18-25 ianuarie: saptamana in cinstea religiei lui antihrist. Anul 2010 ar fi trebuit sa fie anul Crezului, anti-filioque

Erezia ecumenista este in continuare promovata de BOR, prin participarea la rugaciunile ereticilor neortodocsi: armeni, catolici, lutherani si calvini. Aflam astfel de pe basilica, programul ceremoniilor babilonice ce vor avea loc in “sinagogile” neortodocsilor, cat si la patriarhia romana, pangarind astfel sfant locasul ortodox. Sa nadajduim ca Sf. Dimitrie Basarabov se va impotrivi acestei blasfemii.

Cum poate fi numita crestina o religie ce neaga Sf. Treime prin erezia “filioque”, care zice ca Sf. Duh purcede si de la Fiul, desfiintand astfel persoana Sfantului Duh (Sf. Fotie cel Mare si Sf. Grigore Palama demonstreaza teologic aceasta erezie).

Daca acest an a fost declarat de BOR a fi Anul omagial al Crezului Ortodox si al Autocefaliei romanesti, se pune fireasca intrebare: Ce crez marturisesc cei ce participa la rugaciuni alaturi de schismatici, de cei care neaga Crezul ortodox?

Precizarea ca nu se vor implica liturgic este de fatada, caci ar fi fost prea evidenta tradarea lor de credinta; ar fi insemnat batjocorirea Sfintei Impartasanii. Si-au dat seama ca ar fi deranjat poporul ortodox, cum s-a intamplat in cazul nefericit al mitropolitului Corneanu Nicolae.

Speram intr-o atitudine vertical-ortodoxa macar a preotilor, daca nu si a ierarhilor din BOR, si sa auzim ca nu au participat la aceste “intalniri ipocrite” ce aduc unitatea doar in religia lui antihrist, anume new-age.

Rugam pe cititorii nostri sa ne relateze pe acest blog despre actiunile ecumeniste din zona in care locuiesc, savarsite de preotii tradatori de Hristos.

48 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu stiu daca este foarte bine sa se faca publice caderile din Sfanta noastra Biserica deoarece fiecare reactioaneaza in felul sau si in loc sa alergam catre duhovnici mai evlaviosi si dedicati credintei stramosesti, sa luam decizii transante si sa ne departam de Biserica din pricina acestui motiv.

    Eu la sfarsitul verii trecute, era prin august am asistat la o lepadare de credinta pe fata, am facut publica pe un site ortodox, dupa care acel mesaj a fost sters, cred ca administratorul site-ului a gandit atunci, ce am zis mai sus. Sa ne ierte Bunul D-zeu ca nici noi nu suntem mai intelepti si sa-i mustre pe acesti oameni care se lapada de credinta, astfel poate recunosc greseala si se indreapta.

    Multa sanatate,
    Spor in cele Duhovnicesti,
    Doamne ajuta-ne si apara-ne.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cu toate intalnirile lor ecumenistre, clapauge si hulitoare, nu vor reusi sa surpe dreapta credinta de pe pamantul romanesc .

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    este vremea incercarii credintei cand nu vom mai putea fi caldicei. Este nevoie de asfel de luminari din partea marilor duhovnici. Dumnezeu sa-i intareasca si sa-i mai tina printre noi. Cine nu este lamurit in cele ale credintei sa se lamureasca prin citire , rugaciune , prin indreptarea celor care vor sa se mai intoarca spre Dumnezeu. Dar nu trebuie sa se taca adevarurile de credinta care au fost aparate cu sange de Sfintii Parinti si care acum sunt calcate in picioare de mai marii nostri. Vor veni vremuri mai grele cand lepadarile vor fi pe fata, atunci ce vom face?

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Marius: Din Biserică doar putregaiul va cade. O spune aici şi am preluat şi pe blogul meu : http://www.youtube.com/watch?v=EHYBcGgZm_U&feature=player_embedded, http://uncrestinortodox2.wordpress.com/2010/01/18/saptamana-antihristica/ , un părinte...

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La Brasov evenimentele sunt promovate in presa scrisa locala:

    http://monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=actualitate&s_id=84721

    http://monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=actualitate&s_id=84820

    Pe mine ma intristeaza si totodata ma ingrijoreaza aceste lucruri. In loc sa facem actiuni pentru a ne intari in credinta noastra ortodoxa, facem aceste manifestatii care fac doar rau.

