Sinodul tâlhăresc:

SERVICIILE SECRETE și ȘANTAJUL plănuit în CRETA

Încă de la sfârșitul anului 2016 au respirat câteva detalii din culisele falsului sinod din Creta. Mai mulți apropiați ai ierarhilor români au lăsat să se înțeleagă în predici, conferințe, interviuri că integritatea teritorială a României a fost pusă în pericol. Mai exact, dacă ierarhii români nu ar fi acceptat documentele finale prin semnătură, ar fi urmat desființarea Patriarhiei Române și implicit dezintegrarea României. Acest “șantaj” i-ar fi determinat pe ierarhii români să cedeze, chiar dacă au dus “lupte grele” cu Zizoulas și Bartolomeu de Istanbul, cerând rugăciuni fraților români din țară și nu numai (conform unui SMS trimis de Teofan Savu, episcopului Longhin Jar). Și au capitulat până la urmă, semnând actele trădării Bisericii și sfâșiind Cămașa lui Hristos. Dar la întoarcerea în România s-au afișat ca mărturisitori și pe deplin mulțumiți că mai mult nu se putea. Așa au potolit pe anti-ecumeniștii naivi, lansând zvonul securistic, că de fapt au salvat integritatea statului român. Asta a prins la preoți precum Amfilohie Brânză, la cei din gruparea Puric, Capsali, homeopatul Pavel Chirilă, Marian Munteanu, care au început să-i ridice în slăvi pe ierarhii români: Biserica Ortodoxă Română și-a făcut datoria față de ortodoxie. Biserica Ortodoxă Română este cam singura instituție care a mai rămas în picioare din …România. Apoi au continuat să și explice de ce ierarhii români și-au făcut datoria, propagând zvonul securistic “SE VREA O “PRIMAVARĂ” A ORTODOXIEI” (revista FAMILIA ORTODOXĂ), cât și pe activenews: Dreapta dezbisericită. Virgiliu Gheorghe spunea:

Părintele Justin Pârvu în cazul actelor cu CIP: “Mai bine o Biserică împărţită decât una rătăcită”. Cu atât mai mult s-ar fi delimitat de erezia din Creta: “Ierarhii ecumeniști sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul Adevărului, care doar mimează adevărul”

Preambul

Dintru început vrem să tăiem orice pricină de bucurie pentru schismatici: Părintele Justin a fost mereu pentru o clarificare a pozițiilor fiecăruia, ecumenist sau ortodox, dar în aceeași Biserică! Nu a fost pentru un amestec între Adevăr și minciună, între lumină și întuneric, între Hristos și mamona. Părintele nu a vorbit de vreo biserică paralelă, de sinod paralel sau alte idei schismatice. Considerăm că situarea noastră pe o poziție mărturisitoare va duce negreșit la ceea ce va trebui să spunem și să facem pe viitor. (Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi, Matei 10:19).

În ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, este foarte transant atat in privinta cipurilor, cat si in privinta ecumenismului, atât de transant si indurerat incat Părintele afirmă cu durere:

„Mai bine o Biserica impartita decat una ratacita!”.

Referitor la intreruperea pomenirii ierarhului, de nenumarate ori pe Parintele Justin a afirmat, in cazul in care ierarhul ar fi savarsit vreo erezie cu capul descoperit:

„Inchidem portile manastirii, ramanem in Biserica noastra si nu ii mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserica, nu noi”.

Iar în Creta tocmai asta s-a întâmplat, prin urmare Părintele Justin întrerupea pomenirea ereticului Teofan.

Prorocia Părintelui Justin cu privire la scindarea (întreruperea pomenirii, iar nu schismă) ce va avea loc

În urma adunării ecumeniste din Creta, culegem roadele conform duhului care a vorbit prin acei ierarhi apostați. Asistăm la o fragmentare până și între cei care înainte de Creta erau de aceeași partea a baricadei, cea în duhul Sfinților Părinți. Această dezbinare s-a și dorit de cei care stau în spatele organizării acestei adunături, încât să fie eliminați cei mai fervenți împotrivitori ai ecumenismului. Dar Domnul întoarce, pentru rugăciunile celor drepți, această capcană într-o cernere, o alta după cea din lupta anti-cip, care să elimine putregaiul ce mai rămăsese în Biserică.

