Toate ȘTIRILE

Daily Archives: 23 April 2010

NU minciunilor din facultatile de teologie: Argumente ca Parintele Dumitru Staniloae nu a fost ecumenist

In unele facultati de teologie ortodoxa din Romania, studentii sunt invatati in mod gresit ca Parintele Dumitru Staniloae a fost ecumenist. Se foloseste autoritatea dogmatica a Parintelui Staniloae pentru a se justifica ecumenismul.

Este adevarat ca Parintele Staniloae a fost trimis de sinod la cateva intalniri ecumeniste, dar intentia Parintelui a fost de a expune corect Invatatura Ortodoxa, pentru a-i ajuta pe heterodocsi sa vina la Ortodoxie. Participand la acele intalniri, a constatat principiile false ale ecumenismului.

Erezia ecumenista se bazeaza pe urmatoarele principii false:

- exista mai multe Biserici adevarate (cu har) care trebuie sa se uneasca; (varianta papistasilor: Bisericile trebuie sa se uneasca cu Biserica Romano-Catolica);

- comuniunea euharistica intre Biserici (intercomuniunea) este mai importanta decat diferentele dogmatice;

- concilierea ecumenista se poate face pe cale diplomatica.

Parintele Staniloae a scris impotriva acestor principii gresite.

Impotriva primului principiu ecumenist.

Harul mantuirii nu se poate primi decat in Biserica Ortodoxa, pentru ca este lucrarea lui Hristos ramas, ieri si astazi, Acelasi cu ea[1].

Impotriva celui de al doilea principiu ecumenist.

In realitate, nu din Euharistie rezulta dreapta credinta, ci din dreapta credinta rezulta Euharistia adevarata, sau intalnirea cu adevaratul Hristos. Deci si comuniunea in adevarata Euharistie se bazeaza pe unitatea in dreapta credinta. […] De aceea Liturghia nu incepe cu Euharistia, ca sa continue (si la ce-ar mai continua?) cu marturisirea comuna a dreptei credinte, ci inainte de a se produce in Liturghie prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele Domnului si impartasirea de ele, comunitatea se lumineaza in dreapta credinta (prin marturisirea Crezului Ortodox, n. n.) si se intareste in unitatea ei, sub indrumarea preotului, iar acesta isi marturiseste aceeasi credinta prin rugaciunile sale[2].

Ca si la Botez, ca si la Euharistie, penitentul (cel care se spovedeste, n. n.) este intrebat si el de credinta sa, caci nu poate fi primit nici la Euharistie, nici la Pocainta necesara in prealabil, cineva din afara de Biserica. In lumina acestui fapt se intelege de ce Biserica Ortodoxa nu poate accepta intercomuniunea[3].

O intentie a Vaticanului de a deplasa accentul pe practica comuniunii si deci de a crea intre ortodocsi o dispozitie de indiferentism dogmatic, se manifesta prin propuneri de realizare a unei comuniuni in Taine, cu aceeasi ocolire a elucidarii prealabile a deosebirilor doctrinare[4].

Impotriva celui de al treilea principiu ecumenist.

Din cauza marii dorinte pentru unire, se creeaza adeseori un entuziasm conciliant care crede ca prin caldura sa sentimentalista poate «sa lichefieze realitatea» si apoi sa o remodeleze fara greutate. De asemenea, se creeaza si o mentalitate diplomatica concilianta care crede ca poate impaca, prin concesii reciproce, pozitii dogmatice sau stari de fapt mai generale care tin bisericile despartite. […] Insa aceste compromisuri constituie o mare primejdie pentru Bisericile Ortodoxe, care dau o importanta vitala articolelor de credinta in cauza[5].

In concluzie, Parintele Staniloae nu a fost ecumenist!


[1] cf. Arhim. Ioanichie Balan, Convorbiri duhovnicești, vol. I, editata de Episcopia Romanului și Hușilor, 1993, p. 183.

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate și comuniune in Liturghia ortodoxa, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 397-399.

[3] Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol III, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 92.

[4] Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox, Ortodoxia, anul XIX, 1967, nr, 4.

[5] Dumitru Staniloae, Pentru un Ecumenism Ortodox, Ed, Athos, Pireu, 1976, p. 19-20, citat de Arhim. Gheorghe Kapsanis, in Ortodoxia: nadejdea popoarelor Europei, Ed. Evanghelismos, București, 2006, p. 12.

articol de Ioan Vladuca, aparut in revista ATITUDINI, nr. 10