Există mântuire înafara Bisericii Ortodoxe? Sunt martirii eterodocşilor martiri adevăraţi pentru Hristos?

Aceasta este o întrebare care macină pe mulţi ce doresc mântuirea fraţilor întru umanitate. Şi este dovadă de altruism şi dragoste să doreşti ca toţi să se mântuiască, asemănându-te lui Dumnezeu care «vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină » (I Tim 2, 4).

De aceea mântuirea fraţilor întru umanitate, dar neortodocşi trebuie să rămână o nelinişte în sufletul nostru. Sfântul Ioan Hrisostom spune «Cum vom putea fi atât de laşi încât să ne mulţumim cu mântuirea noastră, dat fiind că ne primejduim propria noastră mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalţi? Astfel, într-o luptă, cine nu se gândeşte decât să scape fugind se pierde pe el însuşi înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine luptă cu vitejie pentru a-şi scoate tovarăşii din primejdie, se salvează pe sine însuşi, scăpându-i pe alţii. Viaţa această e un război necontenit şi suntem mereu în prezenţa duşmanilor, să luptăm aşa cum ne porunceşte împăratul şi căpetenia noastră. (…) Să ne înţelegem toţi ca să ne apărăm şi să ne mântuim toţi împreună (…).

Continuă Sfântul Ioan Hrisostom « Ascultaţi cuvintele pe care le spune în numele Domnului [profetul Ieremia] (…) [Ir 15, 19]; e că şi cum Dumnezeu ar spune: “Cine face cunoscut adevărul aproapelui sau, cine îl aduce de la răutate la virtute, Mă imită atât pe cât e cu putinţă firii omeneşti”.(Omilii)

Din aceast cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom vedem că această nelinişte pentru mântuirea fraţilor, atât creştini dreptcredincioși dar şi necreștini sau rău credincioşi, (sub erezii, atei sau păgâni) este neliniştea cea bună.

Sfântul Apostol Pavel le spune Romanilor explicându-le că mântuirea nu vine din faptele Legii Vechiului Testament, Hristos fiind sfârşitul legii, împlinirea Legii, care nu putea să aducă singură mântuire oamenilor.

Legea Vechiului Testament fiind pregătitoare pentru primirea de către umanitate a lui Hristos Dumnezeu şi Om. Hristos este plinirea Legii şi a Profeţilor, nimeni neputând doar din faptele sale, oricât de bune ar fi să se mântuiască. Deci împlinirea legii cu stricteţe, faptele bune fără credinţă în Hristos nu aveau cum să aducă că rod mântuirea. (Romani cap. 10)

Dumnezeiescul Pavel spune : «De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus, şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui, căci cu inima se crede spre dreptate iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire» (Romani cap. 10)

Deci mântuirea nu este un produs al vreunui efort omenesc, «în dar sunteţi mântuiţi, nu din fapte, că să nu se laude cineva». Mântuirea venind prin credinţa dreapta în Iisus Hristos, adică prin primirea acestui dar.

Mântuirea, conform Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, (pr. Mihail Pomazanski – Dogmatică) este “mântuirea obiectivă sau generală” care după spusele Sfântului Chiril al Alexandriei însemna că: “Mântuitorul a îndurate aceste lucruri (Răstignire, moarte, badjocura) şi a făcut pace prin Sângele Crucii Sale, căci am fost vrăjmăşi ai lui Dumnezeu prin păcat, Hristos a purtat pe lemn păcatele noastre în trupul Său, ca prin moartea Sa să putem muri păcatului şi să vieţuim întru deptate». (Cuvântări Catehetice – 23, 33 NPNF, p.91 ed. III).

Hristos ne dă posibilitatea să ne mântuim, nu ne mântuieşte fără voinţă noastră, dar ne deschide Împărăţia Cerurilor, posibilitate inexistentă până la Întruparea lui Hristos, când, conform Sfintei Scripturi, toţi oamenii mergeau în iad, în locuinţă morţilor, în seol. Sufletul rămânând nemuritor, dar nu şi în fericire cu Dumnezeu, ruperea legăturii prin păcatul adamic rămânând valabilă şi după moartea trupească, omul intră în compania duhurilor căzute şi a sufletelor strămoşilor în starea de iad, de suferinţă prin lipsa lui Dumnezeu. Deci Hristos deschide posibilitatea mântuirii, nu dă automat mântuire tuturor, indiferent de starea lor faţa de Hristos, indiferent de patimile lor, de concepţiile lor şi de viaţa lor .

Mântuirea însemnând aşa cum spune Sfântul Pavel comuniunea cu Hristos cel Înviat, credinţă conştientă, vie şi lucrătoare.

Mântuirea personală, a fiecărui suflet în parte a început prin pogorârea lui Hristos în locuinţa morţilor, unde deja se afla cel mai mare om născut din femei, şi anume Sfântul Ioan Botezatorul, care propovăduia sufletelor de acolo venirea lui Hristos la ei. Nu toate sufletele au plecat cu Hristos din iad, ci numai cele care au primit cu bucurie pe Hristos, numai cei care au crezut şi care s-au eliberat din starea în care se aflau prinşi de dragostea faţă de Dumnezeu Eliberatorul lor, dar cei prinşi de ură şi moarte au preferat să rămână în continuare în iad, pentru că nu se regăsea dragostea dumnezeiască în ei.

Şi aceasta este rodul libertăţii şi faptul că Hristos nu ne mântuieşte cu forţa.

Deci, conform Părinţilor, Hristos ne-a deschis posibilitatea mântuirii, nu ne-a şi mântuit, această fiind rodul conlucrării omului cu Harul necreat al Duhului Sfânt care, numai prin dorinţa omului şi prin propovăduire creştin ortodoxă îl primim.

Ereticul Origen vorbea despre apocatastază, adică erezia conform căreia toţi oamenii şi chiar şi demonii până la urmă se vor mântui, indiferent că erau păgâni, eretici sau chiar îngeri căzuţi .

Pelagius, eretic din sec V, nega Harul Duhului Sfânt ca fiind absolut necesar pentru mântuire, afirmând că omul, indiferent ce crede se poate mântui dacă face fapte bune. De aici ereziile pelagianistă şi semipelagianistă care afirmau că omul nu are nevoie să fie în Biserica cea Una, Sfântă, Catholică (sobornicească) şi Apostolică că să se mântuiască, find suficiente faptele lui bune.

Această erezie apărută în Apus a fost condamnată de Sinodul de la Orange din anul 530, fiind eradicată.

Din păcate această erezie pelagiană revine astăzi sub formă panereziei ecumenismului care afirmă minimalismul dogmatic, sub formă extinsă, anume că e suficient să faci fapte bune în orice religie te-ai afla şi te mântuieşti, şi în formă restrânsă, (vehiculată de Consiliul Mondial al «Bisericilor» ) anume că e suficient ca cineva să fie botezat în numele Sfintei Treimi şi să creadă în Hristos ca Mântuitor personal ca să fie pe drumul mântuirii.

Există şi interpretarea eronată a citatului din Romani, luat din context, «Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, îşi sunt loruș lege, legea fiind înscrisă în inimile lor, … care îi şi apară» (Romani 2: 14).

Sfântul Pavel nu spune că păgânii se vor mântui, pentru că au în ei legea conştiinţei, sădită natural de Dumnezeu în toţi oamenii, ca un receptor pentru a-L putea cunoaşte pe Creator, ci afirmă că această conştiinţă a diferenţierii între bine şi rău îi judecă sau îi apără. Dar nu că s-ar mântui. Din contra, în contextul Epistolei către Romani tocmai acest lucru se afirmă, cum că fără credinţă în Hristos, chiar dacă eşti iudeu, sub lege, sau păgân, cu legea firii, nu te poţi mântui fără a intra în comuniune cu Hristos.

Sfântului Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea înafara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444].

Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numită Pidalion : «Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema. »(Laodiceea canon 34)

De aici se vede clar că înafara Bisericii Creştin Ortodoxe, nu numai că nu este posibilă mântuirea, dar nici martiriul pentru Hristos.

A muri înafara Bisericii pentru o concepţie eretică despre Hristos nu îţi poate da cununa martirilor, pentru că, Sfântul Pavel spune că cel care nu se luptă după reguli nu primeşte Cununa, chiar dacă luptă. (II Timotei, 2,5)

Canonul de la Laodiceea este întărit de toate canoanele Bisericii care vorbesc despre interzicerea părtăşiei cu ereticii.

Sfântul Ciprian de Cartagina spune că «Înafara Bisericii nu există mântuire» şi această afirmaţie nu a fost negată de conştiinţa Bisericii, ci întărită de Sfântul Ignatie Briancianinov care exprimă şi rezumă învăţătura Bisericii într-o scrisoare adresată unei creştine care se scandaliza la ideea că neortodocşii nu se mântuiesc :

«Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!…

Nu!… Biserică a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară la iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, se pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.» (Volumul IV, Propovedanii ascetice şi scrisori către mireni).

Toţi sunt chemaţi la credinţa în Hristos şi la mântuire, dar puţini sunt aceia care vin şi primesc roadele Jertfei de pe Cruce a lui Hristos.

Sfântul Iustin Popovici pune foarte bine în lumină umanismul, sau gândirea după om, în contradicţie cu gândirea în Duhul lui Dumnezeu. Oare suntem noi mai buni ca Dumnezeu, Care «atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine care crede în El să nu piară ci să aibă Viaţă Veşnică» (Ioan, 3, 16) ? Sfântul Pavel spune că înţelepciunea şi dreptatea lumii acesteia este ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu. De aceea viermele umanismului european şi umanismul în general este o îndepărtare de Dumnezeu. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un umanist prin excelenţă şi acest veac este asociat cu umanismul, luptătorii pentru dreptate socială (Mahatma Gandi sau Maica Tereza de Calcuta, Ioan Paul) sunt văzuţi ca mântuitori sociali, care sunt puşi în locul lui Hristos, reactivând pelagianismul.

Sfânta Scriptură vorbeşte de un singur mod de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, şi anume credinţa în Hristos şi comuniunea cu El.

Această comuniune se realizează faptic prin Taina Sfântului Botez în Biserica cea Una Sfântă, Catholicească şi Apostolică, adică Biserica Ortodoxă.

Mântuitorul îi spune lui Nicodim: «de nu se va naşte cineva de Sus, nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu» (Ioan 3,3) şi apoi subliniază mai clar:

«Amin, amin grăiesc ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu» (Ioan 3, 5)

Porunca Mântuitorului către Apostolii Săi dar şi către noi toţi creştinii ortodocşi este: “Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Marcu 16:15-16)

Tâlharul de pe Cruce a fost primul om care a ajuns în Rai, pentru că a mărturisit pe Hristos, şi s-a pocăit, s-a spovedit la Hristos, deci a primit un altfel de Botez- Botezul Sângelui. Cineva care moare în comuniune cu un hristos mincinos nu poate intra în Împărăţia Cerurilor.

Cunoaştem în mod excepţional Botezul dorinţei – pentru catehumenii care credeau în Hristos şi în Biserică Lui şi nu au apucat să primească botezul.

Dar Botezul sângelui este valabil atunci când un păgân sau eretic lepădându-se de păgânism sau de erezia sa, mărturiseşte pe Hristosul Ortodox şi este martirizat pentru aceasta.

Dacă mântuirea însemnă comuniunea cu Hristos, aşa cum am văzut, însemnă că în momentul în care intri în comuniune cu Acesta intri în comuniune şi cu toţi cei care sunt “conectaţi” la Hristos – cu toţi prietenii Lui – care sunt atât cei vii cât şi cei adormiţi, sfinţii. Aceasta se numeşte Biserica. Deci în momentul în care intri în comuniune cu Hristos intri şi în Biserica Lui.

Hristos nu poate fi mincinos şi anume nu poate să I se descopere unuia cu sfinţii Săi, cu icoane, cu Sfintele Taine, cu ierarhia bisericească şi cu sfintele dogme şi canoane, iar altuia să I se descopere fără Taine, fără icoane, fără sfinţi, fără ierarhia bisericească şi fără sfintele dogme. Deci toţi care intra în comuniune cu Hristos nu pot avea crezuri diferite, ci toţi vor avea acelaş Crez.

Fiind acelas Hristos, El îl va îndemna pe cel căruia I S-a descoperit să intre în Biserica Lui descoperindu-i Taina Mântuirii în Sfântul Botez, în preoţie, în Sfânta Împărtăşanie şi în acelaş Crez în El.

