Sinodul tâlhăresc:

Carte document: Sfantul Nectarie de Eghina – DE CE Papa si supusii lui S-AU DESPARTIT de Biserica lui Hristos

Cei care cred primesc Duhul Sfant, Care constituie totdeauna asezamantul Bisericii, infatisand-o pe ea Una, Sfanta si Soborniceasca. Cine dar poate sparge aceasta unitate? Este zadarnica asadar pretentia unei legaturi exterioare si a unei alte credinte, mai ales a uneia respinse de Scripturi, pentru a asigura mantuirea celor ce cred in Domnul Iisus Hristos.
Daca (Sfantul) Fotie nu exista, cu adevarat n-ar fi existat nici schisma, insa n-ar fi existat nici Ortodoxie, nici popoare ortodoxe, ci ar fi existat o robie spirituala si un mod de gandire religios si etnic gresit. Pe amandoua acestea Fotie le-a salvat prin lupta lui impotriva invaziei apusene.

Sfantul Nectarie de Eghina

 

Catre cititori (Prefata la editia I)

Avem cinstea sa vestim obstii credinciosilor ortodocsi ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti editarea lucrarii noastre despre schisma care exista intre fostele Biserici surori, cea Rasariteana si cea Apuseana, in care examinam cauzele care au provocat schisma, cauzele perpetuarii acesteia, posibilitatea sau imposibilitatea ridi­carii acesteia si care sunt motivele care impiedica unirea.

Aceasta lucrare a noastra poate fi numita Istoria Schismei, fiindca a fost scrisa pe baza faptelor istorice, cu precizie istorica si fara partinire.

Scopul pe care l-am avut in vedere a fost cautarea adevarului si numai a adevarului si proclamarea acestuia in vederea apararii drepturilor Bisericii Rasaritene, in baza carora teologii legalisti ai Bisericii Apusene, tratand in mod juridic aceasta chestiune, imputa Bisericii Rasaritene cau­zele schismei si motivele perpetuarii ei.

Studiul acesta, pe care l-am scris incepand de pe la anul 1895, este alcatuit din doua volume. Pornind de la punerea bazelor celor doua Biserici, examinam dezvoltarea lor isto­rica, regimul de guvernare al fiecareia, relatiile, acordurile, dezacordurile, disputele dintre ele, schismele si cauzele lor; judecam cauzele si ne pronuntam opinia ca o concluzie a celor spuse, incheind cu evenimentele de dupa sinodul desfasurat la Florenta, carora le-a pus capat caderea Constantinopolului.

Ne-am impartit studiul in doua parti, cuprinse fiecare in volume separate. Volumul intai incepe cu primele vea­curi, adica de la intemeierea Bisericii, si se incheie cu moartea lui Fotie; volumul al doilea, de la moartea lui Fotie pana la caderea Constantinopolului sub turci.

O mare parte a studiului cuprins in primul volum a fost publicat deja in anul 1895 in revista Ligii Sfinte. Ulterior aceasta prima parte a fost dezvoltata inca mai mult in cadrul unei noi prelucrari, la care vom adauga si o a treia parte care incepe de la caderea Constantinopolului sub turci si ajunge pana in zilele noastre si pe care o vom publica mai tarziu.

Eghina, la 15 februarie 1911 Nectarie, Episcopul Pentapolei

Cuvantul traducatorului

Dupa cea dintai editare, in anul 1911, studiul Sfantului Nectarie despre cauzele schismei (ruperii) Bisericii Apusene de Biserica lui Hristos cea Una nu a mai vazut lumina tiparului timp de 87 de ani. Este o perioada neasteptat de lunga – socotind calitatile expunerii si temeinicia analizei autorului – perioada in care Bisericile Ortodoxe au strabatut, unele din ele robia comunismului ateu, iar altele au fost impinse intr-un proces lent, dar constant, numit de refacere a unitatii bisericesti din care Apusenii s-au rupt la inceputul celui de-al doilea mileniu crestin. in paralel, Confesiunea Catolica a trecut prin trans­formarile Conciliului Vatican II (1962-1965), in urma caruia si-a deschis, inca mai mult, frontul refacerii impartasirii comune bisericesti, in sensul in care aceasta este inteleasa si stabilita de cercurile conducatoare ale Catolicismului.