    Nu inteleg de ce ierarhii BOR ignora marii duhovnici romani (si nu numai: sarbi, greci, rusi) care spun clar ca ecumenismul este o lucratura ce are la baza interesele demonice ale masoneriei.

    Parintele Arsenie Papacioc, in cartea Singur Ortodoxia, spune foarte clar si limpede pentru toti: singurul dialog este acesta: sa se lepede de ereziile lor, si sa revina la Biserica Ortodoxa".

    Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca in dreapta credinta.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    N-am inteles prea bine, unde si cand vor avea loc asemenea intruniri inter-religioase. Cunoastem foarte bine ratacirea lui Daniel Prigonitorul, am vazut modul in care si-a inscaunat adeptii: stim ca nu mai tine in parohii preotii care nu-l indestuleaza cu bani multi, dar nu stim nimic concret despre ceea ce ati scris mai sus. Rugam sa fi precizati cu mai multe amanunte!

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am intrebat odata un duhovnic de ce ierarhii nostri (o parte din ei) nu adera la duhul marilor nostrii duhovnici si raspunsul a fost socant pentru mine: Ei nu cred in venirea lui Antihrist!
    Va veni vremea cand va trebui sa ne confruntam verbal(numai?...sper) cu ecumenistii si atunci avem nevoie de smerenie ca sa lucreze Harul Duhului Sfant prin noi. Pana atunci sa lasam pe cei induhovniciti sa vorbeasca si noi ceilalti sa ascultam!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Tradatorul Daniel din Dealul Patriarhiei a facut de râs Biserica Ortodoxa Româna, acest comunist-mason in sutana alba îsi bate joc de Hristos, de Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, de Sfintii Parinti si de tot poporul credincios. "Preafericitul", împreuna cu ierarhii si preotii tradatori trebuie sa plece, sa lase loc celor care IL iubesc cu adevarat pe Dumnezeu.

    Jos cu Patriarhul Tradator si cu toti ierarhii si preotii tradatori !

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La Multi Ani si Pacea Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu voi,parintilor si fratilor! Cum incerc sa cunosc calea cea dreapta,as avea mare noevoie de indrumare,iar in speranta ca cineva o va face,am indraznit a ma adresa sfintiilor voastre.Iata despre ce este vorba,clickand pe ici si pe colo pe net,am gasit acest articol: ...

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @gabi m.
      in locul tau nu as citi acuzatiile ce i se aduc Parintelui Cleopa. Nu cred ca asta e problema ce ne sta in calea mantuirii. Acei ce scriu ce scriu este clar ca nu au liniste. Nu stim de ce. Poate vor razbunare, nu se simt bine acolo unde sunt sau isi cauta dreptatea aici pe pamant. Sa urmam pe marii nostri duhovnici pe care ii mai avem langa noi. Stai la umbra sfaturilor lor si ai sa vezi ca iti vei gasi linistea si chiar raspunsurile la aceste intrebari. Domnul sa-ti dea putere.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Chiar TVR-International a facut publicitate,luni 18 ianuarie,in toate telejurnalele,acestei "saptamani a rugaciunii"...Cu cat privesc mai atent in jur,cu atat observ mai multe semne ale vremurilor de pe urma;ma intreb:de ce oare,marea majoritate a celor pe care ii cunosc nu vad nimic,de ce cand le vorbesc,ma privesc de parca mi-am pierdut simtul masurii,de parca mi-am pierdut discernamantul?!? Am mai "descoperit" ceva in legatura cu aceasta saptamana antihristca...Aici sunt foto de la aceasta mizerie http://hristofor.wordpress.com/2009/09/16/pan-erezia-ecumenista-curge-in-venele-bisericilor-oficiale-lantul-benedict-bartolomeu-alexei-kiril-daniel-samd-foto/ Apara-ne Doamne!