Cine spune că e în comuniune cu Hristos dar nu se închină la icoane şi nu are preoţie şi nu crede ortodox, de fapt nu e în comuniune cu Hristos, ci e în înşelare, doar crede că e în comuniune, de fapt e în comuniune cu demonii care se prefac în îngeri de lumină şi chiar imită pe Hristos.

Dacă Hristos văzând inima unui iehovist, papistaş, penticostal, sau păgân I se va descoperi în chip tainic, îl va îndemna să părăsească eresul sau păgânătatea şi îl va conduce la Biserica Ortodoxă.

Ca exemplu avem cazul sutaşului Corneliu din Faptele Apostolilor, care era om drept şi bun, milostiv, cu multe virtuţi, dar toate nemântuitoare.

De aceea Duhul Sfânt a venit la el şi a grăit cu dânsul îndemnându-l să meargă la apostolul Petru ca să fie botezat, deci să intre în comuniune cu Hristos şi cu Biserica Lui.

Prin aceasta vedem că Dumnezeu este nepărtinitor şi nu lasă pe nimeni în bezna morţii, dar în acelaş timp cei care rămân înafara Bisericii Ortodoxe – în opoziţie cu kakodocsii (rău slăvitorii, cei care blasfemiază în felul acesta pe Duhul Sfânt) nu se bucură de roadele Jertfei de pe Cruce a lui Hristos. Pentru ei Hristos este ca şi cum nu ar fi venit şi ca şi cum nu ne-a mântuit, ei trăind exact ca în perioada Vechiului Testament, în «umbra morţii» sufleteşti, aşteptându-i la sfârşit iadul.

Unii aduc ca argument împotriva învăţăturii Bisericii Ortodoxe cu privire la mântuire, pe care am expus-o mai sus, aşa numita vedenie a Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, dar nimeni nu a demonstrat autenticitatea şi nici continuitatea patristică a acestei «vedenii» care afirmă că erau şi păgâni în Rai, dar erau orbi, nu aveau vedere. Chiar dacă această vedenie ar fi adevărată tot nu putem trage concluzia că aceşti păgâni erau în Rai, pentru că Împărăţia cerurilor însemnă în primul rând vedere duhovnicească, vederea Luminii Necreate, lipsa vederii însemnând de fapt iad.

Lumea dinafară Bisericii Ortodoxe este în puterea celui rău, a diavolului, iar acest lucru se vede cel mai bine chiar prin rugăciunile de exorcizare care se fac catehumenului sau copilaşului la Botez.

Până la Botez, spune Sfântul Isac Sirul, diavolul este cuibărit în inima omului, deci este stăpân pe om, împărăţind în inimă. Doar prin exorcizările de la botez, apoi prin lepădare şi prin Taina Botezului este gonit diavolul din inima copilului sau catehumenului. (Molitfelnic, măn. Petru Vodă – Şi suflă preotul de trei ori asupra inimii lui în chipul Sfintei Cruci, şi îl însemnează de trei ori, la frunte, la gura şi la inimă , zicând: GONEŞTE DE LA DÂNSUL PE VICLEANUL ŞI NECURATUL DUH CARE SE ASCUNDE ŞI SE ÎNCUIBEAZĂ ÎN INIMA LUI; aceasta se zice de trei ori. Înainte de acestea sunt exorcismele – care încep cu cuvintele: Să te certe pe tine diavole… exact ca la molitfele Sfântului Vasile cel Mare, iar la sfârşit de tot, exact înainte de Crez se fac lepădările.)

Tainele înafara Bisericii nu sunt mântuitoare, ele râmânând sub stăpânirea diavolului care înşeală prin pseudo creştinismele umaniste şi pseudo-taine.

Tot cel ce se împărtăşeşte cu împărtăşania eretică se face părtaş la tatăl minciunii care a inspirat erezia şi anume cu diavolul, spune Sfântul Nicodim Aghioritul. Tainele ereticilor, conform tuturor sfintelor canoane sunt apă de ploaie, neavând caracter mântuitor.

Sintetizând învăţătura Sfinţilor Părinţi dar şi canoanele Sfintelor Sinoade, mai ales hotărârea Sinodului din Cartagina împotriva pelagianismului care susţinea mântuirea înafara Bisericii prin forţe proprii, profesorul Dimitrios Telenghidis afirma la Conferinţa de la Constanța:

“Nu există mântuire înafara Bisericii, pentru că dacă ar fi existat atunci s-ar fi golit întreaga lucrare de mântuire a lui Hristos, nu ar mai fi avut rost întruparea lui Hristos.

Când vorbim de mântuire înţelegem o comuniune de viaţă. Hristos când a plecat din această lume le-a spus ucenicilor : «Viaţa mea o dau vouă». Aceasta nu este viaţa Lui ca Om ci este viaţa Dumnezeului în Treime, este viaţa necreată, este dumnezeirea, la care noi trebuie să participăm ca să ne mântuim.

Hristos a luat firea umană ca să ne dea posibilitatea de a participa la viaţa Treimică. Mântuitorul spune «Eu sunt viţa, voi mlădiţele, dacă o mlădiţă nu aduce rod, se taie şi se aruncă în foc», ceea ce înseamnă că atunci când cineva nu are Dreapta Credinţă este tăiat din Biserică, ceea ce au făcut Sfintele Sinoade tăind pe eretici din trupul Ei. Aşadar nu e posibil ca unul rupt din Biserică să aducă rod, pentru că rodul Bisericii este mântuirea. Diavolul nu se mântuieşte pentru că nu are smerenie. Un om dinafara Bisericii nu poate fi smerit, pentru că nu urmează Adevărului descoperit de Dumnezeu Întrupat».

În Sinodiconul Ortodoxiei sunt trecute anatemele împotriva celor care consideră că ar există Har mântuitor înafara Bisericii Ortodoxe afirmând conform Sinoadelor Isihaste numite împreună şi Sinodul IX Ecumenic, care a pornit de la disputa cu ereticul Varlaam de Calabria cu Sfântul Grigorie Palama.

«Cei ce cugetă şi zic că toată puterea şi energia triipostaticei Dumnezeiri sunt create, ca unii care de aici ne silesc să credem că este creată însăşi fiinţa dumnezeiască – căci energia creată, potrivit Sfinţilor, va vădi drept creată şi firea (din care emană) iar energia necreată va caracteriza fiinţa necreată -, şi de aici sunt în primejdie de a cădea cu totul în ateism, ca unii ce atribuie credinţei celei curate şi ireproşabile a creştinilor mitologia elenică şi adorarea creaturilor, şi nu mărturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiască insuflare şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că toată puterea şi energia naturală a Dumnezeirii celei triipostatice este necreată, să fie anatema» (Sinodiconul epocii Paleologilor – împotriva lui Varlaam şi Akindin).

Conform învăţăturii romano-catolice, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor este ea însăşi o creaţie şi atunci înseamnă că nimeni nu se poate împărtăşi de Dumnezeu. Umanismul şi raţionalismul având bazele tocmai în această erezie care spune că nu avem părtăşie directă cu Dumnezeu prin Har, prin Sfintele Taine şi atunci înseamnă că ei, care neagă Harul Necreeat cu ce anume se împărtăşesc din Potir? Cu o creaţie. Deci nu pot avea o comuniune cu Dumnezeu, deci nu pot avea mântuire, care este tocmai comuniunea directă cu Dumnezeu, nemijlocită de ceva creat.

“Aceasta este credinţa Apostolilor; este credinţa Părinţilor; este credinţa ortodocşilor; această credinţă mântuieşte lumea. Pe aceşti propovăduitori ai adevăratei credinţe, îi lăudăm ca pe nişte fraţi şi ca pe cei ce dorim să îi avem ca pe părinţii noştri, spre slava şi cinstea adevăratei credinţe» aşa afirma Sinodiconul Ortodoxiei (conform originalului grecesc – Triodul în greacă veche -traducerea îmi aparţine).

Cu alte cuvinte aceasta este singura credinţă mântuitoare care te pune în legătură cu Creatorul şi Mântuitorul. Lumina cea Necreată, Lumina Taborică este starea de mântuire, de Împărăţia Cerurilor, care nu poate veni atunci când te afli în neadevăr, în părtăşie cu duhurile necurate.

Evanghelia Înfricoşatei Judecăţi (Matei 25:31-46) nu vorbeşte despre fapte bune în sine, ci de Sfintele Fapte Bune, Hristos numindu-i fraţi mai mici pe cei care sunt credincioşi, nu necredincioşi: «Botezul şi împărtăşirea cu sfintele Taine ne fac fraţi» ( Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, 897), arătând că Judecata lui Dumnezeu este dreaptă, şi că nu se va cere la judecată lucruri peste putinţă omului de realizat: să dai un pahar cu apă, să vizitezi un bolnav sau întemniţat.

Continuă Sfântul Ioan Gura de Aur : «de ar fi făcut drepţii mii şi mii de fapte bune, răsplătirea lor va fi tot un Dar de la Dumnezeu, că li s-a dar Cerul şi Împărăţia şi o atât de mare cinste în schimbul unor atât de mici şi neînsemnate fapte» (Omilii la Matei).

De aici se vede că totul este Hristocentric: în fiecare om trebuie să îl vedem pe Hristos. Dacă faptele milei trupeşti sunt atât de importante, dar faptele milei sufleteşti, cum ar fi să întorci pe eretic şi păgân de la răutatea lui şi să îl scufunzi în baia Sfântului Botez Ortodox? Nimeni nu va fi nedreptăţit la Judecată şi ar fi o blasfemie să gândim că cineva ar fi totuşi nedreptăţit.

Părintele Serafim Roze spunea că Ortodoxia este firea omului, de aceea Duhul Sfânt luminează pe cei care sunt smeriţi şi primesc descoperire dumnezeiască venind în chip minunat în Biserica Ortodoxă.

Dar Dumnezeu a lăsat propovăduirea Bisericii în mâinile noastre, ale credincioşilor, având puterea de a vesti până la marginile lumii Ortodoxia, ca şi fraţii noştri întru umanitate să audă cuvântul Ortodoxiei şi să se mântuiască. De aceea părinţii din Sfântul Munte Athos au trimis monahi dar şi laici în Africa, la triburi îndepărtate, la aborigeni şi în toate colţurile lumii ca să vestească Evanghelia lui Hristos Ortodox.

Dacă avem întradevăr râvnă pentru mântuirea noastră, să ne gândim şi la mântuirea neortodocşilor şi să mergem să le vorbim de Ortodoxie, aşa cum ne pricepem şi Duhul Sfânt va vorbi prin noi.

Sfântul Mucenic Daniil Sisoyev spune că având în vedere această tragedie, cum că mântuirea aproapelui neortodox este în mâinile noastre, trebuie să devenim apostoli ai Ortodoxiei în lume prin toate mijloacele şi în felul acesta scoatem de sub robia satanei neamurile şi ne mântuim şi noi sufletul.

 Amin.

de Preot Matei Vulcanescu

Citiţi şi:

58 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Noi putem judeca inauntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul si pe care le gasim in Biserica,dar nu putem judeca in afara Bisericii. Eu nu stiu ce poate si ce nu poate Dumnezeu in afara Bisericii. Crezi ca Dumnezeu lasa sa se nasca oameni pe pamant fiindca n-are ,,surcele” sa aprinda focul in iad ? Ce face Dumnezeu dincolo de Biserica nu e de competenta mea sa judec. Noi stim unde este Biserica dar nu stim unde nu este -zice Rafael Noica.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Pe vremea când a apărut învățătura „În afara Bisericii nu este mântuire”, Secta Cerulariană nu exista.

  2. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Această comuniune se realizează faptic prin Taina Sfântului Botez în Biserica cea Una, Sfântă, Catholică şi Apostolică, adică Biserica Ortodoxă. "
    cred ca aici este o greseala este vorba de "....INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA si APOSTOLICA BISERICA " - CREZUL CRESTIN ORTODOX ;
    nu "Catholica" ci "Soborniceasca si Apostolica " adica BISERICA CRESTIN ORTODOXA -catolicii au plecat in ratacire in 1054 , ii asteptam sa se intoarca INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA si APOSTOLICA BISERICA .
    Amin!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    crestinul ortodox are dreptate. Cind vezi catholica te gindesti la catolicism. Sa pastram cuvintul de la Sfintii Parinti: Soborniceasca. Schimbarile nu sint bine.
    Sfintii Apostoli Petru si Pavel sa ne ajute sa ne tinem de UNA SFANTA SOBORNICEASCA si APOSTOLICA BISERICA !

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "crestinul ortodox are dreptate" - Aparent!

