Sinodul tâlhăresc:

Pe cine să așteptăm mai mult: pe „moșul” sau pe Sfântul Nicolae?

mos nicolae vs sfantul nicolae

Să fii sănătos este un cadou nemaipomenit; să ai părinții pe lângă tine, de asemenea; să te rogi, să mergi la Biserică este o mângâiere nespusă.

Vin sărbătorile de iarnă! Feerie, milioane de luminițe sclipitoare în bezna nopții, brăduți împodobiți, daruri și dăruitori, colinde și urători pe la casele gospodarilor. Tablou obișnuit de sfârșit de an, totuși mereu proaspăt, așteptat cu nerăbdare, mai ales dacă din Cer se va slobozi omătul mult poftit de cei mici. Iernile, cu precădere în preajma Crăciunului, au un farmec deosebit. Înveșmântate în alb, capătă ceva din plăsmuirea și magia basmelor. Clipa de început a acestui spectacol extraordinar o constituie, fără îndoială, ziua în care îl proslăvim pe Sfântul Ierarh Nicolae. Însă, la fel ca în cazul sărbătorilor pascale, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția și lucrarea duhovnicească de la sensurile profunde, mântuitoare, ale sărbătorilor de Iarnă, înlocuindu-le cu felurite surogate ademenitoare.

Dacă tot am pomenit de Sfântul Nicolae, vreau să vă împărtășesc o nedumerire. Am observat o efervescență comercială deosebită pretutindeni: ni se propun dulciuri, nuielușe, papucei de ciocolată, alături de multe altele, cu care poporul trebuie să-l aștepte pe „moșul”. Țâncii sunt păcăliți, ademeniți prin fel de fel de anunțuri că „vine Moșul”. Unii părinți, sărmanii, se văd nevoiți să cheltuiască, poate, gologanii de pâine ca să țină pasul cu moda impusă la cămin, la grădiniță ori în clasele primare de colegii mai înstăriți ai odraslelor lor ce își vor etala cu emfază darurile extravagante primite de la Moșul, chiar dacă nu s-au dovedit cuminți sau nu au învățat prea bine. Dar dacă părinții unui copil liniștit, strălucitor la carte, nu au aceleași posibilități financiare, ce vină au ei sau el că Moșul nu va fi atât de generos? Şi uite cum, de mici, îi educăm anapoda pe copii, făcându-i să considere că Sfântul Nicolae e părtinitor cu cei bogați. Eronat, nu? Noi îi cunoaştem din viața lui generozitatea, blândeţea faţă de cei sărmani, neajutorați.

Așadar, ca să revin la întrebarea pusă dintru început: pe cine trebuie să așteptăm? Pe Sfântul sau pe Moșul Nicolae? Se va obiecta: cei doi constituie, de fapt, un singur personaj. Drept spus, dar contemporaneitatea se străduieşte să-i separe, plăsmuind două persoane distincte. Pe copii nu-i prea interesează identitatea reală a Sfântului Nicolae. Ei îl doresc doar pe Moșul cu dulciuri. Îşi vor spune unii: ce ne-aduce Sfântul Nicolae ca să-l așteptăm? Mai bine să ne orientăm către moșul cu același nume. Se știe, în general: copiii nu apreciază oamenii după ştiinţa lor, după rangul social ori după averea deţinută, ci după bunătatea pe care le-o arată. Din acest punct de vedere, Sfântul Nicolae este „defavorizat” în casele cu posibilități financiare mai reduse. De aceea, să-i învățăm pe micuți că nu doar jucăriile sunt cadouri extraordinare. Moșul, despărțit de Sfântul Nicolae, nu înțelege că există și altfel de daruri, chiar mai importante decât cele obişnuite.

Așadar, un posibil răspuns la chestiunea ridicată ar fi acesta: să așteptăm pe Sfântul Nicolae, căruia copiii îi pot spune și „Moșul”. Dar să nu cerem de la el numai dulciuri, ci să-l rugăm să ne dăruiască bucurii mult mai mari. Să fii sănătos este un cadou nemaipomenit; să ai părinții pe lângă tine, de asemenea; să te rogi, să mergi la Biserică este o mângâiere nespusă. Când Sfântul te sprijină să-i ajuți pe cei aflați în suferință, în nevoi, îţi dăruieşte linişte şi mulţumire sufletească. Oare nu sunt acestea adevărate bucurii?! Dacă Sfântul Nicolae ar aduce doar jucării, cred că ar fi zgârcit. Nu ne-ar oferi darul suprem: secretul prin care el a ajuns în Cer, mijloacele de a deveni şi noi locatari în Împărăția lui Dumnezeu, alături de toţi sfinţii. El ne învață să fim milostivi ca dânsul,căci luăm în viaţa veşnică numai cât am dăruit altora. Ce am adunat doar pentru noi înşine nu are însemnătate spirituală, ci numai valoare biologică sau economică. Însă darurile oferite celorlalţi, din iubire milostivă, se preschimbă în lumină a sufletului nostru, făcându-ne asemănători cu Dumnezeu Cel Milostiv.