  11. Iubesc Patriarhul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu deznadajduiti. Nu va infricosati. Nu va intristati.
    Cititi va rog viata sfantului pomenit ieri, marturisitorul Atanasie. Ce vremuri tulburi a trait atunci Biserica. In ce erezii se scalda. Ce prigoniri nemaipomenite erau. Cat l-au chinuit pe acest sfant, cat l-au mai plimbat, cate surghiunuri nu a suferit, de cate ori n-a fugit si s-a intors inapoi, ce blestematii faceau arienii in biserica. Apoi mergeti in timp mai inapoi. Ce prigoniri inspaimantatoare pe vremea cezarilor. Si mai in urma prigonirile iudeilor. Apoi mergeti in timp mai spre zilele noastre, cate chinuri, iconoclasmul, apoi musulmanii, catolicii, apoi comunismul cel cumplit.
    In comparatie cu aceasta, la noi este un fleac.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Apocalipsa nu e iluzie, din roadele lor o sa-i cunoastem, dar SA NU JUDECAM! Sunt oamenii si au caderile lor, cu pronia divina se intampla aceste lucruri, si astfel sa nu ne credem mai ,,sfintii'' ca acesti bieti ecumenisti.
    Sa stam bine sa luam aminte!

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu vreau nici o unitate. In nici un caz cu cei care incalca poruncile II si IV din Lege.

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu ma mira nimic din ce scrieti i articolul acesta si nici felul in care e promovata rugaciunea zisa comuna pe basilica.ro

    eu sunt anul1 la timisoara si pt mine astea sunt deja clisee...ca sa nu mai zic ca se studiaza in duh protestant si cerintele la examene nu prea mai au(sau nu au deloc) legatura cu duhul patristic si mai degraba cu intelegerea cea dupa priceperea mintii omenesti!Din zece profesori(profesori preoti in mare parte) sa fie 2 care totusi mai au ceva sare in predica si in invatarura!
    La o catedrala ortodoxa din Tm am ascultat o predica in timpul liturghiei inainte de cuminecare pur ecumenista pe fata fara ocolisuri fara ascunzisuri
    La o Biserica ortodoxa strana duminica o tine o femeie episcop de la biserica crestina secreta...corul e format din tineri ortodocsi care ii fac metanii si le da binecuvantare 'arhiereasca' pe cap!
    NU ma mai smintesc de lucrurile acestea pt ca se vor inmulti si pe deoparte stiu ca si eu am partea mea de vina pt ce se intampla in prezent!
    Mai degraba vreau sa invat scarbirea de sine si incep pocainta si sa nu mai pierd timpul ca sa nu fie fuga mea iarna;Bine ar fi ca de fiecare data cand vedem asa ceva mai vartos sa ne smerim si sa ne pocaim avand incredintare de la sfintii parinti contemporani ca acestea cu adevarat sunt vremurile de urma in care nebunia si minciuna vor spori si desfranarea si erezia vor spurca pamantul....
    Sa ascultam de sfatul Cuv. Paisie Aghioritul si sa cerem de la Dumnezeu pocainta ca nu cumva intunecandu-ne la minte si impietrindu-ne la inima sa vina furul pe neasteptate!

    Rugati-va si pt Claudiu PACATOSUL!

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce inseamna "eretic"in conceptia d-voastra?Toate religiile invata omul sa faca doar bine,sa-si iubeasca aproapele,deci care este problema?Aici,in tara,sunt romani catolici,greco-catolici si ortodocsi;de ce numai ortodocsii sunt buni iar ceilalti nu?Ce vina au romanii din Ardeal ca au fost maghiarizati cu forta si pentru a nu fi exterminati au infiintat cultul greco-catolic sau au trecut la catolicism?Pentru asta sunt "eretici"?

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu știu dacă e o bănuială, dar faptul că anul acesta si la anul Sărbătoarea Învierii Domnului se va sărbătorii în acceasi dată ca și catolicii (si după ei si protestantii si altii) îmi dă de bănuit asupra motivelor pentru care acțiunile ecumeniste sunt așa de dese.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Iubesc Patriarhul
    Sa ma ierti. Cred ca nimic nu va mai fi cum a fost pina acum, nici macar prigoana crestinilor. Anticristul aluneca dupa vremuri, ne va ,, iubii" , ni se va ,,daruii"..., se va ,,ruga" alaturi de noi,... pina ne va indracii, daca vom accepta compromisuri in Biserica Ortodoxa. Sa ne rugam Lui Hristos Dumnezeul nostru sa ne lumineze; ,, fiti intelepti ca serpii..."; ,, ... vor venii multi in numele Meu"; ,,fara de Mine nu puteti face nimic". In rest asa cum spui si tu; nadejde , rugaciune si marturisire(de care nu vom scapa). Doamne ajuta!

  18. Iubesc Patriarhul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Draga Ghenadie, treaba cu femeia episcop e jenanta.