    Exprimarea corecta este "catoliceasca si apostoleasca".
    "Catoliceasca" inseamna universala, sa nu masuram lucrurile dupa mintea noastra "practica".
    Daca sunt nelamuriri, intrebati preotii, sa nu ne dam cu parerea ca nu discutam de fotbal sau de Basescu.

    "Iubitilor frati, fiind noi intruniti in sfat, am citit scrisorile trimise de voi in privinta celor care cred ca sunt botezati de eretici, ori de schismatici, si vin la catoliceasca biserica, care una este, in care ne botezam si ne renastem."
    http://www.crestinortodox.ro/canoane/Botezul/botezul-ereticilor-schismaticilo-succesiunea-apostolica-cartag-90780.html

    "Pentru aceasta pace arătându-se în Catoliceasca Biserică, s-au aşezat Canonul acesta, care nici pentru singuri Mitropoliţii cei ne atârnaţi pomeneşte, precum au tâlcuit Valsamón, nici pentru singuri Patriarhii. "
    http://priulianaros.blogspot.com/2010/01/canoane-ale-sfantului-si-ecumenicului.html

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @crestinul ortodox
      Termenul Catholica este corect, insemnand Universala si asa este si in Crezul din limba greaca, spus de greci si in ziua de astazi. Este drept ca pentru a nu se crea confuzii, a fost inlocuit termenul catholiki cu soborniceasca.
      Iata ce spune si IPS Serafim de Pireu:

      papismul nu este nici Biserica Romano-Catolică.
      Nu este nici Romană, nici Catolică, nici Biserică. Nu are nicio legătură cu Romanitatea, nici cu Romania. Nu este Catolică [Universală], deoarece singură s-a despărţit de Biserica Ortodoxă în anul 1054 după Hristos. Nu este Biserică, pentru că a devenit stat, după ce a cedat celei de-a treia ispitiri a lui Hristos. Papismul a acceptat propunerile diavolului de a i se închina pentru a-l face atotţiitorul lumesc al pământului.
      Noi, ortodocşii, suntem adevărata Biserică Romano-Catolică. Noi, Ortodocşii, suntem Romeii, Romanii, nouă ne aparţine Romania, Romanitatea. Ortodoxia este Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, UNIVERSALĂ (= Catolică) şi Apostolică, singurul şi unicul Lui Trup, avându-L Cap pe El.

      Iar in filmul de mai jos, teologul Ioan Vladuca explica exact semnificatia termenului Catolica:
      http://www.youtube.com/watch?v=B1RIGPYpbSM

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Erminia lui Dionisie din Fruma, permite pictarea Sybilelor si a filozofilor pagani greci Platon, Aristotel si altii in Bisericile Ortodxe; dar nu vor putea fi pictati niciodata Kant si Hegel. Cu toate acestea Sf Ioan Gura de Aur arata ca multe din invataturile filozofilor pagani, au fost invataturi primite de la demoni.

    Probabil ca printre paganii care sa fie adusi la ortodoxie, trebuie identificati mai intai cei ce cauta Adevarul si cei ce duc o viata curata. In vietile sfintilor sunt exemple de eretici cu viata curata, care prin nevointa unor sfinti au fost adusi pe calea dreptei credinte.

  6. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    atunci referitor la acest aspect spuneti-mi cand a aparut sau folosit cuvantul numit ' Catholiceasca' si cand a aparut 'Soborniceasca '; pentru lamurirea mea si a celorlalti !
    dace se poate atasati o versiune originala a CREZULUI CRESTIN ORTODOX formulat la Niceea in anul 324 atunci cand s-a intamplat acea minune a Sfantului Ierarh SPIRIDON cu caramida !
    iar termenul de Biserica Universala nu stiu cum sa va spun dar suna ...,mai sunt si aia care vor sa Aplice Ecumenismul si avem Biserica Universala care probabil nu mai este la fel cu cea ORTODOXA a noastra si atunci lupta noastra impotriva ecumenismului Care este ? sa acceptam ,m sa imbratisam ' catholiki' ; istoria spune clar in marea schisma din 1054 , paremi-se ca lucrurile pe merg pe o alta directie si nu cea care se vrea !!!
    si sincer tot mai mult imi place sa fiu "INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA " BISERICA ORTODOXA si nu cea UNIVERSALA CARE SUNA CA ...si ce conducator asteapta aia universala ???
    SFINTII PARINTI SPUN CLAR , IN VREMURILE cand antihrist va fiu pe pamint ,BISERICILE SE VOR UNI ' INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA" sa respectam ce spun SFINTII PARINTI si nu alte bazaconii gen BISERICA UNIVERSALA !!!

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa nu uitam de propovaduirea din iad a Sfantului Ioan Botezatorul, de care aminteste aceasta lucrare, poate ca sibilele care au primit dar proorocesc sa pregateasca lumea pagana pentru venirea lui Hristos la propovaduirea din iad l-au acceptat pe Hristos si au mers impreuna cu El. Dar oricum , sibilele sunt pictate pe peretii exteriori ai Bisericii tocmai in ideea ca nu erau in Biserica si ca au profetit despre Hristos, cum ca va veni. Sibilele au trait inainte de venirea lui Hristos, cand NIMENI nu se putea mantui, conform referatului, dar aceasta nu exclude ca ele, in iad fiind, la Pogorarea Domnului la Iad ele sa Il fi recunoscut.

  8. pr. Matei Vulcanescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pistevo Is Mia , Aghia, Katholiki kai Apostoliki Ekklisia - acesta este originalul Crezului Niceo Constantinopolitan. Termenul "sobornost"(sobornicesc) este de origine slava, deci din secolul 9 dupa Hristos.

  9. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    'nu ne dam cu parerea ca nu discutam de fotbal sau de Basescu' !!!

    AICI ESTE VORBA DE ADEVARUL CREDINTEI CRESTIN ORTODOXE ROMANE iar ce spune domnul acela din Grecia , atat spun am fost BOTEZATI IN NUMELE TATALUI si AL FIULUI si AL SFANTULUI DUH , TREIMEA SFANTA in BISERICA CRESTIN ORTODOXA din ROMANIA CE M-A INVATAT sa CRED IN DUMNEZEU DIN SFANTA TREIME , 'SA MARTURISESC UN BOTEZ INSPRE IERTAREA PACATELOR INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA si SA ASTEPT INVIEREA MORTILOR '
    crestinul ortodox altceva nu cunoaste DECAT ACEST CREZ CRESTIN ORTODOX SFANT SI DREPT !
    eu nu teologhisesc , imi place sa vorbesc simplu si nici NU VREAU SA ACCEPT ca ACEA CREDINTA CRESTIN ORTODOXA in CARE am fost nascut , crescut sa se MODIFICE LA CHEREMUL NU STIU CAROR 'teologi' cu scrieri straine DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXA ROMANA IN CARE al meu NEAM ROMAN M-A CRESCUT , M-A INVATAT si AL MEU NEAM CRESTIN -ORTODOX A PLATIT TRIBUT GREU IN FATA PAGANILOR PENTRU ACEASTA !

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE , FIUL LUI DUMNEZEU ,miluieste-ma pe mine pacatosul !
    amin!

  10. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si PStia Dvs de ce vreti sa bagati in ceata si mai multi crestini ortodocsi prin folosirea acestui termen 'Katholiki' cand ar trebui sa tinem drept de CREZUL NOSTRU ,MARTURISIREA DE CREDINTA IN CARE S-A BOTEZAT SI FORMAT UN NEAM INTREG CRESTIN ORTODOX !, noi cei ce suntem crestinii ortodocsi , de ce fortati ca in termeni de teologie
    ORTODOXIA ACTUALA SA MARTURISEASCA catolicismul sau katholiki ?, o fi Acesta Adevarul nu contest !
    dar Oare este cazul 'sa lasam margaritarele in gurile porcilor' mai ales ASTAZI IN ACESTE TIMPURI ???;
    parerea mea ,dupa a mea umila gandire , MERG DUPA CEEA CE AU SPUS SFINTII PARINTI noi crestinii ortodocsi SUNTEM BISERICA VIE CEA CRESTIN ORTODOXA , BISERICA ADEVARATA CEA DE LA SFINTII APOSTOLI PROPAVADUITA SI INTEMEIATA DE INSASI DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS , si ma repet CEILALTI CARE AU PLECAT IN RATACIRE DUPA 1054 SA SE INTOARCA LA ADEVAR SI SA FIM INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA CARE AL SAU CAP ESTE IISUS HRISTOS SI portile iadului nu o vor birui !
    "turma se aduna SI nu se risipeste " caci mai devreme sau mai tarziu VA VENI ACEL PASTOR ADEVARAT , iar noi crestinii ortodocsi stim si cunoastem GLASUL ACELUI PASTOR ADEVARAT adica DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS si vedem cu ochii nostri si cine este lup imbracat in piei de oaie sau Pastorul ce se lupta pentru turma sa !
    amin!
    si iertati daca am gresit spunind si aratand ADEVARUL !
    asa am fost invatat sa iubesc si sa spun ADEVARUL ! caci in ADEVAR SE AFLA SI ESTE HRISTOS CARE ESTE LUMINA DIN LUMINA !
    Slava TIE HRISTOASE !
    amin!

  11. pr. Matei Vulcanescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    concluzia este ca termenul "sobornicesc" este foarte corect si exprima termenul mai vechi "catholic" Pr.Mihail Pmazanski-Dogmatica Ortodoxa.
    Cu alte cuvinte sobornicesc=catholic (sinonimie) in limba romana s-a preferat termenul slavon, mai nou, sobornicesc pentru ca sa nu se confunde cu "romano -catolicismul" termen care in alte limbi este numita fie PAPIKI EKKLISIA- adica ""Biserica Papista" sau albaneza Kisa Poperi, sau in kerk papisme in limbile africane.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    concluzia este ca termenul "catholiki" a fost deturnat de ereticii romano-latini dupa 1054, ce sa mai..dar apartine Bisericii Ortodoxe (universale) cea Una al lui Hristos.

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    „Există şi interpretarea eronată a citatului din Romani, luat din context, «Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, îşi sunt loruș lege, legea fiind înscrisă în inimile lor, … care îi şi apară» (Romani 2: 14).

    Sfântul Pavel nu spune că păgânii se vor mântui, pentru că au în ei legea conştiinţei, sădită natural de Dumnezeu în toţi oamenii, ca un receptor pentru a-L putea cunoaşte pe Creator, ci afirmă că această conştiinţă a diferenţierii între bine şi rău îi judecă sau îi apără. Dar nu că s-ar mântui. Din contra, în contextul Epistolei către Romani tocmai acest lucru se afirmă, cum că fără credinţă în Hristos, chiar dacă eşti iudeu, sub lege, sau păgân, cu legea firii, nu te poţi mântui fără a intra în comuniune cu Hristos.”

    1) Care este baza patristică concretă pentru această interpretare?

    „Unii aduc ca argument împotriva învăţăturii Bisericii Ortodoxe cu privire la mântuire, pe care am expus-o mai sus, aşa numita vedenie a Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, dar nimeni nu a demonstrat autenticitatea şi nici continuitatea patristică a acestei «vedenii» care afirmă că erau şi păgâni în Rai, dar erau orbi, nu aveau vedere. Chiar dacă această vedenie ar fi adevărată tot nu putem trage concluzia că aceşti păgâni erau în Rai, pentru că Împărăţia cerurilor însemna în primul rând vedere duhovnicească, vederea Luminii Necreate, lipsa vederii insemnând de fapt iad.”

