Monthly Archives: April 2011

Sfantul Ignatie Briancianinov: Apostolul Toma nu a avut necredinta, ci bucurie negraita. Prin el a venit binecuvantarea la cei ce cred fara sa fi vazut

“Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” (Ioan 20, 29)

Aceste cuvinte le-a grait Domnul credinciosului Sau ucenic, care n-a vrut sa creada in invierea Domnului atunci cand ea i-a fost adusa la cunostinta de catre fratii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grait Domnul ucenicului care spusese sus si tare ca el nu va crede in invierea Domnului pana ce nu se va capata dovada vie a acestei intamplari atat de minunate si atat de insemnate pentru lume.
“Am vazut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfantului Apostol Toma ceilalti Apostoli, carora li S-a aratat Domnul chiar in ziua invierii Sale, seara, intrand in camara fara a deschide usile.
Camara era zavorata bine de frica urii iudeilor, ce de-abia savarsisera uciderea de Dumnezeu si luasera toate masurile impotriva invierii care fusese prevestita.
“De nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor”, a raspuns Toma, pe care il uimise preaimbucuratoarea veste, si “de nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si de nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).
Vorbind astfel, a aratat nu necredinta cea vrajmasa lui Dumnezeu, ci bucurie negraita; asa a aratat ce simtea sufletul lui inaintea maretiei intamplarii ce a schimbat soarta omenirii. Cu Hristos si in Hristps omenirea a inviat.
Atotbunul Domn nu a intarziat sa ii dea iubitului Sau ucenic dovada pe care acesta o dorea. Dupa ce a trecut o saptamana de cand Se aratase Apostolilor pentru intaia data, Domnul S-a aratat din nou, fiind ei cu totii impreuna si Toma aflandu-se cu ei. Usile erau inchise, ca si intaia data, de frica iudeilor.

Apostolii L-au vazut dintr-o data pe Domnul stand inaintea lor. Pace voua, le-a grait El. Apoi, intorcandu-se catre Toma, i-a zis: “Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). continuare »

Uniunea Europeana taie elanul medicinei naturiste

De la 1 mai, remediile pe baza de plante vor fi interzise, in lipsa unei certificari. Cum avizarea unui produs costa circa 100.000 de euro, multe dintre aceste remedii vor disparea de pe piata. Banalul ceai de sunatoare, cu care românii se trateaza de boli de stomac si de ficat, sau cel de paducel, folosit in popor pentru afectiunile cardiace, nu vor mai putea fi vândute decât daca trec de certificare. Aceeasi soarta o vor avea suplimente alimentare ca spirulina si lecitina, prima folosita pentru slabit, a doua pentru memorie. Motivul UE: tratamente naturiste cu efecte secundare. Masura este prevazuta intr-o directiva europeana din 2004 si se regaseste si in Codex Alimentarius. Interdictia, spun oficialii europeni, a fost introdusa dupa ce mai multe studii au denuntat afectele adverse ale medicamentelor naturiste.

“E adevarat ca unele remedii naturiste folosite fara consultarea medicului au dus la probleme. Spre exemplu, sunt pacienti cu probleme de coagulare care si-au agravat starea folosind remedii gresite. Aceste situatii ar trebui reglementate. Insa cele mai multe dintre remedii au rezultate excelente si efecte secundare neglijabile. O balonare si atât, ceva de genul acesta. Sa ne gândim doar la faptul ca medicina naturista ofera alternative la antibiotice”, spune Corneliu Moldovan, director al Institutului National pentru Medicina Com plementara si Alternativa din “Prof. dr. Florin Bratila”, din Bucuresti. continuare »

Pomenirea Sfantului Apostol Iacob, fratele Sfantului Ioan Evanghelistul, fiii lui Zevedeu

Sfantul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu si fratele Sfantului Evanghelist Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu. Si era unul din cei doisprezece apostoli, care, impreuna cu fratele sau, lasandu-si corabia, pe tatal sau si mreaja sa, a mers dupa Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiasca si Ii urma pretutindeni, luand aminte la invataturile ce ieseau din Preacurata Lui gura si vedea minunile ce se faceau de El. Pe acesti doi frati apostoli i-a iubit Domnul atat de mult, incat unuia dintre ei i-a dat pieptul Sau spre rezemare, iar acestuia i-a fagaduit paharul Sau, pe care l-a baut pe Cruce. Insa si ei au iubit atat de mult pe Domnul lor si atata ravna au aratat dupa El, incat au voit sa pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau in Hristos, ca sa-i piarda. Si ar fi facut aceasta, daca nu i-ar fi oprit indelungrabdatorul Hristos.