  19. Un om iubit de Dumnezeu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ma intreb uneori pe cine sa ascult. Fiecare spune ca El are credinta cea adevarata, si poate asa si este dar in cine si cum se manifesta aceasta credinta!?
    Ortodoxul spune:sunt drept credincios; Catolicul spune: fac parte din biserica zidita pe Petru; Baptistul spune: am primit credinta adult, Penticostalul: am primit pe Duhul Sfant; Adventistul: respect sabatul ; Iehovistul: sunt martor a lui Iehova (de parca ar fi alta divinitate si nu acelasi Dumnezeu al tuturor); etc....
    Catolicii o tin pe-a lor cu Papa, Ortodocsi cu Sfintii Parinti, Protestantii si neoprotestantii cu Sola Sola Scriptura (da sa faci dupa cum o inteleg ei) probabil ca este mai bine sa fii ateu.
    Ni se cere sa ascultam de Sfintii Parinti de la M.Athos, unde NU EXISTA NICI O MANASTIRE ROMANEASCA din cele 20 (17 grecesti, 1 rusa, 1 sarba, 1 bulgara) desi in istoricul lor gasesti ca aproape toate sau imbogatit pe seama romanilor (DE CE???) . Isus a spus o fraza la care toti ar trebuii sa meditam: CEL CARE ESTE FARA DE PACAT SA ARUNCE CU PIATRA! Ne laudam ca suntem crestini dar avem tolba plina de pietre cu care aruncam in altii. Isus a mai spus: INTRE VOI SA NU FIE ASA
    DOAMNE IARTA-NE

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nelutu, cred ca un raspuns edificator il poti gasi aici:
    http://florinm.wordpress.com/2010/01/14/2006/
    Sper sa iti fie de folos.

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nelutule, ia cartea si citeste. Nu putem sa te catehizam noi aici, pe blog. In cateva cuvinte iti voi spune, insa, ca orotdoxia este DREAPTA CREDINTA, CEA CARE NU A MODIFICAT NIMIC DIN CE A PRIMIT DE LA SFINTII PARINTI DIN PRIMELE VEACURI CRESTINE, pe cand catolicsmul , care a inceput sa-si faca simtita prezenta prin secolele 6-7, a venit cu inventii si cu erezii (filioque, primatul papal, infailibilitatea papei, immaculata conceptie s. a.) Citeste PAPALITATEA SCHISMATICA si PAPALITATEA ERETICA , scrise, culmea, de un catolic, Vladimir Guettee care a trecut la ortodoxie. Iti recomand si scrierile Par. Placide Deseille. Cat despre protestantism, e curata nebunie si hula, astia au ajuns sa hirotoneasca si femei, sunt in culmea ratacirii. Cel mai bine e sa studiezi singur, daca esti intr-adevar dornic de adevar si , in masura in care ne pricem, te mai ajutam si noi cu unele povete. Dar daca ai pus intrebarea doar asa ca sa ne zgandari, te rugam, cautati alte distractii.

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si cultele amintite mai sus impartasesc acelasi crez niceo-constantinopolitan.
    Doar ca sunt mai discrete in afirmarea lui, nu ca la noi, ortodocsii la fiecare Sfanta Liturghie.

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pt. Iubesc Patriarhul

    Un fleac , dar ne-au ciuruit. (de Sergiu Nicolaescu)

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Duminica dupa slujba ne-au fost transmise urmatoarele: cum ca ar trebui sa trecem si sa lasam seria si numarul de buletin impreuna cu numele ,din cate am inteles pt.a tine o evidenta ;nu a fost specificat ca ar fi obligatoriu ,dar nici nu s-au dat prea multe lamuriri si nici eu nu am gasit puterea sa ma exprim in vreun fel sau sa-mi exprim macar nelamurirea cu toate ca frecventez biserica respectiva .daca m-ati putea ajuta cu o parere va multumesc frumos. nu stiu ce sa cred in legatura cu asta,e cazul sa-mi pun intrebari?

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mai Nelutu

    Cine a zis ca numai ortodocsii sunt buni ?
    A zis vre-un ortodox ca el e mai bun decat altii ?
    Cine te-a invatat sa pui problema astfel?

    Noi nu spunem ca noi suntem mai buni decat catolicii, etc, si nici nu ne intereseaza aspectul acesta . Noi spunem ca noi suntem ortodocsi si ceilalti nu . Oare nu este evident lucrul acesta , si mai presus de orice tagaduire ?

