Editura Areopag a lansat o carte pentru copii: Palatul povestilor pentru copiii mari si mici

Va recomandam ultima aparitie a Editurii Areopag – Palatul povestilor pentru copiii mari si mici. Adulţii o pot citi integral pe adresa palatulpovestilor.blogspot.com. Este o carte de poveşti în care modernul se îmbină cu tradiţionalul într-un mod reuşit. Copiii vor înţelege de ce trebuie să se ferească de dependenţa de televizor sau de calculator, prin poveşti adecvate – nu prin texte moraliste care nu ajung la inimă. Sunt poveşti despre iubirea de părinţi şi bunici, despre iubirea de fraţi şi prieteni, despre iubirea de Dumnezeu. E foarte important ca un număr cât mai mare de educatoare, învăţătoare, profesori şi chiar preoţi să afle de ea, pentru a o recomanda părinţilor. În condiţiile în care majoritatea cărţilor şi desenelor animate fură copilăria, această carte oferă altceva…

Primul text este adaptarea unei poveşti pe care fiul meu a scris-o când avea opt ani – Când poveştile dispar. Am adaptat povestea lui, pentru a fi mai uşor de receptat de o categorie cât mai largă de cititori. Şi asta pentru că, într-adevăr, poveştile din această carte se adresează copiilor mici, de vârsta grădiniţei, dar şi celor mari, care au devenit părinţi sau chiar bunici.
Poveştile gravitează în jurul ideii de iubire – iubire de părinţi, de fraţi, de prieteni, de aproapele, de Dumnezeu. O parte din ele au fost deja tipărite ca o anexă a volumului meu Taina iubirii, şi ecourile primite de la educatoare, învăţătoare, profesori şi preoţi au fost extrem de încurajatoare. De altfel, am postat pe palatulpovestilor.blogspot.com. întreaga carte, cu toate ilustraţiile. Vă rog să vă faceţi timp să citiţi poveştile. Sunt, din câte ştiu, primele poveşti apărute în limba română care au ca tematică dependenţa de calculator sau de televizor. Şi asta nu într-un limbaj moralist, care să fie greu de digerat de către copii, ci în imagini de impact…
Am scris aceste poveşti încercând să ofer copiilor mei o alternativă faţă de poveştile care fură copilăria. Dacă am reuşit sau nu, veţi constata singuri. Poate că nu aveţi copii cărora să o dăruiţi. Puteţi achiziţiona câteva exemplare pe care să le dăruiţi copiilor de la o şcoală, în apropierea locuinţei dvs., sau la o biserică.
Şi, dacă totuşi poveştile vă plac, dar nu vă puteţi permite să cumpăraţi mai multe cărţi, măcar puteţi retransmite acest mesaj cât mai multor persoane din lista dvs. Mai ales prietenilor dvs. care au copii. Dar şi învăţătorilor, educatorilor, profesorilor (de religie sau de alte materii) sau preoţilor pe care îi cunoaşteţi.

Danion Vasile

 P.S. Cartea apare cu frumoasele ilustraţii făcute de Rodica Vieru. Este tipărită în condiţii deosebite, hard cover, carton dublu cretat de 130 g/m2, 80 de pagini full color, la 22.5 lei. Se poate cumpăra la preţul de 15 lei (cu reducere de 33%), de aici: librarie.net. Pentru comenzi mai mari de 100 de lei, transportul este gratuit prin Poşta Română, iar pentru comenzi mai mari de 250 de lei este livrat gratuit la destinaţie prin Fan Courier.
Cu mai puţin de 450 de lei puteţi cumpăra cărţi pentru toată clasa în care învaţă copilul dvs – eventual mai găsiţi unul doi părinţi şi împreună cumpăraţi cărţi pentru toţi copiii.

Detalii la telefon: 0753359366 – Veronica Popescu

2 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Buna ziua!

    Cochetez si eu cu scrisul povestilor. Unele au aparut in ziarul de religie "Lumina". Altele au fost inregistrate la Radio Itsy Bitsy.

    Indraznesc sa va cer prea mult. Sunt obisnuita cu refuzurile elegante, dar imi doresc ca povestile sa ajunga la cat mai multi copii. Ma puteti ajuta sa tiparesc povestile?

    Astept raspuns pe adresa: [email protected]

    Multumesc din tot sufletul. O zi cu bucurii si binecuvantari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*