Din păcate, la fel cum s-a încercat atragerea părinților Ilie Cleopa și Dumitru Stăniloae în propaganda ecumenimului, se vrea același lucru și cu Părintele Justin Pârvu. Iar această lucrătură vine din partea unor personaje aciuate în mănăstirea de călugări,  pe care Părintele le-a ținut aproape și cu atenție, pentru “a nu sări gardul” Bisericii. Căci pe vremea Părintelui erau mari viteji, făcând toată parada lor de mărturisire pe barba Marelui Duhovnic. Acum, ei își justifică frica/lașitatea prin distorsionarea tâlhărească a cuvintelor Marelui Duhovnic. Este vorba de esența a ceea ce a reprezentat Mănăstirea Petru Vodă, și anume lupta Părintelui cu erezia, lucru cu care nu a fost vreodată de acord și a sancționat tot ce aducea atingere dreptei credințe. Într-un context oarecum asemănător, adunarea ecumenistă de la Sibiu, Părintele practic prorocea scindarea ce va avea loc după “sinodul” din Creta:

Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc, pentru că nu s-a făcut niciodată o trecere dintr-o zonă a credinţei la alta cu uşurinţă. A fost, aşa precum ştiţi, şi la 1700, a mai fost pe la 1948, ’49, ’50, a fost și o viaţă individuală care a venit cu diferite cereri de lepădare de credinţă, sunt o mulţime de lucruri: la politruc, la birou să dai o declaraţie de solidarizare, pe unul să-l facă să treacă dintr-o concepţie politică la alta. În mare, noi suntem în fenomenul acesta, foarte periculos, greu de suportat. De aceea şi ispitele şi mântuirea noastră vor fi mult mai grele, adică în raport de cum vom putea să înfruntăm aceste încercări şi lucrarea diavolească. Să ne înarmăm cu putere la rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute, să putem ieşi curaţi, nepătaţi de aceste ispite şi de păcate.

Cine a făcut această scindare? Cumva cei care, canonic, se îngrădesc de ierarhii ecumeniști (ereticii ereticilor) sau cei care se delimitează de toată învățătura patristică, de sfinții ce condamnă erezia papistașă, protestantă și alte rătăciri de la dreapta credință? Vedem cum în urma adunării din Creta, această scindare se concretizează deja prin prigonirea, amenințarea cu caterisirea sau scoaterea din mănăstiri, cenzura celor ce condamnă, canonic, pe semnatarii documentelor apostate din Creta. Cu toate că anti-ecumeniștii sau tradiționaliștii sunt unilateral de acord că în Creta s-a legiferat ecumenismul/ s-a dogmatizat erezia ecumenistă, când este vorba de întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști, apare extrema catalogării celor care nu pomenesc ierarhul ca fiind schismatici!!! Conform căruia canon? Se exclud canoanele unele pe altele? Când este vorba de erezie, nepomenirea ereticilor înseamnă evitarea schismei!!! Schismă înseamnă ruperea de învățătura Sfinților Părinți, de Sfinții Apostoli, de Adevărul, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, iar Adevărul este acolo unde este dreapta credință, nu la ierarhul apostat, ci la ierarhul mărturisitor până la sfârșit. Nu la ierarhul care spune una și semnează contrariul, ci la cei care condamnă cu toată convingerea cel mai mic compromis în materie de credință! Și slavă lui Dumnezeu, avem astfel de ierarhi! Tot Părintele Justin mai descrie situația în care ne aflăm acum:

Vezi ce dărâmă o imensitate de stejar? Un firișor de viermuleț care se așează acolo și începe să roadă și în timp mai îndelungat sau mai scurt stejarul e căzut la pământ. Așa este și cu încercările care se fac la noi. Nu vedeți? Am semnat cu monofizitismul, mâine-poimâine mai semnăm altceva și noi habar nu avem de toate treburile astea, pentru că astea nu se publică. Te găsești la un moment dat într-o scadență ortodoxă, de nu te mai recunoști! Și te lasă așa într-o formă oarecare în biserica ta, dar fondul este din ce în ce mai alterat. Și în felul acesta, am ajuns să ne dizolvăm încetișor, fără să ne dăm seama unde am ajuns: la un dezastru neortodox.

