Sinodul tâlhăresc:

Încă un pas spre pecetluire: Carduri RFID pentru elevii unui liceu din Galaţi

rfid card studentlati
Gata cu cititoarele de carduri. Directorul Colegiului Naţional “V. Alecsandri” din Galaţi, Vasile Ciuchină, susţine că în curând elevii de la această instituţie de învăţământ vor avea un sistem de siguranţă performant.

„Nu va fi pe bază de cititoare de carduri. Din experienţa altor licee, care au renunţat deja la sistem, am văzut că se făceau cozi interminabile la intrare, elevii fiind nevoiţi să aştepte citirea cardurilor. Ceea ce vom implementa la noi va permite verificarea cartelelor prin intermediul undelor radio, elevii neavând altceva de făcut decât să poarte respectivele cartele asupra lor, întrucât staţia va avea o acoperire de 10-15 metri de jur împrejurul şcolii. Fiecare elev va avea codul său unic de identificare şi aşa vom putea şti cu exactitate când a venit şi când a plecat de la şcoală. Vom avea o aplicaţie care ne va permite să le transmitem şi părinţilor acasă aceste date. Purtarea cardurilor va fi obligatorie prin regulamentul de ordine interioară şi vom stabili sancţiuni pentru cei care nu le vor avea asupra lor”, a spus Vasile Ciuchină.

Acesta susţine că banii au venit de la Primărie – în jur de 70.000 de lei, dar că suma este insuficientă. „La achiziţionarea cardurilor care sunt destul de scumpe, având aproape configuraţia unui telefon mobil, trebuie să cerem şi sprijinul părinţilor, întrucât fondurile de la Primărie nu acoperă decât o parte din sumă”, declară directorul de la CNVA.

| rtv.net

4 comments

  1. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "implementati " spurcatilor ca focul are sa va implementeze tot aici pe acest pamint ...ca numai focul gheenei are sa va starpeasca
    ce sa faci atunci cand un mar este stricat si da a le strica pe toate
    ce oare putem face ?
    asteptam ca sa aruncam toate merele impreuna cu cosul tot la ghena ?
    sau
    scoatem marul stricat si-l aruncam spre a nu se strica si celelalte mere ...?
    vor fi precum otrava in mancarea cea mult laudata

    spurcaciune isi face loc peste tot ...
    iNSA
    sa nu stam precum cobaii primind semnul fiarei spre sclavie spre zeghea electronica ca apoi are sa fie spre ardere ...
    Sa Nu va Fie FRICA de acest sistem diabolic
    "frica este de la diavol "
    sa stam impotriva si VOM AVEA BIRUINTA SFINTEI CRUCI pe Acest pamint de la Nistru pin'la Tisa

    orologiul bate incet DAR BATE SPRE CEASUL !2
    NU VA LEPADATI DE HRISTOS
    NU VA LEPADATI DE SFINTII Acestui Pamint
    NU ASCULTATI ssiturile serpilor iadului ca in BISERICA Acestui Neam au putut intra pe usa de din dos
    dar focul gheenei ii va lua in primire si-i va scoate pe unde au intrat

    SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU pe Acest pamint pentru Ogorul Cel BINECUVANTAT ,
    pentru Gradina Cea SFANTA si Curata a MAICII DOMNULUI
    amin.

  2. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    PUTEREA Rugaciunii in DUH SI ADEVAR
    http://www.youtube.com/watch?v=_ZbkLBV6XLc

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Multumesc "crestine"! Vezi ca mai sunt astfel de filmulete pe ortodoxia md. In meniul din stanga. Sunt minunate.

      Doamne ajuta!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Referitor la provenienta banilor, cum ca acestia vin de la primarie, aceasta este o minciuna. Primaria nu poate fi decat cel mult intermediara. Banii sunt de la jidomasoni. Mai degraba stau si ma intreb, cati bani si-a luat primarul pentru treaba asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*