Crin Antonescu – groparul naţionalismului românesc: Orbit de funcţia de la Palatul Cotroceni, Antonescu falsifică istoria românilor

hitler-mussolini-ponta-crinCrin Antonescu anunţă prigoana şi-i ameninţă cu puşcăria pe naţionaliştii români. Barbu îi cataloghează pe manifestanţii din Piaţa Universităţii drept neo-legionari.

Când se va scoate la iveală adevărul despre martirii neamului românesc?

În iunie anul acesta, înainte ca duhovnicul neamului să treacă la cele veşnice, părintele Iustin Pârvu a spus pe patul de moarte călugăriţelor prezente, că mai sunt 12 luni şi nu va mai fi linişte şi vor urma vremuri tulburi însoţite de prigoană asupra creştinilor români. Nu au trecut decât numai câteva luni de la prorocia stareţului de la mănăstirea Petru Vodă, că al doilea om în stat şi prezidenţiabilul Crin Antonescu, şeful Senatului României şi preşedintele PNL ameninţă organizaţiile naţionaliste din România cu prigoana şi puşcăria. Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea unei Ordonanţe de urgenţă din perioada gvernării Adrian Năstase, privind interzicerea “organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob” prin care „minimalizarea Holocaustului” se va pedepsi cu închisoarea. Dacă va fi votată şi de Camera Deputaţilor, legea va interzice şi simbolurile şi organizaţiile “cu caracter legionar”. Crin Antonescu a precizat că va cere o procedură de urgenţă în Parlament pentru această iniţiativă. „Între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise vor fi introduse şi acelea cu caracter legionar pentru a ţine cont de o realitate istorică…” Dacă venea de la preşedintele Traian Băsescu această aberaţie declarativă înţelegeam că e doar marinar şi nu ştie istorie, dar să genereze asemenea inepţii Crin Antonescu, care este la bază profesor de istorie, nu mă aşteptam.

Oricine cunoaşte istoria şi are lecturi bibliografice ştie clar că Mişcarea Legionară nu a fost o organizaţie fascistă, nazistă sau xenofobă. Legiunea Arhanghelul Mihail a fost o organizaţie politică naţionalistă şi creştină autentică, de factură ortodoxă, dar şi cu numeroşi membrii greco-catolici în Ardeal. Fondatorul Corneliu Zelea Codreanu nu a fost agreat de Adolf Hitler, ba mai mult, liderul Germaniei i-a preferat şi finanţat pe Octavian Goga şi Gheorghe Brătianu iar apoi l-a agreat pe generalul Ion Antonescu în timpul conflictului cu Horia Sima, comandantul M.L., în ianuarie 1941.

C.Z. Codreanu a fost asasinat la ordinul lui Carol al II-lea imediat după o întâlnire cu cancelarul german la cuibul acestuia din Alpii Bavarezi, când Hitler i-a dat de înţeles că nu agrează o mişcare naţionalistă creştină care nu poate fi controlată. În ianuarie 1941, Hitler i-a spus lui Antonescu că nu are încredere într-o mişcare politică de tip religios cum era M.L. şi că el ca şi conducătorul ţării ar folosi „statul ca o mitralieră” împotriva legionarilor. Ceea ce şi a făcut generalul Ion Antonescu când s-a reîntors la Bucureşti. Faptul că Mişcarea Legionară a fost desfiinţată şi membrii ei închişi în lagărele germane, mulţi alături de evrei, arată evident că aceasta nu avea nicio legătură ideologică reală cu fascismul şi nazismul.

