† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

“Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” (Ioan 20, 29)

Aceste cuvinte le-a grait Domnul credinciosului Sau ucenic, care n-a vrut sa creada in invierea Domnului atunci cand ea i-a fost adusa la cunostinta de catre fratii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grait Domnul ucenicului care spusese sus si tare ca el nu va crede in invierea Domnului pana ce nu se va capata dovada vie a acestei intamplari atat de minunate si atat de insemnate pentru lume.
“Am vazut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfantului Apostol Toma ceilalti Apostoli, carora li S-a aratat Domnul chiar in ziua invierii Sale, seara, intrand in camara fara a deschide usile.
Camara era zavorata bine de frica urii iudeilor, ce de-abia savarsisera uciderea de Dumnezeu si luasera toate masurile impotriva invierii care fusese prevestita.
“De nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor”, a raspuns Toma, pe care il uimise preaimbucuratoarea veste, si “de nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si de nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).
Vorbind astfel, a aratat nu necredinta cea vrajmasa lui Dumnezeu, ci bucurie negraita; asa a aratat ce simtea sufletul lui inaintea maretiei intamplarii ce a schimbat soarta omenirii. Cu Hristos si in Hristps omenirea a inviat.
Atotbunul Domn nu a intarziat sa ii dea iubitului Sau ucenic dovada pe care acesta o dorea. Dupa ce a trecut o saptamana de cand Se aratase Apostolilor pentru intaia data, Domnul S-a aratat din nou, fiind ei cu totii impreuna si Toma aflandu-se cu ei. Usile erau inchise, ca si intaia data, de frica iudeilor.

Apostolii L-au vazut dintr-o data pe Domnul stand inaintea lor. Pace voua, le-a grait El. Apoi, intorcandu-se catre Toma, i-a zis: “Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). continuare »

De la 1 mai, remediile pe baza de plante vor fi interzise, in lipsa unei certificari. Cum avizarea unui produs costa circa 100.000 de euro, multe dintre aceste remedii vor disparea de pe piata. Banalul ceai de sunatoare, cu care românii se trateaza de boli de stomac si de ficat, sau cel de paducel, folosit in popor pentru afectiunile cardiace, nu vor mai putea fi vândute decât daca trec de certificare. Aceeasi soarta o vor avea suplimente alimentare ca spirulina si lecitina, prima folosita pentru slabit, a doua pentru memorie. Motivul UE: tratamente naturiste cu efecte secundare. Masura este prevazuta intr-o directiva europeana din 2004 si se regaseste si in Codex Alimentarius. Interdictia, spun oficialii europeni, a fost introdusa dupa ce mai multe studii au denuntat afectele adverse ale medicamentelor naturiste.

Sfantul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu si fratele Sfantului Evanghelist Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu. Si era unul din cei doisprezece apostoli, care, impreuna cu fratele sau, lasandu-si corabia, pe tatal sau si mreaja sa, a mers dupa Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiasca si Ii urma pretutindeni, luand aminte la invataturile ce ieseau din Preacurata Lui gura si vedea minunile ce se faceau de El. Pe acesti doi frati apostoli i-a iubit Domnul atat de mult, incat unuia dintre ei i-a dat pieptul Sau spre rezemare, iar acestuia i-a fagaduit paharul Sau, pe care l-a baut pe Cruce. Insa si ei au iubit atat de mult pe Domnul lor si atata ravna au aratat dupa El, incat au voit sa pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau in Hristos, ca sa-i piarda. Si ar fi facut aceasta, daca nu i-ar fi oprit indelungrabdatorul Hristos.

Pe acesti amandoi frati, Iacob si Ioan si pe Sfantul Apostol Petru nicidecum nu-i lasa Domnul fara sa le spuna ceva; si mai ales le descoperea lor mai mult decat celorlalti, dumnezeiestile Lui taine, precum pe Tabor, cand, vrand sa-Si arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob si pe Ioan. Iar dupa patima cea de bunavoie si dupa Invierea si Inaltarea Domnului nostru si dupa primirea Sfantului Duh, Sfantul Apostol Iacob s-a dus in Spania si in alte parti, propovaduind Cuvantul lui Dumnezeu si s-a intors iarasi in Ierusalim. Si a fost iudeilor infricosator ca un tunet, pentru ca, neindoindu-se, invata cu toata indrazneala despre Iisus Hristos, cum ca El este adevaratul Mesia, Mantuitorul lumii. Si biruia pe farisei si pe invatatorii Legii din dumnezeiestile Scripturi, mustrand si ocarand impietrirea inimii si necredinta acelora. Iar ei, neputand sa stea impotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrajitor, anume Ermoghen, ca sa aiba infruntare cu Iacob si sa-i rusineze invatatura lui. continuare »

Cunoscutul politolog, filozof si lingvist nord-american Noam Chomsky (profesor emerit la MIT) a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare in masa.

Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decat orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta il intretine cu adevarul faptelor in sine.”

Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, in primul rand, strategia diversiunii.

1. Strategia diversiunii

Strategia diversiunii consista in deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarate de elitele politice si economice, printr-un potop continuu de distractii si de informatii neinsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o indura poporul nostru.

