O nouă prigonire a Sfântului martir Corneliu Zelea Codreanu de către jidovime. Cum se leapădă unii români de istoria şi eroii lor

Ne cam merităm soarta de a nu mai putea renaşte o mişcare precum a fost de Dumnezeu insuflata Mişcare Legionară!

O carte editată sub egida CJ Suceava stârneşte indignarea Institutului Elie Wiesel

Institutul “Elie Wiesel” şi-a exprimat indignarea faţă de lansarea, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, a unei cărţi semnate de George Ungureanu, care conţine o fotografie a liderului Mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Autorităţile sucevene au exprimat regretul faţă de incident.

Într-un comunicat de presă transmis marţi, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” şi-a exprimat indignarea şi dezacordul faţă de lansarea, în 11 aprilie, la Biblioteca Bucovina “I G Sbiera”, a volumului de poezii pentru copii “Păţania lui Somnorilă”, semnat de George Ungureanu şi editat de Centrul Cultural “Bucovina” sub egida Consiliului Judeţean Suceava.

Potrivit sursei citate, la lansare a participat şi a vorbit vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie, lucrarea fiind editată din fonduri publice şi cu susţinerea directă a conducerii Consiliului Judeţean Suceava.

“Lansat ca un volum de poezii pentru copii am fost şocaţi să observăm pe Coperta patru fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării legionare”, se arată în comunicat.

Totodată, sursa citată arată că fotografia nu este întâmplător aplicată pe copertă, întrucât autorul, George Ungureanu, afirma în volumul autobiografic “Prin labirintul vieţii”, editat în 2010 de aceeaşi conducere a Consiliului Judeţean, a fost membru activ al Mişcării legionare, iar în perioada Statului Naţional Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941) a fost numit prin Decret al Consiliului de Miniştri, comisar de românizare la Întreprinderea Textilă Română “Nobert Juster”.

“În acest context, este inexplicabil şi revoltător să asistăm la susţinerea şi promovarea imaginii, de către conducerea Consiliului Judeţean Suceava, a unui fost legionar care a luat parte activ la politica antisemită a statului. De asemenea, suntem profund îngrijoraţi de promovarea unei literaturi memorialistice sau destinată tinerei generaţii, având ca mesaj idei şi personaje ale Mişcării legionare”, se mai arată în comunicat.

Vicepreşedintele CJ Suceava, Vasile Ilie, a declarat că regretă acest eveniment, iar conducerea CJ Suceava se delimitează de fapte care elogiază persoane cu trecut istoric neclar.

“Ne delimităm de orice fapt care ar elogia persoane care au un trecut istoric neclar. Regretăm acest eveniment care s-a produs. Consiliul Judeţean Suceava sprijină acţiunile culturale, semninarii, dezbateri, lansare de carte, expoziţii, tradiţii, dar nu controlează produsul cultural”, a spus Ilie.

Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instituţia pe care o conduce a fost doar gazda evenimentului.

“A fost doar o acţiune găzduită de Biblioteca Bucovinei”, a spus Cărăbuş.
El a menţionat că din câte ştie, pe ultima copertă a cărţii este fotografia autorului.
Autorul volumului, George Ungureanu, a împlinit o sută de ani în ziua lansării cărţii de poezii.

| Realitatea

Pentru cei care au neclara personalitatea Capitanului Corneliu Zelea Codreanu recomandam:

40 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pai sa ne amintim atunci ca si Regele Mihai a fost echipat in uniforma legionara, a utilizat salutul legionar si a simpatizat cu legionarii...Deci nici el nu trebuie sa apara in poze, ca nu mi-e clar ?
    Si ma rog de cand veneticii ne tot fac regulile in care sa traim la noi in casa ?