Pe acesti amandoi frati, Iacob si Ioan si pe Sfantul Apostol Petru nicidecum nu-i lasa Domnul fara sa le spuna ceva; si mai ales le descoperea lor mai mult decat celorlalti, dumnezeiestile Lui taine, precum pe Tabor, cand, vrand sa-Si arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob si pe Ioan. Iar dupa patima cea de bunavoie si dupa Invierea si Inaltarea Domnului nostru si dupa primirea Sfantului Duh, Sfantul Apostol Iacob s-a dus in Spania si in alte parti, propovaduind Cuvantul lui Dumnezeu si s-a intors iarasi in Ierusalim. Si a fost iudeilor infricosator ca un tunet, pentru ca, neindoindu-se, invata cu toata indrazneala despre Iisus Hristos, cum ca El este adevaratul Mesia, Mantuitorul lumii. Si biruia pe farisei si pe invatatorii Legii din dumnezeiestile Scripturi, mustrand si ocarand impietrirea inimii si necredinta acelora. Iar ei, neputand sa stea impotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrajitor, anume Ermoghen, ca sa aiba infruntare cu Iacob si sa-i rusineze invatatura lui. continuare »

’’Zece strategii de manipulare” prin mediile de informare in masa. Toate sunt aplicate si in Romania

Cunoscutul politolog, filozof si lingvist nord-american Noam Chomsky (profesor emerit la MIT) a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare in masa.

Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decat orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta il intretine cu adevarul faptelor in sine.

Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, in primul rand, strategia diversiunii.

1. Strategia diversiunii

Strategia diversiunii consista in deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarate de elitele politice si economice, printr-un potop continuu de distractii si de informatii neinsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o indura poporul nostru.

’’A distrage in permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara niciun timp pentru gandire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii

Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La inceput, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sangeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, in detrimentrul libertatii. continuare »

Sfantul sfintit Mucenic si Apostol Iacov, ruda Domnului, primul episcop al Bisericii asezat de insusi Domnul Hristos si cel ce a scris randuiala Sfintei Liturghii

Sfantul Iacov a fost fiul Sfantului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tineretele sale, iubind viata aspra, niciodata n-a mancat bucate sau untdelemn, ci numai paine. De asemenea, nici vin sau vreo alta bautura alcoolica n-a gustat, decat numai apa. In baie n-a intrat si toata odihna trupeasca a lepadat-o, apoi pe trup avea intotdeauna o haina aspra de par si toate noptile le petrecea in rugaciuni, dormind foarte putin iar din pricina deselor plecari de genunchi se asprise pielea ca a camilelor. Apoi a pazit curatia fecioriei sale fara de prihana, pana la sfarsit. Pentru ca el se numea fratele Domnului, iata ce se scrie: “Ca Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintai pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatal lui Ioan Botezatorul. Acesti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda si Iosi. Mai avea si trei fiice: Estir, Maria si Solomeea, care era femeia lui Zevedeu si mama apostolului Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintai, Iosif traia cu multa intelepciune, crescandu-si copiii sai in frica Domnului si intru invatatura poruncilor Legii. Si lui Iosif, ca unui batran intelept, preotii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a nascut Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu-Tatal, mai presus de fire. Iosif tinea loc de tata Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de multi care nu stiau taina intruparii Fiului lui Dumnezeu si care era socotit ca barbat al pururea Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirandu-se, ziceau: “Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numeste mama Lui Maria si fratii Lui Iacob, Simon, Iuda si Iosi? Si surorile lui nu sunt toate trei la noi?”. Deci, Mantuitorul nostru este socotit ca unchi al apostolului Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif si frate dupa trup al fiilor acestuia, pentru ca impreuna cu ei a vietuit. Pentru aceea si Iacov s-a numit fratele Domnului dupa trup. Iar cand s-a intrupat Hristos Domnul si Preacurata Fecioara, Nascatoarea de Dumnezeu, a fugit cu dansul in Egipt, atunci si Iacob a fugit cu dansii, calatorind impreuna cu Maica Domnului si cu Sfantul Iosif, tatal lui.

Ajungand dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la varsta desavarsita si invatand pe popoare Imparatia lui Dumnezeu, dovedind ca El este adevaratul Mesia, Sfantul Iacov a crezut in El si, ascultand dumnezeiestile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, incepand a duce o viata mai aspra. Acum avea si dansul de la Domnul sau imprumutul dragostei, care a fost dovedita prin faptul ca dupa patima cea de bunavoie si invierea Domnului, S-a aratat intai lui Iacov, iubitul Sau frate, apoi celorlalti Apostoli. De acest lucru pomeneste Pavel, zicand: “Iar dupa aceea s-a aratat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toti a fost numit Sfantul Iacov drept, caci toti vedeau viata lui cea buna si placuta lui Dumnezeu, fiind numarat in ceata celor saptezeci de apostoli. Apoi insusi Domnul nostru Iisus Hristos, asezandu-l episcop, l-a invatat sfintita lucrare. Acestui intai arhiereu si pastor i s-a incredintat biserica Ierusalimului cea din nou luminata. Acesta a alcatuit mai intai si a scris Liturghia, fiind povatuit de Sfantul Duh, Liturghie pe care, mai tarziu Sfantul Vasile cel Mare, apoi Sfantul Ioan Gura de Aur, pentru neputinta omeneasca au scurtat-o. continuare »