    Nu este vorba de sfântul Nifon al Constantinopolului, ci de un sfânt din secolul IV. Una la mână. Dacă textul este autentic, aceasta este clar o răstălmăcire cazuistică, în stil iezuit papistaș. Textul clar spune că vor fi în Împărăție dar orbi, iar asta nu înseamnă damnare, pentru că în restul textul se arată clar că ALȚII sunt cei damnați. Prin urmare, vedere (versus orbire) trebuie să aibă alt sens decât acel al vederii Luminii Necreate. Pentru că polisemia, dar și contextualitatea nu sunt excluse din textele patristice, de fapt, nici din Sfânta Scriptură.
    Chiar interpretarea pasajului din Epistola către Romani sau din „Viziunea sfântului Nifon” nu anulează cele spuse de sfântul Ciprian și de ceilalți Sfinți Părinți. Cei din Vechiul Testament, nu au cunoscut pe Hristos în plinătate, s-au dus în Iad chiar cei Drepți, dar Hristos s-a pogorât la IAD și i-a SCOS. Iar drepți au existat și înainte de Moise, și înainte de Avraam. Putem nega aceasta? Evident că nu! Însăși firea și inima lor i-a pus în legătură cu Hristos, care nu îl cunoșteau. Dacă îl cunoști cognitiv, formal, nu este suficient, pentru că știm că atâția frați de-ai noștri sunt botezați, dar nu trăiesc, nu se duc la biserică, nu se spovedesc, iar inimile lor sunt departe de Hristos și așa se îndreaptă spre pierzanie. Prin urmare, din punctul meu de vedere, de aici vedem clar cum că, dacă un păgân nu a avut OCAZIA REALĂ să primească pe Hristos în plinătate, nu doar formal, el poate fi mântuit, dacă inima lui și viața lui au tins spre Cel care mintea lui nu îl cunoștea. Nu zic să pun în rând cu Sfinții și Mucenicii Ortodoxi pe heterodoxii care au murit și au suferit pentru Hristos din partea celor și mai departe de Ortodoxie ca ei, dar îmi este clar că spre mântuire le este. Prin urmare, pare destul de clar că nu este măntuire în afară de Hristos, dar este mântuire dincolo de o apartanență formală la Ortodoxie, și spun aceasta căci DUMNEZEU CUNOAȘTE INIMILE . Și eu nu am dreptul să spun „Cutare nu este mântuit, din moment ce nu acceptă formal Ortodoxia.”, din moment ce eu nu îi cunosc inima. Nu neg validitatea botezului pruncilor, nu zic că este act formal, ci Taină, dar cei mai mulți din cei botezați, pe măsură ce cresc, decad în formalism și darurile primite la Botez și la Mirungere ajung, se cam vede, destul de nelucrătoare, căci el nu le pune în valoare.
    „În afara Bisericii nu există mântuire.” clar că arată că nu putem ALEGE altceva decât Ortodoxia dacă avem de ales, dar, dacă nu avem de ales, eu cred că problema se pune altfel. De aceea eu susțin posibilitatea mântuirii în afara apartenenței formale la Biserica Ortodoxă, pentru aceia care sunt clar în situație cum erau cei de dinainte de Întruparea Domnului și care au făcut, pe cât le este posibil în situația lor, voia Domnului nostru al tuturor.
    De la căderea în păcat, mintea și inima omului s-au separat. În ebraica biblică încă este același cuvânt pentru inimă și minte. Și este clar că inima este cea cu indentitatea, nu mintea, iar mintea trebuie să se regăsească ca inimă. Vedem asta din faptul că știm din Tradiție că ni se spune că Hristos intră în inimă, nu se spune că intră în minte și din faptul că, știm că trăitorii isihaști trebuie să își pogoare mintea în inimă, nu viceversa sau să întâlnească undeva la mijloc.
    Evident, cine se convertește întâi formal, dacă înainte nu era Ortodox, din cuget curat și nu interes sau altceva falsificator (gen ca să aibă aceeași religie ca soțul/soția cu care tocmai s-a căsătorit), alege și inimă, căci Hristos în inimă se primește, iar de aici poate crește, de aceea convertirea are valoare. Dar este altă situație a celui care, botezat ca prunc, nu a plecat niciodată formal din Ortodoxie, dar inima lui este departe de Hristos. Oare nu li se va spune celor care nu au ascultat că „Dumnezeu și din pietrele acestea poate ridica urmași ai lui Avraam”, „mulți vor veni de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov, iar Fii Împărăției vor aruncați afară”?
    Fraților, dacă condiționăm astfel, mânturirea, nu ne vom asemăna oare cu rătăciții papistași și protestanți, care sunt „raționaliști-intelectualiști”, al căror intelect trufaș pretinde găunos că este un „ochi obiectiv”, tocmai pentru noi ne oprim sau condiționăm strict mântuirea la apartenența în MINTE la Ortodoxie, ignorând sau chiar negând INIMA omului? Eu când spun inimă, nu fac apel la sentimentalism dulceag, la emotivitate superficială precum papistașii și protestanții, ci la trăirea adevărată și profundă în DRAGOSTE, de care vorbește sfântul Apostol Pavel. Aceasta nu înseamnă origenism, nu înseamnă apocatastază, căci nu înseamnă mântuirea automată a oricui. Dar nici pelagianism nu înseamnă, căci nu faptele mântuiesc, ci aproprierea inimii și acceptarea conlucrăririi cu Hristos, chiar dacă aceasta nu se face cu conștiința minții. Nu, nu înseamnă mântuirea fără Hristos, niciodată, nimeni, nici în Vechiul Testament, nu s-a mântuit fără El. Dar nu înseamnă nici că aceia cărora alegerea Ortodoxiei nu le-a fost în față că sunt automat damnați. Iar aici nu prea este loc de întors, zicându-se că astăzi Ortodoxia este cunoscută în lumea întreagă, pentru că cei mai mulți dintre non-Ortodoxi cunoasc doar ceva superficial și mai nimic din ce înseamnă Ortodoxia.
    Frați și părinți, să nu fim precum papistașii, protestanții, raționaliștii și ateii care țin morțiș de literă, adică să privim Dogmele, Scripturile și chiar scrierile patristice ca un dat cognitiv-intelectual, care îl putem înțelege scurt și ușor, ci ele sunt Taină, care o putem adânci, dar nu epuiza. Mintea, fără inimă, este neputincioasă, dar, regăsită în inimă, se eliberează. Prin urmare, dacă nouă ne pare că un anumit Sfânt Părinte spune ceva, asta înseamnă că avem dreptul să idolatrizăm litera și să credem că putem poseda un înțeles prin intelectul nostru limitat . Să ne căutăm pacea nu așa, ci prin trăirea vie ÎN și CU Hristos.
    Să nu uităm că Mântuitorul ne spune că Duhul Sfânt vine unde voiește. De aici este clar că noi Îl primim în dar, dar nu avem monopolulul asupra Lui. Noi știm că El vine prin Sfintele Taine la noi, dar nu avem voie să spunem că nu vine și prin alte părți automat. Uite, Caiafa însuși, nu spune Scriptura că a profețit că Hristos va muri pentru popor? Nu e prea clar că Duhul Sfânt a vorbit prin el, dușmanul învederat al Domnului? Nu ni se spune chiar în Vechiul Testament că regele Saul ajunge să proroocească, chiar după ce căzuse în păcat și începuse să lupte împotriva voii Lui Dumnezeu?
    Da, cei care au murit pentru erezia lor împotriva Ortodoxiei, evident că nu sunt mântuiți, ci au suferit spre a lor damnare. Nici nu spun că non-Ortodoxii care au murit pentru Hristos de mâna unor mai departe de Ortodoxie ca ei să fie venerați precum Mucenicii Ortodoxi, dar sunt convins că ei astfel se mântuiesc. Această afirmație nu înseamnă nici ecumenism, nici origenism, nici pelagianism. Înseamnă că privim lucrurile cu ochii deschiși, în complexitatea lor, nu într-o perspectivă plană nivelatoare, spunând „Nu există mântuire decât prin Ortodoxie.”, lucru tehnic adevărat de altfel, dar redus dimensional de mintea noastră limitată. Pentru că și cei din Vechiul Testament s-au mântuit tot prin Hristos, chiar dacă plinătatea revelată nouă nu li se revelase.
    Într- adevăr, știu și sunt foarte convins de necesitatea misiunii printre necredincioși, că este datoria noastră de ai chema la Ortodoxie, Acasă, căci cu mult mai greu se va mântui omul rămas singur, fără Revelația Supranaturală, chiar dacă știm că mântuirea nu este imposibilă nici acelor. Și da, vinovați suntem, cred asta, dacă nu facem misiune, căci Mântuitorul ne-a spus să mergem să propovăduim adevărul Său la toți, spre Botezul Ortodox, cu alte cuvinte să CUCERIM lumea pentru El, fără să precupețim nici un efort, fără nici un compromis, fără abdicare, până la SÂNGE, până la MOARTE.
    Eu deja sunt aproape convins că pr Matei Vulcănescu este de fapt numitul „pr Timotei”, care a fost banat de către fratele Vasile (Saccsiv) pe blogul său. Logica sa din ce văd mai sus seamănă destul de tare cu argumentale aduse acolo. Să avem grijă, frați și părinți, să nu ne grăbim cu vorba și judecata, din mândrie sau căutând să găsim pace altfel decât trăind pe Hristos întâi în inimă, și apoi în viață.
    Iertare dacă am greșit cuiva prin cele spuse.

  14. un simplu ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu poti sa nu admiri statornicia unui om in credinta, in ciuda mediului ostil, chiar daca el nu este ortodox. Auzim tot mai mult de cazuri de crestini persecutati in diverse colturi ale lumii, oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, discriminarea legalizata, violenta, inchisoarea, deportartarea si convertirea fortata pentru simplul fapt ca sunt crestini. Daca Ortodoxia nu le-a fost inca descoperita, daca ei n-au acces la deplinatatea Adevarului, eu ii vad ca pe posibili ortodocsi ce stau in curtea Bisericii si nadajduiesc ca prin suferinta asumata si crucea dusa cu demnitate pana la sfarsit (martiraj) sa patrunda in Biserica.

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    un simplu ortodox,
    "Nu poti sa nu admiri statornicia unui om in credinta,in ciuda mediului ostil,chiar daca el nu este ortodox"
    Este greu de inteles aceasta fraza !!!
    Cum sa admiri statornicia unui om in credinta (care credinta ?)daca nu-i credinta cea adevarata ,adica Ortodoxa ?Crestinii sunt unici ,cei din Dreapta Credinta ,cei Ortodocsi ,dupa cum nici biserici nu sunt mai multe decat Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica ,cea Ortodoxa ,recunoscuta de Dumnezeu !!!
    Tot ce se desprinde de Biserica Ortodoxa ,nu se poate numi crestinism ,ci doar rataciri de la
    Adevar !!!!!!!!

  16. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si de ce nu pastrati " termenul sobornicesc pentru ca sa nu se confunde cu romano -catolicismul " ?
    Oare nu este mai Bine sa pastram Ce Ne Apartine si Marturisit in CREZUL CRESTIN ORTODOX DE 90% din romanii crestini ortodocsi ai acestei tari ? ne aflam in ROMANIA si NU IN GRECIA !
    si referitor la cipuri ce ne puteti spune Parinte ?
    dar despre Sfantul Parinte Arsenie Boca ?
    despre Pictura profetica , ce ne puteti spune ?

  17. un simplu ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru Maria: Ce e atat de greu de inteles? De exemplu ii admir pe crestinii din inchisorile iraniene, oameni care in ciuda mediului ostil , (legile statului care pedepsesc “apostazia”) nu s-au complacut in sedentarism spiritual si intr-o suficienta ce poate fi exasperanta pentru Dumnezeu insusi, nu s-au complacut in apartenenta formala la spiritualitatea musulmana, ci au cautat sa-si confirme apartenenta la ea prin cautarea Adevarului, cautare ce i-a condus spre Hristos. Crestinismul presupune o evolutie spirituala continua, iar pana sa ajunga la Ortodoxie , la deplinatatea Adevarului, e un drum de parcurs, insa directia lor e buna. De ce sa nu admir un astfel de om care nu se leapada de Hristos nici sub presiunea pedepsei capitale? Pentru ca e baptist? Daca el isi asuma crucea suferintei pentru Hristos, inseamna ca are un suflet liber, innobilat de trairi duhovnicesti de credinta drept-maritoare(ortodoxa) , iar mintea protestanta, pentru ca asa a fost educata de un misionar, inca nu s-a eliberat. Eu admir pe astfel de oameni, care intr-adevar cred, nu-s niste ipocriti si-s gata sa moara pentru credinta lor. Cred ca avem de invatat o lectie din atitudinea unor astfel de oameni, care vin din afara Crestinismului, chiar daca sunt heterodocsi datorita circumstantelor in care li s-a prezentat Crestinismul. Avem de invatat si de la oamenii nascuti si crescuti in diverse confesiuni crestine care reusesc sa ajunga la Ortodoxie. Sunt lectii valoroase pentru noi ortodocsii, caci nici noi nu trebuie sa ne complacem la adapostul etichetei ortodoxe, ci sa progresam continuu in Adevar.

