Despre viciul suprematiei episcopale, de Sfantul Grigorie Dialogul – papa Romei intre anii 590 – 604

Textul de mai jos rusineaza atat pe papa de la Roma, cat si pe eventualii patriarhi ortodocsi, care se vor primi intre episcopi, adica un fel de “papa ortodox”.

1. Grigorie catre Evloghie, Episcop al Alexandriei, si catre Anastasie, Episcop al Antiohiei.

2. Atunci cand Predicatorul prin excelenta spunea: “Atat timp cat voi fi Apostol al neamurilor, voi slavi slujirea mea” (Rom. 11:13); atunci cand spunea in alta parte: “Noi am fost blanzi in mijlocul vostru precum o doica ingrijeste pe fiii sai” (I Tes. 2:7), el ne lasa noua, celor care vom veni dupa el, exemplul de a fi in acelasi timp smeriti cu duhul si credinciosi in a pastra cu cinste demnitatea Cinului nostru, in asa fel incat smerenia noastra sa nu fie timiditate si inaltarea noastra sa nu fie trufie.

3. Acum opt ani, cand inca traia Pelaghie, predecesorul nostru de sfanta pomenire, confratele nostru, coepiscopul Ioan, profitand de ocazia ivirii unei alte probleme, a intrunit un sinod in orasul Constantinopol si s-a straduit sa ia titlul de “universal”. De indata ce predecesorul meu a luat cunostinta de aceasta, el a trimis scrisori prin care, in virtutea autoritatii sfantului apostol Petru, a anulat actele acelui sinod.

4. Am avut grija sa adresez Sanctitatii Voastre copii ale acestor scrisori. Cat priveste diaconul care, dupa obicei, se alatura suitei Prea Cucernicilor Imparati pentru problemele eclesiale, Pelaghie i-a interzis sa se impartaseasca la slujba impreuna cu sus-numitul nostru coepiscop. Urmand predecesorului meu, am scris coepiscopului nostru scrisori ale caror copii am considerat ca trebuie sa vi le trimit Fericirii Voastre. Principalul nostru scop – intr-o problema care, din cauza trufiei ei, tulbura Biserica pana in strafundurile ei – era sa-i amintim duhului fratelui nostru de modestie, pentru ca, daca n-ar voi sa cedeze nimic din taria trufiei lui, sa putem mai usor, cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, sa aflam mijloacele de a-l corecta sever.

5. Cum stiti prea bine Sanctitatea Voastra, pe care o venerez in mod deosebit, acest titlu de “universal” a fost oferit de Sfantul Sinod de la Calcedon episcopului din scaunul apostolic al carui slujitor sunt prin harul lui Dumnezeu. Dar nici unul dintre predecesorii mei n-a vrut sa se serveasca de acest cuvant profan; pentru ca, de fapt, daca un patriarh este numit “universal”, le rapeste celorlalti titlul de patriarh. Departe, departe sa fie de tot sufletul crestin dorinta de a uzurpa catusi de putin sau de a diminua onoarea fratilor sai! Daca noi refuzam o onoare care ne-a fost oferita, ganditi-va cat de rusinos este sa fie uzurpata violent de catre un altul.

6. Pentru aceea, Sanctitatea Voastra sa nu dea nimanui in scrisorile sale titlul de “universal”, pentru a nu se priva pe sine de ceea ce i se cuvine, oferind altuia o onoare pe care nu i-o datoreaza. Sa nu aveti in aceasta vreo teama de Serenisimii Stapani, caci Imparatul se teme de Atotputernicul Dumnezeu si nu va consimti la incalcarea poruncilor evanghelice si a prea sfintelor canoane. In ce ma priveste, desi sunt separat de Voi de mari intinderi de pamant si de mare, va sunt totusi atat de aproape cu inima. Sunt convins ca sentimentele Fericirii Voastre sunt aceleasi pentru mine. Daca ma iubiti asa cum va iubesc si eu, spatiul nu ne mai separa. Multumesc dar acestui graunte de mustar, acestui graunte care parea mic si vrednic de dispret, dar care, intinzandu-si in toate partile ramurile care ies din aceiasi radacina, s-a facut salas pentru toate pasarile cerului! Multumesc si acestui aluat care, adaugat la trei masuri de faina, a unit intregul neam omenesc! Multumesc inca si acestei mici pietre care, desprinsa cu usurinta din munte, a acoperit intreaga suprafata a pamantului; care s-a intins pana a facut din neamul omenesc adus la unitate, trupul Bisericii universale; care a facut chiar ca toate diferentele diverselor parti sa serveasca la strangerea legaturilor unitatii!