Pomenirea Sfantului Ignatie Briancianinov (30 aprilie). Cuvant despre citirea Sfintilor Parinti si necitirea cartilor eretice

Iarasi iti aduc, fiu credincios al Bisericii de Rasarit, cuvant de sfat nemincinos si bun. Acest cuvant nu e al meu: este cuvantul Sfintilor Parinti. De la ei vin toate sfaturile mele.
Pazeste-ti mintea si inima de invatatura mincinoasa. Nu vorbi despre crestinism cu oameni molipsiti de invataturi mincinoase; nu citi carti despre crestinism scrise de dascali mincinosi. Adevarul se afla in tovarasia Duhului Sfant: El este Duhul Adevarului. Minciuna o insoteste si o ajuta duhul diavolului, care este minciuna si parintele minciunii.
Cel ce citeste cartile dascalilor mincinosi intra negresit in partasie cu duhul viclean si intunecat al minciunii. Lucrul acesta sa nu ti se para ciudat si de necrezut: asa spun raspicat luminatorii Bisericii, Sfintii Parinti. Daca in mintea si sufletul tau nu este scris nimic, Adevarul si Duhul sa scrie in ele poruncile lui Dumnezeu si invatatura Lui duhovniceasca.
De ti-ai ingaduit a-ti mazgali de tot tablele sufletului cu felurite cugete si intipariri neduhovnicesti, fara a lua aminte cu intelepciune si fereala: Cine e scriitorul, ce scrie el?, curata cele scrise de scriitori straini, curata prin pocainta si lepadarea a tot ce este impotrivitor de Dumnezeu. Sa scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu.
Pregateste pentru acest scriitor minte si inima curata, vietuind cu evlavie si intreaga intelepciune: atunci, rugandu-te tu si citind sfintitele carti, pe nebagate de seama si in chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tau legea Duhului.
Nu-ti este ingaduit sa citesti alte carti despre religie decat cele scrise de catre Sfintii Parinti ai Bisericii Sobornicesti a Rasaritului. Acest lucru il cere Biserica de Rasarit de la fii sai.
Iar daca gandesti altfel si socoti porunca Bisericii mai putin intemeiata decat socotinta ta si a celorlalti de un cuget cu tine, atunci nu mai esti fiu al Bisericii, ci judecator al ei.
Ma numesti marginit, neluminat indeajuns, rigorist? Lasa-ma in marginirea si in celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a ramane, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Rasarit, decat ca, avand toate parutele calitati, sa ma fac mai destept decat ea si, ca atare, sa-mi ingadui a nu-i da ascultare si a ma desparti de ea. Adevaratilor fii ai Bisericii de Rasarit le va face placere glasul meu.
Acestia stiu ca cel care voieste a primi intelepciunea cereasca trebuie sa lepede intelepciunea sa pamanteasca, oricat de mare ar fi ea, sa o lase deoparte, sa o taie, s-o recunoasca drept nebunie, asa cum este ea de fapt (I Cor. III,19). continuare »

Marturia mitropolitului Bartolomeu Anania despre suferintele lui Radu Gyr – Poetul inchisorilor

De la Monica si Demostene Popa, fiica si ginerele lui, aflam ca opera publicata a poetului s-a imbogatit cu cateva zeci de poeme antologate recent in substantialul volum “Poeti dupa gratii“, aparut la Editura Manastirii “Petru Voda”.

Cei doi soti ne-au mai spus ca au intentat proces pentru obtinerea unor despagubiri morale pentru cei aproape 16 ani de detentie politica suferiti de poet in vremea comunismului. Desi vremea detentiei se afla consemnata in arhivele vremii, totusi, legal, era nevoie si de declaratia unui fost coleg de temnita care sa “ateste” ca poetul a trecut pe acolo. Cu putin timp inainte sa plece la Domnul, mitropolitul Bartolomeu Anania a fost rugat sa dea o astfel declaratie scrisa, iar ierarhul a facut-o. Fostul mitropolit al Clujului a scris nu o simpla declaratie, ci un text literar, pur si simplu. Bineinteles, actul este autentificat la notar si are valoarea juridica necesara. Sotii Popa ne-au oferit acest text spre publicare. Din lipsa de spatiu, vom cita doar cateva fragmente semnificative.