Așadar, „Moșul” despărțit de Sfântul Nicolae aparţine aceleiași specii de personaje, parcă intenționat plăsmuite pentru a provoca uitarea sensului real al sărbătorilor. În această categorie mai includem iepurașii de ciocolată de la Paști, strigoii de la Sfântul Andrei, Moșul Crăciun de la praznicul Nașterii Domnului. Dacă nu vom înțelege corect semnificația sărbătorilor noastre vom ajunge să serbăm un Paști fără Hristos, un Crăciun fără Pruncul Dumnezeiesc, pe Sfântul Andrei îl vom înlocui cu strigoii, pe Sfântul Nicolae cu un bătrân necugetat, ce împarte cu nonșalanță tuturor dulcegării. Se va obiecta: sunt tradiții, trebuie să le păstrăm! Așa-i, dar să nu le transformăm în norme de credință.

Nu sunt împotriva obiceiurilor populare sănătoase: acestea nu distrug sensurile nețărmurite ale Ortodoxiei. Putem serba Sfintele Paști având iepurași de ciocolată pe masă, dar Hristos, Înviat din morți, să rămână centrul sărbătorii. Putem să-l așteptăm pe Moș Crăciun, fără să-L marginalizăm ori să-L uităm pe Sfântul Prunc Dumnezeiesc. Așijderea, copiii îl pot aștepta pe Moșul, numai să știe că el nu este un alt Nicolae, ci Sfântul, chipul blândeților, după cum îl numește cântarea bisericească. El nu săvârşeşte binele, nu oferă daruri din dorința de a căpăta popularitate, de a-și câștiga capital de imagine, cum se spune astăzi. Bunătatea Sfântului Nicolae, personificat de tradiția populară în Moșul, nu este una naivă. Biruitorul de popor, căci aceasta înseamnă numele său, vrea să arate astfel atotbunătatea și milostivirea lui Dumnezeu. În viața sa pământească, atunci când ajuta, nu se făcea văzut, ci rămânea un anonim. De ce? Pentru că se considera instrumentul lui Dumnezeu, Preamilostivul, Care îi ajuta pe sărmani prin intermediul lui. De aceea, Biserica a văzut în Sfântul Nicolae un chip al bunătății Cerescului Părinte. Poate că astfel se explică de ce tradiția a evidențiat amănuntul tainicei lucrări a „Moșului” atunci când aduce cadouri. Spre deosebire de Moș Crăciun, pe care cei mici îl văd, căruia îi scriu scrisori expunându-şi doleanțele, „Moșul” Nicolae soseşte misterios, lăsând daruri în papucii copiilor. Nu se arată ca să ne învețe că mărinimia lui este, de fapt, generozitatea lui Dumnezeu Tatăl, Care în scurt timp ne va oferi Darul cel mai de preț, pe Fiul Său, Mântuitorul lumii.

Vasăzică, Sfântul Nicolae, personificat de tradiția populară în „Moșul” prin pilda vieții sale este un învățător și călăuzitor către sărbătoarea Crăciunului. Fiind buni, oferind daruri ca el vom ști să primim Darul dumnezeiesc, pe Iisus Hristos Mântuitorul nostru.