  18. un simplu ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    tot pentru Maria: nu spun ca oamenii aceia trebuiesc canonizati, nici ca se mantuiesc; n-am certitudinea asta pentru ca nu sunt in Biserica. Cu toate ca au ajuns sa creada in lucrarea mantuitoare a lui Hristos in umanitatea Sa personala, n-au inteles extinderea lucrarii lui Hristos in ceilalti oameni, nu si-au insusit conceptul de Biserica, insa daca harul (exterior) si libertatea personala conlucreaza bine in calatoria pe care au inceput-o, intalnirea cu Hristos se poate produce chiar si in clipa mortii, cu consecinte profunde si ireversibile. De aceea am spus ca nadajduiesc ca prin suferinta asumata si crucea dusa cu demnitate pana la sfarsit (martiraj) sa patrunda in Biserica triumfatoare.

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce Sfant Parinte spune ceea ce afirmati dvs? Anume ca unul care moare din vitejie pentru x sau y motiv se mantuieste? Acestea sunt perceptiile dvs. Textul de mai sus este foarte concludent. Sa nu ne hazardam in afirmatii nesustinute patristic si biblic ca putem gresi

  20. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pentru TOTI ROMANII care nu au uitat ca SUNTEM ROMANI CRESTINI ORTODOCSI , si ACEIA care citim si scriem pe acest blogg ;
    " MANTUIESTE DOAMNE , POPORUL TAU SI BINECUVINTEAZA MOSTENIREA TA , BIRUINTA BINECREDINCIOSILOR CRESTINI ASUPRA CELUI POTRIVNIC DARUIESTE SI CU CRUCEA TA PAZESTE PE POPORUL TAU "
    amin!
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=aaOm4IJqHBA#!

  21. proprietatea termenilor

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    crestin ortodox: "iar termenul de Biserica Universala nu stiu cum sa va spun dar suna …,mai sunt si aia care vor sa Aplice Ecumenismul si avem Biserica Universala "

    Biserica Nedesparita a primului mileniu fost Biserica Universala (catolica), cand crestinii erau uniti intr-o singura (desi polimorfa) Crestinatate. Odata cu schisma din Biserica Universala s-a desprins biserica Romana Universala, iar Biserica si-a spus Ortodoxa adica Biserica Ortodoxa Universala, pentru a se diferentia de cea apuseana , care a deviat de la calea cea dreapta (ortho- "dreaptă" + doxa "gândire/credință) . N-are nicio legatura cu ecumenismul.

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @crestinul ortodox

    Fii mai cu băgare de seamă asupra ispitei de-a dreapta, că bună-ți este râvna, dar fără dreaptă socoteală. Formularea este cât se poate de corectă asupra termenului katholiki și ai primit suficiente explicații în acest sens. Grija ta cea mare trebuie să fie discernământul tău pentru că de restul lumii se îngrijește Dumnezeu și fiecare va înțelege ceea ce îi va da El să înțeleagă în funcție de cât de smerită îi este inima. (În dar primim toate acestea.)

    Mântuitorul a spus: Ci fie cuvântul vostru: așa, așa; nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este. (Matei 5:37)
    Nu mai purta discuții în contradictoriu când tu însuți nu te smerești să primești simplitatea acestei explicații, cum mai mult vei fi de ajutor cuiva dacă nici tu nu o pricepi?

    Iertați-mă.

  23. un simplu ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vasile says: Ce Sfant Parinte spune ceea ce afirmati dvs? Anume ca unul care moare din vitejie pentru x sau y motiv se mantuieste?

    Eu n-am afirmat ca unul care moare pentru fapte de vitejie se mantuieste, ci am spus imi doresc ca unul care moare pentru Hristos sa-L intalneasca. Desigur ca unii vor spune: heterodoxul crede intr-o amagire, intr-un hristos mental, nu e in comuniune cu Hristos si au dreptate, insa avem noi certitudinea ca Hristos nu i se descopera in mod tainic acelui om in clipa mortii? Avem noi certitudinea ca El sta impasibil in fata jertfei omului pregatit sa moara pentru El? Numai Dumnezeu stie daca omul acela se va mantui, numai El stie daca moartea primita cu curaj pentru Hristos ii va fi considerata un botez al sangelui.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @un simplu ortodox
      Heterodoxul trebuie sa-l marturiseasca pe Hristos, nu e de-ajuns daca I se descopera Mantuitorul si el nu-L primeste. Iar noi spunem ceea ce stim - ca nu exista mantuire inafara Bisericii, de restul se ocupa bunul Dumnezeu, Caruia nu-I putem interpreta judecatile. Deci, ceea ce nu stim, sa nu vorbim.

  24. proprietatea termenilor

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @crestin ortodox
    D-voastra tindeti sa confundati catolicitatea Bisericii cu catolicismul.
    Catolicitate se refera la caracterul Universal sau Sobornicesc al Bisericii.
    Catolicism se refera la papistasie, la confesiune crestina ce recunoaste primatul Papal si multe altele.

    Formularea Una Sfanta Catolica si Apostoleasca Biserica cum apare si in formularea Crezului calcedonian este corecta, n-are legatura cu Catolicismul.

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daiana Duţu, eleva de la George Enescu, care-şi acuză profesorul de religie că a violată-o, este o sectanta penticostala!

    Vedeti postarea "Daiana Duţu - piţipoanca penticostală"

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KrMAu9yxJbA&feature=plc]

    Urmand modelul scandalului sexual de la Liceul "Jean Monet", la Liceul de Muzica "George Enescu" se desfasoara un nou circ cu acuzatii de viol, declansat de o eleva frustrata in amor.

    Daiana Dutu, o adolescenta dolofana, afisand un tupeu impresionant, a povestit cu lux de amanunte, intr-un studio de televiziune, cum profesorul Florin Grigore a violat-o pe cand avea doar 15 ani, apoi "a profitat de copilaria mea si de corpul meu. Am aflat ca e insurat cand am aflat si ca voi fi exmatriculata!"

    In realitate, faptul ca profesorul era insurat a fost "buba" care s-a spart zgomotos. Dupa ce s-a laudat in scoala ca e iubita lui Florin Grigore (solist in trupa Etno), pitipoanca penticostala a aflat ca acesta e insurat si, vazand ca nu sunt sanse sa-l cucereasca definitiv, s-a hotarat sa-l distruga.

    Florin Grigore declara: "Imi aduc aminte ca era o fata disperata, ma pandea pe la coltul scolii, pe unde era, era tot timpul in sufletul meu. O rog sa-si aduca aminte cu cine si-a inceput viata sexuala pentru ca nu si-a inceput-o cu mine. Nu am avut relatii sexuale cu Daiana. Discutiile de pe messenger nu au nicio relevanta, se pot falsifica.Tot ce s-a spus este o minciuna!"

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Propozitia "Inafara Bisericii nu exista mantuire" este o propozitie dogma, axioma, adevar revelat.
    Deci nu incape nici poate..., nici dar daca.., nici poate ca..., intrarea in Biserica se face in mod constient. Daca mantuirea era asa, floare la ureche, atunci, nu mai era nevoie de atata osteneala din partea Apostolilor si a misionarilor ortodocsi de astazi ca sa raspandeasca Evanghelia si sa Boteze si sa hirotoneasca episcopi si preoti. Era suficient sa stea binisor fiecare Apostol in neamul sau, si lumea sa se mantuiasca "automat" ! Pe cand "credinta vine din auzire".
    din "nebunia propovaduirii".

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    „Daca mantuirea era asa, floare la ureche, atunci, nu mai era nevoie de atata osteneala din partea Apostolilor si a misionarilor ortodocsi de astazi ca sa raspandeasca Evanghelia si sa Boteze si sa hirotoneasca episcopi si preoti.”
    Păi cine a spus că este floare la ureche și ce are a face cu mântuirea aceea „ca orbi” de care am vorbit mai sus? S-a spus oare că se face fără Hristos sau ușor, automat, adică apocatastază? Dimpotrivă, aș spune că este chiar mai grea, neavând ajutor prin Tainele Bisericii.
    Iar legat de termenul de catholic, da, înseamnă universal în limba greacă și desemna Biserica Ortodoxă, înainte de Marea Schismă. Papistașii îl folosesc ilegitim, că ei nu sunt biserică universală, doctrina universalității se bazează pe rătăcire. Dar la noi s-a trecut la folosirea termenului de sobornicesc pentru a evita ecumenismul.

  28. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In afara Ortodoxiei, nu exista mintuire.
    Restul sint vorbe desarte scoase din gura omului. Ortodoxia se bazeaza pe credinta, sau revelatie, direct de la duhul Sfint, si nu pe inteligenta si intuitia omului. Daca analizam cu mintea noastra pacatoasa ADEVARUL, s-ar putea sa ajungem frumos la sectarism, s-au mai intimplat cazuri...
    Avem destule marturii ale sfintilor Parinti, ca sa nu ne ratacim in capcanele diavolului, sau mindria omului.

    Doamne ajuta!

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Intrebare: daca ai realizat pe baza Revelatiei ca nu exista mantuire inafara Bisericii Ortodoxe atunci mai poti sta pe ganduri, mai poti dormi bine noapte gandindu-te la cat "seceris" se gasete in fata ta? Stiu ca Biserica Rusiei si Biserica Greciei au trimis propovaduitori in Coreea de Sud, in Africa, in Noaua Zeelanda, in insulele Fiji ca sa intemeieze Biserici Ortodoxe, ceea ce insemna clar ca acesti apostoli ortodocsi au constiinta ca e neaparat nevoie sa le vesteasa Evanghelia.
    Nimeni nu se duce la propovaduire daca are in gand ca, pasamite, "se pot mantui si paganii sau ereticii, asa daca se jertfesc pentru altii sau ei stiu cum". Am cunoscut pe parintele Damaschin de la Grigorie din Sfantul Munte care asta mi-a spus: " de propovaduirea noastra depinde mantuirea lor" si mi-a mai spus ceva batranul: " cand am ajuns la satele indepartate ale Kongoului si le-am vorbit de Hristosul Ortodox au zis: "DE CE NU A-TI VENIT MAI DEVREME LA STRAMOSII NOSTRI, SUNTETI VINOVATI PENTRU IADUL LOR!!!!"

  30. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    >Daiana Duţu, eleva de la George Enescu, care-şi acuză profesorul de religie că a violată-o,
    >este o sectanta penticostala!

    Nu cred ca trebuie tratata in termeni simplisti aceasta problema.
    In primul rand profu de religie pare tzigan (Antena1 ieri seara).
    Apoi "melodia etno" interpretata la Acces direct (antena 1) este un fel de folclor manelizat - iar versurile melodiei numai marturisire de valori ortodoxe nu sunt. "Fetele" care dansau pe langa al - una de etnie rroma - aveau fuste f scurte, iar dansul lasciv nu avea nimic in comun cu folclorul autentic.
    Apoi era foarte agitat cand a trebuit sa vorbeasca despre ce s-a intamplat; agresiv, intervenea peste vorbitori.

    Din ce am vazut la profu de religie, vorbire-muzica-versuri-dans de scena, il percep ca pe un desfranat.
    Ca inspector de religie, l-as concedia imediat.

