Un tată luptă pentru dreptul copilului său la educație, refuzând vacinarea obligatorie

nu vaccinarii copiilorUn sucevean, tată a doi copii, contestă decizia unei grădiniţe locale de a nu-i accepta fiul de 3 ani care nu a nu a fost vaccinat împotriva unor boli infecţioase. Bărbatul spune că măsura reprezită o încălcare a Codului Civil şi amenţă că va da în judecată Direcţia de Sănătate Publică Suceava.

Ionel Vovciuc, în vârstă de 36 ani, spune că fiului său i se refuză nejustificat accesul la educaţie şi consideră că decizia autorităţilor sanitare de a împiedica accesul copiilor nevaccinaţi în unităţile educaţionale încalcă Constituţia, Codul Civil şi drepturile pacienţilor, relatează monitorulsv.ro.

Bărbatul invocă dreptul său ca părinte de a nu-şi inocula copiii, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, susţinând că are suficiente motive să creadă că fiul său se poate dezvolta armonios şi fără vaccinuri. „Copilul meu îşi formează o imunitate naturală dacă eu îi asigur un mediu sănătos şi o alimentaţie corectă. Consider că din punct de vedere al imunităţii este mai puternic decât copiii vaccinaţi, el nu a răcit, spre deosebire de ceilalţi. Faptul că la noi se înregistrează decese la copiii vaccinaţi şi nimeni nu-şi asumă răspunderea în asemenea cazuri mă face să cred că vaccinurile nu sunt sigure şi că fiul meu poate creşte sănătos şi fără ele. Mi-am asumat toate riscurile când am decis să nu-mi imunizez copilul”, spune Ionel Vovciuc, citat de presa locală. Suceveanul spune că se va alătura unei campanii naţionale de strângere de semnături de la părinţii care împărtăşesc aceleaşi convingeri, care înceracă să lanseze subiectul imunizărilor obligatorii într-o dezbatere publică.

De cealaltă parte, Direcţia de Sănătate Publică Suceava invocă Ordinul 1955/1995, potrivit căruia „în unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, publice sau private, se vor primi numai copiii şi tinerii care prezintă documente medicale ce atestă starea lor de sănătate şi efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii”. Specialiştii în sănătate publică subliniază că prioritar este dreptul copilului la viaţă şi la sănătate, menţionând că neîncrederea părinţilor în beneficiile imunizării nu are argumente solide.

Cazul nu este unul izolat în Suceava. Potrivit sursei citate, în ultimii ani, medicii din judeţ se confruntă tot mai des cu refuzul părinţilor de a-şi imuniza copiii împotriva bolilor infecţioase, procentul de vaccinare în judeţ ajungând la 85, chiar 80% în unele zone.

8 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cei neimunizați își asumă riscul de a se îmbolnăvi de la alții ca ei, să zicem. Asta e treaba lor. Imunizații nu riscă nimic, că-s imunizați, nu? E ilogic și prostesc ca cei vaccinați să se alarmeze din pricina celorlalți. Dar o fac. Cu autosuficiență: " hai dom`le că suntem primitivi, necivilizați!"
    Nenorociții care ( știm care...) ne vor pe toți copți de bolnavi/morți insistă cu pan-vaccinarea asta, în ciuda ridicolului de natură logică la care se expun.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cu aceasta problema ma confrunt si eu,am primit aviz de la medic sa-mi vaccinez fetita de 5 ani cu vaccin antitetanos si mai multe,si ca e obligator,eu una nu sunt deacord si punct,problema e ca trebuie sa-l conving pe sot.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      puteti sa va informati de pe acest site http://www.apologeticum.ro/anti-sistem/anti-vaccin/
      si din cartile pe aceasta tema

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iar incepe VACCINAREA fetelor intre 11 si 14 ani "impotriva" cancerului de col uterin, vaccin a provocat paralizii si decese

    Medicii de familie vor chema la discuţii parinţii fetiţelor cu vârsta între 11 şi 14 ani, pentru a le explica despre noul program de vaccinare a copilelor împotriva cancerului de col uterin, scrie bzi.ro.