’’A distrage in permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara niciun timp pentru gandire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii

Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La inceput, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sangeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, in detrimentrul libertatii. continuare »

Sfantul Iacov a fost fiul Sfantului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tineretele sale, iubind viata aspra, niciodata n-a mancat bucate sau untdelemn, ci numai paine. De asemenea, nici vin sau vreo alta bautura alcoolica n-a gustat, decat numai apa. In baie n-a intrat si toata odihna trupeasca a lepadat-o, apoi pe trup avea intotdeauna o haina aspra de par si toate noptile le petrecea in rugaciuni, dormind foarte putin iar din pricina deselor plecari de genunchi se asprise pielea ca a camilelor. Apoi a pazit curatia fecioriei sale fara de prihana, pana la sfarsit. Pentru ca el se numea fratele Domnului, iata ce se scrie: “Ca Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintai pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatal lui Ioan Botezatorul. Acesti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda si Iosi. Mai avea si trei fiice: Estir, Maria si Solomeea, care era femeia lui Zevedeu si mama apostolului Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintai, Iosif traia cu multa intelepciune, crescandu-si copiii sai in frica Domnului si intru invatatura poruncilor Legii. Si lui Iosif, ca unui batran intelept, preotii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a nascut Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu-Tatal, mai presus de fire. Iosif tinea loc de tata Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de multi care nu stiau taina intruparii Fiului lui Dumnezeu si care era socotit ca barbat al pururea Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirandu-se, ziceau: “Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numeste mama Lui Maria si fratii Lui Iacob, Simon, Iuda si Iosi? Si surorile lui nu sunt toate trei la noi?”. Deci, Mantuitorul nostru este socotit ca unchi al apostolului Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif si frate dupa trup al fiilor acestuia, pentru ca impreuna cu ei a vietuit. Pentru aceea si Iacov s-a numit fratele Domnului dupa trup. Iar cand s-a intrupat Hristos Domnul si Preacurata Fecioara, Nascatoarea de Dumnezeu, a fugit cu dansul in Egipt, atunci si Iacob a fugit cu dansii, calatorind impreuna cu Maica Domnului si cu Sfantul Iosif, tatal lui.

Ajungand dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la varsta desavarsita si invatand pe popoare Imparatia lui Dumnezeu, dovedind ca El este adevaratul Mesia, Sfantul Iacov a crezut in El si, ascultand dumnezeiestile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, incepand a duce o viata mai aspra. Acum avea si dansul de la Domnul sau imprumutul dragostei, care a fost dovedita prin faptul ca dupa patima cea de bunavoie si invierea Domnului, S-a aratat intai lui Iacov, iubitul Sau frate, apoi celorlalti Apostoli. De acest lucru pomeneste Pavel, zicand: “Iar dupa aceea s-a aratat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toti a fost numit Sfantul Iacov drept, caci toti vedeau viata lui cea buna si placuta lui Dumnezeu, fiind numarat in ceata celor saptezeci de apostoli. Apoi insusi Domnul nostru Iisus Hristos, asezandu-l episcop, l-a invatat sfintita lucrare. Acestui intai arhiereu si pastor i s-a incredintat biserica Ierusalimului cea din nou luminata. Acesta a alcatuit mai intai si a scris Liturghia, fiind povatuit de Sfantul Duh, Liturghie pe care, mai tarziu Sfantul Vasile cel Mare, apoi Sfantul Ioan Gura de Aur, pentru neputinta omeneasca au scurtat-o. continuare »

Iarasi iti aduc, fiu credincios al Bisericii de Rasarit, cuvant de sfat nemincinos si bun. Acest cuvant nu e al meu: este cuvantul Sfintilor Parinti. De la ei vin toate sfaturile mele.
Pazeste-ti mintea si inima de invatatura mincinoasa. Nu vorbi despre crestinism cu oameni molipsiti de invataturi mincinoase; nu citi carti despre crestinism scrise de dascali mincinosi. Adevarul se afla in tovarasia Duhului Sfant: El este Duhul Adevarului. Minciuna o insoteste si o ajuta duhul diavolului, care este minciuna si parintele minciunii.
Cel ce citeste cartile dascalilor mincinosi intra negresit in partasie cu duhul viclean si intunecat al minciunii. Lucrul acesta sa nu ti se para ciudat si de necrezut: asa spun raspicat luminatorii Bisericii, Sfintii Parinti. Daca in mintea si sufletul tau nu este scris nimic, Adevarul si Duhul sa scrie in ele poruncile lui Dumnezeu si invatatura Lui duhovniceasca.
De ti-ai ingaduit a-ti mazgali de tot tablele sufletului cu felurite cugete si intipariri neduhovnicesti, fara a lua aminte cu intelepciune si fereala: Cine e scriitorul, ce scrie el?, curata cele scrise de scriitori straini, curata prin pocainta si lepadarea a tot ce este impotrivitor de Dumnezeu. Sa scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu.
Pregateste pentru acest scriitor minte si inima curata, vietuind cu evlavie si intreaga intelepciune: atunci, rugandu-te tu si citind sfintitele carti, pe nebagate de seama si in chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tau legea Duhului.
Nu-ti este ingaduit sa citesti alte carti despre religie decat cele scrise de catre Sfintii Parinti ai Bisericii Sobornicesti a Rasaritului. Acest lucru il cere Biserica de Rasarit de la fii sai.
Iar daca gandesti altfel si socoti porunca Bisericii mai putin intemeiata decat socotinta ta si a celorlalti de un cuget cu tine, atunci nu mai esti fiu al Bisericii, ci judecator al ei.
Ma numesti marginit, neluminat indeajuns, rigorist? Lasa-ma in marginirea si in celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a ramane, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Rasarit, decat ca, avand toate parutele calitati, sa ma fac mai destept decat ea si, ca atare, sa-mi ingadui a nu-i da ascultare si a ma desparti de ea. Adevaratilor fii ai Bisericii de Rasarit le va face placere glasul meu.
Acestia stiu ca cel care voieste a primi intelepciunea cereasca trebuie sa lepede intelepciunea sa pamanteasca, oricat de mare ar fi ea, sa o lase deoparte, sa o taie, s-o recunoasca drept nebunie, asa cum este ea de fapt (I Cor. III,19). continuare »