CUM se ”BOTEAZĂ” în MITROPOLIA MOLDOVEI(Basarabia). APOSTAZIA vădită a mitropolitului și a celor dimpreună cu el

[dailymotion id=xxtuu4]

Recent, un site de știri din Moldova a difuzat un reportaj despre un eveniment care a avut loc duminica aceasta (24 februarie) la catedrala centrală a mitropoliei Moldovei. Este vorba despre botezul a 8 copii (4 – 17 ani) de la gimnaziul-internat nr. 3 din Chișinău, săvîrșit de mitr. Vladimir.

Însă, din păcate, pentru încă o dată, mitropolitul Vladimir Cantarean personal, în catedrala mitropolitană, a săvîrșit în loc de Sfînta Taină a Botezului – Taina prin care (împreună cu Taina Mirungerii) un om ar urma să devină mădular al Bisericii lui Hristos – o profanare (spurcare) a acestei Taine, înșelîndu-i viclenește pe copilașii sinceri care au venit la biserică nu să primească cărți, bomboane și bani, dar Botezul cel adevărat, făcut cu 3 afundări complete. Ca aceste spuse să nu rămînă vorbe nedovedite, Milostivul Dumnezeu (Cel Carele ”nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”) a rînduit ca prin mass-media să se adeverească spurcăciunea săvîrșită de înșelătorul Vladimir care a declarat cu satisfacție că a hotărît ca pentru acești copii să facă o excepție așa încît acest ”botez” să-l facă gratis, așa ca la o promoție de reduceri a unui magazin care oferă servicii (”divine”).

Și pentru că poate se vor găsi unii care ar încerca să justifice această faptă antiortodoxă a mitropolitului Cantarean prin aceea că, chipurile, acest fel de ”botez” s-ar fi făcut numai acum în așa fel, reamintim că nu este pentru prima dată cînd în catedrala respectivă se săvîrșesc asemenea urîciuni. S-a mai întîmplat, cel puțin, pe 2 noiembrie 2011. Aceasta, cel puțin, a nimerit în atenția mass-media. Însă doar Atotvăzătorul Dumnezeu știe de cît timp și cît de adesea se întîmplă asemenea spurcări în ceea ce ar trebui să fie ”casa Domnului”: https://www.jurnaltv.md/ro/news/botez-colectiv-306071/

Cu toate că pe site-ul oficial al mitropoliei s-a publicat atunci o știre despre acest ”botez” (știrea a fost preluată și salvată de alt site), acum această știre nu se mai găsește pe site-ul oficial, ea fiiind ștearsă tot de cei care au publicat-o. Astfel, deja nu va fi straniu dacă și știrea despre ”botezul” recent va fi pe tăcute ștearsă după un timp, ca să nu mai poată fi accesată de cei care vor dori să cerceteze și să se convingă de faptele săvărșite de conducerea instituției mitropolitane. Vedem că nu doar crimele împotriva trupului se ascund de cei fărădelege, ci și cele duhovnicești, care sînt împotriva sufletului. ”Pădurea Domnească” nu există doar în politica moldovenească, ci și în mitropolia condusă de Vladimir.

Este vrednic de luat în seamă și faptul că slujitorii lui Vladimir în frunte cu acesta au socotit că nu este nevoie să se sfințească toată apa din cristelniță (vasul mare pentru Botez), cu rugăciune și slujbă aparte (așa cum s-a rînduit în Molitfelnic) și au modernizat slujba, turnînd puțină apă sfințită în apa din cristelniță. Vedem că principiul ”repede, ieftin și mult” se regăsește nu doar în afacerile mamonice…

Cu adevărat, nebunie mare este în mințile întunecate ale celor care se ridică împotriva rînduielilor bisericești. Aceștia, în nebunia lor, nici nu se mai rușinează să facă publice aceste urîciuni, ci le promovează pe site-ul oficial al instituției respective (https://mitropolia.md/opt-copii-de-la-un-internat-din-capitala-botezati-azi-de-ips-mitrolpolit-vladimir/). Ce poate fi mai public și mai grăitor decît publicarea pe site-ul oficial a informației acestei fărădelegi? Mai mult decît atît, ierarhul ortodox este chemat să fie pildă vie de viață duhovnicească și de păzire rîvnitoare a rînduielilor bisericești pentru ceilalți (preoțime și mirenime). Astfel, toți cei care îl socotesc drept mitropolit și stăpîn pe Vladimir Cantarean sînt chemați să urmeze felul în care acesta înțelege să ”boteze” pe sărmanii copii înșelați de acești (Vladimir și cei dimpreună cu dînsul) stricători de canoane, batjocoritori ai Duhului Sfînt, ucigași de suflete, smintitori de oameni, lupi năimiți în piele de oaie aflați în slujba statului antihristic și porniți spre toată desfătarea lumească cu prețul înșelării turmei care se lasă orbită din comoditate psihologică, smerenie greșit înțeleasă sau frică omenească…

ÎNVĂȚĂTURA BISERICII lui HRISTOS despre TAINA BOTEZULUI:

Canonul 50 apostolic:

“Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului Şi al Sfântului Duh(Matei 28,19).”