(…) Pe poetul Radu Demetrescu (Gyr) l-am cunoscut pe la mijlocul anilor ’40 ai secolului trecut, cand impreuna cu familia sa, la invitatia parintelui Gherasim Bica, a venit sa-si petreasca o vacanta in Manastirea Polovragi, la liniste si aer. (…) Desi incarcat de suferinte, cu ani grei de puscarie in spate, cu un ochi pierdut pe front, cu trupul ros de multe betesuguri, poetul se desfasura vesel, glumet, sorbind fiecare picatura de viata cu voluptatea celui ce-i cunoaste pretul. (…) In timpul anchetelor care au urmat arestarii mele din vara anului 1958 eram intrebat de relatiile mele cu Radu Gyr si despre “ajutoarele” pe care i le dadusem acestuia. “Ajutorul legionar” era socotit drept una dintre cele mai vii si acoperite activitati reactionare. Definitia era foarte larga: ajutorul putea fi material sau moral, bani, mancare, gazduire, in genere orice fel de asistenta, chiar un sfat, o indrumare sociala si, pana la urma, simplul fapt ca intre doi sau mai multi presupusi legionari ar fi existat vreo legatura cat de cat. Ancheta nu parea deloc interesata de faptul (sau explicatia) ca intre mine si Radu Gyr existase o legatura si o prietenie de la scriitor la scriitor sau, in ultima instanta, de la om la om. Anchetatorii erau bine informati ca Gyr bause si mancase in casa mea, ca-i dusesem cadouri la spital, ca intervenisem la Arghezi pentru reintrarea lui in literatura, ca “activasem” pentru supravietuirea si infiltrarea lui in societatea socialista.

Capitolul acesta, al lui Radu Gyr, a durat, cred, vreo doua-trei saptamani; nu tagaduiam ca l-am asistat pe poet in unele trebuinte, dar nu recunosteam nicicum ca aceasta ar fi avut cumva semnificatia unui “ajutor legionar”. Dar nici nu era nevoie de recunoasterea mea. Anchetei ii trebuiau doar fapte recunoscute; calificarea faptelor apartinea Securitatii, procurorului, tribunalului. Doar la Aiud aveam sa aflu, din contactele cu doctorul Sarbulescu si altii ca o vreme figurasem in lista lotului Gyr, dar pesemne ca anchetatorii s-au razgandit.

Dintre camarazii de celula din inchisoarea de la Aiud mi-l amintesc pe un Popescu, avocat, care a adus vestea sigura a arestarii lui Radu Gyr. continuare »

Marele poet national, Radu Gyr, la 36 de ani de la mutarea la Domnul. O viata jertfita pentru credinta si neam

Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Stefan (Coco) Dumitrescu, s-a nascut la 2 martie 1905 la Campulung-Muscel. Tatal sau se nascuse la Brasov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucuresti. Stefan Demetrescu a inceput sa joace teatru de timpuriu. La varsta de 16 ani intra in trupa unui vestit actor. Pleaca la Paris cu o bursa, unde studiaza arta dramatica. Inapoiat in tara (1898) este angajat la Teatrul National din Bucuresti. In legatura cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs in anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel si isi avea originea dupa tata in Botosani. Bunica ei dupa tata, Mina Von Gelch, era de origine germana. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a capatat de la parinti o frumoasa cultura clasica germana, dar si o solida cultura si educatie muzicala, mama fiind pianista. La absolvirea claselor primare tanarul Radu vorbea binisor aceasta limba. Un alt personaj miraculos in viata tanarului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de intalniri culturale. (amanunte la George Popescu, in Permanente, aug. 2005)

Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic In munti, publicat in revista Liceului Carol I din Craiova, al carui elev a fost. Devine student la Litere si Filosofie in Bucuresti, debuteaza editorial in 1924 cu volumul Linisti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 si 1939) al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatura si al Academiei Romane. Doctor in litere, a fost conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. A colaborat la revistele Universul literar, Gandirea, Gand Romanesc, Sfarma-Piatra, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeana s.a., precum si la ziarele: Cuvantul, Buna Vestire, Cuvantul Studentesc unde a publicat numeroase articole, studii literare si poezii.

Membru de seama al Miscarii Legionare, comandant legionar si sef al regiunii Oltenia. Cunoscandu-l pe Corneliu Codreanu, de care a ramas fascinat, Gyr i-a inteles sporul nou pe care-l aducea in viata politica romaneasca, punand problema transformarii interioare a omului, a prefacerii sufletesti – lucrul cel mai greu de realizat – si incercand in mijlocul societatii romanesti ajunsa intr-o stare avansata de descompunere morala, sa aseze la loc de cinste virtutea si credinta. El a compus nemuritorul cantec „Sfanta tinerete legionara, / Cu piept calit de fier si sufletul de crin, / Iures ne-nfranat de primavara, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”. De asemenea, este autorul versurilor cantecelor Imnul Mota-Marin (scris dupa moartea celor doi in Spania), Imnul Muncitorilor etc. continuare »

Oferta de Pelerinaj in Sfantul Munte Athos

Organizatorii au binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu.