7. Urmeaza de aici ca nu ne-am indepartat de voi, pentru ca suntem una in Cel Care este pretutindeni. Sa-I aducem multumire ca a doborat vrajmasiile incat, in umanitatea Sa, nu mai exista in tot universul decat o singura turma si un singur staul sub un singur Pastor care este El Insusi. Sa ne amintim mereu de aceste avertismente ale Predicatorului adevarului: “Siliti-va sa paziti unitatea Duhului intru legatura pacii” (Efes. 4:3); “Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evr. 12:14). La fel spunea ucenicilor sai: “Daca se poate, pe cat este intru voi, traiti in pace cu toti oamenii” (Rom. 12:18). El stia ca cei buni nu puteau trai in pace cu cei rai, de aceea zice la inceput, dupa cum stiti: “Daca este cu putinta”.

8. Dar, pentru ca pacea nu poate exista intre doua parti opuse si din moment ce toti cei rai fug de ea, cei buni trebuie sa tina la ea din adancul sufletelor lor. Aceasta o spune admirabil si Sfantul Pavel: “Pe cat este intru voi”, pentru a ne face sa intelegem ca pacea trebuie sa ramana in noi chiar si atunci cand oamenii perversi o izgonesc din inima lor. Pastram cu adevarat pacea in noi atunci cand urmarim greselile celor trufasi sub impulsul dragostei si al dreptatii, si cand iubim persoanele, dar viciile lor le uram, caci omul este lucrarea lui Dumnezeu, dar viciul este lucrarea omului. Se cuvine, asadar, sa deosebim ceea ce a facut Dumnezeu si ceea ce face omul; sa nu uram omul din cauza greselii si sa nu iubim greseala din cauza omului.

9. Deci sa urmarim la om raul datorat trufiei sale, ramanand uniti cu el in Duh, ca acest om sa fie eliberat de vrajmasul lui, adica de greseala lui. Atotputernicul nostru Mantuitor va da putere iubirii si dreptatii noastre; ne va da unitatea Duhului Sau, noua, celor care suntem separati de voi de o intindere atat de mare de pamant, pentru ca El a zidit Biserica Lui ca pe o arca, dandu-i ca si cele patru laturi ale ei, cele patru parti ale pamantului; El a facut-o dintr-un lemn nestricacios, a uns-o cu bitumul dragostei, in asa fel incat sa nu se teama nici din partea vanturilor, nici din cea a valurilor. Trebuie sa ne rugam din toata inima noastra, iubiti frati, pentru ca, sub ocarmuirea harului, apa din afara sa nu o tulbure si ca dreapta Providentei sa pastreze bine cala vasului. Caci diavolul, dusmanul nostru, napustind impotriva celor smeriti si inconjurandu-i ca un leu racnind ce cauta sa-i inghita, dupa cum vedem, nu se multumeste sa-i inconjoare, ci si-a infipt atat de adanc coltii in unele madulare de trebuinta ale Bisericii incat, fara indoiala (dar sa fereasca Dumnezeu!), turma va fi curand ravasita daca ceilalti pastori nu se inteleg intre ei pentru a o ajuta cu purtarea de grija a Domnului. Sa ne gandim, prea iubiti frati, ce va face acela care, de la inceput a ridicat asemenea planuri detestabile impotriva slujirii preotesti. E aproape de noi cel despre care s-a scris: “Acela este rege peste toti copiii trufiei”. Nu pot sa spun aceasta fara sa fiu coplesit de durere: Fratele nostru si coepiscopul Ioan cauta sa se ridice la acest titlu, dispretuind poruncile Domnului, preceptele apostolice si randuielile Parintilor.