În timpul „odioasei” guvernări legionare la Bucureşti a luat fiinţă Teatrul Evreiesc la iniţiativa poetului Radu Gyr. Fondatorul administrativ al Teatrului Evreiesc Baraşeum din Bucureşti a fost un poet cu funcţie administrativă în regimul legionar. După ce comuniştii cu ajutorul tancurilor sovietice au pus mâna pe putere la Bucureşti a început prigoana împotriva legionarilor. Tribunalul de la Nuremberg înfiinţat de Aliaţi a absolvit Mişcarea Legionară de orice crime de război şi de vreo legătură cu fascismul şi nazismul. În 1946, liderii legionari au trăit liberi şi netulburaţi în Occident. Horia Sima a încheiat o alianţă cu SUA şi cu ajutorul CIA au fost paraşutaţi, cu avioane americane, membrii ai Mişcării Legionare în Munţii Carpaţi să lupte cu arma în mână împotriva comunismului. Paradoxal, nu PNŢ sau PNL în exil au colaborat cu NATO, ci Mişcarea Legionară a fost singura organizaţie politică, care a conlucrat cu structurile militare ale acestei alianţe militare.

În 1953 cu ocazia Festivalului Internaţional al Tineretului de la Bucureşti a fost paraşutat cu ajutorul avioanelor NATO un comando legionar condus de fratele scriitorului Traian Golea ca să pornească o revoltă a tinerilor din Bucureşti. În urma trădării spionilor KGB înfiltraţi în departamentul de stat american, membrii comandoului au fost prinşi şi executaţi.

Am făcut această scurtă incursiune istorică pentru ca să demantelez aberaţiile şi intenţiile de necrezut ale lui Crin Antonescu, care nu cunoaşte istoria contemporană, nici cât un elev de clasa a patra elementară. Crin Antonescu crede că va ajunge preşedintele României implementând o lege care încalcă adevărul istoric şi prefigurează o prigoană politică fără precedent după 24 de ani de la revoluţie. Dacă se aplică legea nedreaptă propusă de Crin Antonescu mii de membri ai unor organizaţii civice sau politice care se proclamă moştenitoare ale spiritualităţii Mişcării Legionare pot înfunda puşcăriile patriei pe criterii politice, ca în anii 50. Legea vizează o ţintă clară: asociaţii, organizaţii politice sau civice cu tradiţie naţional-creştină, ca Noua Dreaptă, Partidul „Totul Pentru Ţară”, Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” sau Fundaţia „Profesor George Manu”.

Este evident că domnul Crin Antonescu prost consiliat de mai noul său cirac în pregătirea prezidenţialelor aventurierul financiar Niels Schnecker se inspiră după modelul grecesc al arestări liderilor Partidului Zorii Aurii. Ceea ce s-a întâmplat în Grecia am spus-o în scris că va crea un precedent de urmat şi în alte ţări. Numai că în România, Crin Antonescu greşeşte grav, deoarece dacă Zorii Aurii era o organizaţie ce se identifica ca neo-nazistă, grupările civice şi politice inspirate de spiritualitatea legionară sunt doar naţionaliste şi creştine, fără nici o legătură istorică sau ideologică cu nazismul, fascismul sau neo-nazismul. Crin Antonescu crede că dacă va face legi să bage oameni în puşcărie pe criterii politice este liberal şi va fi ales preşedinte se înşală amarnic. E doar o unealtă a unor interese economice dubioase, care urmăresc să-l discrediteze pe plan politic intern. Organizaţiile naţionaliste şi creştine nu-l vor ierta şi uita în ziua votului pentru preşedinţia României din 2014.

Adaptare după Ionuţ Ţene

A fi român, a-ţi apăra ţara acolo unde te afli, a-ţi spune păsul, a lupta împotriva devalizării resurselor României, a fi demn şi hotărât va însemna catalogarea ca legionar. Oare ştiu toţi adevărata istorie legionară înainte de a vorbi şi de a-i eticheta pe românii noştri adevăraţi drept fascişti? După câte am învăţat eu – dincolo de manualele care mi s-au vârât pe gât -, curajul, cinstea, virtutea şi demnitatea naţională au fost apanajele mişcării legionare naţional-creştine.