Intentiile sincere de apropiere si punerea lor in fapta nu pot aduce rezultatul dorit – „ca toti sa fie una” – decat daca se zidesc pe invatatura descoperita oamenilor de Mantuitorul Hristos si drept inteleasa in si de Biserica cea Una a Apostolilor si a Sinoadelor Ecumenice. Si in numeroasele cazuri in care s-a urmat aceasta cale, cu luminarea si lucrarea Duhului Sfant, cei rataciti s-au reintors in staulul autentic si unul al Arhipastorului Bisericii – Hristos.

La nivelul dialogurilor oficiale de unire, insa, se vede ca cei aproape o suta de ani scursi de la initierea lor prin enciclicele Patriarhului Ioachim al III-lea (1902, 1920) si acumularea unei uriase literaturi teologice conexe, n-au putut produce acele corecturi esentiale ale invataturii dogmatice care separa crestinismul apusean de Adevar. Temele supuse discutiilor au fost interpretate si decantate de-a lungul timpului in multiple feluri, mai mult sau mai putin apropiate de teologia Sfintilor Parinti si a Sinoadelor Ecumenice, dand nastere uneori unor viziuni valoroase din perspectiva Ortodoxa, in duhul careia daca s-at inainta, scopul declarat al dialogurilor – revenirea celor rataciti la Dreapta Credinta – ar deveni mai apropiat.

Pe de alta parte, au fost construite conceptii noi si revi­zuite altele mai vechi: „Biserici surori”; „mostenirea apos­tolica comuna” inteleasa in mod diferit si manifestata in forme diferite, dar deopotriva de autentice si de evanghe­lice (Vezi Enciclica Unitatis redintegratio 14 in Acta Synodalia Sacrosancti Concilii oecumenici Vaticani II, Periodus I.); un „nou mod de exercitare a primatului papal (Vezi Enciclica Ut unum sint a Papei Ioan Paul al II-lea si cuvantarea Papei Benedict al XVI-lea din 30 noiembrie 2006 de la Constantinopol)”; revizuirea antitezei traditionale dintre invatatura triadologica augustinian-apuseana si cea rasaritean-capadociana ca substrat al lui Filioque; acceptarea de catre pleroma Bisericii, ca baza teologica a unirii, a textelor comune elaborate la intrunirile comune s.a.

In lumina acestor noi evolutii, initiativa traducerii stu­diului vechi de o suta de ani al Sfantului Nectarie apare oare ca anacronica? Traducatorii au trecut prin aceasta ingrijorare, care, insa, le-a fost risipita in mod „oficial” la una din recentele intalniri de evaluare a dialogului ortodoxo-catolic desfasurata la Tesalonic in data de 20 mai 2009. Dintre inaltii participanti, Cardinalul Walter Kasper, insarcinatul, la acea vreme, din partea Vaticanului pentru dialogul cu Biserica Ortodoxa, evaluand mersul dialogului, reafirma vechile conceptii de intaietate ale episcopului Romei, spunand: „Partea ortodoxa recunoaste faptul ca Biserica este o realitate la nivel local, regional si mondial, iar potrivit canonului 34 Apostolic, la fiecare dintre aceste niveluri este necesara existenta unui primat, prin urmare si la nivel mondial, nivel la care, potrivit atat traditiei rasa­ritene, cat si celei apusene a primului mileniu, primul nu poate fi decat episcopul Romei”(Conform discursului inca nepublicat al Cardinalului Kasper la intrunirea mentionata. Cuvintele Cardinalului citate in continuare sunt preluate din acelasi discurs). Ca argumentatie de sprijin ofera un rezumat retrospectiv al unor momente din istoria Bisericii, care subliniaza, in opinia lui, rolul hotarator al Scaunului Roman in pastrarea dreptei credinte si, deopotri­va, recunoasterea intaietatii lui in lumea crestina: Sinodul de la Constantinopol din 381 (al II-lea Ecumenic), cel de-al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), scrierile Sfantului Clement Romanul, ale Sfintilor Ignatie de Antiohia si Irineu de Lugdunum, infrangerea iconomahiei, sinodul local de la Sardica (343-344) cu asa-zisa recunoastere a dreptului de recurs al Papei Romei, interventiile Papei Iulius in Rasarit (341) in contextul disputelor legate de soarta Sfantului Atanasie, care recursese la sprijinul episco­pului Romei. Cu o nuanta de concesie, primatul este ala­turat de Kasper ideii de pastrare a unei oarecare legaturi cu sinodalitatea, legatura care „este important a fi supusa cercetarii”, intrucat face parte din Traditia Bisericii. Tradi­tia aceasta, continua Cardinalul, „constituie fundamentul celui de-al II-lea Sinod de la Niceea” (al VII-lea Ecumenic, 787) unde „s-a constatat cu claritate ca pentru recunoasterea ecumenicitatii unui Sinod este determinanta conlucrarea episcopului Romei, pe cand in ceea ce-i priveste pe ceilalti Patriarhi, se vorbeste doar despre acordul lor”. Ne indeam­na apoi sa urmam chemarea Papei Ioan Paul al II-lea, care ne cere „sa cautam un tip nou de exercitare a primatului, care sa fie acceptat de catre ambele parti, cu pastrarea esentei dogmei”(Enciclica Ut unum sint, 1995).