    Noi nu vrem sa ne amestecam cu ceilalti in ceea ce priveste credinta si viata religioasa . Dar vrem ca sa vietuim impreuna, in buna pace, in societate, fiecare cu credinta noastra .

    Ce este asa de greu de inteles si de infaptuit ?

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru cine interesează, pe blogul meu, am publicat câteva articole din care reiese că singurii creştini sunt doar cei ortodocşi...

  27. Iubesc Patriarhul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru Marian.
    Cultele nu impartasesc acelasi crez niceo-constantinopolitan, cine te-o fi mintit.

  28. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nimai Dumnezeu este bun. Însă numai prin Biserica Creştin Ortodoxă ai posibilitatea să te mântuieşti. Părintele Arsenie Papacioc: "Singurul Adevăr este Ortodoxia".

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://vizantie.blogspot.com/2010/01/preot-ortodox-adera-la-masonerie.html

  30. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa ne rugam pentru toti cei care s-au desprins din biserica crestina ortodoxa, sa ne curatim sufletele de pacate ca rugaciunea noastra sa fie bine primita la Domnul Hristos.Sa avem pace in suflete -pacea Domnului - pe care sa-L rugam sa ne-o dea ca sa putem si noi iubi pe semenii nostri macar cu o farama din marea dragoste cu care ne iubeste EL.Doamne ajuta !

  31. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://video.crestinortodox.ro/rvNxXlL0kV4/PS_Iustinian_Chira_Rugaciunile_impreuna_cu_eterodocsii.html

  32. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce avem de pierdut daca traim Ortodoxia asa cum trebuie si nu ne pronuntam, ci lasam pe Dumnezeu sa lucreze si sa constate ce e bine si ce nu? Pana la urma, atata timp cat nu ne obliga nimeni sa participam la slujbe comune cu alte confesiuni, atata timp cat Hristos lucreaza in Biserica in Duhul Sfant, ce treaba avem noi cu Patriarhul sau cu altii ca sa ne facem ispite si pacate. Doar nu o sa ne intrebe pe noi la judecata Dumnezeu cum a fost condusa biserica, prost sau bine. Si daca e condusa bine si noi judecam stramb pe slujitorii ei gresim, daca e condusa prost si judecam corect pe slujitorii ei gresim asemenea pentru ca judecata nu e a noastra ca nu am murit noi pe Cruce pentru nimeni. Si daca muream, cui folosea sangele nostru puturos si muritor? Tatal lasat judecata Fiului pentru ca Fiul S-a jertfit. Doar nu o sa-i rapim lui Hristos sceptrul judecatii din mana, in timp ce Tatal Insusi I l-a dat? Sau poate ca judecand pe altii ca sunt antihristi, devenim noi insine niste antihristi care il detroneaza pe Hristos din functiile Sale divine si ne arogam drepturi necuvenite. Atentie la neatentie!!!!

  33. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ...si cei de stil vechi sunt convinsi, ca cei de stil nou sunt tot acolo, unde vor fi si ecumenistii...

  34. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ admin,NU la aceea faceam referire,multumesc lui Dumn ezeu,ci la discutia/discutiile despre "calendarul vechi si calendarul nou!".Observ ca se discuta destul de mult,in aceste zile...Chiar si aici: http://saccsiv.wordpress.com/dialoguri-cu-cei-ce-tin-calendarul-vechi/ . Am putea avea CUVANTUL PARINTELUI in legatura cu aceasta problema,care este foarte posibil sa intereseze pe mai multi crestini (ex. :http://saccsiv.wordpress.com/dialoguri-cu-cei-ce-tin-calendarul-vechi/)?Cred ca o vorba din partea SFINTIEI SALE ar fi indeajuns de lamuritoare si aceasta contoversa se va opri aici,pentru noi,crestin-ortodocsii! Asa de mult asi dori "sa stau la umbra sfaturilor lor"(dar nu numai atat asi vrea,ci sa stau chiar IN UMBRA LOR!),caci am mare nevoie sa recuperez timpul pe care l-am pierdut facand,traind,gandind ca "lumea"...Citesc,citesc,citesc si imi este tare teama ca totul este prea putin,ca timpul ma/ne preseaza...Doamne ajuta!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @gabi
      crezi ca Parintele nu ar fi trecut pe stil vechi daca era in joc mantuirea sufletului?! Dar datorita faptului ca problema calendarului nu are legatura cu dogma Bisericii, nu este necesar sa te desparti de stilisti(nou calendaristi). Parintele Justin a spus mai demult ca este regretabil ca s-a schimbat calendarul, dand nastere la scindarea BOR si la chinuri, prigoniri groaznice de ambele parti. Se stie prea bine ca aceasta schimbare a venit din-afara Ortodoxiei si intr-adevar constituie un act ecumenist. Noi ramanem in ascultare de marii duhovnici si avem certitudinea ca mantuirea si sfintenia nu tin de calendar(calendarul fiind supus timpului), dovada fiind si noii Sfinti, neomartirii din inchisorile comuniste. Si cei ce au pastrat calendarul pot avea aceeasi certitudine, tocmai de aceea ar trebuie sa aiba in suflete pace si sa se roage si pentru noi, daca ne considera pacatosi din acest punct de vedere.