PROGRAM PELERINAJ

Ziua I

  • Plecare din Iasi, pe traseul: Barlad – Ruse – Sophia – Kulata – Seres – Ouranopolis;

Ziua a II-a

  • Vizita la Manastirea Suroti unde sunt Moastele Sf. Arsenie Capadocianul si mormantul Pr. Paisie Aghioritul.
  • Cazare la hotel in Ouranopolis.
  • Program liber. continuare »

Maica Domnului – Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tamaduirii – Se sfinteste agheasma mica

In fiecare vineri din Saptamana Luminata a fiecarui an se sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, inca din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Inainte de urcarea sa pe tron, viitorul imparat Leon cel Mare a intalnit un orb ratacit printr-o padure din apropierea Constantinopolului, care cerea apa. Maica Domnului l-a calauzit prin glasul sau ceresc, astfel incat Leon a gasit izvorul, care s-a dovedit a fi tamaduitor: dupa ce orbul si-a stamparat setea, si-a recapatat si vederea. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a ridicat o biserica pe acel loc, cu hramul “Izvorul Tamaduirii”, iar cu apa luata de aici a vindecat multi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila si lucrarea Maicii Domnului. Din punctul de vedere al dogmelor bisericesti, izvoarele tamaduitoare sunt preinchipuiri ale izvorului cel viu al mantuirii, care este Maica Domnului. La sarbatoarea “Izvorul Tamaduirii” crestinii merg cu gandul si cu inima incredintata ca Maica Domnului este izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei, agheasma mica, dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Despre Izvorul Tamaduirii in iconografie

Icoana numita se intalneste si in reprezentarile murale si in icoanele pe suport. Se asaza pe iconostasul si pe tetrapodul bisericilor cu hramul acesta, Aceasta icoana se mai intalneste si in cupola aghiazmatarelor din manastirile . Aghiazmatarul este o fantana cu apa sfintita aflata langa biserica mare (katholikon) a unei manastiri. El consta dintr-un bazin mare, cu o cupola deasupra, sustinuta de coloane, unite intre ele in partea superioara prin arce rotunde din caramida, iar in partea inferioara prin lespezi de marmura sculptate. Se foloseste la pregatirea (hagiasmas) in prima zi a fiecarei luni. continuare »

Iata "siguranta" conturilor virtuale: 77 de milioane de conturi de la Sony PlayStation au fost sparte de hackeri, dand acces la tot atatea conturi si carduri bancare

Datele personale din conturile utilizatorilor PlayStation Network au fost furate. Adresa reala, adresa de email, data nasterii, numele de utilizator si parolele a zeci de milioane de persoane din intreaga lume sunt acum in mainile hackerilor.

UPDATE: 14:30 – Sony a recunoscut ca ar putea fi afectate 77 de milioane de conturi de card ale utilizatorilor sai.

In acest moment spargerea retelei PSN devine unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel din istorie.

Atacul cibernetic asupra retelei PlayStation a companiei Sony a dus la inchiderea retelei de jocuri online pentru aproape o saptamana.

S-au furat toate datele utilizatorilor din reteaua PS. Oficialii Sony spun in cel mai nou anunt postat pe blogul companiei ca incearca sa refaca reteaua din nou si ca asta va dura inca o saptamana de acum in colo.

Deocamdata Sony trimite mailuri catre toti utilizatorii de PlayStation Network prin care ii anunta ca istoricul lor din retea, adresele, numele reale au fost continuare »

Iata “siguranta” conturilor virtuale: 77 de milioane de conturi de la Sony PlayStation au fost sparte de hackeri, dand acces la tot atatea conturi si carduri bancare

Datele personale din conturile utilizatorilor PlayStation Network au fost furate. Adresa reala, adresa de email, data nasterii, numele de utilizator si parolele a zeci de milioane de persoane din intreaga lume sunt acum in mainile hackerilor.

UPDATE: 14:30 – Sony a recunoscut ca ar putea fi afectate 77 de milioane de conturi de card ale utilizatorilor sai.

In acest moment spargerea retelei PSN devine unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel din istorie.

Atacul cibernetic asupra retelei PlayStation a companiei Sony a dus la inchiderea retelei de jocuri online pentru aproape o saptamana.

