Toate ȘTIRILE

Daily Archives: 22 aprilie 2011

Sfantul Inochentie al Odesei – Cuvant la Sfanta si Marea Sambata: Sa amuteasca in noi toate gandurile cele trupesti

Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. (Stihirea ce tine loc de Heruvic)

Iata, fratilor, povata pe care ne-o da Sfanta Biserica pentru aceste zile mari si sfinte! Cu aceasta ea voieste sa ne zica: evenimentele pe care le amintim in aceste zile sunt mai presus de graiul omenesc si nici mintea nu le poate cuprinde; sa parasim deci orice rastalmacire, sa indepartam de la noi toate gandurile pamantesti, sa lepadam toata grija cea lumeasca, sa stam cu frica si cu cutremur in ceajnai adanca tacere; sa privim, sa fim cu luare-aminte si sa luam invatatura.

Supunandu-ne acestei povete a Sfintei Biserici, si noi, fratilor, n-am fi deschis gura noastra cea nevrednica daca n-am fi crezut aceasta de trebuinta si n-am fi avut de gand a va aduce si pe voi si pe noi insine mai aproape de aceasta dorita tacere sufleteasca si trupeasca, pe care ne-o cere Sfanta Biserica. O, cat de trebuincioasa este ea aici! O, cat de trebuincios lucru este ca noi, inconjurand mormantul Mantuitorului nostru, sa facem sa amuteasca in noi toate gandurile cele trupesti si sa ne ridicam cu mintea si cu inima mai presus de toate cele lumesti! Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge si se junghie, si noi sa fim privitorii reci ai acestei junghieri? Si injungiindu-Se, El voieste sa se dea spre mancare credinciosilor; oare au loc aici strigatele trupului si ale sangelui?

Sa piara deci din mintea noastra toate cele pamantesti si sa ramana singur Iisus cu Crucea Sa! Oare e mic El pentru mintea noastra? Ce minuni si cate taine nu sunt ascunse in aceste rani! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este adevarul absolut, pentru care pacatul e atat de nesuferit, incat el (adevarul) loveste pana si pe Unul-Nascut Fiul Sau, care a ridicat pe umerii Sai pacatele noastre! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este intelepciune neajunsa, ale carei cai sunt tot atat de departe de caile noastre pe cat de departe este cerul de pamant! Cine putea sa astepte mantuirea de la cruce? Cine se putea gandi ca viata vesnica va fi inchisa in mormant? Cauta si vezi mai departe cum Dumnezeu este iubire desavarsita, care niciodata nu cade (I Cor. 13, 8), care urmareste pe cei iubiti pana in adancurile iadului si se jertfeste pentru ei! Cauta in sfarsit si vezi cum toate atributele in Dumnezeu una sunt: iubirea nu este decat aceeasi dreptate care miluieste, si dreptatea nu este decat aceeasi iubire care purifica si vindeca. continuare »

Sfantul Ignatie Briancianinov – Cum sa ne folosim in chip mantuitor de patimile lui Hristos

Astazi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pe ape.
Cu cununa de spini a fost încununat Imparatul îngerilor.
Cu porfira mincinoasa a fost imbracat Cel ce îmbraca cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulita a fost împuns Fiul Fecioarei.
Inchinamu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne noua si slavita învierea Ta!

Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile (Luca 23, 48).
Ce priveliste sa fi fost aceea care ii adusese pe privitori in cea mai desavarsita nedumerire? Ce priveliste sa fi fost aceea care pecetluise cu tacerea gurile privitorilor si le cutremurase, totodata, sufletele? Ei venisera ca sa-si indestuleze pofta de iscodire, si au plecat batandu-si piepturile si ducand cu sine o infricosatoare nedumerire… Ce priveliste sa fi fost aceea?
La acea priveliste priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaima si cu cea mai adanca evlavie toti ingerii lui Dumnezeu; lucrurile ceresti nu le mai atrageau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, tintuite de privelistea care se arata pe pamant. Soarele a vazut ceea ce nu mai vazuse pana atunci si, neputand suferi, si-a ascuns razele cum isi ascunde ochii omul in fata unei privelisti pe care nu o poate indura: el s-a invesmantat in intuneric adanc, aratand prin acest intuneric intristarea sa amara, precum moartea. Pamantul s-a clatinat si s-a cutremurat sub intamplarea savarsita pe el. Templul Vechiului Legamant si-a sfasiat mareata catapeteasma cum nu isi cruta omul hainele cele mai de pret in fata celor mai mari nenorociri.
Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile… Ce priveliste sa fi fost aceea? A fost o priveliste pe care noi o contemplam acum in pomenire, in slujba care se savarseste, in sfantul Epitaf care sta inaintea ochilor nostri. Privelistea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorat din ceruri, inomenit pentru mantuirea oamenilor, batjocorit, omorat de oameni.
Ce simtamant, daca nu cel al groazei, trebuie sa cuprinda inima pe de-a-ntregul in fata privelistii acesteia? Ce alta stare decat starea de nedumerire desavarsita trebuie sa cuprinda mintea? Ce cuvant poate fi rostit inaintea privelistii acesteia? Oare nu va ingheta orice cuvant omenesc pe buze mai inainte de a fi rostit Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile. continuare »