Marcel Bărbătei | cotidianul.ro

16 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    1-Crin Antonescu poate fi pușcariabil dar nu prezidentiabil
    2- a ajuns profesor dar a fost repetent parca si chiulangiu recunoscut( asta doar ce se zice in presa)
    3- sa iesim un pic la aer, ca mai trebe si cate o greva sa nu uite guvernul ca poporul trebe sa conduca
    4- la alegeri sa refuzam orice oferta de la orice partid, doar independenti care nu au facut politica pana acum

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://psaltirea.wordpress.com/psaltirea-ca-o-carte-a-trebuintelor/

    de aici primim putere contra vrajmasilor ... precum "liberalul" crin.
    liberalii sunt la sorginte un partid de orientarea socialista . ajunge sa asculti decl.d-lui stolnici-cantacuzino...boier, liberal, mason si...ortodox...o "brinza" completa.
    ce ne opreste sa citim psalmii - daca stim ca lucram pt.o cauza dreapta?
    ajunge binecuvntarea duhovnicului si Sf.Impartasanie!
    repet: nimeni nu ne opreste sa ne rugam in fiecare seara cu PS 42, 51, etc...

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Al'de -ESCU de la NOUA L.BA a stiut el sa nu fie nici la STANGA nici la DREAPTA. Sunt doar vopsiti ca si ceilati de la PTPT.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa luam aminte, oricine ai fii nu vei intra in impartia cerurilor , pentru ca in acesta impartie; in imparatia cerurilor nimic necurat nu va intra, preucum zice un parinte nimic bun nu va fii in iadul vesnic.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa luam aminte, Doamne al puterilor fii cu noi ca pe altul in afara de tine nu avem !!!!! Domnule Crin Antonescu Dumitale ai pe alcineva in afara de Domnul romanilor? de Domnul ortodoxiei , de Domnul Iisus Hristos? de Domnul saracilor? de Domnul celor in suferinta? de Domnul celor nedreptatiti? de Domnul celor flamanzi?.......... Ai un alt Domn? Domn in Tara Romaneasca sa nu mai ajunga nimenea decat cel ce stie suferinta si traiul celor suferinzii. NU ne ajuta pe noi nici Americanii nici Rusii nici Turcii nici Evreii si nici Nemtii nici China si nici Japonia si nici nimeni din lumea asta pentru ca toti cei ce azi fac branza si cas au uitat de mama lor. Domnia Tarii Romanesti o are cel ce a intemiat-o!!! Mihai Viteazu.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=1T306hpD3yk

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://www.youtube.com/watch?v=To2irw4n5e8

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa ne rugam si noi seara la ora 21 cat mai multi pentru neamul nostru crestin ortodox si Biserica, pentru luminarea Sf. Sinod, intoarcerea neamului la post, rugaciune si pocainta. Parintele Elpidie ne indemna sa facem rugaciuni in comun in acelasi timp, ca Dumnezeu sa aiba mila de Patriarh si pentru mantuirea noastra si a intregii lumi. Rugaciunile in comun sunt mai puternice, si Psalmii cu binecuvantare si Paraclisul sau un Acatist al Maicii Domnului, cu metanii inainte, fiecare cat poate.
    Parintele Iustin Parvu ne spunea sa avem unitate si statornicie in credinta. Rugaciunile sunt mai ascultate insotite de post si milostenie. Doamne miluieste!

  9. Legionarul Ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.tv4e.gr/livestreaming.php Sfanta Lumina Ierusalim live, imprastiati!

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dreptate

    de Vasile Militaru

    Dreptate!... Ce flămânde de tine, ce-nsetate
    Te caută, de veacuri, noroadele, Dreptate!...
    Întreaga lume şi astăzi, gemând, prin foc şi sânge,
    Te caută şi plânge!...

    Se spulberă biserici, se spulberă palate,
    Se-nalţă hetacombe de ţeste fulgerate;
    Ard Sfintele Icoane şi – moaşte – ard şi sfinţii;
    Copii ieşiţi din minţi, îşi gâtuiesc părinţii;
    În gheara nebuniei, ca fiarele turbate,
    Se-ncaieră sub soare
    Străvechi şi mari popoare,
    Şi fratele, cu ură, sugrumă pe-al său frate,
    Şi fiecare geme: „Dreptate! Vrem dreptate!”

    În care iad de ţine ascunsă Lucifer,
    De n-auzi cum într-una noroadele te cer ?...
    Ce duhuri blestemate,
    Cu bici de foc te-alungă,
    De nu sugrumi obuzul în tunul care bate,
    Şi mila ta-ntre oameni n-o laşi să mai ajungă ?...