  35. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    da frate admin, ok, cu calendarul asta...ca nu e dogma, etc...si eu sunt parte din biserica oficiala si daca cercetezi totusi, chestia asta cu dogma si ca nu e o problema mantuitoare e un punct de vedere destul de superficial...

    hai sa nu ne mai linistim asa repede, sa cautam mai adanc...e cam ciudat ca unii (cam toate blogurile ortodoxe) ataca imediat pe cei care isi pun probleme de calendar...

    eu zic ca trebuie discutat si luat foarte in serios...cica si Sfantul Maxim s-a "rupt" de biserica oficiala la vremea lui...a incetat orice comuniune cu "oficialii"...ei, si atunci il putem numi pe Sfantul Maxim "schismatic"?! hai sa fim seriosi!
    e un raspuns destul bine documentat si argumentat (la scrisoare parintelui Aldea catre razbointrucuvant) referitor la problema asta pe situl lui Hristofor...

    ar fi foarte interesant sa stim ce au spus Sfantul Ioan Maximovici sau Sfantul Luca al Crimeei cu privire la aceasta problema, anume daca e o problema serioasa, sau nu e dogma si ca urmare nu pune in pericol mantuirea...stie cineva daca s-au pronuntat clar cu privirea la acest subiect? ar fi foarte important sa stim punctul lor de vedere...eu unul nu-l stiu, doar intreb...

    si fratilor, sa fim foarte atenti! ia ganditi-va, ce-o sa facem noi dupa urmatorul "sinod pan-ortodox"?! ia hai, sa vedem...daca acolo o sa stabileasca bisericile oficiale ortodoxe masuri gen scurtarea posturilor, acceptarea papei drept "primus inter pares" si pomenirea acestuia la Liturghie, si, desavarsind uraciunea, Doamne fereste!, unirea oficiala si sarbatorirea Pastelui odata cu papistasii, ce-o sa mai zicem?! MAI FACEM ASCULTARE?! MAI RAMANEM IN BISERICA, SAU IN SFARSIT VOM AVEA CURAJUL SA RUPEM COMUNIUNEA?!

    sunt convins ca Parintele Iustin, Parintele Arsenie, si ceilalti parinti de care ascultam si pe care ii urmam (Rafail, Adrian, etc.) vor inceta comuniunea cu biserica oficiala in acest caz!

    ramane de vazut...astept sinodul, dar in contextul actual si in lumina actiunilor BOR si a celorlalte biserici oficiale ortodoxe, cred ca e clar pentru toata lumea cam ce fel de hotarari se vor lua...urmeaza sa vedem noi cum vom raspune...

    sa fim foarte atenti la aceste probleme si sa nu slabim vigilenta, atentia...sa nu ne lasam (usor, usor) amagiti ci sa stam pe pozitie tare, ortodoxa si cand va veni vremea si se va intrece limita oficial (ca neoficial e de mult intrecuta), sa ne lumineze si intareasca bunul Dumnezeu sa facem ceea ce trebuie pentru Adevar si mantuirea noastra!

    Doamne ajuta fratilor!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @razvan
      asa e precum zici.. dar totusi sa asteptam sa vedem acel sinod ce hotaraste, intre timp rugandu-ne sa-i lumineze Domnul pe ai nostri si sa nu vanda credinta.
      Apoi, de se va intampla, noi sa nu acceptam, iar ca urmare sa ne dea ei afara din BOR, nu sa plecam noi. Tu cum crezi ca ar putea ei sa oblige o tara intreaga sa accepte pe papa si ereziile lui? Intrebarea este: suntem noi uniti intre noi? Ne cunoastem asa de bine credinta ortodoxa? Cunoastem scrierile Sfintilor Parinti, incat sa stim cum sa ne aparam, cu argumente teologice, nu evreopene cu care vin ei? Eu zic ca mai avem de lucru si asta trebuie sa fie misiunea noastra.