S-au furat toate datele utilizatorilor din reteaua PS. Oficialii Sony spun in cel mai nou anunt postat pe blogul companiei ca incearca sa refaca reteaua din nou si ca asta va dura inca o saptamana de acum in colo.

Deocamdata Sony trimite mailuri catre toti utilizatorii de PlayStation Network prin care ii anunta ca istoricul lor din retea, adresele, numele reale au fost continuare »

RATB-ul a renuntat la biletele de hartie in favoarea cardurilor cu cip, de 2 ori mai scumpe. Solutia: sa renuntam la serviciile RATB

In Bucuresti nu se mai gasesc bilete de hartie pentru transportul in comun. Calatorii pot cumpara, in schimb, cartele electronice. Numai ca pe o astfel de cartela dau 4,2 lei fata de 2,6 lei, cat era pretul unui bilet cu doua calatorii, informeaza realitatea.net.

“Ca sa il incarcati pe cardul acesta mergeti la un centru de abonamente sa va activeze optiunea de portofel electronic. Cardul ala electronic costa 4,2 lei doua calatorii. O calatorie in mod normal este 1, 3 lei dar platiti suportul 1,6 lei”, a spus casiera.

Pana la urma, oricum nu aveti de ales pentru ca RATB nu mai are bilete de hartie. Daca nu vreti sa platiti aproape dublu pentru o calatorie cu autobuzul sau tramvaiul prin Bucuresti mai aveti o varianta. Un abonament lunar nominal care poate fi incarcat cu calatorii. Insa numai dupa activarea unei optiuni speciale care poate fi facuta numai la anumite centre RATB. continuare »

Parintele Dumitru Staniloae – Invierea Domnului si importanta ei universala

Invierea Domnului este evenimentul fara pereche in istoria lumii. Importanta ei intrece in mod absolut tot ce se intampla si se poate intampla in univers. Numai creatiunea lumii mai are aceasta importanta si calitate. Ca si creatiunea tot asa si invierea, nu sunt evenimente propriu-zis istorice, intrucat nu se datoresc unor cauze imanente, nu pot fi explicate si prevazute ca provenind din concursul fortelor si imprejurarilor naturale antecedente.Cauza care produce creatiunea este metaistorica si metanaturala. De aceea, chiar daca ar fi existat, prin absurd, oameni cari sa vada aparitia lumii, ei tot n-ar fi putut privi lucrarea cauzei aducand-o la existenta, o data ce omul nu are acces dincolo de domeniul imanent fizic, istoric si spiritual. Acei predispusi martori ai aparitiei lumii ar fi vazut ceva enigmatic si e posibil ca si-ar fi explicat aceasta enigma altfel decat prin creatiunea lumii de catre Dumnezeu. Creatiunea prin Dumnezeu nu se poate constata pozitiv, empiric, stiintific, istoric. E drept ca celelalte teze pot fi usor respinse, ca absurde, dar actul pozitiv prin care se accepta creatiunea e credinta. continuare »

Vine o noua criza financiara mondiala? Se vrea ca omenirea sa fie adusa in faliment?

Mai multi analisti economici au avertizat asupra faptului ca urmeaza o noua criza financiara globala care va adanci falimentele in care au intrat mai multe state ale planetei. Totul se datoreaza datoriei uriase la care a ajuns SUA si care se situeaza deja la 91% din PIB. Cand va ajunge – in scurt timp – la 100%, practic tot ce se castiga in SUA merge la datorie si la Federal Reserve. Iar in momentul cand acest procent va fi depasit, practiv si economia celei mai puternice forte de pe planeta va intra in faliment.

Datoriile uriase ii imping pe americani tot mai aproape de o noua criza. Temerile legate de acest scenariu au clatinat deja economia mondiala. Daca nu-si vor rezolva problemele fiscale, SUA vor reintra in recesiune, afectand intreaga lume. Criza care abia s-a incheiat (cel putin tehnic) a plecat din Statele Unite ale Americii. Acum, economia americana, cea mai mare din lume, se clatina iar din cauza datoriilor uriase (peste 14.000 de miliarde de dolari, adica 91,6% din Produsul Intern Brut). Economistii spun ca, daca SUA vor intra iar in recesiune, exista un pericol real ca intreaga lume sa urmeze acelasi drum, pornind intr-un nou ciclu de criza.