    Dreptate! – totdeauna tu poţi fi-n orice loc,
    Aidoma ca soarele
    Să fericeşti popoarele,
    Dar oamenii te-alungă mereu cu bici de foc;
    Mereu, cârmacii lumii te-alungă ca pe-o fiară,
    Şi nu eşti nicăierea... şi nici la mine-n ţară...
    Şi-atunci, de pretutindeni, o ticăloasă Iudă,
    Şopteşte la urechi a mulţimilor ce-asudă,
    Mulţimi ce-abia aşteaptă, pe Iuda să-l audă,
    Şi răzmeriţa începe, cu mari vărsări de sânge,
    Şi iar Iisus se frânge,
    Căzând cu Crucea-n spate,
    Sub biciul plin de plumburi, cu care Iuda-L bate...

    O, voi, cârmacii lumii, cârmaci cu mari palate,
    Dreptate faceţi iute noroadelor ! Dreptate!...

    Când soarele-şi trimite la toţi a lui căldură,
    Au cine se mai plânge, sub el, că frig îndură?...
    Ca soarele, dreptate când fi-va-n adevăr,
    La-ndemnurile Iudii,
    Din toată gloata trudii
    Nu i-ar urma chemarea măcar un fir de păr!...

    Dar când „dreptate” cere norodul care-asudă
    Şi plânsu-i nu vrea nimeni pe lume să-i audă,
    Mulţimile-asculta-vor mişelul glas de Iudă
    Şi-atunci ale lor gloate
    În lupte se vor frânge
    Şi ispăşi-vor toate
    În propriul lor sânge!...

    De-aveţi în voi un suflet, cârmaci cu mari palate,
    Dreptate face-ţi iute noroadelor! Dreptate!...

  11. Iacoboaie Radu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    HRISTOS A ÎNVIAT!
    În seara asta am urmărit din întâmplare emisiunea ,,Cultura și credința azi” pe Trinitas TV. Era pe tema Învierii și la o oră de maximă audiență. Cine credeți că, în calitate de invitat a făcut o mare mărturisire de credință? Nimeni nu s-ar aștepta. Este Dan Puric. A vorbit foarte convingător, deși îl știam că, cochetează cu masoneria, cu Clubul de la Roma, că a luat pașaport de tip nou diplomatic cu cip, avusese disensiuni cu părintele Iustin Pârvu.
    Nu pot să cred că a putut să se joace cu cuvintele într-un mod atât de magistral, să condamne comunismul și oculta mondială, să-i mărturisească pe Sfinții Mucenici din închisorile comuniste, chiar și pe părintele Iustin...
    Să fi jucat din nou un spectacol? Să aibă oare vreun interes să se erijeze într-un lider al dreptei creștine din România pentru a bloca accesul altcuiva?
    Emisiunea este extrem de interesantă prin conținutul ei, mai ales prin ce mărturisește Dan Puric, care nu este tratat cu menajamente de Vasile Bănescu, ci mai mult încurcat cu întrebări irelevante...

    Unde aș putea găsi înregistrarea ei de astăzi, 20 aprilie 2014? O recomand tuturor fraților ortodocși pentru analiză. Să se fi convertit cu adevărat domnul Dan Puric la DREAPTA CREDINȚĂ? Ar fi o minune dumnezeiască.

    Doamne ajută! SĂRBĂTORI FERICITE ÎN PACE ȘI BUCURIE!

    • Iustina Antoanela Bacosca

      Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Deocamdata Puric slujeste la doi stapani. Este duplicitar si asta se vede din fapte, nu doar din vorbe.

      • Iacoboaie Radu

        Traiasca Legiunea si Capitanul!

        Este dificil să trasezi o linie de demarcație sau să cântărești cât este adevăr și cât este minciună în tot ceea ce spune. Abia după ce l-ai studiat mai bine, realizezi că el face un joc foarte fin dar perfid, în chestiuni extrem de serioase. Oamenii apreciază stilul său actoricesc și persuasiunea (puterea de a convinge) și au tendința să uite că și politicienii versați folosesc din plin arsenalul retoricii pentru a-și impune punctul de vedere.
        Ce să mai zicem? Apar tot felul de prooroci mincinoși, lupi în piei de oaie, care amăgesc masele. Un alt exemplu este masonul politolog Cristian Pârvulescu, fostul președinte al Asociației PRODEMOCRAȚIA.