Sfantul Nicolae Velimirovici: Drumul Crucii – Calea Durerii

S-au ivit zorii zilei de pomenire a celei mai mari faradelegi pe care a vazut-o soarele pe pamant. Zi de groaza si de rusine pentru constiinta omeneasca pana la sfarsitul vremurilor. Este obiceiul ca inchinatorii sa strabata in aceasta zi cu picioarele si cu gandurile Calea Durerii. Aceasta este calea pe care Domnul a mers sub cruce spre Golgota. Am plecat din Ghetsimani in sus. Am trecut pe la casa lui Ioachim si a Anei, nascatorii Nascatoarei. Ne-am gandit la Ea, Maica marii dureri. Ea a fost, oare, in acel cumplit alai? Nu. Vom vedea mai tarziu.
Palatul lui Pilat. Ca si cum am privi la cenusa unui vulcan stins – dar focul patimii si putoarea nedreptatii inca se simt. Aici a fost judecat si osandit invatatorul Dreptatii. Aici a fost biciuit de cei fara de lege Omul Nevinovatiei. Nu a ramas pe El nici o fasie de piele intreaga. Evreii s-au ostenit noaptea trecuta ca sa nu fie. Si soldatii romani cu bicele lor nu au facut decat sa adanceasca aceleasi rani in acelasi trup. Cei care studiaza dreptul roman si legile romane ar trebui sa vina in acest loc ca sa se ingretoseze pentru totdeauna de aceasta putreziciune lipsita de omenie.
Locul in care Domnul a cazut sub cruce. Cum sa nu cada? Greu i-a fost sa poarte si tacerea de-a lungul intregii nopti pline de invinuiri mincinoase, de clevetiri si de martori mincinosi – cu atat mai mult intreaga putoare a scuipaturilor in fata si a tot atator rani pe cate lucruri bune le facuse El oamenilor. O, Doamne, de ce nu am fost noi atunci aici ca sa luam crucea Ta, si pe Tine sa Te ridicam pe maini si sa Te purtam? Asa am gandit toti, varsand lacrimi pe aceasta Cale a Durerii, ce s-ar fi prefacut in Rau al Durerii daca toate lacrimile varsate de crestini ar fi tasnit din el. Ferice de Simon Cirineanul, pe care judecata cea buna a lui Dumnezeu l-a adus aici in acea zi ca sa ia Crucea Domnului asupra sa si sa usureze chinurile Celui care S-a chinuit pentru toti oamenii.
In fata casei sfintei Veronica. De la fereastra casei sale, Veronica a vazut cumplitul alai. Fata desfigurata a lui Hristos a starnit compatimire in inima ei de fataea nu mai semana a fata omeneasca, ci mai degraba cu o bucata de panza murdarita de amestecul sangelui cu scuipatul, sudoarea si praful. I s-a facut mila de El fetei; a alergat inaintea Osanditului si cu o marama curata i-a sters fata. Mucenicul tacut nu a putut sa-i spuna „multumesc”, insa i-a rasplatit slujirea intr-un alt chip: pe acea marama a ramas zugravit chipul lui Hristos.
Iata-ne acum in locul unde s-a intalnit Nascatoarea de Dumnezeu cu Fiul. Cautandu-L incolo si incoace, ea a aparut dintr-o ulicioara si deodata s-a aflat fata in fata cu El. De-abia L-a mai recunoscut. Oare ea a nascut ASTA? Aceasta mare rana, de marimea omului? Din aceasta Rana s-a vindecat, insa, otravitul neam omenesc. El nu i-a zis nimic. Ea nu I-a zis nimic. Dar sufletele lor s-au inteles si s-au salutat. „Fiul meu”, s-a tanguit sufletul mamei, „primavara mea dulce, cum a pierit frumusetea Ta!”.
In fine, suntem aici. Inaintea stancii insangerate. Inaintea Golgotei. Este vremea amiezii. Intocmai vremea cand a fost inaltat pe cruce. Bataia ciocanului starneste ecouri in sufletele noastre. Aici am stat pana la ceasul al treilea al dupa-amiezii, sufletele noastre la picioarele crucii Lui; ah, fie ca sa le spele sangele Lui! In ceasul al saselea, natura s-a razvratit impotriva faradelegii omenesti: pamantul s-a cutremurat, pietrele au crapat, soarele si-a acoperit cu marama cernita fata sa. La ceasul al noualea, El Si-a dat duhul.
Doar Invierea putea sa rasplateasca atata patimire. Numai prin Invierea lui Hristos pot natura si constiinta noastra sa se impace.

(Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

ECUMENISMUL FARA MASCA – O carte ce cuprinde tot ce nu s-a spus pana acum despre erezia ereziilor: ecumenismul

Sfintii Parintii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilitati si politeturi; ei doar marturiseau adevarul. Biserica Ortodoxa a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societati care urmarea s-o uneasca cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotriva, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheama la o unire, in cadrul vreunei organizatii, cu ereticii, ci ii anatemizeaza.

Nu exista, asadar, dialog cu ereticii care continua sa ramana in inselare. Sfinții Parintii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au intretinut dialoguri,in termeni de egalitate, dupa cum vor astazi unionistii. Respingeau afirmatiilor lor, iar atunci cand aceia ramaneau neclintiti in inselarea lor, Parintii purtatori de Dumnezeu intrerupeau comuniunea cu ei, ii cateriseau si ii anatemizau. Ii indepartau de la Trupul Sfant al Bisericii ca pe unii ce apartineau „sinagogii satanei”.

Arhim. Haralambie Vasilopoulos (autorul cartii)

This slideshow requires JavaScript.

Comenzi se pot face si la adresa atitudini.pv@gmail.com sau prin formularul de aici.

Iata o descriere a cartii aparuta in “Ortodoxia si ecumenismul”:

Ecumenismul este supus unei critici dure de catre numerosi greci ortodocsi, inainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopoulos (+1982) – presedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” si revista oficiala a acesteia, „Orthodoxos Thypos”, deseori citat de noi pana acum. Sa ne oprim putin asupra interesantei sale carti, „Ecumenismul fara masca”, aparuta in Atena la a doua editie in anul 1972.
In chiar prefata cartii, la intrebarea „Ce reprezinta ecumenismul de astazi”, autorul raspunde: „Reprezinta o miscare ce-si propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai intai cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa urmatoare, a tuturor religiilor intr-o monstruoasa pan-religie.
In sfarsit, la ultima etapa a obscurului sau plan, ecumenismul isi pune drept scop sa inlocuiasca slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
In capitolul intai este aratata istoria ecumenismului antihristic (catolic si protestant), dirijat in taina de sionism si masonerie. Sunt descrise etapele miscarii ecumenice, incepand cu organizatiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts s.a.) si terminand cu comisiile ecumenice pregatitoare: „Viata si activitate” si „Credinta si organizare”, care au dat nastere in 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor. In capitolele II si III sunt dezvaluite obiectivele si planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor crestine si distrugerea Bisericii.
In capitolul IV, „Ecumenismul se autodemasca”, se analizeaza activitatea celor patru adunari generale ale C.E.B., iar intre analizele Adunarilor II si IV este plasat un interesant compartiment, „Ce afirma ieri si ce face azi Biserica Rusa”, in care este descrisa evolutia relatiilor Patriarhiei moscovite cu ecumenismul – de la condamnarea acestuia in anul 1948 si intrarea in C.M.B. in anul 1961. continuare »

Sfantul Luca al Crimeei – Cuvinte in Sfanta si Marea Vineri

I. Plangerea deasupra Epitafului
Iata, soarele s-a intunecat. Pamantul s-a infiorat si s-a cutremurat. S-a sfasiat de sus si pana jos catapeteasma templului, care despartea Sfanta Sfintelor, fiindca Domnul insusi ne-a deschis noua intrarea in Sfanta Sfintelor – in cer, la Tronul Tatalui Sau. Cutremuratu-s-a iadul, ca s-au surpat puterea si stapanirea lui. Despicatu-s-au stancile si s-au deschis mormintele cele sapate in ele, si trupurile sfintilor adormiti s-au sculat, si au iesit din morminte, si s-au aratat multora in Ierusalim, binevestind tuturor: „Savarsitu-s-a”.
Ce s-a savarsit? S-a savarsit lucrarea mantuirii neamului omenesc de stapanirea diavolului, sau implinit vechile prorocii ale Vechiului Legamant.
El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat – si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara glas inaintea celor care o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, cu toate ca n-a savarsit nici o nedreptate si nici inselaciune n-a fost in gura Lui (Is. 53, 4-9).
Domnul nostru Iisus Hristos Si-a dat suspinul cel din urma pe Crucea de pe Golgota o data cu acel cuvant ce a cutremurat intreaga lume: „Savarsitu-s-a!” A cazut pe piept capul incununat cu cununa de spini, impurpurat cu Sange. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironositele, a venit Iosif cel din Arimateea si in adanca jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al invatatorului lor si au facut deasupra lui plangere cu amar.
Iata, si acum sta inaintea noastra, inchipuit pe Sfantul Epitaf, Trupul mort al lui Iisus. continuare »