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cinste celor care ne relatează momente din Istoria Adevărată a Românilor! Cinste Consliului Județean Suceava că nu a cenzurat evenimentul care a provocat gargara nerușinată a profitorilor și căpușelor de la Institutul “Elie Wiesel”. Românii adevărați trebuie să producă o mișcare națională cu caracter permanent , de urgență, împotriva deturnării istoriei, îngenuncherea poporului în fața minciunilor ordinare ca: holocaust, antisemitism, șovinism .....
    Dar cine răspunde de antiromânismul, holocaustul din pușcăriile și lagărele de exterminare comuniste unde au fost omorâtă elita românească ? Câți la sută din vârfurile comuniste criminale erau evrei? Nu cumva peste 95%? și după 44 dar și după 89?

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pacat ca Hitler nu a reusit in exterminarea jidanilor,dar nu este inca tirziu sa fie eliminati de pe suprafata pamintului!Sunt niste ticalosi,provoaca doar rau acolo unde apar,cel mai elocvent exemplu este Itzic din fruntea guvernului Romaniei!Jidanii au facut si inca mai fac mult rau acestei tarisoare dar poate romanii se vor trezi si vor actiona in consecinta.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Nelutu
      Nu aceasta este solutia. Hitler oricum le-a facut planul pentru a-i trimite pe toti in Israel ca sa refaca statul sionist. Solutia este una duhovniceasca: sa-i certe Dumnezeu pe ei!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa nu-l apaludam pe Hitler ! Chiar daca jidanii sunt niste spurcaciuni care paraziteaza alte popoare, sa nu dorim starpirea lor ! Razbunarea este a lui Dumnezeu, nu a noastra !

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eroare : "sa nu-l aplaudam"

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Jidanimea nu stie ce o paste.... singurul razbunator este Domnul nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu si Dumnezu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nefacut !!! El va rasplati fiecaruia, Dreptul Judecator! Slava Tie Doamne!!!

  7. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    stiti ca este o vorba de-a noastra romaneasca "DACA-I INTINZI UN DEGET , CAUTA SA-TI IA TOATA MINA " cred ca este valabila perfect la situatia critica daca nu grava in care ne aflam noi natia roman-crestina cand pina si istoria noastra a romanilor cu miscarea legionara cu Corneliu Zelea Codreanu ,cu regele Mihai , istoria poporului roman nu mai este a noastra ce este lor ca asa vor a evreilor , a tuturor care se considera stapinii acestei natii prin marsaviile pe care le fac pe fata si prin dos , lovesc cu biciul dar nu stiu" saracii" caci suntem ca "boul care rabda corvoada de asupritori si parveniti ce-l biciuiesc si-l mana pina intr-o zi cand ,ajunge biciul la os si atunci boul se va lepada de aceasta corvoada si se va rascula..."

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Oameni buni, Corneliu Zelea Codreanu este un Erou National, el a creeat o noua miscare Ortodoxa, el trebuie promovat ca prototip al miscarii crestine ortodoxe. La tribunalui din Nurenberg Sfanta Miscare Legionara a fost absolvita de orice vina, mai ales ca muti evrei s-au alaturat Sfintei Miscari Legionare, de aceea nu intelg rostul ca sa isi ceara scuze cineva ca il pune pe Marele Erou National Corneliu Zelea Codreanu in cartea sa. Nu vor decat sa intimideze.
    Iar noi ca prostii, "ne cerem scuze" ca niste lasi si prosti. NU ! Sa spunem adevarul si sa ii cantam ode lui Corneliu Zelea Codreanu, Marele Vizionar! Om cu o puternica personalitate! Ideea ca e sfant, ramane de vazut. Exista o diferenta intre sfant- cel care moare pentru Hristos si cel care moare pentru o ideea inaltatoare, sublima, dar aici numai Dumnezeu poate arata, la fel cum a aratat la Sfintii Inchisorilor. Nu ne putem pronunta ca este sfant, dar cu siguranta este Erou National. In Grecia Papa Flesa - preotul care a murit in lupta cu turcii si a organizat lupta nu este caonnizat de Sinod pentru ca aici sunt teme subtiri.