        • Iustina Antoanela Bacosca

          Traiasca Legiunea si Capitanul!

          Adevarat! Cristian Parvulescu macar a recunoscut ca este ateu.

  12. Iacoboaie Radu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    HRISTOS A ÎNVIAT!

    MĂRTURISIRE A ADEVĂRULUI. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!
    Am vizionat astăzi cu mare atenție un film documentar de altfel foarte bine făcut și frumos, despre Mănăstirea Curtea de Argeș (după ce am urmărit filmul Biserici din România), primite de pe site-ul ziarului Natiunea (cărora le mulțumesc din suflet).
    Nu este deloc o simplă întâmplare. Eram realmente interesat de istoria acestor meleaguri, știind că în acest loc a fost îngropați la cererea lor testamentară regii României, aparținând Casei de Hohenzollern, una dintre cele mai bogate familii din nobilimea neagră (masonică).
    Ceea ce mă preocupă este acum sacrilegiul făcut de regele Carol I (de confesiune catolică), căsătorit cu regina sa de (confesiune protestantă), care prin ,,restaurare” a distrus de fapt întregul complex inițial din jurul frumoase Biserici (care cuprindea o clopotniță înaltă și clădiri de două etaje cu chilii, ce puteau primi sute de monahi), transformându-le pe toate în actual parc din jurul Bisericii și în reședința de vară a regelui (acum Palat arhiepiscopal) construită după planurile unui arhitect francez Andre le Conte de Nouille (nu știu dacă am scris ultimul nume corect) și ajutat de doi pictori francezi.
    Pictura în stil bizantin din Biserică (capodoperă arhitectonică ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab și în prezent monument istoric protejat de UNESCO), aparținând pictorului Dobromir din Târgoviște (cel care a pictat și Mănăstirea Tismana), adus de domnitorul Radu de la Afumați, care a continuat opera începută, A FOST ÎNLĂTURATĂ LA ORDINUL REGELUI CAROL și înlocuită cu o pictură de factură mai mult renascentistă și catolică!
    Aceste date de mai sus, în mare parte sunt mărturisiri făcute de fostul egumen al mănăstirii, Ieromonahul ILARION CRAIOVEANU și sunt spuse cu durere în acest film.

    Ceea ce m-a intrigat cel mai mult pe mine personal este propaganda subtilă care se face chiar la final regilor României, în frunte cu Carol I, care a și lăsat ca să se scrie pe piatra funerară cât de bine s-a simțit la noi. Redau textual finalul acestui film documentar (pe care vi-l recomand și frățiilor voastre):
    ,,Viața monahală, slujbele religioase și pelerinajul din toate mănăstirile României vorbesc despre o vocație profund creștină a poporului român (până aici toate sunt frumoase și adevărate! - n.a.). Căci voievozi ȘI REGI AI ROMÂNIEI ȘI-AU ÎNCEPUT ÎNTOTDEAUNA DOMNIILE CU PRIVIREA AȚINTITĂ SPRE DUMNEZEU.”...
    Mă întreb de ce a ales oare regele Carol I tocmai acest loc de îngropăciune pentru regii României...
    Pentru că aici era un loc de mare rezonanță pentru sufletul românilor (prima Mitropolie a Țării Românești, picturile cele mai frumoase și mai vechi de la noi, mănăstire care avea înainte mulți monahi) și voiau să aibă mai multă popularitate?
    Sau doar fiind atras din cauza acestei bijuterii arhitectonice care este Biserica mănăstirii Curtea de Argeș? Sau din cauza masonilor care au confiscat legenda populară a Meșterului Manole, spunând că este a lor?
    Știm că există o Lojă sau mai multe cu această denumire...
    Doamne ajută!

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    miscara legionara este miscarea adevaratului popor roman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*