10.  Sa faca Atotputernicul Dumnezeu ca Fericirea Voastra sa aflati cat de adanc suspin gandindu-ma ca cel care altadata imi parea cel mai modest dintre oameni, cel pe care il iubeam cel mai mult, care parea preocupat doar de milostenii, de rugaciuni, de posturi, si-a luat infumurarea din cenusa pe care se asezase, din acea smerenie care ii aducea slava, incat cauta sa-si atribuie totul si, prin trufia unui titlu pompos, sa subjuge pe toti cei uniti sub singurul conducator care este Hristos, adica madularele Aceluiasi Hristos. Nu este de mirare ca Ispititorul, care stie ca trufia este inceputul tuturor pacatelor, de care s-a si folosit de la bun inceput impotriva primului om, cauta prin acest viciu sa distruga virtutile unora si intinde capcana si pune obstacol la tot lucrul bun, chiar si in virtutile celor care pareau sa fi scapat din mainile sale crude.

11.  De aceea trebuie sa ne rugam mult; trebuie sa ne rugam Atotputernicului Dumnezeu cu rugaciuni neincetate, ca sa intoarca duhul fratele nostru de la greseala lui, ca sa indeparteze de unitatea si smerenia Bisericii Sale acest rau al trufiei si tulburarii. Cu harul lui Dumnezeu trebuie sa incercam cu toate puterile sa impiedicam ca, prin otrava continuta intr-un singur titlu, sa se raneasca de moarte madularele care traiesc in trupul lui Hristos. Caci a ingadui acest titlu inseamna a distruge demnitatea tuturor patriarhilor; iar daca se intampla ca acela care isi spune “universal” sa cada in greseala, inseamna ca nici un episcop nu mai ramane cu tarie in adevar.

12.  Trebuie, asadar, sa pastrati Bisericile in integritatea lor, asa cum le-ati primit si sa nu acordati nici un sprijin acestei incercari de uzurpare diabolica. Tineti-va tari si fiti linistiti; nu dati si nu primiti niciodata scrieri care ar purta acest titlu de “universal”. Impiedicati pe toti episcopii care va sunt supusi sa se intineze aderand la aceasta trufie, si toata Biserica sa stie ca sunteti patriarhi nu doar prin faptele voastre bune ci si printr-o autoritate adevarata. Daca ni se va intampla ceva rau din aceasta, vom suporta impreuna; iar datoria noastra va fi de a arata, chiar prin moartea noastra, ca nu mai tinem la nimic din clipa in care s-ar aduce vreo atingere universalitatii. Sa spunem cu Pavel: “Pentru mine a trai este Hristos si a muri un castig ” (Fil. 1:21). Sa ascultam ceea ce a spus primul dintre toti pastorii: “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor” (Mt. 5:10).

13.  Sa fiti convinsi ca am parasi fara tulburare demnitatea pe care am primit-o, pentru a propovadui Adevarul pentru acelasi Adevar, daca ar fi nevoie. Rugati-va pentru mine, asa cum se cuvine Prea Iubitei Voastre Fericiri, pentru ca lucrarile mele sa fie pe masura cuvintelor pe care am indraznit sa vi le adresez.

sursa: Paterika

5 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nici un patriarh nu e mai mare decat altul .Sfantul Grigorie a vazut pofta de marire a episopului Romei si a incercat sa amendeze tupeul acestuia, dar patima lui expansionista a fost mai mare decat logica bunului-simt instituita de sfintii apostoli. Acesti eretici apuseni au rastalmacit Sfanta Scriptura in asa fel incat masele sa inteleaga ca Petru ar fi fost mai mare decat Pavel, ceea ce e total neconform cu invataturile Mantuitorului. Apusul Catolic ,zis si ''universal" este o mare uraciune inaintea lui Dumnezeu. Din fericire, prorociile sfintilor spun ca papismul va cadea si eu cred, dupa judecata mea simpla ,ca asa un colos cu picioare de lut nu poate dura la infinit. Vino, Doamne Iisuse Hristoase si curata pamantul de aceste putregaiuri care vor numai bani, bani, bani, pofte si marire !