Demontarea pragului de apostazie, numit “firul roșu”

Cât despre firul roșu al RUPERII DEFINITIVE de ierarhi în cazul împărtășirii în comun – ca punct final al apostaziei, Părintele Justin spunea: “închidem porțile mănăstirii și nu mai avem treabă cu ei”. Deci nu doar o întrerupere a pomenirii lor ca semn de avertisment și metodă pedagogică, ci ruperea oricărei legături cu ierarhia apostată, fiindcă nu mai erau considerați ca fiind parte din Biserică. Iar despre harul ierarhilor ecumeniști, Părintele Justin spunea:

Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului (nn. cât despre harul sfințitor, p Sava Lavriotul spune că tainele sunt valide, dar spre osândă), care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi: îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

Reamintim că ecumenismul A FOST deja anatematizat de un sinod, încă din 1983.

ANATEMA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei

“ANATEMA celor ce atacă Biserica lui Hristos învătînd că Biserica Sa este împărtită în asa-zise “ramificatii” ce se deosebesc în doctrină si în felul de viată, sau că Biserica nu există vizibil, ci va fi formată în viitor cînd toate “ramificatiile” – sectele, denominatiunile si chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mîntuire, prin urmare, celor ce cu bună-stiintă sunt în comuniune cu acesti eretici înainte-mentionati sau celor ce sustin, răspîndesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frătesti sau al presupusei uniri a crestinilor despărtiti, să fie Anatema!”
(Dată de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Vancouver- Canada, august 1983, iscălită de toti episcopii, spre a fi adăugată la sfîrsitul anatemelor din Credinta Ortodoxiei, si pomenită mereu în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei)

TALMACIREA ANATEMEI, de Arhiepiscop Vitalie de Montreal

Biserica Ortodoxa Rusa de peste hotare, condusa in acest moment de mitropolitul Filaret, se marturiseste ca fiind o parte de nedespartit a Bisericii istorice a Rusiei. Ca Biserica Locala are dreptul sa-si tina soboarele obisnuite si sa dea hotarari ce sunt obligatorii in totalitate pentru toti fii ei imprastiati in int reaga lume. Timpul va arata daca celelalte Biserici Locale vor accepta hotararea noastra privind Ecumenismul, chiar daca la vremea lor, hotararile celor zece Sinoade Locale au fost acceptate de catre toti, si au fost inscrise in “Cartea Canoanelor Sfintilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice si Locale si ale Sfintilor Parinti” a Bisericii Sobornicesti… Cat priveste Ecumenismul, fiecare Biserica Locala a avut timp suficient in decursul ultimei sute de ani pentru a-l studia, si daca o anume Biserica Locala isi bazeaza invataturile si viata pe canoanele Sfintilor Apostoli, pe canoanele tuturor Sinoadelor Ortodoxe, atunci nu poate decat sa recunoasca faptul ca Ecumenismul s-a format intr-una din ereziile care au existat din totdeauna, atat in trecut cat si in prezent, si numeste aceasta unitate o biserica. O astfel de manifestare este deja pe deplin a Antihristului.

Astfel, dand Anatema, ne-am protejat turma de aceasta ispita apocaliptica, si in mod neintentionat am ridicat o intrebare profunda constiintei tuturor Bisericilor Locale, pe care trebuie mai devreme sau mai tarziu sa o solutioneze intr-un fel sau altul. Viitoarea lor soarta duhovniceasca va depinde de raspunsul la aceas ta intrebare. De jure [de drept] Anatema care a fost data de noi are un caracter strict local al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare, dar de facto [de fapt] are o semnificatie istorica imensa, pe plan universal, istoric si ecleziastic, exact fiindca Ecumenismul este o erezie de scara mondiala. Aceasta pozitie a Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare este vadit constiinta tuturor ortodocsilor. Pentru noi, este o cruce grea pusa asupra noastra de Domnul. Dar nu mai putem pastra tacerea, caci tacerea in continuare ar echivala cu o tradare a adevarului, de care tradare sa ne izbaveasca Domnul pe noi toti.

Mărturia mea cu Părintele Justin Pârvu despre părintele Arsenie Boca

Fac această mărturie, fără dorința de a influența pro sau contra evlavia cuiva față de părintele Arsenie Boca, ci doar să fie cunoscut și acest aspect din viața Părintelui Justin Pârvu.