Spusele lor au fost intarite luni, cand pietele americane, europene si asiatice au avut de suferit din cauza temerilor legate de economia SUA. Problemele americanilor s-au reflectat la nivel mondial, afectand mari puteri precum China, Japonia si Uniunea Europeana, dar si tari emergente precum Turcia, Indonezia, Malaysia, Taiwan sau Filipine. Mai mult, un raport al FMI arata ca era suprematiei SUA va lua sfarsit in 2016, cand China va deveni cea mai puternica economie din lume. Semnalul de alarma a fost tras chiar de catre secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner. La 4 aprilie, el a trimis o scrisoare Congresului in care avertiza ca SUA vor fi lovite de o criza mai puternica decat cea din 2008, daca nu este ridicat plafonul datoriei, iar activitarea guvernului este paralizata. „Consecintele vor fi catastrofale pentru Statele Unite. Fundamentul intregului sistem financiar global va fi zdruncinat”, declara recent Geithner. continuare »

Este crestineste sa acceptam DOAR ce spune Sfanta Scriptura?

Frecvent auzim persoane din diferite grupari protestante spunand: “Noi acceptam numai Sfanta Scriptura. Nu spunem nimic mai mult si nimic mai putin.”
Cu toate acestea, exista multe diferente intre aceste grupuri, chiar si intre membrii aceluiasi grup.

Diferentele traducerilor

Cum e posibil “sa nu se abata de la Sfanta Scriptura” protestantii si, totusi, sa existe dezacord intre ei? Daca Biblia a fost data de catre Dumnezeu ca un “statut al credintei”, ca un ghid complet privind ceea ce trebuie sa credem, ar trebui sa fie de acord cu totii asupra a ceea ce scrie cu adevarat. In realitate insa, diferentele dintre ei sunt enorme.

Daca Dumnezeu ar fi vrut sa avem Biblia ca singurul ghid al credintei, ar fi avut grija sa scrie la fel in toate limbile si in toate traducerile. Insa, in afara diferitelor traduceri din greaca si ebraica, care acorda cuvintele in mod diferit, exista si diferente in traducerile dintr-o limba in alta. Este, intr-adevar, firesc sa creeze diferite religii, fiecare cu traducerea ei, pentru a schimba continutul sau, potrivit diferentelor doctrinare.

Doar Scriptura?

Pentru a ilustra acest lucru, vom cerceta un verset al Scripturii, corespunzator temei noastre, asa cum este inregistrat in textul vechi si cum l-au falsificat diversele traduceri, influentate de traditiile protestante.

Este vorba despre 2 Timotei 3:16, care, conform textului, spune: “Πάσα γραφή θεόπνευστος, και ωφέλιμος προς διδασκαλίαν, προς ελεγμόν, προς επανόρθωσιν, προς παιδείαν την εν δικαιοσύνη…” Traducerea din greaca: “Toata scrierea insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate…” Diferite traduceri, insa, scriu versetul asa: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos, spre invatatura, spre mustrare …” continuare »

Cuvant de Sfintele Pasti al Parintelui Gheorghe Calciu: In noaptea aceasta, moartea si-a pierdut puterea si viata a invins

La Invierea Domnului [1]

… Si au zis aceia catre ele: „De ce cautati pe Cel viu intre cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceti-va aminte cum v-a vorbit fiind inca in Galileea, zicand ca Fiul Omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit, iar a treia zi sa invieze” (Lc. 24: 5-7). In noaptea aceasta, iubiti credinciosi, toate legile firesti au fost biruite. In noaptea aceasta, moartea si-a pierdut puterea si viata a invins. In noaptea aceasta, Iisus S-a sculat din mormant si niciun om nu mai este in groapa. Hristos a inviat!

„Unde-ti este, moarte, boldul, unde-ti este, iadule, biruinta?” Abia ni s-au sters lacrimile pe care, impreuna cu Maica Sfanta, leam varsat in saptamana patimirii Fiului ei si, iata, sulita bucuriei ne strapunge inima, inviind Hristos. Am fost coplesiti de durere si de sentimentul culpabilitatii, traind zi de zi si ceas de ceas suferintele Mantuitorului.

Saptamana aceasta a fost timpul marilor revelatii. Inainte de patimile Sale, Iisus ne-a descoperit tainele eshatologice: sfarsitul lumii, invierea mortilor, judecata finala, rasplata si pedeapsa eterna. Saptamana care a trecut, am fost martorii adancimilor celor mai intunecate ale josniciei umane, participanti la injustitie, la tradare si ucidere. Am fost insa participanti si la cele mai inalte acte divine: la rugaciunea, sacrificiul, lacrimile si durerea Domnului.

Poate am extins aceasta saptamana a Patimilor in viata noastra, si in sens bun, si in sens rau. Poate am tradat, poate am jurat stramb, sau de slabiciunea fratelui nostru am ras, poate ne-am spalat pe maini ca Pilat, sau am batjocorit in vreun fel pe Cel care Se rastignea pe cruce pentru noi si I-am scris deasupra capului: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, care S-a rastignit pentru pacatele noastre”. Dar, asemeni lui Simon din Cirene, siliti de cainta, cu fiecare mortificare, cu fiecare durere si renuntare, am luat pe umerii nostri crucea lui Iisus.