  31. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sa va spun sub alta forma , vad ca tot cenzurati !
    @Iulian , propitatea cuvintelor si altii
    I-a spuneti De Ce Cuviosul Paisie Aghioritul a profetit ' atunci cand antihristu va fi pe pamint BISERICILE cea ORTODOXA SI catolica si ceilalti se vor uni INTR-UNA SFANTA SOBORNICA SI APOSTOLICA BISERICA " Oare de ce ?
    si lasati ravna voi , pentru pentru prea multa Katholiki , daca vreti unirea intr-o BISERICA ADEVARATA si SFANTA INTRU HRISTOS , PENTRU CA TOTI CRESTINII SA FIE INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA si APOSTOLEASCA BISERICA , da ! INSA CU ADEVARUL PASTRAT IN ORTODOXIE , DOGME, SFINTELE TAINE , SFINTELE SINOADE , PRAVILE absolut tot ! intrucat tot ce este ADEVARAT si SFANT este la noi la ORTODOXIE si aici este MANTUIRE !
    nu stiu de ce am inpresia sau poate mi se pare doar , anume ca CEi care se declara ANTIECUMENISM , arata si promoveaza ecumenismul PE FATA in a lor cuvinte !
    DUMNEZEU NE-A ASEZAT AICI , in acest SPATIU CARPATO-DANUBIANO-PONTIC , 'si cu vecinii cu care trebuie sa traim pace ca sa ne fie Bine ' !!!adevarat rusii au venit la adevar mai tarziu decat noi ! dar despre LAVRA POCIAEV unde este TALPITA MAICII DOMNULUI lasata in piatra ce spuneti ! , ESTE MAI APROAPE DE ROMANIA DECAT GRECIA sau 'katholikia' !
    am tot respectul pentru GRECIA pentru cantarile ortodoxe frumoase , iar "mantuirea vine din Rasarit iar prigoana vine de la Apus"
    "calul rosu(n-a disparut inca ! este China ) bate la poarta rasaritului ' dara sa nu va intristati caci Mantuirea Vine din Rasarit iar prigoana vine din apus " SFANTUL PARINTE ARSENIE BOCA ;

    si Sa Pastram A NOASTRA MOSTENIRE SFANTA LASATA DE SFINTII SI STRABUNII NOSTRI INAINTASI ROMANI IN ACEST CREZ CRESTIN ORTODOX ROMAN " ... SI INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA '

    si uitasem v-am cerut originalul CREZULUI CRESTIN ORTODOX spuneati ca SOBORNIC a aparut in sec 9 fiind de origine slava dar din cate stiu SINODUL DE LA NICEA anul 324 nu este in sec 9 , cand a si fost intocmit CREZUL CRESTIN si nu s-a pomenit de katholiki , atunci !
    versiunea de mai sus A crezului privind KatholiKi nu este originalul de la SINODUL SFANT de la NICEEA 324 , care a fost intocmi atunci si de SFANTUL IERARH SPIRIDON si ACEST SFANT ESTE DE ORIGINE RUSA SAU SLAVA , vedeti ca nu stiti adevarul istorico religios ,
    MINUNEA SFANTULUI IERARH SPIRIDON A FOST ATUNCI CU ACEA CARAMIDA , cand A COMBATUT EREZIA LUI ARIE printr-o CARAMIDA , ARATAND DUMNEZEU INTREIT IN TATAL , FIUL SI DUHUL SFANT , caci a strans acea caramida a ramas pamint in MANA SA , foc s-a inaltat la cer si apa s-a scurs jos !
    si sa va fereasca DUMNEZEU DE A SA MANIE , daca va da necuratu prin cap sa schimbati acest CREZ SFANT CRESTIN ORTODOX SI ROMAN , cu ecumenizarea sau spurcarea BISERICII ORTODOXE ROMANE !
    n-avem noi' Pastorul Sfintit Ales' in fruntea BOR si restul ... ca acesta DAR SA NU UITATI AVEM PE ACEL DOAMNE , care este PASTORUL ADEVARAT si MAI PRESUS DE TOTI SI TOATE si-i CUNOASTEM GLASUL SAU noi crestinii ortodocsi !
    iar ACEST PASTOR ADEVARAT adica DOMNUL IISUS HRISTOS VA FACE CURATENIE IN A SA BISERICA si CU A SA MANIE SFANTA va arunca spurcaciunea si ce este necurat afar in intunericul vesnic!

    Ai mila DOAMNE si de noi/
    ca lupu paznic o’ fost pus la oi/
    si n-avem un pastor sfintit ales/
    de HARUL TAU CEL SFANT CULES/
    sa ne duca la pasune’aleas/
    unde-i iarba cea frumoas’./
    Si s-arat DOAMNE ,
    lupii din apus/
    la Rasarit , o’ ajuns/
    si vor Doamne a darama /
    ce este Sfant,Curat zidit cu mana Ta/
    cu Mana Ta DAT SI LASAT/
    acestui neam oropsit si prigonit/
    mereu de altii /
    ce si-au dorit /
    a fi stapani ai acestei natii/
    si vor Doamne a spurca /
    CE- I TAINA SFANTA si LASATA /
    de Mina Ta Data /
    la strabuniI si SFINTII Acestui Neam
    unde SFANT SANGELE TAU s-a varsat /
    in vin aratat/
    si unde SFANT TRUPUL TAU /
    s-a Jertfit /
    Si In paine s-o implinit /
    CUVANTUL TAU SFANT LASAT /
    “fericiti cei ce n-au vazut /Dar au crezut”/.
    asa am fost Doamne /
    si noi/
    cei asupriti de poveri si nevoi /
    caci boul le rabda toate /
    dar pina cand Doamne/
    caci nu mai poate /
    cand biciul raului se pune/
    si corvoada nu apune!/
    astfel ochii ne inaltam/
    si la Tine Doamne ne rugam/
    VINO DOAMNE MAI CURAND /
    sa dai cu spurcaciunea jos/
    si maturand /
    AI MILA DOAMNE SI DE NOI /
    caci lupu paznic o fost pus la oi/
    amin!

    amin!

  32. pr. Matei Vulcanescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Biserica este Una, ea nu "va deveni Una". Doar ca ereticii "Romano -Catolici" pot reveni in Biserica Ortodoxa adica in Biserica cea Una. Nu exista o unire a "Bisericilor" ci exista iesire din Biserica cea Una Ortodoxa, sau intrare in Biseria cea Una Ortodoxa.
    Iar demonstratia teologica a acestui fapt dogmatic revelat o prezint mai jos in traducerea mea:

    "Biserici surori
    De la inceput, termenul Biserici surori a fost nepotrivit si inadmisibil. Este nepotrivit din punct de vedere teologic, atunci cand este folosit pentru a exprima relatia dintre Bisericile Ortodoxe locale. Si este absolut inadmisibil, din punct de vedere teologic, atunci cand este folosit pentru a determina caracterul ontologic al Bisericii Ortodoxe si al Romano-catolicismului.
    Termenul Biserici surori nu este un termen bazat scripturistic, nici nu este legitim. Atunci cand Sfantul Apostol Pavel se refera la diversele Biserici locale, el nu le denumeste surori, nici nu subintelege existenta vreunei Biserici mame ale vreunor Biserici locale. El are constiinta ca Biserica este una si ca ea are un caracter universal, in sensul unei deplinatati a adevarului si a vietii ei, si al carei cap, ne informeaza Sfantul Apostol Pavel, este Insusi Hristos. Astfel, atunci cand se adreseaza vreunei Biserici locale, foloseste expresia stereotipa: Bisericii care este in Corint, de exemplu. Acest lucru arata ca prezenta intregii Biserici poate fi in orice loc, acolo unde exista comunitatea euharistica a credinciosilor sub episcopul ei. Este, desigur, de la sine inteles faptul ca unitatea acestor Biserici locale este asigurata de comuniunea lor intru credinta, viata si randuiala ecclesiastica. Unitatea Bisericilor locale este garantata in practica de Sinodul episcopilor acestor Biserici.
    Din cele expuse mai sus reiese clar faptul ca, din moment ce nici Bisericile locale aflate in acelasi cuget in cadrul Ortodoxiei nu se justifica, din punct de vedere teologic, sa fie numite surori, cu atat mai mult nu exista vreun substrat teologico-ecclesiologic pentru a numi Biserica Ortodoxa si Romano-catolicismul Biserici surori. De altfel, Romano-catolicismul nu poate fi numit, in sensul strict al cuvantului, Biserica, dupa anul 1054, pentru ca de atunci actioneaza asupra lui anatemele Sinoadelor Ecumenice, consecinta fiind taierea de la Trupul divino-uman.
    Aici trebuie facuta observatia ca suspendarea anatemelor nu poate fi efectuata de nici o persoana oficiala a Bisericii, indiferent de inaltimea pozitiei in ierarhia ecclesiastica, ci doar de un Sinod Ecumenic. Si acest lucru se poate face doar in cazul in care, in prealabil, sunt indepartate motivele dogmatice pentru care a avut loc efectiv taierea Romano-catolicismului de Biserica.
    Este, asadar, limpede faptul ca, oficial, Romano-catolicismul nu mai este Biserica din 1054. Practic, acest lucru inseamna ca nu are credinta apostolica corecta, nici succesiune apostolica. Nu are harul necreat si, prin urmare, nu are Tainele dumnezeiesti care aduc trupul divino-uman al Bisericii intr-o comuniune indumnezeitoare cu omul. Si, pentru ca Biserica nu poate decat sa fie si sa ramana pana la sfarsitul veacului una si nedespartita, orice comunitate crestina aflata in afara Bisericii Ortodoxe este, pur si simplu, eretica."
    1Referat sustinut in Mitropolia Republicii Moldova si Episcopia de Balti, in zilele de 3 si 4 aprilie 2012.
    2 Domnul Profesor Dimitrie Telenghidis este considerat unul din cei mai mari dogmatisti ai Greciei din perioada contemporana. In ultimii 20 de ani este implicat in problema dialogului dintre Ortodoxie si eterodoxie. Din anii tineretii a avut binecuvantarea sa cunoasca pe Parintele Paisie Athonitul, vestit pentru sfintenia lui, in preajma caruia s-a aflat timp de multi ani si a primit sfaturile lui patristice si duhovnicesti. Are o vasta opera, din care citam cateva: Teologia Ortodoxa si viata, Soteriologia lui Luter, Har si libertate dupa traditia patristica a secolului al XIV-lea", Contributie la soteriologia Bisericii Ortodoxe etc. (n. trad.).

  33. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Crestin ortodox" : "SFANTUL IERARH SPIRIDON si ACEST SFANT ESTE DE ORIGINE RUSA SAU SLAVA , vedeti ca nu stiti adevarul istorico religios "--fals
    Sfantul Spiridon este originar din Trimitunda, si este numit Sfantul Spiridon Episcopul Trimitundei, Trimitunda fiind in Cipru. Deci sfantul era de origine cipriot, se ocupa cu agricultura, fusese casatorit asi avusese o fata care i-a murit. In timpurile acelea slavii inca nu fusesera crestinati. Ei vor fi crestinati de catre Sfintii Chiril(Constantin) si Metodie orginari din Tesalonic, aceasta intamplandu-se in secolul 9.
    Bine zicea comentatorul "Amin" : "Daca sunt nelamuriri, intrebati preotii, sa nu ne dam cu parerea ca nu discutam de fotbal sau de Basescu."
    "Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
    (12 decembrie)

    Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie

    Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescînd, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. "
    preluat de pe http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-12-sf_spiridon.html

  34. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    atunci PS DVs , uitati ce spune aici
    Părintele Theodor Stelianopoulos, profesor de Noul Testament la Seminarul Teologic Ortodox Grecesc "Sfânta Cruce"
    ciudat , tot teolog grec si dlui si nu spune de nicio Katolikios!!!
    si soborniceasca inseamna intreaga si nu katoliki sau universala !!!

    I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ

    învaţă ea este cu adevărat apostolic, cu adevărat creştinesc, cuadevărat cuvântul lui Dumnezeu, iar nu tălmăcirea sau, mai bine zis,răstălmăcirea unui om?
    O legătură istorică neîntreruptă
    Spre a arăta că o biserică este într-adevăr cea autentică, întemeiatăde Iisus, este necesară o dovadă definitorie: dovada legăturii istoriceneîntrerupte cu Biserica Apostolică.O biserică este adevărata Biserică a lui Hristos dacă poate arăta închip istoric că a fost întemeiată de Hristos şi a păstrat o legătură vie peste veacuri cu Biserica primară. Avem trebuinţă de această legăturăistorică spre a putea fi încredinţaţi că aşezământul credinţei nu a foststricat, ci ne-a fost predat în întregime.Părintele Theodor Stelianopoulos, profesor de Noul Testament laSeminarul Teologic Ortodox Grecesc "Sfânta Cruce", scrie: "BisericaOrtodoxă este adevărata Biserică a lui Dumnezeu pe pământ şi păstrează plinătatea adevărului lui Hristos, continuând BisericaApostolilor. Această teribilă revendicare nu înseamnă în chip necesar că creştinii ortodocşi au ajuns la desăvârşire, căci şi noi avem multelipsuri personale. Şi nici nu înseamnă neapărat că celelalte bisericicreştine nu slujesc scopurile lui Dumnezeu în chip pozitiv: căci nuavem noi a judeca pe alţii, ci a trăi şi a vesti plinătatea adevărului. Dar înseamnă că dacă cineva cercetează cu băgare de seamă istoriacreştinismului, va descoperi curând că numai Biserica Ortodoxă aredeplină continuitate sacramentală, dogmatică şi canonică cu vecheaBiserică nedespărţită, aşa cum ea singură s-a înfăţişat cu autoritate prin marile Soboare Ecumenice".
    1
    1

    Christ in our Midst (Hristos în mijlocul nostru),
    Dept. of Rel. Education, Greek Orthodox Archdiocese, Brookline, Mass.

