesionale, făcând cunoscută Occidentului tradiția spiritualității ortodoxe, care este una a profunzimii inimii, a rugăciunii interiorizate și a apropierii de Dumnezeu prin efort ascetic. Deseori românii înșiși devin conștienți de propria bogăție abia aflându-se în spațiul vestic, acolo unde totodată pot descoperi nu doar binele material, ci și pe cel spiritual, înțelegându-se mai bine pe ei înșiși, dar și tradițiile și cultura locului.

Ceremonia de conferire a Ordinului „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni” prelatului din München a fost precedată, potrivit protocolului, de citirea de către PS Episcop Sofian a elogiului („laudatio”) alcătuit de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim și adresat Cardinalului Reinhard Marx. În discursul laudatio au fost amintite începuturile Mitropoliei românești din Germania și situația ei actuală. Mulțumind pentru sprijinul acordat de comunitățile catolice, care pun lăcașuri de cult la dispoziția parohiilor ortodoxe românești din Germania și fac astfel posibile slujbele ortodoxe românești în numeroase orașe, s-a făcut referire la contribuția personală a Eminenței Sale la obținerea, în capitala Bavariei, a terenului pe care se va construi o biserică ortodoxă românească de tradiţie bizantină, o reședință episcopală, o mănăstire și un centru comunitar pentru românii ortodocși de aici, știut fiind că în München se află cea mai mare comunitate românească din Germania.

Cardinalul Reinhard Marx a fost elogiat și pentru activitatea sa deosebită în viața religioasă și socială din Germania. Eminența Sa este un „recunoscut reprezentant și multiplicator al valorilor creștine dincolo de granițele creștinismului și ale Bisericilor și un important actor în modelarea ideilor sociale și politice”. Distinsul prelat este recunoscut prin cartea sa intitulată sugestiv: „Capitalul. Pledoarie pentru om”, readucând în atenția societății convingerea bisericească profundă că orice formă de economie și de muncă sunt făcute pentru om și nu invers. Nu întâmplător Cardinalul Marx este coordonatorul consiliului economic al Bisericii Catolice, la Vatican, alcătuit din clerici și economiști.

Părintele Alexandru Nan, protoiereu al Bavariei, a evocat personalitatea Sfinților Martiri Brâncoveni și locul lor în istoria și spiritualitatea poporului român, amintind de cuvintele-testament ale voievodului, care a pus credința în Hristos înaintea intereselor materiale și chiar a vieții. Apoi Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a înmânat Ordinul „Crucea Sfinţilor Martiri Brâncoveni” Eminenței Sale, care, în cuvântul de mulţumire a declarat că se simte onorat și totodată îndatorat a promova și de acum înainte întrajutorarea creștină, neuitând de Biserica Ortodoxă Română și de credincioșii români care și-au găsit o casă pe pământ german. Eminenţa Sa a subliniat şi bunele legături existente atât între Biserica Catolică din Germania şi Mitropolia noastră, dar şi pe cele dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Română, evocând şi momentul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti în 1999 şi întâlnirea acestuia cu Preafericitul Părinte Teoctist precum şi bucuria credincioşilor români ortodocşi şi catolici în acele momente şi aclamaţia lor pentru „UNITATE”. Având în vederea această aclamaţie, Eminenţa Sa a insistat pe faptul că ierarhia Bisericii ar trebui să fie atentă şi să ţină seama de voinţa poporului credincios pe care îl păstoreşte şi prin urmare să facă toate eforturile pentru a se putea ajunge la această unitate.

Ceremonia de înmânare a înaltei distincții s-a încheiat într-o atmosferă cordială la sala parohială, acolo unde a avut loc o recepție în cinstea înaltului prelat.

Ordinul „Crucea Sfinţilor Martiri Brâncoveni” este cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, instituită printr-o hotărâre a consiliului eparhial din 2012. El se acordă persoanelor cu o implicare deosebită în viaţa Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

basilica

8 comments

  1. Legionarulortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Este o rusine pentru Biserica Ortodoxa, astfel de ierarhi, incalca canoanele, nu le pasa de nimic, au vandut biserica, sa ne ferim de astfel de ierarhi.

  2. Legionarulortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Brasovul intra in forta cu erezia ecumenista http://www.bzb.ro/stire/saptamana-viitoare-incepe-octava-ecumenica-a82000

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Acum cativa ani, d-l Joanta ne invata sa ne casatorim cu baptisti, penticostali si alti sectari. Eu nu cred ca omul acesta e ortodox, ci un eretic.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne fereste!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Pierzare ca si pe Iuda ii asteapta pe toti tradatorii.Doamne fereste!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Oare s-a uitat de proverbul romanesc:" Fa-te frate si cu dracu' pana treci puntea?" Noi romanii din Germania, in frunte cu IPS Serafim, trebuie sa ne comportam civilizat si cat mai crestineste, pt. ca nu suntem neam de talibani, si cu celelalte confesiuni, intrucat suntem minoritari. In Romania, nu va calca prea Multi pragul fara voia dvs., fiindca sunteti majoritari, insa aici nu suntem noi stapani, ca sa dictam peste cei care au intins o mana de ajutor cu adevarat Mitropolitului nostru Serafim Joanta la venirea Sfintiei Sale aici. Trebuia sa faceti dvs., care-l judecati, acest gest in locul catolicilor, altfel ramanea in strada cu valiza in mana probabil si acum, daca am gandesc la iubirea de frati dintre crestinii-ortodocsi romani! Poate ma insel, insa fata de alte natiuni care traiesc pe teritoriul Germaniei, dam impresia ca suntem cel mai dezbinat popor, atata timp cat nici in limba noastra materna cand ne intalnim, nu mai dorim prea mult sa ne vorbim. Lasati-ne sa fim romani printre straini asa cum trebuie sa fim!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      roman inseamna sa fii mai intai ortdox, iar a fi ortodox inseamna sa-ti pastrezi dreapta credinta nepatata... prin ecumenismul infaptuit de mitr. Serafim Joanta se tradeaza Ortodoxia, cu acceptul dvs... Biserica nu inseamna ziduri, ci comuniunea cu Sfintii Apostoli, care se pastreaza tocmai prin pastrarea intacta a Dreptei Credinte, prin respectarea Sfintelor Sinoade Ecumenice si a Sfintelor Canoane.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      În germania nu face nimeni ce vrea !
      Sunt reguli peste reguli si oameni nu au unde sa se roage,decat in biserici catolice unde slujesc preoți ortodocși!
      Cred ca multi nu înțelegeți că in germania nu se dau asa usor autorizații iar preoții nu pot sluji in haier liber ptr ca Nu este voie !
      Greu de înțeles!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La München noul centru bisericesc se construieste cu bani pubilici, de la actualul guvern:
    https://www.cbrom.de/index.php/actualitate/stiri-2017/550-lucrarile-de-constructie-la-asezamantul-bisericesc-au-fost-reluate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*