  9. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si apropo de Hitler nu stiu daca stiati dar acesta chiar a avut in mainile sale Lancea lui Hristos -sulita cu care a fost impuns IISUS HRISTOS posibil de asta sa fi fost invincibil la atatea comploturi si ura fata de evrei ,uitati-va la acest link:http://www.efemeride.ro/enigme/lancea-sfanta-povestea-sulitei-cu-care-a-fost-injunghiat-iisus/

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Pentru modelul și conduita morală excepțională, pentru îmbinarea minunată, reușită cel puțin pe tărâm ideatic, între specificul românesc național - cultural și filozofia creștin-răsăriteana, acest om providențial ar fi trebuit sanctificat. Corneliu Zelea Codreanu, rămâne cel mai tragic lider politic interbelic, victima cloacei sionisto-regale din România, victima politicii balcanizate, care a bântuit această țară, atât de mult iubită de Dumnezeu

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Unii au vrut sa il canonizeze pe Eminsecu. Exista niste criterii ale canonizarii. Ortodoxia are criteriile ei. Un om providential, care se sacrifica pentru tara si neam si credinta nu e neaparat un sfant. Dar e cu siguranta un erou national, iar CODREANU ESTE UN EROU NATIONAL!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Pr Timotei
      Si atunci cand esti ucis pentru credinta si neam cum se numeste, daca nu martir? Si martirii nu sunt sfinti?
      http://apologeticum.ro/2012/04/03/pr-prof-gheorghe-metallinos-%e2%80%9esfintenia-marturisita-de-dumnezeu-despre-criteriile-de-canonizare-ale-sfintilor-inclusiv-ale-mucenicilor-care-pot-fi-cinstiti-inainte-de-canonizare/

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    TRAIASCA CAPITANU CORNELIU ZELEA CODREANU SI LEGIUNEA ARHANGHELUM MIHAIL!

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu va luati dupa jidani.Corneliu Zelea Codreanu.Eminescu si multi altii sunt eroi nationali care au luptat ca noi sa putem gandi si vb Romaneste!comunistii si jidanii nu ajuta decat la distrugerea si tradarea fiintei nationale!ce bine era daca erau mai multi legionari.acum era curatenie morala la propriu in tara noastra scumpa!da da..aceasta dupa care ii curg balele printului bilderberg charles si la toti strainii inclusiv ungurii si tigani.

  13. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    urmariti va rog acest reportaj facut de antena 3 pentru acest Sfant Parinte Arsenie Boca si minunile sale de "ieri" si "de astazi" care arata marturii ale unor romani crestini ortodoxi ce n-au murit si marturisesc cum au fost inchisi ,persecutati, pentru credinta ortodoxa si pentru faptul ca se declarau fatis pentru eliminarea raului -fiara rosie cu suflare de hidra -comunismul ce intrase in tara si erau simpatizanti (ADICA ROMANI ADEVARATI) la Miscarea Legionara condusa de Corneliu Zelea Codreanu ,intr-adevar Un Erou National si Martir pentru neamul romanesc.
    Rugaciune
    "Unde sunteti voi Dragi Eroi ? /
    caci Tara are nevoie /
    si acum de voi /
    mai mult decat oricand / ,
    unde esti tu Stefan Voda cel Sfant
    /Oastea de Razasi s-o aduni
    / sa o strangi /
    si tot raul sa-l alungi /
    dincolo de Hotarele Tarii /
    sa-l gonesti /
    si cu A Ta Cruce Sfanta -
    sa-i starpesti
    /si duca-se departe ,/
    dusmanii tarii , antihristii piara /
    pe pustiu sa piara /
    HRISTOS SI DREAPTA CREDINTA SA RASARA
    BISERICA ORTODOXA SA STRALUCEASCA /
    SI MAICA SFANTA SA NE OCROTEASCA
    iar Tu Tepes Doamne
    inca o data sa mai vii /
    pahare de aur la fantani
    sa ne mai pui /
    doar asa sa piara
    in teapa Ta /
    toti hotii si imbuibatii /
    stapani ai astei natii /
    ce au vandut zestrea tarii
    si vand pamintul cu aur
    ,si apa ce o bem /
    ca doar oare zic ei !ce drept /
    noi romanii mai avem?/
    atat, de a privi in sus zicand
    DOAMNE ,
    Oare nu vii mai curand ? /
    caci doar numele de roman-crestin
    ne-o mai ramas in asta glie /
    si sclavi tinuti
    zalog pe ast 'pamint in vesnicie? /
    O,DOAMNE ! PANA CAND ?
    Si PINA CAND? "

