Sfantul Nicolae Velimirovici despre duhurile cele rele

De la inceputul lumii si al veacurilor, toate popoarele de pe pamant au crezut ca lumea duhurilor exista si ca duhurile nevazute sunt adevarate. Cu toate acestea, multe popoare au luat-o pe o cale gresita in aceasta privinta, dand in mintea lor o putere mai mare duhurilor celor rele, decat celor bune si, cu trecerea vremii, au facut zei din duhurile cele rele, construind temple pentru ele, aducandu-le jertfe si rugaciuni si bizuindu-se pe ele, pentru toate lucrurile. Cu trecerea vremii, multe popoare s-au lepadat cu totul de credinta in duhurile cele bune si au ramas numai cu credinta in duhurile cele rele, sau in “zeii” cei rai, asa cum ii numeau ei; asa incat aceasta lume parea ca o cursa de cai, unde oamenii si duhurile rele se luau la intrecere. Duhurile cele rele chinuiau oamenii din ce in ce mai mult, si i-au orbit, numai pentru a sterge din mintea oamenilor orice gand de Dumnezeu, bun si cu putere mare, data de Dumnezeu duhurilor celor bune.

Si in zilele noastre, toate popoarele de pe pamant cred in duhuri. Si, in adevar, aceasta credinta este corecta. Cei care nesocotesc lumea duhurilor, o nesocotesc, pentru ca ei vad numai cu ochii lor trupesti si nu o pot vedea. Dar lumea duhurilor nu ar fi a duhurilor, daca s-ar vedea cu ochii trupesti. Atunci, fiecare om care are mintea deschisa si inima neinvartosata de pacat, poate simti in intreaga sa fiinta, in fiecare zi si in fiecare ceas, ca noi nu suntem singuri in lumea aceasta, numai in tovarasia naturii mute, a rocilor, plantelor, animalelor si altor fapturi, elemente si fenomene, ci, ca sufletele noastre se afla mereu in legatura cu lumea nevazuta, cu fiinte nevazute. Dar ei gresesc, scapandu-se de duhurile cele bune si facandu-si zei din duhurile cele rele, inchinandu-se lor.