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    frumos textul, dar inconsecvent. sau poate e doar falsificat de teologii papistasi candva dupa ruperea lor de Biserica. ma intriga de ce isi aroga autorul insusi 'drepturile lui petru' revenite autorului prin autoritatea tronului romei pe care il ocupa, din moment ce autorul insusi combate uzurparea oricarei onoare, cu atat mai mult a vreunui 'drept'. ma gandesc eu.

    e clar ca erezia primatului ca 'drept' asupra celorlalti, nu ca slujire a celorlalti este foarte veche si aste singura care a intrat in 'teologia' bisericii ca dogma, consfintita de sfintele canoane. deci, avem un virus. avem si curajul devirusarii?

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hmmm... deci Sinodul de la Calcedon ii daduse totusi titlul de "universal"? Ce insemna acest titlu, da fapt?

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Fiul risipitor"
    "Pilda aceasta numai Dumnezeu o putea spune;caci limba omeneasca nicicand n-a putut cuprinde in mai putine cuvinte,mai simplu si mai profund toata tragedia omului,peste care El revarsa un ocean de iubire si intelepciune.Toti ne recunoastem in acest fiu risipitor,cazut de la cinstea de fiu al lui Dumnezeu,pana la "rangul"unui
    p
    orcar decazut si cu sufletul in zdrente.
    Tatal I-a respectat partea de avere,desi o avea in dar,I-a respectat darul libertatii,in baza caruia omul poate sui nebanuite trepte ale desavarsirii,dar poate cobora si pana la cea mai grozava desfigurare morala.
    [....]
    Fapt este ca oricat ar fi cineva de cufundat in ticalosie,oricat iad ar avea in suflet,oricate turme de porci ar avea zugravite pe obraz,Dumnezeu crede totusi in fiul sau,omul,si el nu este cu desavarsire pierdut.
    Noi obosim asteptand intoarcerea unui copil,a unui frate,a unui tata betiv,(a unui Parinte plecat in Cipru),dar Dumnezeu nu descurajeaza.Dumnezeu te urmareste cu iubirea Sa indurerata,in orice tara te-ai duce.Iubirea e ca Dumnezeu:nu are hotare.Unul din Sfintii Parinti o spune limpede:"Iisus urmareste pe toti oamenii,oricat fug de departe,sa-i ajunga si sa-i intoarca acasa,Si asta face pana la sfarsitul lumii."
    Pilda aceasta,a fiului pierdut,ne trezeste un arzator interes sa stim:care poate fi cauza,pentru care omul ajunge sa piarda chipul lui Iisus din faptura sa si sa apara in locul lui chipul lui Iuda?
    Cunoastem decaderi cu rasunet:
    Solomon-despre care spune Scriptura ca era "cel mai intelept dintre fiii rasaritului"-ajunge din cauza femeilor sa-si dispretuiasca templul si pe Iehova si sa cada in credinte ratacite.
    Faust-un fiu din epoca moderna-incheie contract cu diavolul sa-si dea sufletul pentru vesnicie,in schimbul unei clipe,despre care sa spuna:"stai clipa,esti prea frumoasa!"
    Deci cauza desfigurarii omului sta in cautarea gresita a fericirii sale in lucrurile acestei lumi.Faptura omului,ca fiu al lui Dumnezeu,are cevadin infinitatea Tatalui sau,care nu se satura,nu numai cu roscovele porcilor,dar nici cu nimic altceva,decat cu desavarsirea lui Dumnezeu.E atat de mare sufletul omului-dupa obarsia sa-,cat numai Dumnezeu Il poate umple.
    Cu orice altceva de-ai incerca sa-ti saturi sufletul,nu faci altceva decat sa ti-l ingustezi pe masura dorintei urmarite:asta-i desfigurarea lui!Cu alte cuvinte renunti la inrudirea ta cu Dumnezeul nemarginirii si te lipesti de ceea ce multi Parinti ai Bisericii o izbesc cu o vorba aspra:"curva lume".
    Sa fii in lume,dar totdeauna mai presus de lume.
    Nu ingusta rostul vietii numai la idealuri pamantesti!
    Implinestele si pe acelea,dar totdeauna fii mai presus de ele!
    Din cauza nestatorniciei lor,a conflictelor cu rautatea si infirmitatea lumii,trebuie sa-ti asiguri viata in Dumnezeu,care nu te minte,cum te minte mai sus pomenita lume.
    Iata ce insemneaza sa-ti "vii intru sine":momentul cel mai de pret din viata ta pamanteasca,adica sa te regasesti in adevarata ta fire si apoi sa te "scoli"din rosturi marunte(draga mea fina fugita in Cipru cu Parintele)si sa te intorci ACASA,in "bratele parintesti"ale lui Dumnezeu,Tatal tau(Tatal vostru)si Tatal nostru,care-ti va gati tie o "cina de taina".
    Nu-i mirare ca,fara gasirea acestui rost al vietii,altul nu-i gasesti,-si fara rost nu te poti suferi.
    Gasit-ai comoara aceasta in tarina vietii tale?
    Daca da,ai gasit Imparatia lui Dumnezeu;iar semn ca ai gasit-o e bucuria nestavilita,care te face sa spargi deznadejdea oricarui deceptionat al lumii,sa-i aprinzi si lui un ideal in inima,si sa-l duci:in inima ta,Cerului,bucurie mare!"