  14. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.antena3.ro/life-show/media/duhovnicul-arsenie-boca-face-minuni-chiar-si-de-dincolo-de-viata-163510.html

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nr. de cod a fost oare Zelea Codreanu? a fost indemnul nostru fratesc, pecetluit cu taina. O cerbule ce te adapii din apa cea mai pura , din codrii nostri romanesti altii te-au ucis cu ura, dar tu nu te-ai lasat nicicum, cu ochii plini de lacrimi ai suspinat un pic mai lung , sa te auda toti fratii!!!, se aude in zari sanganit de arme, dar tu prin suspinul tau asezi mantaua de biruinta peste toti cei umiliti in suferinta, te-ai dus mai repede la Domnul ca sa se bucure dusmanu sa prinda ura cei ce te-au dusmanit, sa creda toti ca nu a lipsit nici un ARHANGHEL in ceata Celui de inceput sa marturiseasca ADEVARUL.

  16. legionarulortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    M-AM SATURAT DE POPII CARE NU TIN TOATE SLUJBELE, DE CEI CARE TIN BISERICILE INCHISE, MAI TOT TIMPUL...IN CURAND O SA SE AJUNGA SA SE SARA SI PESTE SARBATORI SA NU SE MAI FACA SLUJBA..........----NU JUDECA, CA SA NU FI JUDECAT SAU ARE CINE SA-I JUDECE!---- MIE CEL PUTIN MI-A AJUNS PANA IN GAT, UNEORI MA INTREB DACA GRESESC SI SUNT EU PREA DRASTIC........INSA ADEVARUL IESE LA IVEALA IMEDIAT........SUNT SATUL DE MULTI DINTRE POPII, CARE STAU DOAR PENTRU CIOLAN LA PAROHIE SI TRAG CU DINTII DE POSTUL LOR, EI PRACTICAND DOAR O PROFESIE NU SI TRAIREA UNUI ADEVARAT PREOT..........CU SCUZELE PENTRU FAPTUL CA DEVIEZ DE LA SUBIECT.........MI AR PLACEA UN FORUM............PE SUBIECTUL ASTA! ESTE LASITATE CRUNTA SI O TACERE FATA DE SUBIECTELE.UN MARATON ADEVARAT DUPA BANI IN ACEST MOMENT...SE CALCA PESTE O GRAMADA DE LUCURI CARE CANDVA ERAU RESPECTATE CU SFINTENTIE! OARE SA FIE OPERA ECUMENISMULUI ASTA SAU DOAR POPII( NU PREOTII)...NUMAI RESPECTA DIN PROPRIA LOR CONSTIINTA, LENE SAU DIN CAUZA MODERNISMULUI!

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Antena 3 nu are nimic in comun cu crestinismul si cu atat mai putin cu ortodoxia. Trimiterile catre o grupare media pro masona si pro tiganeasca, dau de banuit. Nu sunt suficient de limpezi simbolurile cu care este bombardat subconstientul telespectatorilor? Ochiul ala cat roata carului oare vine din Iezechiel sau face referire la altcineva?
    A transmite o emisiune despre parintele Arsenie Boca intra in categoria "curiozitati" pentru racolarea publicului iar Oreste ezoteristul, ce se vrea diplomat in teologie comparata, isi exerseaza talentele de fost student la regie pe toate Antenele. Cum spune francezul, "banul nu are miros" si cum este si ochiul necuratului, pica fix, pe sigla.

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Autoritatzile inca tremura in fatza jidovilor, ca d-astia avem, fara spinare...Ei zic ca nu e mare lucru, si Petru s-a lepadat de Isus, ca sa-si scape pielea....