Tâlcuire:

Deci pentru ca să se facă întru noi asemănarea morţii lui Hristos, şi a îngropării Sale celei de trei zile, de nevoie se cuvine să se facă cele trei afundări, iar altminteri este cu neputinţă. Drept aceea şi în Biserica Sfântului Marcu din Veneţia şi până astăzi se află o colimvitră ca aceasta spre ruşinarea papiştilor. De vreme ce cele trei afundări şi ieşirile sunt de nevoie întru Botez, pentru a se închipui prin ele moartea cea de trei zile şi de trei nopţi şi îngroparea, şi învierea Mântuitorului, cu care se dă de la Dumnezeu oamenilor mântuirea, şi lăsarea păcatelor, şi împăcarea cu Dumnezeu. Apoi dar stropirea apusenilor lipsită fiind de afundări şi de scoateri, prin urmare este lipsită şi de închipuirea morţii celei de trei zile şi de trei nopţi şi a îngropării, şi a Învierii Domnului. Iar dacă de acestea, arătat este şi mărturisit, că este lipsită şi de tot darul, şi sfinţenia, şi lăsarea păcatelor. Iar de se împotrivesc latinii zicând, că stropirea lor prin cele trei chemări ale Sfintei Treimi este dătătoare de sfinţenie şi de dar, învaţă-se, că Botezul nu se săvârşeşte prin singure chemările cele ale Sfintei Treimi, ci are trebuinţă neapărat de închipuirea morţii, şi de nevoie, şi întăritoare ale adevăratului şi dreptslăvitorului Botez. Şi fără de acestea, nu numai nu se săvârşeşte Botezul, ci cu totul nici poate a se numi Botez. Pentru aceasta, de vreme ce mustrăm pe apuseni că au stricat apostolescul Botez, apoi se cade şi noi dreptslăvitorii să luăm aminte bine la al nostru, a nu se face în ligheanuri şi în scafe, în care abia să se afunde o părticică din picioarele pruncilor ce se botează.

“Sfîntul Botez este întîia dintre Tainele Sfintei Biserici; este ușa prin care se intră în Sfînta Biserică. Și numai ajungînd membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici și de primirea celorlalte Sfinte Taine. Taina Sfîntulul Botez a fost așezată de Mîntuitorul Iisus Hristos prin cuvintele : «Mergând, învățati toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh» (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grăit după învierea Sa din morți.Dar Taina Sfîntului Botez nu este numai ușa prin care se intră în Sfînta Biserică a lui Hristos, ci și pentru cîștigarea Împărăției lui Dumnezeu, așa cum ne încredințează însuși Mîntuitorul, zicînd : «De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu.» (Ioan III, 5).Sfîntul Botez instituit de Mîntuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi să vină, ci este o Sfîntă Taină a Bisericii lui Hristos. Partea văzută a Tainei Sfîntului Botez constă din afundarea de trei ori în apa sfințită a celui ce se botează si în rostirea cuvintelor: «Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin, și al Fiului, Amin, și al Sfîntului Duh, Amin, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin».Sfînta noastră Biserică face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru că chiar cuvântul botez are însemnarea de «a afunda”, «a cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârșește doar în împrejurări cu totul deosebite, cînd, de pildă, cineva este greu bolnav sau cînd nu se află la îndemînă apă din destul.Efectele primirii Tainei Sfîntului Botez sînt: iertarea păcatului strămoșesc și a tuturor păcatelor săvârșite înainte de Botez în situația celor ce se botează mai tîrziu; renașterea, sau nașterea la o viață nouă duhovnicească, viață de curăție și sfințenie; de asemenea, primirea în sînul Sfintei Biserici, adică numărarea celui botezat între fiii ei, putîndu-se împărtăși de toate celelalte Sfinte Taine și de bunurile sufletești pe care Sfînta Biserică le dăruiește membrilor ei. De aici și denumirile date Tainei Sfîntului Botez: «baie», «izvor sfînt», «luminare», «renaștere», «naștere din nou», «sfințire», «pecetea lui Hristos», «baia vieții”, «baia renașterii», «baia pocăinței».

Sfîntul Apostol Pavel ne preîntîmpină în cuvîntul său actual din Epistola a doua către ucenicul său Timotei, despre vremurile grele care vor veni:

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; сă vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte, mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului.  