    «
    Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe
    » -
    Anthony M. Coniaris

    4
    Neschimbarea
    Una din trăsăturile distinctive ale Bisericii Ortodoxe esteneschimbarea. Biserica Ortodoxă botează prin întreită scufundare, lafel cum se făcea în Biserica timpurie. Ea face încă ungerea cu SfântulMir a copiilor la botez, punând asupra lor "pecetea darului DuhuluiSfânt". Încă aduce pe prunci şi pe copiii mici să primească SfântaÎmpărtăşanie. În Liturghie diaconul vesteşte încă "Uşile, uşile",amintind zilele de demult când nimeni afară de cei botezaţi nu putea participa la a doua parte a Liturghiei. Crezul de la Niceea se rosteşteîncă fără adăugirile ulterioare. Biserica Ortodoxă are două trăsăturidistinctive: neschimbarea ei şi simţământul legăturii vii cu BisericaApostolilor din început.
    Crezul de la Niceea
    În Crezul de la Niceea noi mărturisim: "Cred întru una, sfântă,sobornicească şi apostolească Biserică". Ce înseamnă aceste cuvinte?
    Una
    înseamnă că Biserica este una, singură, fiindcă Dumnezeu esteunul. "Un trup şi un Duh ... o nădejde ... un Domnl.. o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor" (Efes. 4, 4-6). În marea Sarugăciune arhierească, Iisus s-a rugat ca Biserica să fie "una", aşa cumEl şi Tatăl sunt una (Ioan 17, 22).
    Sfântă.
    Biserica este sfântă fiindcă Domnul nostru a făcut-o astfel."Şi Hristos a iubit Biserica, şi pe Sine S-a dat pentru ea, ca să osfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt şi ca să o înfăţişezeSieşi, Biserica slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acestfel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană" (Efes. 5, 25-27). Şi nu numaică Biserica este sfântă, dar ea ţinteşte să ne facă şi pe noi sfinţi, adicădeosebiţi de lume, după voia lui Dumnezeu.
    Sobornicească.
    Biserica Ortdoxă este sobornicească, adicăîntreagă, fiindcă a păstrat întregul credinţei lui Hristos peste veacurifără a adăuga sau a scoate ceva din acea credinţă dumnezeieştedescoperită. Din această pricină a ajuns a fi cunoscută ca Biserica"Ortodoxă", adică Biserica ce a păstrat dep1ina şi adevărata credinţă alui Hristos. Creştinii ortodocşi cred că Biserica, ce are pe Însuşi

    5

    I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ

    Hristos drept cap şi care este templul Duhului Sfânt, nu poate rătăci.G1asul ei este glasul lui Hristos în lumea de astăzi. Cuvântul
    Ortodox
    se aplică Bisericii Ortodoxe spre a arăta că ea a păstrat adevărata"credinţă dată sfinţilor o dată pentru totdeauna" (Iuda 1, 3).Sobornicească înseamnă şi faptul că Biserica este universală.Ea cuprinde toţi oamenii, întregul pământ. "Că aşa a iubitDumnezeu
    lumea,
    încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat" (Ioan 3,16). Tot aşa cum nu se află deosebire înlăuntrul dragostei luiDumnezeu, la fel şi Biserica îşi întinde braţele către lume, "unde nueste elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, robori liber" (Col. 3, 11). Dragostea lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare;tot aşa, Biserica este sobomicească.
    Apostolească.
    Biserica e apostolească fiindcă învaţă ceea ce auînvăţat Apostolii şi îşi poate înfăţişa existenţa în chip istoric până laApostoli. De pildă, Biserica creştină a Greciei a fost întemeiată deApostolul Pavel în primele sale călătorii de propovăduire. Epistolelesale către corinteni, tesaloniceni, filipeni au fost scrise bisericilor pecare le întemeiase în acele cetăţi greceşti. Biserica întemeiată de elacolo nu şi-a încetat nicicând existenţa. Astăzi e cunoscută ca BisericaOrtodoxă Greacă. Apostolul Petru a întemeiat biserica din Antiohia,care există până azi ca Biserica Ortodoxă Antiohiană. Alţi Apostoli auîntemeiat Biserica din Ierusalim, Alexandria şi Cipru. BisericaOrtodoxă Răsăriteană a existat în acele locuri încă din zileleApostolilor. Din acele cetăţi şi ţinuturi, propovăduitorii au dusEvanghelia, Vestea cea Bună a lui Iisus, în alte ţări: Rusia, Ucraina,Serbia, România, Bulgaria etc. Această familie de Biserici autocefalee cunoscută azi ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană.Astfel Biserica Ortodoxă este continuarea legiuită şi istorică aBisericii de la început. Ea are aceeaşi credinţă, acelaşi duh, aceeaşivieţuire. "Aceasta e credinţa apostolească, aceasta e credinţaPărinţilor, aceasta e credinţa ortodoxă, această credinţă a întemeiatlumea"
    (Vecernia Duminicii Ortodoxiei).
    Biserica este atât văzută, cât şi nevăzută. Biserica văzută esteBiserica Luptătoare, pe pământ. Biserica nevăzută este BisericaBiruitoare, în ceruri, "Ierusalimul cel ceresc ... zeci de mii de îngeri înadunare sărbătorească ... Biserica celor întâi născuţi cari sunt scrişi înceruri" (Evr. 12, 22-23). Hristos a făgăduit că porţile iadului nu vor birui Biserica (Matei 16, 18) şi că El va fi cu ea până la sfârşitul

    http://www.scribd.com/doc/82206759/3/Crezul-de-la-Niceea

    si referitor la SFANTUL IERARH SPIRIDON , intr-adevar a trai in Cipru , Cea mai Mare parte a vietii Sale si a fost si foarte Bun Prieten cu Sfantul Ierarh Nicolaie fiind de origine RUSA (slava ) INCONTESTABILA aceasta ! unde AU PARTICIPAT LA SINODUL DE LA NICEEA 324 si au luat atitudine impotriva ereziei lui arie !
    IAR CREZUL NOSTRU CRESTIN ORTODOX ESTE CEL ORIGINAL DE LA NICEEA ATAT PENTRU GRECII CRESTINI ORTODOCSI CAT SI PENTRU ROMANII CRESTINI ORTODOCSI !!!
    iar frate Vasile , de ce am spus ca SFANTUL IERARH SPIRIDON ar fi de origine slava ?
    daca te uiti pe toate icoanele cum este pictat ACEST MARE SFANT AL ORTODOXIEI SFANTUL IERARH SPIRIDON are Culionul cum au calugarii rusi sub forma 'de clopot' si nu cum au calugarii sau monahii greci respectiv romani !!!
    si iertare daca a fost cu suparare dar ADEVARUL TREBUIE SPUS si nu tratam precum fotbalul sau vorbe despre baselu'

  35. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ADEVARUL ESTE INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA !!!
    pentru toti CRESTINII ORTODOCSI !
    restul ii asteptam sa se intoarca LA ADEVAR , de unde au plecat cu papa in frunte cu tot , dar ...
    amin!

  36. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dragilor,subiectul se poate continua mult si bine ! O remarca : sunt in Londra ! Stiti ca sunt aici cateva milioane bune de oameni ! ! Nu prea sunt ortodoxi ...Am fost la Sf.Liturghie duminica in centrul Londrei ,mai sunt 2 sau trei biserici ortpdoxe . Am fost si la cea ruseasca...sa nu o mai lungesc...intrebarea mea este DACA NUMAI NOI NE MANTUIM ,ceva fi cu milioanele astea de oameni de aici ? care sunt multe la numar ! Doamne fii cu noi pacatossii !

  37. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ti-am raspuns DEJA !
    MANTUIREA si
    ADEVARUL ESTE INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA !!! care acum este BISERICA ORTODOXA
    restul ii asteptam sa se intoarca LA ADEVAR , de unde au plecat cu papa in frunte cu tot , dar sa speram ca intr-o buna zi se vor trezi la ADEVAR .
    amin!

  38. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ” Nu te teme turma mica ” (Evanghelie)
    “Larga e calea spre pieire si multi merg pe ea si stramta e calea care duce in Imparatia Cerurilor” (Evanghelie)
    Si mai este un citat ” Multi chemati, putini alesi”
    Tocmai de aceea noi ortodocsii trebuie sa dam marturia ortodoxa la toate neamurile!
    Ce va opreste sa mergeti la ei si sa le vorbiti de ortodoxie? Aveti un camp mare de “cosit”! “Secerisul e mult si seceratorii sunt putini”
    Iata ca la Dumnezeu nu este important numarul! Dumnezeu a dat in Vechiul Testament potopul, nu a gandit ca “vai ce multi sunt pacatosi!!”
    Desigur ca acestia nu au parte de mantuire si noi ne facem vinovati de acest lucru pentru ca nu iesim din casa sau din Biserica ca sa propovaduim, pe strazi, la vecini, la prieteni si tuturor. Daca fiecare crestin ortodox din daspora si-ar face datoria de ortodox cu siguranta.
    In cazul cu Lot din Sodoma si Gomora, nici 10 drepti nu erau in Cetate si Dumnezeu a pierdut cetatea. Dar credeti ca dintre ortodocsi toti se mantuiesc??? Cati mor nespovediti, nepocaiti, in patimi si pacate, avorturi, etc....

  39. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu, draga domnule Traian, nu nedreptateste pe NIMENI!

  40. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sfântul ierarh Nicolae a fost episcop în Mirele Lichiei, pe coasta Asiei Mici, Mira se numește acum Antalyia, zonă vorbitoare de limbă greacă, nu a fost rus. Numele său înseamnă „biruitor de popor”. Rușii au fost creștinați mai târziu, de fapt, ei nici nu erau ca neam, ei au apărut în urma dominării unor vikingi numiți „rus” peste triburile slave, neamul lor a apărut tocmai prin încreștinarea în Ortodoxie, la câteva secole de la viața sfântului Nicolae. Iar dacă ei au evlavie mare la acest sfânt, aceasta este altceva.
    Și denumirea de biserică „catholică” se referă la universalitatea Ortodoxieil, papistașii pretind acest titlu pentru se consideră pe e biserică adevărată, în locul Bisericii Ortodoxe.

  41. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hai dom`le, ce atîtea discuții? Ortodox/ortodoxie sunt neologisme și e referă la calitatea credinței, nu la identitatea Bisericii. Biserica e Una, Sfîntă, Catolică și Apostolică (Crezul ad literam, Niceea). Papistașii sunt eretici și schismatici; n-au Biserică. Pot folosi orice noțiune. O fac degeaba.
    Părintele Vulcănescu e preot în Veroia, Grecia (Ce Timotei?) și are dreptate în ce zice.

  42. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cuviosul Paisie Aghioritul a profetit ‘ atunci cand antihristu va fi pe pamint BISERICILE se vor uni INTR-UNA SFANTA SOBORNICA SI APOSTOLICA BISERICA ” Oare de ce ?
    IAR AICI SUNTEM IN ROMANIA SI NU GRECIA CREZUL DE LA NICEEA AD LITERUM ESTE
    ACESTA": ....INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA ..." daca nu ti convine mergi in GRECIA si marturiseste CREZUL IN varianta pe care ne-o expui , da!
    http://www.youtube.com/watch?v=RRwpYniLWzw

  43. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    „rabi akiba”, semnează cu nume de rabin talmudist, se pare, interesant...

  44. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La mișto frate, la mișto...

  45. ΝΕΚΡΟΣ ΓΙΑ ΤΟΝ ΚΟΣΜΟ

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Religious perscutions of Christians in the world of Islam
    In recent years both the Greek people - but also all those who have access to information media - are being frequently informed of the constantly increasing incidents of religious violence which result in the torture, the killing, or the compulsory expulsion of those fellow-men who convert to Christianity from Islam.

    Acts such as these are reminiscent of the dark eras of the past, which all of us had hoped were long gone, never to return again. Unfortunately, apart from all the horrific social and psychological consequences for the societies upon which they are being inflicted, there are also exceptionally negative repercussions on the image of those countries that commit and foster such acts, including the image of their civilization and their religion, in the eyes of the whole world.

    During the entire length of Her history, the Orthodox Church has suffered the violence of persecutions innumerable times. With horror we recall the atrocious martyrdoms of Orthodox martyrs during Greece’s 400 years of Turkish occupation, which are unfortunately very similar to the aforementioned current events. Even during the 20th century, there have been thousands of martyrs – especially in anti-Christian regimes – who have given their lives out of love for Christ and have adorned Orthodoxy’s Book of Saints with their heroism and offering of their life-blood.

    It should be noted, that very Founder and only Head of the Church – the God-Man Jesus Christ Himself – had laid down His life as an innocent victim, in order to unite the human race with God. He had thus shown us the path that we should follow, with His paradigm of love and sacrifice.