Pe când eram implicat în activitatea editorială de la Mănăstirea Petru Vodă, am mers la Părintele Justin să iau binecuvântare pentru un “Buchet de acatiste al noilor sfinți români”. Precizez că în acea vreme (2012) aveam o evlavie obișnuită la părintele Arsenie Boca, promovând de fiecare dată împotrivirea sa față de ecumenism (text contestat că nu i-ar aparține), fiind impresionat și de mulțimea de oameni ce-l mărturiseau ca sfânt și făcător de minuni. Îmi ziceam că nu pot fi înșelați chiar toată acea mulțime de oameni. I-am spus Părintelui Justin ce vreau să editez și i-am citit numele sfinților la care vroiam să le public acatistele. Printre ei erau: Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Gheorghe Calciu, Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, Părintele Ilarion Felea, Mucenicul Valeriu Gafencu (un nou acatist) și părintele Arsenie Boca. Credeam că va fi de acord cu toți, dar la auzirea numelui părintelui Arsenie Boca a spus categoric: – Arsenie Boca? Nu, măi! În față Atotputernicului Dumnezeu mărturisesc aceasta, și nu mică mi-a fost nedumerirea auzind cuvintele Părintelui. Nici nu am mai avut curajul să întreb de ce.

Pe Părintele Justin îl știm cu toții ca omul dragostei și cred că tot Domnul i-a descoperit când a zis că Dumnezeu l-a iertat pe părintele Arsenie pentru pictura de la Drăgănescu, în sensul că s-a mântuit, dar ce mi-a spus mie arată că nu-l considera un sfânt. Îmi doresc să fie sfânt, iar acele cărți să nu fi fost scrise de părintele Arsenie, ci de așa-zișii ucenici idolatri și înșelați care i-au stricat foarte mult numele, dar a fi canonizat împreună cu scrierile sale sau puse pe seama sa, care cuprind erezii și păgânisme, ar fi o mare hulă adusă Duhului Sfânt și ecumenismul ar avea un mare apostol în calendarul ortodox. Mai bine să fie mântuit și chiar sfânt neștiut de nimeni, decât să fie spre pierzarea a milioane de suflete. Știu că niciun un sfânt nu se supără dacă nu e cinstit, dar dacă e hulit atunci vom fi judecați de el, deci opriți hula, dar și idolatria față de părintele Arsenie Boca și urmați exemplul cumpătat al Părintelui Justin, cu adevărat Sfântul Moldovei, Ardealului și Țării Românești, care nu a avut în clipa morții nicio pată dpdv al Dreptei Credințe!

Un mitropolit român în funcție: Sfinții Părinți de la Sinodul IV au luat decizii într-un context al dezbinării, al lipsei de acord în formularea învăţăturii de credinţă  şi al lipsei de iubire frăţească

Din păcate, Biserica Ortodoxă Română a semnat acordul de la Chambesy, din 1990, prin care se recunoaște erezia monofizită, ca fiind ortodoxă! Erezia monofizită a fost condamnată de Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, iar apoi de toate celelalte Sinoade Ecumenice care au urmat. Din partea BOR, acordul apostat (vedeți și varianta diortosită) a fost semnat de Patriarhul de atunci, Teoctist si de actualul Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Teofan, ce deținea funcția de vicar patriarhal și secretar al Sinodului. Întrucât acest acord în numele BOR a fost semnat în mod public, mitr. Teofan ar trebui să mărturisească în mod public sau printr-un comunicat că a fost o greșeală pentru care îi pare rău și să ceară iertare credincioșilor pe care i-a smintit și dus pe căi eretice. Asta dacă dorește să învețe drept Adevărul și să se mântuiască. Iar Sinodul BOR ar trebui să se dezică de acest acord apostat.

Teolog Mihai-Silviu Chirilă: De ce nu poate renunța BOR la pseudo-sinodul din Creta. Despre portavocile “anti-ecumeniste” din spatele ierarhilor

Au trecut câteva luni de la sinodul din Creta, iar situaţia pare a se fi aşezat într-un anumit fel, oarecum previzibil. Mulţi dintre români au acceptat deciziile acelui sinod, pentru că nu ştiu absolut nimic despre ce s-a întâmplat acolo, iar puţinii care nu au făcut-o continuă să fie persecutaţi şi ameninţaţi (şi deja sancţionaţi) cu caterisirea, cu alungarea de prin mănăstiri şi parohii sau cu afurisirea pentru poziţia lor tranşantă şi ortodoxă faţă de sinodul care a legiferat ecumenismul la nivelul întregii Ortodoxii ca“atitudine de dialog şi cooperare spirituală între creştini”, cum spune un comunicat patriarhal în care se face elogiul “ecumenismului lucid”1.