După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă. Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost şi a acelora. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, și fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus. […] (cap. 3:1-15)

În sfîrșit, rămîne întrebarea dureros de retorică: există vreo instanță ortodoxă în Moldova  care să aplice în practică rînduiala canonului 50 al Sfinților Apostoli, batjocorită în chip public de cel care se numește ”mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove”? Iar dacă răspunsul este unul negativ, ce rezultă de aici, frați creștini temători de Dumnezeu?

| mdn.md

9 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    E clar că apa pt. Botez trebuie sfinţită:
    "Care e prima parte de seama a slujbei Botezului?
    Este sfintirea apei pentru botez, printr-o ectenie si o lunga si frumoasa molitva, in care preotul se roaga pentru sine insusi, ca Dumnezeu sa-i ajute sa savarseasca cu vrednicie Sfanta Taina, pentru cel ce se boteaza si pentru sfintirea apei prin harul si puterea Sfantului Duh."
    (CREDINŢA ORTODOXĂ, Ed. Trinitas, Iaşi, 2004, pag. 269)

    A se mai vedea: Taina Botezului în Sfânta Scriptură https://binevestitorul.wordpress.com/2012/10/17/taina-botezului-in-sfanta-scriptura/

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ admin
    Am o intrebare in afara subiectului dar importanta ( catre administratorul siteului) :

    Aveti idee cum vor arata noile buletine ?
    Ma refer la cele fara CIP , caci am inteles ca va exista si alternativa aceasta, DAR F IMPORTANT e sa nu aibe coduri de bare pe ele....
    Daca exista detalii despre aspectul lor ar trebuii sa stim din timp ca sa putem solicita simpla scriere cu cifre a seriei documentului si nu mascarea seriei documentului cu coduri de bare...

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La Botez , se face slujba specifica acestei Sf Taine , cu ectenii si toate celelalte , apoi copiii trebuiau dezbracati de haine si doar in camasi , apoi de trei ori prin afundare in apa sfintita , dupa care Taina Mirungerii ,pe tot corpul , nu doat pe cap . Acest Botez nu-i valid si bietii copii nu stiu .
    Este foarte grav ceea ce s-a facut , asta inseamna ca antihristul vine cu pasi repezi , atacand Ortodoxia .

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daca ne-am uita cu atentie si la noi in Biserica Ortodoxa Romana, am observa ca unii preoti practica fregvent acest tip de botez. Afirm aceeasta deoarece, eu personal am asistat la astfel de practici.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sfintii parinti au dreptate. Doamne ajuta

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Proiectul de Hotărâre privind actele de identitate se află în dezbatere publică pe:MAI Transparenţă Decizională, a fost publicat pe data de 20.02.2013 şi va fi 10 zile, probabil până mâine.
    Am solicitat să fie publicate şi anexele şi formularul de cerere dar vad că nu au fost publicate.
    Am citit că actele de identitate vor conţine şi elemente de siguranţă de identificare dar nu se precizează ce anume.
    OUG82-2012 a fost retrimisă la Camera Deputaţilor pe data de 19.02.2013.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Unde , sau la cate biserici in Romania ati vazut cristelnita pentru botezat persoane mature ? M-am uitat intro zi la filmari de botezuri pe internet si va spun cu durere ca 8 din 10 preoti nu savarsesc corect botezul. Asta vara eram in Bucuresti la biserica Radu Voda si episcopu Ambrozie a facut la fel ca Vladimir. Chiar le-am spus unor calugari ca la cata prostime merge acolo n-au bani de o cristelnita ptr. botezul oamenilor maturi ? Mi-au replicat ca in Ardeal cum se face, si ce nu-i valabil ? L-eam spus , varuit pe necarpit badaproste c-am gatit. Dupa slujba a trecut pe langa mine episcopu si vazand ca nu ma aplec sa-i pup labele cu care batjocorise Taina , cu o privire de impungatoare m-a intrebat din ce eparhie sunt. A dat din cap pufnind , dupa care a plecat la palat. N-a mai zis nimic probabil pentru ca eram cu un grup de pelerini din Moldova.

  8. ghimpele Adevarului

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Preoti si episcopi crescuti dupa teologia de la Bruxelles, ca de altfel si patriarhul Daniel, scolit si sorbonit pe la universitati ortodoxe protestante.

    Halal traire duhovniceasca.
    Strambatori ai Dreptei Credinte.

    Sfantul Paisie Velicikovski nu-i considera deloc botezati pe cei stropiti.

    Rusine tuturor slujitorilor Sfantului Altari pentru necunoasterea Credintei, pentru harul ingropat alaturi de talantii irositi.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ne miram ? de ce in ziua de pasti la o comuna din oltenia se boteaza nrbuni cu credinta nebuna de a crede ca se vindeca...

Leave a Reply to Maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*