Increzator in legitimitatea modului apusean de intele­gere a primatului, Cardinalul il citeaza pe profesorul Joseph Ratzinger, actualul Papa, care afirma in 1976 la Graz ca „Roma nu trebuie sa pretinda nimic mai mult de la Rasariteni decat ceea ce era in vigoare si era trait in primul mileniu”, cu actualizarea din 1987, potrivit careia „simpla intoarcere la Biserica primara dupa sfarsitul Bisericii de tip imperial si decaderea figurii Cezarului nu este o solutie nici din punct de vedere teologic. Este necesar sa existe un mers inainte”(Vezi J. Ratzinger, Theologische Prinzipienlehre, München, 1982, 20 si Kirche, Ökumene und Politik, Eisiedeln, 1987, 76 si urm.). Subintelege aici strategia permiterii unui grad de sinodalitate care sa faca primatul mai atragator pentru lumea ortodoxa „astfel incat sa ajute la restaurarea comuniunii depline in noile conditii istorice ale mileniului al treilea”. Modelul il ofera chiar Cardinalul in continuarea discursului: o Biserica hibrid, de vreme ce „tinta nu este aceea de a exista o Biserica unita (Einheitskirche), insa nici adoptarea de catre Rasarit a sistemului legal apusean”. Exemplul de urmat este cel oferit de Conciliul Vatican II prin recunoasterea „dreptului Bisericilor Rasaritene de a se guverna potrivit propriilor lor reguli (Enciclica Unitatis redintegratio 16.)” si permisiunea acor­data „Bisericilor catolice rasaritene” (uniate) de a-si alege in sinoade particulare episcopii, carora ulterior Papa „le acorda comuniunea”, formula care, concluzioneaza Cardi­nalul, „conciliaza in foarte mare masura autonomia patriar­hala cu primatul Romei”. Acest hibrid nu este altceva decat readucerea in actualitate a formulei de unire a sinodului de la Ferrara-Florenta (1439-45), fata de care Cardinalul Kasper nu-si ascunde admiratia, formula care adaugase la definitia primatului anumite elemente care intareau privile­giile traditionale ale „celorlalte Patriarhii” (Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim) fara a solutiona insa fondul problemei – inovatiile in dogme.

Tocmai aceste argumente istorice in favoarea primatu­lui ale oficialului Vaticanului sunt analizate si demontate unul cate unul de Sfantul Nectarie in studiul de fata, sugestiva fiind pentru cititor, desi deloc surprinzatoare, constatarea continuitatii aceleiasi argumentatii la teologii de azi ai Vaticanului cu cea a celor din vechime, in ciuda declaratiilor repetate de reconsiderare in lumina patristica a bazei teologice a Catolicismului.