Contrar promisiunilor din art. 11 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine că documentele sinodului şi, în general, toate deciziile legate de implicarea ecumenistă a Bisericii Ortodoxe vor fi făcute cunoscute pliromei, ierarhia română a impus o tăcere de mormânt asupra acestui eveniment, pe care siteul patriarhal îl numeşte “pagină din istoria Ortodoxiei2. Preoţilor li s-a impus să nu sufle o vorbă la sfântul altar, siteul patriarhal a prezentat nişte traduceri ale documentelor despre care mai apoi un apărător oficial al sinodului a spus că sunt “greşite”, conferinţele care s-au ţinut au fost de vulgarizare, nicidecum de dezbatere teologică reală a deciziilor sinodului. La rândul său, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a manifestat ataşamentul faţă de acest sinod, pe care continuă să îl numească “Mare şi Sfânt”, condamnând orice “denigrare”3 a sa.

Toate aceste evoluţii impun o întrebare fundamentală: De ce ţine BOR atât de mult la acest sinod, în condiţiile în care este evident că acolo s-au făcut greşeli mari, unele Biserici Ortodoxe deja l-au respins integral (Biserica Bulgară, Biserica Georgiană, Biserica Antiohiei), altele se află în dezbateri aprinse pe această temă (Biserica Greciei), iar în interiorul Bisericii româneşti există o puternică mişcare de rezistenţă faţă de acesta? Dintre diversele motive posibile, pe noi ne interesează în acest demers un motiv neteologic pentru care putem crede că Biserica Ortodoxă Română va rămâne fidelă sinodului din Creta, chiar dacă toată lumea se va lepăda la un moment dat de el: încă de la întoarcerea din Creta, Patriarhia Română a prezentat sinodul ca pe un moment istoric de afirmare a teologiei româneşti, în care aceasta şi-a arătat valoarea indiscutabilă. A accepta că în Creta s-au făcut greşeli majore înseamnă a renunţa la această pretenţie, pe care canalele de informare ale Patriarhiei şi media favorabile din presa ortodoxă online au afirmat-o plenar încă din timpul sinodului. continuare »

Moţa – Marin, martirii de la Majadohonda

Motto:

Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii!
Putem noi să stăm nepăsători? […] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele.
Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!” (Ion I. Moţa).

N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid.
Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre.
L-am făcut cu acelaşi drag ca şi când ar fi fost vorba de ţara mea.” (Vasile Marin).

De ce nevoia de a ne cinsti înaintaşii? De ce nevoia de a-i cinsti pe cei care au sfinţit cu suferinţele şi jertfele lor însângeratul şi greu încercatul veac al XX lea?

Pentru că trăim într-o lume a minciunii şi dezinformării, a minciunii oficializate, deşi se clamează sus şi tare că poporul românesc se poate împăca cu el însuşi doar pornind de la adevăr, de la cunoaşterea adevărului istoric.

Pentru că nu trebuie să ne facem părtaşi la o altă ucidere a lor, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai neamului românesc din al XX lea veac, „în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale”, după cum spunea vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu.

Pentru că nu Sinodul Bisericii face sfinţi ci Dumnezeu şi poporul. „Dumnezeu pentru că le recunoaşte sfinţenia şi poporul pentru că păstrează în memoria sa faptele lor”, spunea PS. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Dar până să vedem cine erau Moţa şi Marin şi cei care au fost şi au luptat cu ei în Spania, şi au murit în apropiere de Madrid, să vedem pe scurt, care era contextul european al vremii. După ce poporul rus a căzut în robia comunistă1 – „experimentul cel mai nimicitor care a fost vreodată altoit pe trupul şi sufletul vreunei comunităţi omeneşti”2 -, la sfârşitul Primului Război Mondial, ideologii, teoreticienii şi practicienii comunismului au încercat să preia puterea în Ungaria (Bela Kun), în Germania (Republica de la Weimer) şi, după eşecul acestor tentative, în Spania. continuare »

ȘAH-MAT la clanul haritono-filoxero-episcopocentric. Părintele Tihon le închide gura pentru a nu pângări mănăstirea Sfântului Cuvios Justin Pârvu: Tolerarea ereziei până la “limita Potirului comun”, o scuză mincinoasă pentru amânarea luptei

Arhiconul Filoteu să răspundă și la asta dacă mai poate, că argumente teologice nu are cum să aibă și argumentele calomnioase le-a terminat!