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        Doamne ajuta! Oficial cum spunea si razvan, pana cand chiriarhii nostri sse vor scoate singuri din Biserica. Biserica nu vor mai fi Episcopii si Patriarhul, ci "turma mica" si batjocorita, fugarita si prigonita! Adica 'BOR'-ul oficial impreuna cu patriarhia vor deveni APOSTATE, O ALTA SECTA! Adevarata Biserica vor fi cei cativa ramasi si care vor fi considerati extremisti, fanatici si comunisti, noi care nu vom vrea sa acceptam unitatea pseudo-divina! Si bine ar fi sa uitam divergentele ce tin de calendar si sa ne unim, impreuna vom dantui mai mult! Doamne ajuta!

  36. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    asa e admin, mai avem mult, foarte mult de lucru! Dumnezeu sa ne intareasca in credinta si sa ne dea putere sa ducem lupta cea buna. si sa marturisim, cand va veni vremea.

    sa ne rugam sa-i lumineze Domnul, cum zici tu...desi mersul evenimentelor si Sfanta Scriptura (Apocalipsa) respectiv proroociile Sfintilor Parinti despre "vremurile din urma" nu ne prea indreptatesc sa credem intr-o revenire, Dumnezeu e atotputernic...faca-se voia Sa! noi sa tinem drepta credinta! asa sa ne ajute Dumnezeu!

    Doamne ajuta fratilor!

  37. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Draga administrator al acestui Blog. De ce esti atat de pornit impotriva celor care vor sa fac bine in lume. Cum poti spune ca celelalte credinte apartin antihristului. Ești orb?

    Am scris aceste randuri, desi stiu ca nu va aparea public pentru ca esti laș. Cred ca și altii au facut comentarii ca al meu, insa nu ai acceptat sa fie publice. Am si eu blog si stiu ca poti permite sa apara public dor ceea ce iti place. Nu esti cinstit. Doar am vrut sa iti transmit un mesaj.
    Imi poti scrie, daca doresti...

  38. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    - Părintele Arsenie Papacioc: “Singurul Adevăr este Ortodoxia”.
    - Cuvântul Domnului : "Singurul Adevăr este Hristos"
    "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica...Cel ce crede in El nu este judecat, iar cel ce nu crede a si fost judecat, fiindca nu a crezut in numele Celui Unuia-Nascut, Fiul lui Dumnezeu.
    Iar aceasta este judecata, ca Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina. Caci faptele lor erau rele".
    "Cel ce crede in Fiul are viata vesnica, iar cel ce nu asculta de Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el."
    "Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viata."
    "Deci zicea Iisus catre iudeii care crezusera in El: Daca veti ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei;
    Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi" (extrase din Sfanta Evanghelie după Ioan)

    Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, cine Îl are pe Hristos, are mântuirea. O religie care îl are pe Hristos, este creştină.
    Există o singură biserică care îl propovăduieşte pe Hristos ? Evident că sunt multe ( urmare a lucrării satanei potrivit principiului dezbină-i şi cucereşte-i)
    Concluzia este că între cei mântuiţi se află credincioşi din toate bisericile creştine, sunt toţi aceia care l-au primit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mântuitor, care s-au născut din nou şi au transpus în vieţile lor învăţăturile Sale.
    Acestea îţi aduc mântuirea, iar nu neapărat calitatea de membru într-o "anumită" biserică. Sunt destui botezaţi ortodocsi care nu se vor mantui căci nu sunt născuţi din nou, la fel cum sunt ortodocsi nascuţi din nou care se vor mântui. Caci nasterea din nou nu ti-o dă doar un gest formal, ci ţi-o dă mai ales dorinţa arzătoare, manifestată zi de zi, de a trai dupa valorile Împărăţiei lui Dumnezeu iar nu dupa valorile lumii căzute. Similar şi pentru alte biserici.
    La fel de adevărat este că dacă tu ca simplu credincios vezi cum slujbele în biserica din care faci parte sunt ţinute de către femei sau de către preoţi/pastori homosexuali declaraţi, trebuie să ieşi din respectiva bisercă, căci aceea biserică mai este creştină doar cu numele, iar Duhul Sfânt nu se mai găseşte acolo (vezi lutheranii şi calvinii). La fel, nu ai ce să mai cauţi să te rogi lui Dumnezeu împreună cu unii ca aceştia decât dacă rugăciunea priveşte readucerea lor pe calea lui Hristos.
    Deci biserici care au trecut de partea lui Antihrist (fiind înşelate) există. Dar sunt mai multe care încă nu au făcut asta.
    Este ecumenismul în sine, ca idee, un lucru rău ? Nu, căci Biserica ar trebui să fie una. Dar aici este arătată iscusinţa şi modul de lucru al satanei. El foloseşte o idee bună pentru a ajunge la rezultate rele, căci doar minciuna, înşelătoria sunt principalele sale mijloace. Ecumenismul actual este de inspiraţie diavolească întrucât caută să strice şi acele biserici care încă mai au Duh, prin unirea cu cele deja căzute, în noua religie mondială antihristică.