Cand Domnul Iisus a venit pe pamant, cu adevarat toate popoarele credeau in puterea raului si in slabiciunea a ceea ce este bun. Puterile cele rele stapaneau lumea cu adevarat, asa incat Insusi Hristos a numit pe capetenia lor, imparatul acestei lumi. Chiar si ocarmuitorii evreilor au pus pe seama dracilor si a puterii lor, toate lucrarile cele Dumnezeiesti ale lui Hristos. Domnul Iisus a venit in lume ca sa rupa si sa smulga din radacina credinta slaba a oamenilor in ceea ce este rau si sa semene credinta in ceea ce este bun in sufletele lor; credinta in puterea atotcuprinzatoare a binelui si in firea de nebiruit si rabdatoare a binelui. Hristos nu a naruit, ci a intarit credinta straveche, a oamenilor, in duhuri. Cu toate acestea, El a dezvaluit lumea duhovniceasca, asa cum este ea cu adevarat, si nu asa cum li se parea oamenilor, care se aflau sub puterea draceasca inselatoare. Dumnezeul Cel bun, intelept si atotputernic, este Domnul atat al lumii duhovnicesti, cat si al celei trupesti, al lumii vazute si al lumii nevazute. Duhurile cele bune sunt ingerii si este greu de spus care este numarul lor. Duhurile cele bune sau ingerii sunt cu mult mai puternici decat duhurile rele. De fapt, duhurile rele nu au nici o putere sa faca ceva, daca Atotvazatorul Dumnezeu nu le ingaduie aceasta. Dar duhurile cele rele sunt de asemenea foarte numeroase. Intr-un singur indracit din tinutul Gadarenilor, pe care Domnul l-a vindecat, se salasluia o intreaga legiune – cateva mii de duhuri rele. Aceste duhuri rele au inselat oameni si popoare intregi in zilele acelea, tot asa cum astazi, acestea inseala pe multi pacatosi, ca ar fi atotputernici; ii inseala ca, de fapt, aceste duhuri sunt singurii zei si ca nu mai exista altii in afara de ei, iar duhurile bune nu ar exista. Dar oriunde S-a aratat Domnul Iisus, acestia au fugit de El cu groaza. Ei au recunoscut in El atat puterea, cat si judecata, care ii putea vadi, izgoni din lumea aceasta si arunca in prapastia iadului. Ei si-au facut de cap in lumea aceasta, cu ingaduinta lui Dumnezeu; ei s-au napustit asupra oamenilor, precum mustele in jurul hoitului si au gandit ca lumea aceasta era pentru ei un adapost sigur, ca salas al lor si loc de hranire al lor. Deodata, Purtatorul a tot binele, Domnul Iisus Hristos, S-a aratat inaintea lor si ei au tremurat de frica si au strigat: “Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti?” (Matei 8:29). Nimeni nu se infricoseaza de chinuire atat de mult cat se infricoseaza chinuitorul altora. Duhurile cele rele au chinuit oamenii vreme de mii de ani si si-au gasit placerea in aceste chinuiri. Dar, vazandu-L pe Hristos, ei au tremurat inaintea celui mai mare chinuitor al lor si erau gata sa mearga din oameni chiar si in porci, sau in oricare alta faptura, numai ca sa nu fie izgoniti cu totul din lumea aceasta. Dar Hristos nu S-a gandit sa-i alunge din lumea aceasta. Aceasta lume este o lume a puterilor amestecate. Aceasta lume este camp de lupta, in care oamenii trebuie sa aleaga in chip constient si de bunavoie: sa-L urmeze pe Hristos Biruitorul, sau sa-i urmeze pe dracii necurati si infranti. Hristos a venit ca Iubitor al oamenilor, pentru a arata puterea binelui asupra raului si pentru a intari credinta oamenilor in bine – si numai in bine.

extras din predica la la Duminica a IV-a din Post – a Sfantului Ioan Scararul(EVANGHELIA DESPRE ALUNGAREA DUHULUI MUT)

11 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ! Un minunat clip....paradigma...!

    Chiar daca...( probabil... ) nu e ortodoxa...ci...doar ...crestina !...si...e prezentat intr-un mod usor teatral....e...atat de adevarat ! si...minunat !

    ( Atentie ! la...auditoriu : sunt si preoti...ortodocsi...)

    http://www.viddler.com/explore/cst179/videos/195/

    Si...are legatura cu... :

    Doamne ! Iti multumim ! iarta-ne...si...ajuta-ne...

    Sa avem inima buna ! si...Dreapta Credinta !

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fantastic film. Multumesc Mihaela

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava lui Dumnezeu !

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu vreau sa influentez in nici un fel parerea voastra despre acest clip .
    Dar ma duce cu ganduce cu gandul la aceste scrieri .

    Matei 24:4,5 – ….Isus le-a zis: “Bagati de seama sa nu va insele cineva. Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: “Eu sunt Hristosul!” Si vor insela pe multi.

    Intr-o conferinta sa afirmi ca esti fata Lui Iisus Hristos nu mi se pare normal si sa-l mai mentionezi si pe Bush .

    In rest toate bune .

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluiestene pe noi pacatosii .

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    !

    L-am primit si eu pe mail...si am considerat...am simtit...ca trebuie sa-l impartasesc si altora !

    ( poate...va avea ...un cat de mic ecou... ; m-as bucura ! )

    Doamne ! Iti multumim ! iarta-ne...si...ajuta-ne....

    Sa avem inima buna ! si...Dreapta Credinta !

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru Marian:

    Gianna a supravietuit avortului cu solutie salina, asa ca nu este inselatorie.

    Toti suntem copiii lui Dumnezeu, asa ca nu este nepotrivit ca Gianna sa afirme ca este fiica lui iisus Hristos. Faptul ca ea ii multumeste lui Dumnezeu pentru viata daruita ar trebui sa ne faca sa ne aducem aminte ca noi toti trebuie sa-i multumim Lui, chiar daca nu am primit viata in conditii atat de cutremuratoare.