  19. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    catre Clement, corect referitor la antena 3 , dar imagineaza-ti ca "intr-un morman de gunoaie si mizerie "afli un diamant de mare pret ce straluceste ca un soare si lumineaza alungand intunericul din jurul sau ce adanc domneste peste acesta natie si acest popor ,"o lumina atat de puternica si sfanta " si care ne spune ca intr-adevar DUMNEZEU ISI SLAVESTE SFINTII SAI CHIAR AICI PE PAMINT, LINGA NOI PENTRU MARTURIE SI AJUTOR si aceasta LUMINA SFANTA nu mai poate fi tinuta ascunsa sau sub obloc ,nici chiar de cei ce se cred stapini ai acestei natii , sau mai ales de blestematii jidovi ;
    Caci lumina biruie intunericul , iar in fata LUMINII DUMNEZEIESTI fug toate necuratiile si spurcaciunile asa ca rugati-va indeosebi si la ACEST SFANT PARINTE ARSENIE BOCA pentru fiecare din voi si pentru neamul romanesc caci MINUNI MARI VA FACE ACEST "DIAMANT GASIT IN MORMANUL DE GUNOAIE SI MIZERII".
    AMIN!

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Raportat la aceasta opinie, mi-ar placea sa stiu cum reflecta ea oricare din aceste trei invataturi ale Domnului (desi ma indoiesc ca veti publica acest comentariu):
    1. Sa nu ucizi.
    2. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.
    3. Iubeste-ti vrajmasii.
    Si cum reflecta, in general aceasta opinie si comentariile ei, porunca iubirii...

  21. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    catre Claudia Stan, cunoastem poruncile bine dar dumneata de Martiri si Sfinti ai auzit ! ai auzit de " FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE CACI ACEIA SE VOR SATURA " AI MAI AUZIT SI DE "FERICTI CEI CURATI CU INIMA CACI ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU" SI VZ. FERICIRILE.... , sa luam aminte la ce a spus insasi DUMNEZEU PRIN GURA SA la cei prigoniti,la cei marginalizati,inchisi,batuti, torturati de vrajmasii lui HRISTOS sau vrei dumneata sa fiu frate ,sa cad de acord tacit cu cei care au scuipat si au blestemat si l-au rastignit pe CRUCE PE HRISTOS ? poate si asta e o treaba dar "a aluia cu coarne"

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hristos a inviat ! ....
    Sa ne amintim de cuvintele parintelui Justin Parvu : ,,Lumea se indreapta incotro arata Dumnezeu cu degetul".

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Caudia Stan
    Umila mea parere este ca "aproapele" nu poate fi ucigasul subanteles in porunca transmisa lui Moise.( " Sa nu ucizi!" inseamna sa nu te situezi de partea raului,a distrugerii si suferintei) Discernamantul uman nu este anulat de crestinism ci, din potriva.
    Aproapele este cel care iti impartasete convingerile, care respecta preceptele credintei tale, care a ales sa urmeze calea pe care ti-a aratat-o Hristos,cel fata de care esti responsabil si cel care chiar si cazut in greseala, alege sa se ridice.. Pe acesta avem datoria sa il iubim.
    Cat priveste iubirea vrajmasilor... Nu stiu care este textul in arameeana, dar presupun ca este vorba despre compasiunea pe care trebuie sa o aiba crestinul fata de cel ratacit. Vrajmasii crestinilor sunt vrajmasii Mantuirii si pentru acestia trebuie sa ne rugam cu lacrimi pentru a-i intoarce catre Lumina.
    De curand, tarziu dar nu foarte tarziu, am descoperit scrierile parintelui medic Jean Boboc. Parintele se apleaca asupra acestor intelesuri, talmacind si scrierile parintelui Staniloaie. Poate va ajuta si pe domnia voastra textele acestuia, asa cum ii ajuta pe multi ortodocsi care cauta intelesurile Scrierilor Sfinte.
    In cazul in care sunteti de credinta judaica si vorbiti limba franceza, va recomand sa vizionati pe You Tube inregistrarea lui Yeshayahou Leibowitz: "Un juif extraordinaire", pentru a va convinge ca nu doar romanii crestini au avut oarecari contrarietati vis à vis de evrei. Expunerea eruditului filosof atinge preceptele la care va referiti prin prizma cohabitarii unor etnii diferite pe acelasi teritoriu.

