Victor Ponta a dat-o pe bozgorește, din foame de voturi

Premierul Victor Ponta Ponta a fost prezent, duminică după-amiază, la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges, în care aproximativ 200 de secui au fost ucişi de trupele ţariste şi austriece.

 Ponta a venit  împreună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi a fost întâmpinat de primarul comunei Cozmeni, Bodo David, şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

La începutul manifestării, fanfara din comuna Cozmeni a intonat imnul Ungariei, iar apoi a fost pusă o înregistrare cu imnul de stat al României.

Ponta a declarat că atât el, cât şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a făcut invitaţia de a participa la acest eveniment, “sigur” vor fi criticaţi amândoi pentru acest lucru.

Premierul Ponta a salutat audienţa în limba română, dar şi în limba maghiară, spunând ”bună ziua” şi mulţumind pentru invitaţia căreia i-a dat curs, precizând că ştie că va fi criticat.

“Vreau să îi mulţumesc preşedintelui UDMR, domnul Hunor Kelemen, care mi-a făcut invitaţia de a fi azi alături de dumneavoastră. Sigur că vom fi criticaţi amândoi pentru asta, dar e mai bine să fii criticat că faci ceva decât că nu faci”, a spus premierul.

La final, Ponta a mulţumit în română şi în maghiară preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, precizând că va veni de fiecare dată, dacă va fi invitat.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a mulţumit lui Victor Ponta pentru că a răspuns invitaţiei şi a spus că este este pentru prima oară când un premier al României vine în Pasul Nyerges, adăugând că apreciază deschiderea către dialog a premierului şi că în Covasna şi Harghita are posibilitatea să îi cunoască mai bine pe maghiari şi dezideratele lor.

“Domnule prim-ministru, vă mulţumesc că aţi accepat invitaţia mea, invitaţia noastră şi aţi venit la Pasul Nyerges, un loc simbolic pentru secui şi pentru maghiari, pentru lupta noastră pentru libertate din 1848-1849. Este prima dată când vine un prim-ministru al României în acest loc, trebuie să avem curaj de foarte multe ori şi să fim deschişi la dialog. Mă bucur că aţi venit să ne cunoaşteţi aici, în Harghita, Covasna, că ieri şi astăzi aţi fost în Covasna, să ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, fiindcă dacă ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, ne veţi înţelege mai bine. Şi dacă ne veţi înţelege mai bine, sunt convins că şi dezideratele noastre, pe de o parte dezideratele comunităţii maghiare, pe de altă parte dezideratele României vor fi duse la îndeplinire mult mai uşor”, a declarat Kelemen.

2 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ìN timp ce sarmanii daci sant tratati pe pamantul lor ca niste paria,in timp ce la Pungesti ,barbati,femei ,batrani si copii,sant batuti si tinuti sub teroare,in timp ce ìn tari ca UNGARIA,BULGARIA,SERBIA,UCRAINA, AI NOSTRI sarmanii nu se duce sa ìi vada nimeni,un ratat al neamului d-l Ponta se duce sa-i comemoreze pe ungurasi,maine poimaine se va duce si la ìnfiintarea Batalionului mortii,la invitatia lui tokes,s-au la comemorarea lui Horty,ce lipsa de bun simt,ce tradator.Dragii romani ,nu uitati ca la toamna,pe un kg de carnat,un kg de ulei si 50 de lei sa Votati acest OGM UMAN VICTORAS NAUMOVICI PONTA !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*