Preacuvioase părinte stareţ,

Am citit cu tristeţe şi cu jenă profundă răspunsul pe care l-aţi publicat ca urmare a primirii scrisorii prin care vă rugam să onoraţi amintirea şi moştenirea Părintelui Iustin şi să vă implicaţi în mod real în combaterea ereziei ecumeniste, prin întreruperea pomenirii în întreaga mănăstire Petru Vodă şi prin sprijinirea luptei pe care o duce de luni de zile Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, întemeiat tot cu binecuvântarea iubitului nostru Părinte, pentru a duce mai departe lupta în care preacuvioşia voastră refuzaţi să vă angajaţi acum.

Am citit cele patru pagini cu tristeţe, pentru că mi s-a părut dureros ca un stareţ al unei mănăstiri ortodoxe cu o tradiţie ca cea a mănăstirii Petru Vodă să răspundă cu un atac la persoană nedemn unei scrisori teologice, scrise cu bună cuviinţă, cu argumente teologice pertinente şi cu dorinţă sinceră de a sluji adevărul şi adevărata credinţă. Am citit-o cu jenă profundă, pentru că semnătura de pe acea scrisoare este a stareţului din mănăstirea mea de metanie. Şi-l poate cineva închipui pe înaintestătătorul pe scaunul de stareţ al mănăstirii Petru Vodă, duhovnicul românilor Iustin Pârvu, martirul închisorilor comuniste, ctitorul lăcaşului care ne adăposteşte astăzi pe toţi răspunzând unei scrisori teologice care reclamă căderea Bisericii noastre într-o periculoasă părtăşie la erezia ereziilor, ecumenismul, cu un “cazier” al autorului scrisorii, în care sunt enumerate păcate omeneşti de-a valma cu calomnii josnice, în speranţa că, discreditându-l pe cel ce a tras semnalul de alarmă, pericolul va dispărea de la sine? Şi-l închipuie cineva pe părintele Iustin, cel ce, cu chipul blând, i-a sfătuit pe ucenici să nu ne răzbunaţi” pentru suferinţele îndurate de la regimul satanist comunist, participând la judecata ad-hoc a celui dintâi dintre păcătoşi (cf. 1Tim. 1,15), care sunt eu, din postura celui ce are scrise cu conştiinciozitate toate păcatele, pentru a se târgui cu ele pentru sufletul păcătosului? Evident, nu. continuare »

Un singur preot a rămas mărturisitor în mănăstirea Petru Vodă, cerând “starețului” să apere onoarea Părintelui Justin prin întreruperea pomenirii ierarhului eretic

Preacuvioase Părinte Stareţ,

Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo.

Motivele teologice care m-au determinat să iau această decizie sunt:

  1. Sinodul a fost organizat după criterii care ţin mai mult de organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a ţinut seama de egalitatea de har a episcopilor, dând drept de vot doar patriarhilor1, ceilalţi episcopi participând la vot în interiorul delegaţiei fiecărei Biserici, după un sistem al “majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie faţă de deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, iar votul final al patriarhului a fost în favoarea documentului respectiv2).
  2. Sinodul s-a dorit o “afirmare a sinodalităţii ortodoxe”, în schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor din interiorul Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin de conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare, determinând patru delegaţii să nu ia parte la lucrările acestuia.
  3. Spre deosebire de toate celelalte sinoade ecumenice, acest sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna dintre ereziile apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a legiferat conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu toate ereziile existente actualmente în lumea creştină.
  4. Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o parte, pentru ortodocşi, pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al dezbaterilor şi documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă îşi respectă angajamentele asumate prin semnarea unor documente ecumeniste anterioare, ţinute departe de opinia publică ortodoxă.
    continuare »

Noi argumente teologice care arată că întreruperea pomenirii mitr. Teofan este CANONICĂ și nu înseamnă schismă