    It is for these reasons that we wish to speak from the depths of our hearts and say the following to our Christian brethren who are suffering for their faith:

    Christian brethren, have courage. The Lord Jesus Christ, the first Martyr, will give you strength to withstand human violence, to remain with Him and receive the bright and incorruptible crown of His kingdom. We are praying for you. Besides, it was He Who had said “I send you forth like sheep among wolves”; “whoever stands fast to the end, he shall be saved”; “whosoever confesses Me before people, I shall also confess them before My Father in heaven” and “fear not those who kill the body but who cannot kill the soul” and “not one hair from your head shall be lost” (Matth. 10:16-36, Luke 21:12-19).

    We also wish to ask the international humanitarian and pacifist groups to intervene as much as they can, in order to avert this senseless bloodbath, before it evolves into one more incurable plague upon the corpus of mankind, and especially upon the long-suffering peoples of the so-called “third world” countries.

    Finally, we call upon the citizens and the lands where these acts are being committed, to contemplate that God is the God of Love, Who does not desire the death of His creations (only their salvation), nor is He pleased with the shedding of human blood. We ask them to emulate the example of saint Longinus (the head of the Roman garrison that had crucified Jesus Christ), who, upon seeing the darkness and the earthquake that occurred during the Crucifixion, unhesitatingly confessed the divinity of Christ (Matth. 24:57, Mark 15:39), himself became a Christian and was bestowed with sainthood. Then there are also the examples of saint Hermogenis (the potentate who had tortured saint Menas the Sweet-voiced), also the blessed centurion Porphyrion (Saint Catherine’s jailer), the saints Stratonikos, Codratos and Acacios (who had tortured the holy martyrs Paul and Juliana in 270 A.D.) and a host of others who, upon witnessing the bravery and love of those being martyred, found peace in their own hearts, repented, opened their hearts to Christ and even offered their own lives, thus gaining eternity for themselves.

    Pancretan Association of Theologians

    http://theologoi-kritis.sch.gr/

  46. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ca dogmele ortodoxe sunt cele pure... nu ma indoiesc. Dar ca celelalte miliarde de oameni ... crestini fiind ...vor merge la iad... asta mi se pare o rautate a carei acceptare ne desparte de Dumnezeul iubirii.Dumnezeu stie ce face, nu noi. Treaba Lui.

  47. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fara doar si poate ca o unire cu catolicii si miile de secte protestante va transforma biserica in sinagoga lui ...Daca, bineinteles nu vor accepta sa schimbe ereziile lor, dintre care cea mai mare este 'Filique'. Dar oamenii catolici sau protestanti, luati fiecare in parte, nu au vina ca papii lor au fost tampiti.

  48. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am o intrebare, de unde discerneti voi ca Biserica orodocxa este calea? In momentul cand zic: prin Biserica sunt mantuit, atunci mantuirea nu mai vine doar prin credinta..? Trebuie sa fac fapte pt manutirea mea? In Sfanta Scriptura nu scrie ca doar trebuie sa cred?

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Trebuie sa faci fapte dar dupa invatatura dreapta, adica ortodoxa, dupa Sfanta Scriptura neschimbata de la Sfintii Apostoli, iar nu dupa "biblia" modificata a paistasilor si a protestantilor.

  49. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu mi-aţi raspuns la întrebare: de unde discernem că adevărata cale este credinţa ortodoxă (de ce şi Sfânta tradiţie)?

    Biblia ordodoxa:

    Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 2:8,9
    "Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni."

    Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 10:9
    "Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui."

    Faptele Sfinţilor apostoli 16:30,13
    "Şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta."

    În Sfintele Scripturi scrie clar: prin credinţa în Iisus Hristos. (şi avem scrise multe cazuri în în care oamenii au fost mântuiţi crezând în Fiul Omului, adică Iisus Hristos)

    Respect semenii şi credinţa lor, dar eu doresc adevarul.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Trebuie sa citesti Biblia in intregime, nu doar partile care-ti convin. De urmatoarele versete ai auzit?
      Din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov
      14. Ce folos, fratii mei, daca cineva zice ca are credinta, dar fapte nu are? Oare poate credinta sa-l mantuiasca?
      15. Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana zilnica
      16. si cineva dintre voi le-ar zice: Mergeti in pace, incalziti-va si saturati-va!, dar fara sa le dea cele trebuincioase trupului, care-ar fi folosul?
      17. Asa si credinta: daca nu are fapte, doar in ea insasi e moarta.
      18. Dar va zice cineva: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte, si eu din faptele mele iti voi arata credinta mea.
      19. Tu crezi ca unul este Dumnezeu?: Bine faci; dar si demonii cred si se cutremura...
      20. Dar vrei tu sa'ntelegi, omule usuratic, ca credinta fara fapte este moarta?
      21. Avraam, parintele nostru, oare nu din fapte a fost el indreptatit cand l-a pus pe jertfelnic pe fiul sau Isaac?
      22. Vezi ca credinta lucra impreuna cu faptele lui si ca prin ele s'a desavarsit credinta
      23. si s'a plinit Scriptura care zice: Si I-a crezut Avraam lui Dumnezeu, si aceasta i s'a socotit ca dreptate; si el a fost numit prieten al lui Dumnezeu.
      24. Vedeti ca din fapte este indreptatit omul, si nu numai din credinta.
      25. In acelasi fel si Rahab desfranata: oare nu din fapte s'a indreptatit ea cand i-a primit pe cercetasi si i-a scos afara pe alta cale?
      26. Si dupa cum trupul fara suflet este mort, tot asa si credinta fara fapte este moarta.

  50. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daca doresti Adevarul, atunci vino si vezi in Biserica Ortodoxa, la cateva slujbe. In rest nu mai continui dialogul cu tine, ca oricum le intelegi asa cum iti sopteste vrajmasul diavol!

  51. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "[...]mărturiseşte pe Hristosul Ortodox ": Nu exista Hristosul Ortodox, exista doar Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, care a murit pentru toti oamenii, aduncandu-le mantuirea, salvarea de la moarte. “ Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Marcu 16:15-16)"Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L -a înviat din morţi, vei fi mîntuit.Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire,(Romani 10:9,10) Ce pot marturisi copiii mici? Pot ei marturisi credinta in Isus? Chiar si famenul etiopean dupa ce a primit Vestea Buna e Evangheliei de la ucenicul Lui Isus, Filip, a crezut in ISUS "Si famenul a zis: "Uite apa; ce ma impiedica sa fiu botezat?" Filip a zis: "Daca crezi din toata inima, se poate." Famenul a raspuns: "Cred ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu."A poruncit sa stea carul, s-au coborat amandoi in apa, si Filip a botezat pe famen."(Fapte 8:36-38).Ioan Botezatorul care propovaduia in pustie botezul pocaintei, chema sa fie botezati bebelusii? Chiar Domnul Isus ne-a dat model si Insusi a fost botezat la varsta matura. Spuneti "Cine spune că e în comuniune cu Hristos dar nu se închină la icoane şi nu are preoţie şi nu crede ortodox, de fapt nu e în comuniune cu Hristos,"Unde scrie in Biblie sa ma inchin la icoane? Nu Insusi Dumnzeu spune "Fiindcă n-aţi văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri,sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului".(Deuteronom 4:15, 16) Sau chiar in epistola lui Paveli catre Romani :"şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare."(verset 23) Adevarul nu este nici Biserica Ortodoxa, nici Catolica, nici Penticostala, niciuna. Adevarul e Hristos! " Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."(Ioan 14:6) Singurul MIJLOCITOR la Dumnezeu in rugaciunile noastre este Isus Hristos! " Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos" (1 Timotei 2:5) Rai nu vor merge numai ortodocsi numai penticostali catolici...La poarta Raiului nu vom fi intrebati ai fost ortodox bun intra ai fost penticostal tu nu intri, sau invers. Vor conta fapetele noastre, pocainta noastra (care este o porunca de la Dumnzeu: " Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;"(Fapte 17:30) practic cum ne-am trait viata data de Dumnezeu pe pamant: daca am fost lumina in intunericul pacatului societatii care merge pe calea larga, daca am studiat Cuvantul Lui Dumnzeu si am cautat sa-L implinim cu fapta, daca L-am cinstit pe Dumnzeu ca Tata si Creator a tuturor lucrurilor...Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare in lupta pe care o avem de dus in fiecare zi impotriva firii si a duhurilor rele, sa implinim Cuvantul Sau, sa fim plini de credinta in El si promisiunile Sale, sa ne ducem alergarea credintei pana la sfarsit, pana la moarte, si niciunul din nou sa nu piara ci sa aiba viata vesnica cu El, in Imparatia Cerurilor. Ajuta-ne Doamne. Amin

  52. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    iar din tine vorbeste dracu ereziei sau izgonitii de la Nunta Fiului de Imparat ...

    la Ierusalim unde se Coboara LUMINA Sfanta mai ?
    se coboara la voi sectari imputiti de mirosul stricaciunii ce-l aratati ca ati strambat CUVANT SFANT si strambi sunteti precum dracii fara coarne ?
    sau la alti eretici numiti catolici coboara cumva ?
    sau la musulmani ?
    slujitori ai tatalui minciunei si inchinatori la mamona
    INTOARCETI-VA la ADEVAR de unde ati plecat spre mantuirea voastra si nu spre focul vesnic
    ADEVARUL Este ORTODOXIA
    in ORTODOXIE se afla HRISTOS ADEVARUL Cel Curat
    cine nu slujeste ADEVARUL Curat fiu la tatal minciunei va fi si intunericului de afara va fi dat unde este plangerea si scrasnirea dintilor
    amin.

  53. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sa te nasti in Biserica Ortodoxa este un privilegiu dar nu o certitudine pt mantuire, daca nu lucrezi Taina Botezului si celelalte taine asa cum sunt date. cu toate acestea iadul este plin de preoti, calugari, mireni ortodoxi care nu au avut fapte desi au avut Biblia in mana. e ft important sa intelegem ce se vrea de fapt prin fapte, in mod corect!
    Din pacate unii ortodoxi ne vedem ft buni si superiori celorlalti frati, incepem usor usor sa avem o gandire de tip Tomas D'Aquino (cel care spunea ca aflandu-se in iad, se bucura vazand arzand in iad pe cei care ...nu au vazut lucrurile ca ei si prin urmare era si el tot in iad).

    aceasta, a dvs, intr-o anumita masura, este o gandire a vechiului creier, reptilian, de conservare. adica: ce este diferit ne face sa ne simtim in primejdie sau nesiguri si de aici si lipsiti de compasiune.un convertit la crestinism ortodox, dintr-o alta religie sau de la pacat, sa zicem, ii va intelege mult mai bine si cu mai multa iubire pe cei lasati in spate, in pacat sau intr-o dogma gresita.

    nu ne face niciun serviciu sa citam dogme, paragrafe ale oricarui Sfant Parinte, daca in inima noastra avem inca ceva de demonstrat, un sentiment care ne separa. Jung, a facut si ceva bun, a scos in evidenta ca ceva ce nu se recunoaste interior sufleteste, nu se da pe fata, apare sau se manifesta in afara noastra sub o anumita forma:ura, resentimente, frustrari, nevoia de a avea dreptate, etc.
    facem destul de des, gestul de a ne parea ca stim ce crede Dumnezeu si uneori manifestam credinte prin care noi!!! ii dam voie/permitem Lui ce sa mantuiasca si ce nu. Nu vi se pare ca dam dovada de o extraordinar de mare mandrie avand in vedere unitatea mica mica de carbon care suntem?!!
    daca Dumnezeu vreodata va dorii sa mantuiasca un pagan sau un om de alta confesiune sau religie...II VETI DA VOIE?!! ma intreb si eu!

    sa ne vedem lungul nasului despre ce avem noi de facut si de imbunatatit in noi.
    in legatura cu paganii, care nu au cunoscut pe Hristos, va rog sa verificati si Viziunea Sf. Nifon al Constantianei:

    http://www.aparatorul.md/vedenia-sfantului-nifon-al-constantianei-cum-calatoresc-sufletele-spre-cer/

    putem sa stim pe de rost totul, sa fim doxa de carte, si sa nu ne foloseasca in niciun fel daca nu avem trairea sincera, neemotionala si afectata, adica cea corecta ..... mie ca mirean, dvs ca si cleric sau monah, oricui din Biserica Ortodoxa.
    "ferice de paganii cu acte de crestini si vai de crestinii cu acte de pagani", "daca Dumnezeu va mantui sau nu si pe altii din alt neam...nu stiu" _Pr.Arsenie Papacioc.

    Doamne ajuta, in iubire.
    Pacea este mai valoroasa decat dreptatea de 4 ori.:)

Leave a Reply to Vasile Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*