    Lista cu micuţele care vor fi vaccinate gratuit în cadrul unui nou program finanţat de Ministerul Sănătăţii va fi înaintată de medicii de familie Direcţiei de Sănătate Publică. Necesarul de doze de vaccin HPV, care protejează femeile de virusul uman papiloma, va fi trimis la minister.

    Programul de vaccinare gratuită, care s-a derulat până acum la fetiţele cu vârsta între 11 şi 12 ani, dar şi tinerelor cu vârsta între 13 şi 26 ani, a fost sistat. Practic, programul nu mai există. Ministerul Sănătăţii va începe un nou program de vaccinare gratuită împotriva cancerului de col uterin pentru fetiţele cu vârsta între 11 si 14 ani. Probabil vaccinarea va începe în luna octombrie. Nu am primit încă toate datele de la Ministerul Sănătăţii. Medicii de familie vor discuta cu părinţii şi cei care sunt de acord cu vaccinarea vor fi trecuţi pe o listă care va fi trimisă la DSP. Astfel se va evita să se cumpere mai multe doze şi să nu avem cui să le administrăm. Vaccinul HPV va fi identic cu cel administrat în programul care a fost sistat, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.

    Vaccinul HPV protejează împotriva a patru rădăcini de HPV: două care cauzează leziuni genitale şi două care provoacă aproape 70 la sută din cazurile de cancer de col uterin. Medicii de specialitate spun că peste jumătate din persoanele active sexual vor contacta acest virus la un moment dat.

    Toate fetiţele cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani TREBUIE SĂ SE PREZINTE URGENT la medic:
    http://www.replicaonline.ro/toate-fetitele-cu-varste-cuprinse-intre-11-si-14-ani-trebuie-sa-se-prezinte-urgent-la-medic-136438/

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Corina, ofera-i sotului tau materialele informative care sunt pe acest site. Daca iti vaccinezi copilul, il vei nenoroci. Apologeticum (si alte cateva site-uri crestine necenzurate) ofera suficiente informatii privind pericolul la care sunt expusi copiii, in urma acestor vaccinuri. Nu te lasa influentata de insistentele si/sau amenintarile sistemului. Fii tare pe pozitie! Nu renunta. Cauta permanent sprijin la Asociatiile crestine. Cu siguranta vei primi ajutor si sfaturi de la acestea. Dumnezeu Sa va ocroteasca!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Auzi la ei..., "gratuit". Ce generosi sunt cand e vorba sa ne distruga.

    Si pe mine a vrut doctora de familie sa ma "imunizeze" acum trei ierni, cand racisem rau. Abia ma tineam pe picioare. I-am zis atunci doctoritei sa vina cu copiii ei la cabinet, sa ii vaccineze in fata mea si apoi imi poate face si mie vaccinul. A lasat ochii in pamant si nu a mai zis nimic. Am intrebat-o apoi cu cat este platita sa ne "imunizeze". Mai ca ar fi vrut sa se evaporeze din cabinet.
    Nu va lasati manipulati de "gratuitatile medicale" oferite de sistem, pe care de fapt si de drept tot noi le platim din taxe si impozite. Sunt doar pentru pierderea noastra. Eu nu am citit nicaieri ca in perioada de pana la al doilea razboi mondial sa fi existat gradinite si copiii cresteau frumosi si sanatosi.
    Pentru cei care lupta cu sistemul, NU sunteti singuri fratilor! Mai sunt ca voi destui, iar numarul lor creste. Doamne ajuta!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu mai vaccinez fetita,slava Domnului.La noi in familie nu se fac imunizari nu luam antibiotic,mancam sanatos asta e baza.Iam explicat sotului ca aceste vaccinuri pt. fetita e imunizare,si de ce sa le facem daca e sanatoasa,a inteles dar de acum ma astept la tot felu de vaccinuri ca mai am 2 copii la scoala.Doresc tuturor multa sanatate,Doamne ajuta.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fii tare Corina! Curaj! Daca in urma refuzurilor tale de a-ti "imuniza" copiii, vor fi refuzati la scoala, iti ramane alternativa scolilor religioase. Acolo ii vor primi cu bratele deschise si veti avea mai mult de castigat. La scolile religioase chiar se face carte. Apoi, acolo vei avea copiii in siguranta. Doamne ajuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*