CHEVRON forează la Pungești după apele subterane. 30 000 litri pe zi vor fi folosiți pentru exploatarea gazului de șist

Iată încă o păcăleală, marca Chevron!

 Avansarea lucrărilor la sonda de explorare din Pungesti scoate la ivealã ilegalitãtile comise de societatea care efectueazã lucrãrile. Evident, institutiile abilitate sã ia mãsuri nu miscã un deget pentru a nu deranja investitia “strategicã”. În fapt atât oficialii Chevron cât si cel mai înfocat avocat al firmei, presedintele Dumitru Buzatu, au sustinut cã apa folositã în procesul tehnologic va proveni din surse externe. În acordul de mediu, eliberat de APM Vaslui, se precizeazã cã Chevron va folosi apa pe care o va cumpãra, în baza unui contract, de la Aquavas Negresti. Este vorba de peste 30 de mii de litri pe zi, întreaga cantitate fiind transportatã cu cisternele! Totusi, la mai bine de 3 luni de la începerea lucrãrilor la Pungesti, nu a fost semnat niciun contract cu Aquavas Negresti! În schimb, pe perimetrul concesionat la Pungesti se foreazã în cãutarea apelor subterane. Mai mult decât atât, în contractul tip semnat de Chevron si proprietarii terenurilor concesionate se specificã faptul cã vor fi folosite apele subterane!

“Prima sondã de explorare va fi amplasatã în extravilanul comunei Pungesti, la 650 de metri de localitatea Silistea si 950 metri de satul Pungesti. Suprafata totalã pe care se va întinde platforma de extractie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.

Consumul total de apã folositã în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apã fiind asigurat din surse externe, si nu din pânza freaticã, în baza unui contract semnat cu o firmã autorizatã. Apa va fi transportatã cu cisternele si depozitate în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.

Pe suprafata aferentã instalatiei de foraj va fi montatã o geomembranã care va asigura impermeabilitatea solului”, sustin în documente reprezentantii firmei Chevron.

Aceeasi firmã, însã, a încheiat mai multe contracte prin care a concesionat terenurile vizate pentru amplasarea sondelor. În contracte se specificã: “Proprietarul este de acord ca chiriasul sã identifice, exploateze si sã foloseascã sursele de apã existente în …si subteranul proprietãtii”. În aceste conditii se pune întrebarea logicã si legitimã: de ce în cazul acordului de mediu se spune cã apa va fi asiguratã din surse externe, iar în contractele încheiate de Chevron se stipuleazã cã aceastã firmã va folosi sursele de apã din subteranul proprietãtii?

Pungesti chevron siege 8 martieChevron spune povesti, institutiile statului român le cred!

“Necesarul de apã va fi asigurat din surse externe (pe baza unui contract semnat cu firma autorizatã SC AQUAVAS Negresti) prin transport cu cisternele si depozitare în rezervoarele ce vor fi amplasate în incinta careului sondei”. Acest paragraf este extras din acordul de mediu emis de APM Vaslui. Evident, nu existã niciun contract între Chevron si Aquavas Negresti, aspect verificat si confirmat de societatea de utilitate publicã. Însã, chiar dacã ar fi existat, sau urmeazã sã fie semnat, niciun specialist de la APM Vaslui nu si-a pus problema cum va putea Aquavas Negresti sã asigure un necesar de peste 30 de mii de litri de apã pe zi, apã care va fi transportatã cu cisternele! De mentionat cã este vorba doar de o singurã sondã. Chevron intentioneazã sã ampaseze aproximativ 3000 de sonde doar în judetul Vaslui. Faceti un calcul si vedeti de câtã apã este nevoie si câte “cisterne vor cutreiera” judetul pentru a aproviziona cu apã aceste sonde.

| vrn.ro

No comments

  1. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    cine sapă groapa altuia cade singur în ea!

  2. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu mor caii când vor câinii.
    O să înceapă blestemele!
    Toți care și-au bătut joc de neamul ăsta și de ortodoxie vor fi zguduiți de Maica Domnului de sus până jos, la ultimul antihrist. Așa că sectanților, păgânilor și trădătorilor de neam pocăiți-vă! La fel și voi, gurilor de topor - ierarhi vânduți jidănimii masonice, încă mai sunteți vii și încă mai respirați, vă puteți întoarce la Dumnezeu, acum e momentul. Mâine nu se știe dacă veți mai trăi!
    Numai Dumnezeu știe viitorul!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    E un adevarat holocaust impotriva poporului roman ,dar sper sa n-e trezim odata,si nu o spun ca sa ma aflu in treaba,pe Domnii politruci ar trebui sa-i schingiuim ca pe GHEORGHE DOJA (D zeu s-al ierte)pentru ca vanzare de neam ca in tara noastra in acest secol de sf al lumii ,nu am vazut ,nici citit ,iar prin c omportamentul,acestor Anticristi ai neamului nostru ,nu se face decat grabirea Urgiei lui D-zeu asupra noastra a tuturor.RUUUGACIUNEEE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*