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am scris si eu un gand despre evenimentul intamplat, aici: http://gand4716.wordpress.com/2012/04/19/elie-wiesel-holocaust/

    Daca "reclama" unui asa-zis blog nu trebuie pusa aici, rog admin-ul sa stearga acest comentariu.

    Doamne-ajuta!

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Clement: "Aproapele este cel care iti impartasete convingerile, care respecta preceptele credintei tale", spuneti. Dar pilda data de Mantuitorul (parabola bunului samaritean) ne invata exact contrariul, ca toti oameni sunt aproapele nostru. Imi puteti da un cuvant al Domnului care sa sustina opinia dvs? Aveti cunostinta cate pilde din Pateric va contrazic?
    "Cat priveste iubirea vrajmasilor… Nu stiu care este textul in arameeana". Singura evanghelie canonica despre care exegetii spun ca textul original ar fi fost in aramaica (desi nu a ajuns la noi decat tot in greaca) este cea dupa Matei. Deci nu inteleg invocarea lingvisticii in aceasta chestiune. Cu atat mai mult, porunca aceasta a iubirii apare in toate cele 4 evanghelii. O citez pe cea din Matei 5,44: ΕΓΩ ΔΕ ΛΕΓΩ ΥΜΙΝ ΑΓΑΠΑΤΕ ΤΟΥΣ ΕΧΘΡΟΥΣ ΥΜΩΝ ΚΑΙ ΠΡΟΣΕΥΧΕΣΘΕ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΔΙΩΚΟΝΤΩΝ ΥΜΑΣ. Verbul folosit aici este ΑΓΑΠΑΩ (agapaho), adica verbul care reda cel mai frecvent termenul "iubire" in Noul Testament, verb incetatenit ca redare a iubirii crestine, care presupune lepadare de sine, milostivire, compasiune, ajutor concret acordat aproapelui (o explicatie exhaustiva aici: http://www.crestinortodox.ro/diverse/privire-comparativa-intre-eros-agape-69640.html).
    Inchei spunand ca Isus ne-a poruncit sa iubim, punct. Nu sa facem analize semantice. Sau, cum spune un sfant: E trist sa vedem ca si acum, dupa 2000 de ani, porunca de a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti este tot porunca noua.

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @crestinul ortodox: "sa luam aminte la ce a spus insasi DUMNEZEU PRIN GURA SA la cei prigoniti,la cei marginalizati,inchisi,batuti, torturati de vrajmasii lui HRISTOS", spuneti. Stiti cine a fost primul marginalizat, inchis, batut, torturat de vrajmasi? Domnul insusi. Dorim numai slava lui, nu si patimirea?
    "vrei dumneata sa fiu frate, sa cad de acord tacit cu cei care au scuipat si au blestemat si l-au rastignit pe CRUCE PE HRISTOS?", intrebati. De fiecare data cand pacatuim facem asta. Foarte concret si nemetaforic, batjocorirea Domnului se infaptuieste prin fiecare fapte lipsita de iubire a noastra. Cred ca intrebarea care se pune este ce alegem sa facem cu Cuvantul Domnului: sa ucidem sau sa iubim? Ce a facut El insusi? Si a cui e judecata: a noastra sa a Lui? El s-a rugat: "Iarta-i, ca nu stiu ce fac!" Noi cum ne rugam?