A fost saptamana marilor probe, pe care leam trecut sau le-am cazut, caci fiinta noastra cea mai adanca a fost chemata la suprafata si a statut la judecata. Ni s-a pus in fata focul si apa, moartea si viata. Si am ales. Daca suntem aici, in Biserica, daca am raspuns cu glas de bucurie: „Adevarat a inviat!”, daca am venit sa luam lumina de la preot, este pentru ca am ales viata si pentru ca am inteles ca aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul ca sa ne luminam si sa ne veselim intr-insa. continuare »

Minunea cu biruirea vrajmasului balaur de catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Nu se cuvine, insa, a trece sub tacere si acea vestita minune, despre uciderea balaurului, pe care a facut-o Sfantul Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, in partile Sirofeniciei, langa cetatea Beirut, nu departe de cetatea Lida, unde s-a ingropat trupul acestui mare Sfant Mucenic. Aceasta minune, pe multe icoane din vechime a fost zugravita, de cei vrednici de credinta zugravi ai pamantului Palestinei, si despre ea povestesc si cei ce calatoresc prin Palestina, care arata si locul acestei minuni, ce s-a facut asa: Era langa cetatea Beirutului, spre muntele Libanului, un iezer foarte mare, in care era un balaur infricosator si ucigas, care, iesind din acel iezer, pe multi oameni ii tragea in iezer si-i pierdea, mancandu-i. Si, de multe ori, poporul, inarmandu-se spre uciderea lui, era ucis si gonit, ca apropiindu-se de zidurile cetatii cu suflarea lui cea pierzatoare, umplea vazduhul de venin purtator de moarte, incat multi se vatamau si mureau si era necaz si plangere mare in acea cetate, iar oamenii erau necredinciosi si, impreuna cu imparatul lor, toti erau inchinatori la idoli. continuare »

Sfantul Ioan Gura de Aur – Cuvant la Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Nenorocirea celor drepti si bunastarea pacatosilor
nu trebuie sa ne faca sa ratacim
de la credinta in Dumnezeu

Poate sa fie, oare, ceva mai nebunesc si mai fara de minte decat nesocotinta acelora care, cu toata randuiala ce domneste in lume, totusi se indoiesc si nu pricep ocarmuirea dumnezeiasca a lumii? Cine ar dori sa dovedeasca ca soarele este intunecat si rece, prin aceasta ar da dovada ca mintea lui nu este intreaga.

Tot asa de nesocotit, si inca mai mult, este cel care tagaduieste pronia si ocarmuirea dumnezeiasca a lumii. Nici soarele nu poate sa straluceasca asa de luminos, precum straluceste pronia dumnezeiasca pretutindeni! Noi vedem soarele de veacuri mergand pe calea cea randuita lui, vedem cum asezarea stelelor pazeste randuiala hotarata lor si cursul lumii niciodata nu se intrerupe; vedem cum ziua si noaptea urmeaza una alteia, si toate, atat cele de sus, cat si cele de jos, ca intr-un dans armonios pastreaza locul si pozitia lor, fara a trece peste hotarele ce le-a insemnat Dumnezeu de la inceput.

Dar poate veti raspunde: „Ce ne foloseste pe noi ca cerul, si soarele, si luna, si stelele, si toate celelalte se bucura de o asa de buna randuiala, cand imprejurarile si legaturile noastre omenesti, dimpotriva, sunt pline de amaraciune si neoranduiala?” Ce amaraciune si neoranduiala socotesti tu, omule? Imi raspunzi: „Acela este bogat si, pe langa aceasta, jefuieste, inseala, rapeste in toate zilele averea saracilor, si, totusi, nu-l ajunge nici o suparare. Altul, dimpotriva, traieste cu umilinta, in cumpatare si cu dreptate, impodobit cu toate faptele bune, si, totusi, este lovit de boala si saracie, de cele mai mari si felurite rele”.

Asadar, acestea sunt lucrurile care te mahnesc pe tine? „Acestea sunt”, raspunzi tu. Da, dar cand tu vezi ca multi dintre cei ce fac rau sunt pedepsiti, dimpotriva, nenumarati dintre cei cu fapte bune traiesc bine, pentru ce nu parasesti parerea ta si intarzii a lauda pe Dumnezeu? Iarasi imi raspunzi: „Pentru aceasta nu parasesc parerea mea, ca tocmai aceasta nepotrivire ma scandalizeaza cel mai mult. Pentru ce din doi pacatosi, numai unul se pedepseste si celalalt se cruta, si din doi oameni buni, unul traieste bine, iar altul este plin de nenorocire?”. Dar asculta, ca tocmai aceasta este una din faptele cele mai mari ale proniei Iui Dumnezeu. continuare »