† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

In Sfanta si Marea luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Inainte de altele, este luat ca preinchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila. Invidiat de fratii sai din pricina unor visuri, a fost ascuns mai intai intr-o groapa. Tatal lui este inselat de fiii lui printr-o haina muiata in sange, spunandu-i-se ca a fost rapit si a fost mancat de fiare salbatice. In urma a fost vandut ismailitilor cu treizeci de arginti, iar acestia la randul lor il vand lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului.

Pentru ca stapana lui s-a maniat pe el din cauza curateniei tanarului, ca n-a voit sa savarseasca nelegiuirea, a fugit lasand in mana ei haina sa. Ea l-a grait de rau stapanului sau, asa ca Iosif a capatat temnita grea si lanturi. Apoi, in urma talmacirii unor visuri, a fost scos din inchisoare, infatisat faraonului si a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul impartirii graului a fost cunoscut iarasi de fratii sai. Traind intr-un chip minunat toata viala lui, a murit in Egipt si s-a aratat un om mare prin intelepciune, pe langa alte fapte bune ale sale.

Iosif este preinchipuirea lui Hristos. Si Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelasi neam cu el, a fost vandut de ucenicul lui cu treizeci de arginti, a fost inchis intr-o groapa intunecoasa, in mormant. Sculandu-se de acolo prin El insusi imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere, conduce toata lumea si ca un iubitor de oameni ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu painea cereasca, cu trupul Lui cel purtator de viata.

Pentru acesata pricina facem in aceasta zi pomenire de preafrumosul Iosif. continuare »

Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur (c. 347-407) desi pare aspru si nedrept, e cat se poate de adevarat si drept. Pe drept cuvant numit “parintele saracilor, ocrotitorul vaduvelor”, bland si smerit cu inima, mult milostiv, cand era vorba de adevar, de credinta, de compromisuri, era aspru si tunator. Din cauza sinceritatii si curajului sau a suferit toata viata prigonit de eretici, iudei si pagani. Un scurt cuvant de mai jos pune in lumina caracterul sau incoruptibil de idei straine Ortodoxiei, fiind model pentru crestinii de azi la marturisire si fermitate. Marturie stau mana dreapta si urechea stanga neputrezite pana azi, dupa 1600 ani de la adormire. Vorbele oamenilor la moartea sa, sunt cutremuratoare: “mai bine sa apuna soarele decat sa taca gura lui Ioan!”
Din fragmentul de mai jos reies urmatoarele:
– sinagoga jidovilor (evreilor) e casa de desfrau, inchinare la idoli si pestera de talhari, inca de pe vremea Profetilor Vechiului Testament si a Mantuitorului;
– iudeii nu se inchina lui Dumnezeu ci satanei (vezi Ioan 8,44: voi sunteti din tatal minciunii,iar tatal vostru e diavolul);
– viclenia iudeilor e nemasurata, ei trag mereu la pierzare pe crestini (relateaza o intamplare dramatica);
– iudeii au devenit din popor ales, popor blestemat prin rastignirea Mantuitorului lumii. Cuvantul de la Matei 27:25 e explicat de Sf. Parinti ca moment al blestemului jidovilor: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”. Blestemul nu dispare decat prin increstinare totala si sincera la crestinism (vezi cazul lui Steinhardt);
– credinta noastra nu trebuie sa fie amestecta cu influente pagane, iudaice si sectare (un semnal de alarma contra ecumenismului si sincretismului actual);
– iudeii nu au nimic bun in ei caci nu sunt pagani nestiutori de Hristos, de Dumnezeu ci stiu Legea, au auzit de Mesia dar nu cred in El (pacat impotriva Duhului Sfant ce nu se iarta!; pacat impotriva evidentei si credintei);
– sinagoga e mai cumplita si mai vatamatoare ca templele paganesti, caci nu se jetfesc oi si tauri ci chiar sufletele oamenilor (ducandu-le la pierzare prin minciunile evreilor).

“Stiu ca multi ii cinstesc pe iudei si socot ca vietuirea lor de acum este plina de buna-cuviinta. Acest lucru ma face sa smulg din radacina o astfel de parere!
Am spus ca intru nimic nu-i mai bun teatrul decat sinagoga. Si o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinta decat profetii! Ce spune dar Profetul? „ Fata de desfranata ti s-a facut fata! Fara de rusine te-ai facut tuturor!” . Iar casa in care sta desfranata este casa de desfrau. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casa de desfrau si teatru, ci si pestera de talhari, si locuinta de fiare salbatice. „Pestera de hiena a ajuns pentru Mine casa voastra” , spune Profetul. Casa lor n-a ajuns locuinta unei fiare oarecare, ci locuinta unei fiare necurate. Si mai spune Profetul: „ Am lasat casa Mea, am parasit mostenirea Mea”. Iar cand Dumnezeu paraseste casa, ce nadejde de mantuire mai poate fi? Cand Dumnezeu paraseste casa, locul acela ajunge locuinta draceasca.
Dar, negresit, mi se va spune ca si iudeii se inchina lui Dumnezeu. Doamne fereste! Sa nu se spuna una ca asta! Nici un iudeu nu se inchina lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „Daca ati sti pe Tatal Meu, spune El, M-ati sti si pe Mine; dar nici pe Mine nu Ma stiti, nici pe Tatal Meu nu-L stiti” . Ce marturie mai vrednica de credinta decat aceasta sa-ti aduc?

Mai indrazneste cineva dar sa spuna ca sinagoga nu-i locas de inchinare la idoli, odata ce iudeii nu-L cunosc pe Tatal, odata ce iudeii L-au rastignit pe Fiul, odata ce iudeii au respins ajutorul Duhului? In sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu, Doamne fereste! Sinagoga lor e locas de slujire idoleasca. continuare »

[vimeo=https://www.vimeo.com/22498309]

Cititi si: Omilie la Duminica Floriilor a Sfantului Evloghie, patriarhul Alexandriei

Acum praznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viata pamanteasca a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sarbatoreasca in Ierusalim. In zilele acelea, cetatea era plina cu oameni veniti de pretutindeni la marea sarbatoare a Pastilor. Ea rasuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc si Facator de minuni din Nazaret, Ce tocmai savarsise cea mai mare dintre nenumaratele Sale minuni – invierea lui Lazar, care zacuse patru zile in mormant, si astepta sosirea Lui, si se pregatea sa il intampine sarbatoreste.

Hristos Se ferise intotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care ii scotea sa nu dea de stire ca El, este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecati sa nu povesteasca despre minunea vindecarii lor. Acum insa venise vremea, sa descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia, si intrarea in Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: sa vesteasca tuturor ca a venit Mesia.

Totusi, El n-a venit ca sa Se faca imparat pamantesc ori sa aseze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, desi tocmai aceasta era asteptarea iudeilor, imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si slava Lui nu putea sa aiba nimic in comun cu stralucirea de parada a imparatilor pamantesti.

El Se arata in Ierusalim cu o infatisare saracacioasa si smerita: fara cai si care marete, fara nici o stralucire exterioara. Dar orice slava pamanteasca este nimicnica si se risipeste ca fumul. Este, totusi, o alta slava, nemasurat mai inalta: slava vitejestii smerenii, a blandetii, a virtutii – fiindca aceste mari calitati duhovnicesti sunt nemasurat mai inalte decat toate atributele exterioare ale puterii si stapanirii. continuare »