    "Acesta e pozitia carturarului care L-a intrebat pe Iisus:"care e cea mai mare porunca din Lege?"
    Se vede ca avea carturarul indoielile lui...
    Iisus Ii raspunde la intrebare,rezumand Legea in cele doua porunci:iubirea de Dumnezeu si cea asemenea acesteia,a iubirii de oameni,pe care Iisus le unifica....
    Cautarea lui Dumnezeu,urmarirea lui Dumnezeu,potrivit cu fiecare facultate in parte si cu toate unificate e o porunca initiala sau fundamentala.
    Carturarul a "confirmat"raspunsul Mantuitorului,cam din oarecare "superioritate"a omului care-si permite sa cantareasca pana si raspunsurile lui Dumnezeu.
    Iisus,vazand ca are cumpana critica si deosebeste bine porunca iubirii de practicile jertfelor,I-a zis:"Nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu"...
    Enigmatic cuvant.Poate tocmai de aceea cuprinde o multime de raspunsuri.
    Intre oamenii sortiti potopului si Noe din corabie,nu erau la mijloc decat suta de ani,cat a lucrat Noe corabia,in ochii lor,si grosimea corabiei.Intre cele cinci fecioare intelepte si cele cinci nebune,diferenta era o aprovizionare de ulei.Intre cei doi talhari de pe cruce,diferenta intre destinele lor vesnice erau doar cateva cuvinte.Carturarul avea Imparatia lui Dumnezeu in fata si vorbea cu ea,dar n-o vedea de ochi.
    Nu era departe de Imparatia lui Dumnezeu,dar nu era in Imparatie.
    Ce folos ca,urmarit de o fiara,scapi pana la usa unei case de adapost din padure,dar n-ai avut grija sa iei cheia de acasa.
    Iar Iisus e nu numai cheia,ci si usa Imparatiei de scapare.
    ......
    Fara Revelatia lui Dumnezeu in Iisus Hristos,si fara angajarea in toate consecintele concrete ale acestei Revelatii,carturarii raman aproape pe dinafara de Imparatia lui Dumnezeu."

    -"Cuvinte vii"-Parintele Arsenie Boca-

    9

    '

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*