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Clement: "In cazul in care sunteti de credinta judaica". Juridic vorbind, nu sunt. Da imi place o replica a unui prieten (tot crestin): "Toti suntem evrei". Un preot povestea amuzat cum o enoriasa a venit la el dupa o predica sa-l intrebe cum a putut sa blasfemieze spunand ca Mantuitorul era evreu. N-a reusit sa o convinga de realitate. Mie asta imi spune multe in privinta prejudecatilor si paradigmelor noastre, care ajung, din pacate, sa prevaleze asupra unei priviri iubitoare asupra adevarului.

  28. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Claudia Stan
    in ce context am discutat ? nu va puneti intrebarea , contextul a fost legat de evreii care l-au rastignit pe HRISTOS si insusi IISUS HRISTOS , adevaratul MESIA s-a rugat pentru ei IARTA_I DOAMNE CA NU STIU CE FAC ? in acest context eu v-am raspuns ,astfel daca evreii vor sa fie frati cu crestinii ortodoxi nu putem altfel decat SA RECUNOASCA SI SA CREADA CU ADEVARAT IN IISUS HRISTOS MESIA CEL ADEVARAT si sa se intoarca la credinta cea ADEVARATA si sa nu mai rastigneasca si astazi pe HRISTOS PE CRUCE ca acum 2000 de ani cum de altfel si mai grav o fac unii crestini ortodoxi care cunosc ADEVARUL ,S_AU BOTEZAT dar paginismul in care traiesc este mai cumplit decat unul care s-a nascut pagin .
    si intr-adevar judecata ii apartine lui DUMNEZEU dar pina LA JUDECATA DE APOI sa GASIM CALEA , ADEVARUL SI VIATA IN IISUS HRISTOS SI BISERICA ORTODOXA ADEVARATA .
    AMIN!

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ crestinul ortodox: L-ati citit vreodata pe Steinhardt?

  30. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    da l-am citit ,chiar as putea spune l-am studiat :
    P. Nicolae Steinhardt
    "Singura sansa a crestinismului este aceea a unui razboi intr-un cuvant . Solutia noastra este aceea a lui Caciu Dumitreasa. .."
    "CACI CUVANTUL LUI DUMNEZEU E VIU SI LUCRATOR SI MAI ASCUTIT DECAT ORICE SABIE CU DOUA TAISURI , SI PATRUNDE PINA LA DESPARTITURA SUFLETULUI SI DUHULUI "
    (EVREI 4,12)
    si ce-ar fi sa nu raminem doar cu cititul si studiul !
    Amin!

  31. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Intamplator (sau nu?) sunt onorata sa spun ca si eu l-am studiat (si inca il mai studiez) pe avva Steinhardt. De aceea, stiu care este citatul corect la care ati incercat sa faceti apel mai sus: "Singura sansa a crestinismului este aceea a unui razboi intru cuvant" (razboi "intru" cuvant, asa cum e citarea corecta, e altceva decat razboi "intr-un" cuvant; e "Razboiul nevazut" al sf. Nicodim Aghioritul, cel care se duce cu armele postului, rugaciunii, iubirii de aproapele). Insa cand va intrebam daca l-ati citit pe Steinhardt, aveam in minte un text magistral din "Daruind vei dobandi":
    "Mântuirea e o taină a cărei dezlegare, de la caz la caz, se află cu exclusivitate în mâinile Judecătorului Hristos. Judecata sa e înfricoşătoare tocmai pentru că nu este perfect previzibilă şi nu se face prin referire la dispoziţii scrise categorice. A te substitui lui, îmbrâncindu-l şi făcându-i vânt de pe tronul său de judecător si a te aşeaza tu, simplu om slab şi păcătos, pe acel tron şi a hotărî tu, cu neînfrânat orgoliu, cine se mântuie şi cine nu, înseamnă a săvărşi hulă şi blasfemie şi a cădea în păcatul mândriei luciferice. [...] Ambiţia aceasta a diverselor grupuri creştine de a stăpâni monopolul mântuirii este simptom de infatilism intelectual, de totală îndepărtare de la ideea chenozei şi de transformare a spiritualismului propriu credinţei în exclusivism politic. [...] Discuţiile acestea şi sfada între noi (ne place să uităm că nu suntem desăvârşiţi) asupra vocaţiei făpturilor la mântuire se prezintă toate cu un iz de lamentabilă bârfeală şi de spălare a rufelor murdare în văzul satului ori târgului. Ostentaţia, încrederea neruşinată în sine, obiceiul calomnierii vecinului, desconsiderarea funcţiei judecătoreşti a lui Hristos le caracterizează. Este de aceea nimerit să fie cu grijă date la o parte şi înlocuite cu frecvente rugăciuni pentru propria mântuire şi a cât mai multor semeni, precum şi cu fapte şi roade vrednice de mântuire care nici ele, o ştim, nu-s o chezăşie sigură fiindcă mântuirea chiar şi pentru cel drept şi curat tot din mila Domnului se împlineşte, iar nu automat în virtutea faptelor noastre. Poate că şi aici, ca şi în atâtea alte privinţe, calea cea mai bună e a smereniei şi a iubirii aproapelui nostru pe care cum putem pretinde că-l iubim dacă, atât de aprig, de iute, de neînvoielnic, îl menim împărăţiei întunericului şi muncilor veşnice? (Nicolae Steinhardt - „Dăruind vei dobândi”, Editura Mănăstirii Rohia, 2006 - „O pseudoproblemă”, pag. 205.210.211).