Sfantul Nectarie adopta ca metoda de lucru infatisarea evenimentelor asa cum reies ele din documentele istorice si patristice, limitand propriul comentariu la masura nece­sarului si lasand cititorului libertatea de a le evalua si de a intelege mersul real al lucrurilor. in acest sens, urmarind de-a lungul istoriei bisericesti substratul pe care se con­struia structura care avea sa constituie in mileniul al doilea crestin formatiunea de tip eclesial numita Biserica Romano-catolica, studiul localizeaza in literatura istoriografica si patristica verigile principale ale sirului de argumente pe care teologii apuseni le invoca in favoarea eclesiologiei catolice, verigi pe care le desface si analizeaza folosindu-se de critica istorica si de critica de texte accesibila in vremea sa.

La traducerea in limba romana a acestui prim volum al Studiului, am cautat sa redam documentele patristice si istoriografice inserate de Sfantul Nectarie folosind textele critice existente astazi. De asemenea, ne-am straduit sa depistam cat mai precis si deplin sursele bibliografice ale autorului, surse pe care de cele mai multe ori le prezinta sumar, prin prescurtari pe alocuri dificil de inteles si de localizat, situatie datorata desigur folosirii de catre Sfant a unor reguli de citare mai putin stricte. Aceste neajunsuri tehnice nu diminueaza insa cu nimic substanta expunerii si estetica limbajului folosit. in anumite puncte traducatorul a adaugat unele lamuriri referitoare la notiuni teologice, evenimente istorice si persoane in scopul informarii supli­mentare a cititorilor. Desi am socotit ca multe din frag­mentele istorico-patristice mai restranse citate de Sfantul Nectarie necesitau o redare mai extinsa a respectivelor contexte, nu am facut-o, din cauza iconomiei spatiului.

Textul studiului a fost tradus dupa a doua sa editie, realizata si tiparita la Atena, in 1998, de Nectarie D. Panagopoulos, caruia ii multumim in numele credinciosilor ortodocsi din Romania pentru ingaduirea folosirii acestei editii, nadajduind sa dobandim ajutorul lui Dumnezeu pentru continuarea talmacirii in limba romana a celorlalte scrieri ale Sfantului Nectarie, care sunt autentice izvoare contemporane de dreapta teologhisire.

La Sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel 29 iunie 2011

15 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    chiar imi doream sa citesc o astfel de carte. multumesc pentru postare

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte bine! Si sa nu uitam parintii nostri ce ziceau , ca nu e cazul de dialog pina ce romano- catolicii nu revin la ortodoxie ( fara speranta practic). Nu stai la discutie cu ereticul! Ca necuratu' gaseste el o solutie sa impace si capra si varza , care sa satisfaca dorinta de putere si orgoliul patriarhilor si a papei totodata. E timpul sa inceteze dialogul daca ei nu vor. Ma bucur ca se tipareste o carte pe acest subiect si sper lumea sa inteleaga pozitia exacta pe care trebuie sa o adopte. Acum , cind omul e presat din toate directiile, si e gata sa faca concesii pt putina liniste, e cazul sa ne amintim ca trebuie sa murim pt Ortodoxie. Doamne ajuta!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ,,Anatema celor ce se ridica impotriva bisericii Ortodoxe si sustin ca biserica lui Hristos sa impartit in asa zise ramificatii ce difera una de alta dupa doctrina si moduri de viata,sau ca biserica nu a existat in chip vazut ci se va constitui abia in viitor,cand toate ramificatiile sau partile sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup.. Anatema si celor care nu deosebesc preotia si tainele bisericii de preotia si tainele ereticilor si afirma ca botezul si euharistia ereticilor sunt deajuns ptr. mantuire.De aici anatema si celor ce au legaturi cu ereticii amintiti sau sustin,propovaduiesc si iau apararea ereziei ecumeniste a acestora sub pretextul pretinsei dragoste fratesti sau a presupusei uniri a crestinilor despartiti."-Sf.Ioan Maximovici

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    de unde putem cumpara cartea?