| Doxologia

11 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mos Craciun-ul din poza aduce deranjant de mult cu papa;mai putin barba.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    E bine si cu Mos Nicolae, dar trebuie reamintit copiilor, ca de fapt exista doar Sfantul Nicolae.
    Astazi, cel mai important, a fost, ca in parohii, manastiri si pretutindeni , sa se aduca aminte de Sinodul Ecumenic , la care a participat si Sf Nicolae, si mai mult, la pocnit pe Arie, peste bot, pentru invatatura lui mincinoasa! De fapt, o putem numii, o zi, a marturisirii Adevarului Ortodox!
    Prea se incearca, pe la conferinte, usor, usor, intinarea in mocirla ecumenismului, a ortodocsilor.
    Sus steagul, Biruinta Ortodoxa!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Lupta nu e ca inainte intre Mosu si mosul , lupta e in ce zona esti si in ce ZONA CRESTI. pentru ca atunci cand in viata asta noi vorbim de tata de mama de frati, de surori de familie de tot ce ne inconjoara de tara si de pamant. vorbim de ceva actual , vorbim ca si copiii de cadouri. Dar va veni vremea cand rugaciunele care ce le -am facut astazi vor avea cea mai mare valoare, cand rugaciunele de azi vor avea prioriteate , de rugaciunile care le vom face maine sau poimanie sau alta data.Esti liber sa calatoresti suflete, dar calatoria nu te va face mai destept si nici nu te va face mai puternic. Distrugerea nu vine prin sau din ,vine exact de acolo unde tu zici ca sa fie zis. Ca unul ce nu ai fost si nu ai vazut, ce nu ai cercetat si nu ai observat. Sf. Nicolaie asta a facut, toiagul din cui asta arata, ca cel ce abereaza primeste bataie din partea celui ce stie toate lucrurile. Mos Nicolaie este unul din cei ce ne vegheaza si are grija ca lucrurile sa merga pe un fagas normal si bun.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Zelea Codreanul este unul care a vegheat si care a indurat si care a suferit pentru intreaga natie din acesti muntii , din acesti muntii care dupa acesta generatie si dupa alte generatiii noi le spunem Muntii Carpatii. Nu doresc decat sa ma judecatii si daca ma judecatii, sa o faceti in mod corect si drept. Pentru ca Mos Nicolaie, nu a putut sa sufere nedreptatea. Noi azi pentru ce so o suferim? ca daca am fi de condamnat, si condamnarea noastra ar fi usoara daca ar fi pentru dreptate si pentru Adevar. Dar daca Deptatea noastra estre facuta de cei strambii, si mortiii . Pentru ca si petrele vorbesc pentru ADEVAR. Dar nu doar pietrele ci intreaga creatura marturiseste pentru acel fagas drept si cinstit care nu este altul de cat Hristos ,Personalitatea care noi cu greu o putem atinge, din cauza pacatelor noastre.Suferim si induram, dar aste le putem face doar pentru unu_L singur pentru Hristos, si nici decum pentru Altul.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/un-profesor-de-religie-sustine-ca-noul-testament-contine-minciuni-a-fost-biblia-falsifica-101462.html

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foare frumos articolul, admin, multumim.
    Sarbatori fericite!

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De mare folos. Multumim.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=m4nL54q95S4

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne oare ce ar mai putea fi ?de nu ar fi darul tau, Doamne oare , daca tu nu ai mai exzista , ce ar mai putea fi ? Doamne daca tu te-ai retrage, noi cei ce inca suntem in acest Adam vechiii cine ne-ar mai salva? Doamne oare nu prin glasul Tau ai spus si ai zis ca pe Mesia ai sa trimiti, Doamne noi nici astazi nu suntem in stare sa ascultam galsul Tau vorbirea Ta, prorocirile Tale, noi devenim din ce in ce mai raii mai destrabalati, fara de principii , fara de legi , soarbem nedreptatea si ne umplem sufletul cu o libertate care nu exzista, ajungem in neant si constatam doar moarte , totul este lipsit de viata. Singura noastra sansa si singura noastra asteptare nu este alta decat , glasul Tau si vocea Ta . Asteptam pe Mesia , pe Acel Mesia ce a venit acum 2000 de ani si la care noi am refuszat si am taraganat si am evitat si am facut tot ce am putut ca sa nu credem in El si cand am crezut, am crezut fatis si in mod poate fals poate fara sa fim convinsi afra de lupta fara de credinta ......., fara de nimic bun . Ajuta-ne Doamne Sa primim si anul acesta darul Tau iubirea Ta de oameni, arata-ne gresalele si rautatile noastre , nu ne abandona nu ne lipsi nu ne alunga de la fata Ta.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte frumos.

    Doamne ajuta!

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Consider o batjocura aceasta inventie ,a unor neinspirati si necredinciosi ,sa-l numeasca pe Sfantul Nicolae , simplu mos Nicolae.Nu exista mos Nicolae ,ci Sfantul Nicolae ,ierarh si facator de minuni .Daca minunea Sfantului Nicolae ,a motivat ,obiceiul de a pune daruri ,copiilor in papuci ,cu atat mai mult ,nu se cuvine sa ne adresam cu mos Nicolae ,pt ca un simplu mos ,nu face minuni .
    "Ca sa arati a ta mare milostivire catre cei saraci ,preafericite ,batranului noaptea intru ascuns trei legaturi de galbeni de aur ai dat ,izbavindu-l pe el si pe fetele lui de la caderea in pacat ."
    Din Acatistul Sfantului Nicolae .
    Daca mass-media ticalosita ,nu pretuieste Sfintii si nici nu-i cunoaste ,noi crestinii ,trebuie sa nu preluam de la aceasta ,toate blasfemiile de care sunt capabili cei de la tv ,si sa folosim aceeasi termeni .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*