    Bush a semnat intr-adevar in 2002 legea care interzicea omorarea copiilor nascuti vii in urma avortului. Acesta este un fapt real, indiferent ce alte lucruri ar putea sa i se reproseze.

    Gianna este o marturie vie a tragediei avortului si acesta este mesajul filmului: avortul este o crima impotriva unei fiinte omenesti, iar Gianna a supravietuit si ne vorbeste ca sa ne arate consecintele acestui act.

    Intrebarile pe care le pune ea spre sfarsitul filmului, atat barbatilor, cat si femeilor, sunt intrebarile importante, la care fiecare trebuie sa dam un raspuns.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Marian !

    Toti suntem fii lui Dumnezeu ! Mie...mi se pare adevarat si...firesc ~ "normal" sa afirm aceasta...oriunde !

    Cu...ce ne inseala.....si ce mesaj rau...viclean...transmite aceasta femeie....?

    Explica pana la capat...! ce vrei sa spui...ce ti se pare...pe intelesul fiecaruia.... nu arunca..doar asa..."o vorba"...care sa produca confuzie...tulburare !

    Doamne ! Iti multumim ! iarta-ne...si...ajuta-ne...

    Sa avem inima buna ! si...Dreapta Credinta !

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Marian,

    Când Gianna afirma ca este fata lui Hristos nu spune ca este fata biologica a LUI, ci ca este fata lui Hristos în sensul ca ACESTA i-a dat Viata si a salvat-o de la moarte.

    Cât priveste faptul ca îl pomeneste pe presedintele G.Bush, este în contextul legii votate de el si care a salvat-o.
    Stim cu totii ca Bush este un criminal, dar a mai facut si câte ceva bun.........

    Eu consider ca Mihaela a facut foarte bine ca a postat filmul.
    Vizionând acest film femeile vor reflecta mai adânc înainte de a-si asasina pruncii daruiti de Dumnezeu.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Draga Mariane

    Calitatea de fii a lui Dumnezeu apare in multe locuri din Biblie. Astfel in Ioan 1.12 "" si celor cati l-au primit , care cred in numele Lui, le-a dat puterea ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu."". Deasemenea si in Ioan Cap 11.52 sau Epistola soborniceasca a lui Ioan Cap 3.1, 3.2, 3.5.. Sau in Deut. Cap.14 Voi sunteti fii Domnului Dumnezeului vostru; sa nu faceti crestaturi pe trupul vostru...'', Deut Cap.43 "" Veseliti-va neamuri, impreuna cu poporul lui si sa se intareasca toti fii lui Dumnezeu"", Epistola catre Filipeni, Cap.2 "" Ca sa fiti fara prihana si curati, fii ai lui Dumnezeu neintinati in mijlocul unui neam rau si stricat intru care straluciti ca niste luminatori in lume."", Galalteni Cap.3 "" Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in IIsus Hristos"" sau Galateni Cap.4.
    George Bush in 2002 a dat o lege buna privitoare la copii ce supravietuiesc avortului asa cum au spus Cristina, Mos Ion si Mihaela.
    Iar filmul este superb. Pe mine m-a cutremurat vazand atat suferinta si noblete.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Imi pare rau pentru cele spus mai sus .
    Am judecat inainte sa cercetez indeajuns .
    Cu totii avem ispite .
    Aveti dreptate in toate argumentele pe care le aduceti .

    Doamne ajuta !

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    !

    Doamne ! Cat de mult indragesc ! si...ma impresioneaza oameni ca MARIAN ! Cand...intalnesc...si...aud asa ceva...pur si simplu...imi dau lacrimile...! )

    O imbratisare si un pupat pe obraji...frateste ! 🙂

    Doamne ! Iti multumim ! ...iarta-ne...si ajuta-ne....

    Sa avem inima buna ! si...Dreapta Credinta !

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*