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      http://www.evanghelismos.ro/Display/Book/118/de-ce-papa-si-supusii-lui-s-au-despartit-de-biserica-lui-hri-sfintul-nectarie-de-eghina-facatorul-de

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In urma citirii acestei carti ar trebui analizate dovezile si argumentele aduse de sfantul Nectarie si scoase din sinaxare falsurile despre moartea celor doi apostoli in aceeasi zi la Roma pe 29 iunie 67, bazate pe legende, mituri sau pe opere literare (v. Quo Vadis, s.a.). Ar trebui sa se stie ca Sfantul Pavel a mucenicit probabil in Spania, sau in drum spre Spania ('Capatul Apusului") si ca Sfantul Petru nu a fost niciodata la Roma; asa cum reiese din analiza scrierilor facuta de Sfantul Nectarie de Eghina, facatorul de minuni. Iar cu privire la sinodul tinut sub santaj, asasinat, minciuna si teroare Ferrara-Florenta (1439-1445), ar trebui sa fie demascat si sa fie facut cunoscut sfantul Marcu Evghenicul, episcop al Efesului si stalp al ortodoxiei. Atunci, in 1439, de frica si din motive politice s-au abatut de la credinta multi capi ai ortodoxiei, acceptand sa devina din episcopi cardinali papistasi. Pedeapsa lui Dumnezeu a venit prin caderea Constantinopolului.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parintele Cleopa Ilie :
    DIFERENTELE DINTRE BISERICA ORTODOXA SI CEA CATOLICA

    - Exista purgatoriu, precum zic catolicii ?
    - Purgatoriu nu este. catolicii zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare, unde merge sufletul cateva sute de ani si se curata acolo, apoi trece in Rai. Nu exista asa ceva. Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua - raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei Sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va desparti pe dansii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa ... Si vor merge pacatosii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica.
    Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua : munca vesnica sau viata vesnica.
    Cei mai mari dusmani ai catolicilor sunt protestantii si calvinii. Ei s-au rupt de Biserica Catolica la anul 1517, prin Martin Luther, fiind urmat de Zwingli, Calvin si Hus.
    Care sunt punctele principale care ne despart de catolici ?
    Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt :
    1 - Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan )
    2 - Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru !
    3 - Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa.
    4 - Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
    5 - Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
    6 - Catolicii mai au o dogma noua : imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
    7 - Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati ... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.
    8 - Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.
    9 - Ei au si indulgentele papale. Alta ratacire. Papei, daca ii dai parale multe, poti sa faci oricate pacate, te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
    10 - Si mai este un punct important : mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.
    Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.
    Iata acestea sunt punctele dogmatice si canopnice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-catolica.
    Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Trebuie sa iau cat mai repede cartea asta, ceva imi spune ca in cativa ani va fi interzisa..

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt ortodox, dar sunt inconjurat de catolici.

    Sfantul Anton de Padova, care la ei este sfant, si oamenii care se roaga, spun ca face minuni.
    Intrebarea care nu imi da pace, pana voi avea ocazia sa citesc aceasta carte: este posibil ca de fapt unii sfinti catolici, sau chiar oameni de rand catolici, sa aiba inima, ganduri de ortodox? Nu stiu daca am fost clar. Adik pot exista catolici ortodoxi, daca pot spune asa ceva?

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Probabil ca ei fac "cele din fire" asa cum sint si turci si arabi buni, etc. Asta nu inseamna ca devin ortodocsi pina nu au pecetile botezului. Personal lucrez cu multe natii si destui dintre ei sint buni , poate uneori gindesc ca ar avea chiar mai multe calitati decit ortodocsii dar stiu ca razboiul se da cu ortodocsii, nu cu ceilalti, asa ca ... Sint destule cazuri cind cei de alt crez au inceput sa caute Adevarul si au ajuns la ortodoxie- un caz f. cunoscut parintele Seraphim Rose. Pina la botez nu pot fi considerati crestini! Restul e roman ... Parerea mea!

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si inca ceva: cum ziceai Anton de Padova e la ei sfint, nu la noi! Si din cite spun unii preoti nici nu prezinta caracteristicile unui sfint! Iar daca nu e sfint minunile nu sint ale lui, ca la Fatima ...Doar sfintii dinainte de schisma sint considerati si la noi sfinti. Inselarea e intotdeauna aproape.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*