  32. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    HRISTOS A INVIAT !

  33. Claudia Stan

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Adevarat a inviat!

  34. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    corect se spune
    ADEVARAT A INVIAT !
    acesta-i salutul crestinilor-ortodoxi de la Invierea Domnului si pina la inaltarea Domnului IISUS HRISTOS , iar invitatia mea solemna este si ramine in picioare BISERICA ORTODOXA este deschisa si asteapta pe toti acei ce sunt "aproapele " nostru aflati pe calea ratacita de la adevarata credinta CREDINTA CRESTIN ORTODOXA sa vina sa se boteze cu BOTEZUL IN APA si DUHUL SFANT si cu BOTEZUL DE FOC AL SFINTEI IMPARTASANII CU TRUPUL SI SANGELE DOMNULUI IISUS HRISTOS , intrucat DUMNEZEU prin SFANTA GURA Sa cheama la "masa de nunta " toate neamurile de la Rasarit si pina la Apus ;iar pentru noi romanii ,crestini-ortodoxi Corneliu Zelea Codreanu a fost , este si va fi un UN EROU NATIONAL SI UN MARTIR , intrucat a initiat Miscarea Legionara o miscare de rezistenta si lupta ce se opunea comunismului in mod barbar instalat , ateismului , paganismului ce intrase ca niste fiare in acest popor vz istoria adevarata cu venirea lui Ana Pauker, Walter Roman si sincer pentru ceea ce s-a facut cu aceasta natie si cu acest popor , va pot spune simplu pentru cine se simte cu musca pe caciula ar fi bine sa coexistam pasnic si NU gen "ITI DAU UN DEGET SI TU IMI IEI TOATA ..."

  35. Claudia Stan

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dar nu asta a facut Domnul si Mantuitorul nostru: a dat un deget si i s-a luat viata toata?
    "Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el" (1In 4,16).
    "Dragostea îndelung rabdă... nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul... toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă" (1Cor 13,4-7).
    Sa umblam in dragoste spre pacea sufletului. Amin.

  36. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Leprele jidãnesti sunt peste tot! Elie Wiesel este un excroc si rasist judaic care are urã satanica ìmpotrivã României!

  37. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa traiasca in gandurile noastre: Maresalul Antonescu, Eminescu, si toti care au murit pentru patria Romana, adica DACA, sa ii pomenim in rugaciunile noastre mereu.
    Cat despre jidanii fascisti care tot latra ca niste caini turbati impotriva Ortodoxiei, a poporului Roman, adica DAC, si vor sa puna mana pe toata tara asta, DACIA, le doresc ANATHEMA si sa ii bata Dumnezeu de jeguri ce sunt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*