    Dar atitudini din astea de bătut cu pumnul în piept şi de scuipat spre ceilalţi (în bloc, deşi mai există la acest moment confesiuni care (încă) se află pe calea lui Hristos) îmi aduc aminte de pilda biblică cu fariseul şi cu săracul care se rugau împreună la Dumnezeu, fariseul uitându-se cu dispreţ spre sărac şi îndreptăţindu-se în sinea sa...
    Aduceţi-vă aminte de pasajul din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul în care Hristos trimite mesaje către cele şapte biserici ! Cinci dintre ele au câte ceva în care greşesc (greşeli specifice), două, Smirna şi Filadelfia sunt fără greşeală, dar toate sunt chemate ! Vă credeţi Smirna sau Filadelfia ? Tare mi-e că nu sunteţi, (atitudinea voastră arogantă şi agresivitatea verbală stă mărturie). Şi chiar dacă aţi fi, iată că Domnul vă spune că nu sunteţi singuri ! Dar ce importanţă are pentru voi ce spune Domnul, când Arsenie Papacioc (si nu e singurul) spune altceva !

    P.S. Încercaţi să mai confruntaţi ceea ce spun sfinţii părinţi şi cu ceea ce spune Sfânta Evanghelie ! Căci se vede că nu faceţi asta...

  39. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am gasit acest articol: http://www.ortodoxia.md/stiri/14-stiri/2306-clericilor-bisericii-ortodoxe-romane-li-se-restricioneaz-dreptul-de-a-participa-la-rugciuni-liturgice-ecumenice Sa fie adevarat?!? Doamne ajuta si ii lumineaza! P.S.Cer iertare daca,din greseala,din cand in cand trimit de doua ori comentariile...

  40. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ NihilSineDeo

    sunt perfect de acord cu tine. iar pentru ceilalti am urmatoarea intrebare. credeti ca din "Turma mica" a lui Hristos, cea de la sfarsitul vremurilor, vor face parte numai ortodocsi?

  41. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stie cineva sa ne spuna ce s-a mai intamplat cu aceasta?: http://www.sihastru.net/mirem/ceor/stiri_ngruvda.html

  42. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bolnav de cancer la 24 de ani

    Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot munci pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la BCR RO36RNCB0231088855520001 (lei).

    Vă rog ajutaţi-mă dacă nu pot să mor.

    E-mail: [email protected]

    Telefon: 0757205495

    Vă mulţumesc anticipat.

    Boală, disperare, durere, neajutorare şi câte sinonime ar putea descrie situaţia acestui om. În jurul nostru în fiecare zi mor oameni. Mor sau trăiesc cu o frică teribilă de moarte din cauza indiferenţei noastre. În fiecare zi semenii noştri duc poveri grele în sufletele lor. Cine dintre noi este gata să întindă o mână de ajutor???

    Nu pot să ajut acest om financiar, dar vreau prin acest anunţ să sesizez pe cei care nu stau cu mâna întinsă şi pot să pună ceva deoparte ca să contribuie la această nevoie. Dumnezeu spune că: religiunea curată şi neîntinată înaintea Lui constă în cercetarea văduvelor şi orfanilor în necazurile lor. (Iacov 1). Tu ce faci în acest sens. Contribuie şi tu la salvarea lui Rudolf. Am aflat despre situaţia lui de la el, când a lăsat mesajul de mai sus într-un comentariu pe acest blog. Trimite acest mesaj tuturor celor care ar putea să dea o mână de ajutor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*