  1. Art. 11, alin. 1 din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române defineşte schisma ca “o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii”. Neavând niciun fel de interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult, nu se poate vorbi, în cazul meu, de abaterea de schismă, de care sunt acuzat. Întreruperea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie, în speţă, la erezia ecumenistă adoptată de către Sinodul din Creta, nu poate fi considerată o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală sau cult, deoarece este permisă de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care afirmă că preotul care se îngrădeşte prin nepomenirea ierarhului de erezia la care se face părtaş acesta nu face schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare, neputând fi supus pentru aceasta sancţiunilor disciplinare.
  2. Conform art. 15 al Regulamentului de procedură al instanţelor de judecată BOR, neascultarea de autoritatea bisericească înseamnă că un cleric “refuză executarea ordinelor primite sau refuză supunerea şi ascultarea faţă de autorităţile bisericeşti superioare, sau, prin cuvinte şi scrieri, sau în alt mod ar batjocori pe Chiriarh sau actele de autoritate şi cele îndeplinite de autorităţile bisericeşti”. În toată activitatea mea am fost ascultător în toate autorităţilor bisericeşti, în corespondenţa cu Înaltpreasfinţia Voastră am avut întotdeauna o atitudine cuviincioasă, iar încetarea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie nu poate fi considerată un act de neascultare faţă de arhiereu, deoarece, aşa cum se ştie, în învăţătura şi tradiţia Bisericii, ascultarea se face până la păcat, în speţă, până la erezie. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. continuare »

Patr. Antiohiei dă voie unui muftiu musulman să predice credincioșilor

Ianuarie 3, 2017, 3:35

Patriarhul Antiohiei Ioan Yzigi dă voie , în timpul Sfintei Litughii, marelui muftiu al Siriei, Ahmad Baddreddin Hassoun, să “predice” credincioșilor ortodocși. Deși nu a participat la sinodul din Creta, demonstrează prin acest gest că este un adept al religiei mondiale, new age. Iar conform canoanelor trebuie depus din treaptă. Dar cine să mai facă aceasta? Mai miră pe cineva toate aceste apostazii la care asistăm din ce în ce mai mult în ultima vreme?

PRIGOANĂ nazistă în Muntele Athos iscată de “sinodul” blestemat din Creta: Chinotita condamnă întreruperea pomenirii, schitul Prodromu întrerupe pomenirea lui Bartolomeu

Chinotita Muntelui Athos, formată din reprezentanții a doar 5 mănăstiri din Sfântul Munte s-a întâlnit pe 1 ianuarie pentru a discuta deciziile pseudo-sinodului din Creda. Chinotita consideră documentul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” ca fiind neclar în a exprima unicitatea unei singure Biserici, cea Ortodoxă. Totodată  a subliniat că textele sunt lipsite de dispoziții pentru a descuraja acte și declarații care spun că eterodocșii au botez valid și preoție, apoi chinotita și-a exprimat dezacordul cu privire la faptul că au fost acceptate căsătoriile mixte la nivel local.

Cel mai grav este faptul că reprezentanții Chinotitei subliniază necesitatea de a menține unitatea și condamnă tendințele schismatice, făcând referire la “întreruperea pomenirii ierarhului”, care nu este justificată.

Acest gen de circulară este modelul oficial pe care l-au folosit toate patriarhiile semnatare în Creta. Se pare că a fost transmis de o unică sursă.

Suntem informati de catre parinti pusnici de la Vigla cum ca in urma votului care a avut loc in Schitul Prodromu, si anume 50 de parinti au votat cu totii pentru intreruperea pomenirii.
Schitul a instiintat Manastirea de care apartine si anume Marea Lavra, si au inceput presiunile puternice impotriva Schitului. Marea Lavra urmarind ca nu cumva intreruperea pomenirii sa devina publica. Egumenul Manastirii Marea Lavra si anume parintele Prodromos este atat de infuriat incat, calcand toata randuiala democratica de o mie de ani a Sfantului Munte, in mod fascist, a spus ( lipsit de orice baza legala): „De astazi eu anulez conducerea Schitului Prodromu” (bineinteles ca nu are o asemenea putere de a face asa ceva).
Tot in aceste zile a fost trimis de catre Patriarhia Romana, IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, ca sa vada situatia de aproape si sa slujeasca Sf Liturghie. Parintii Schitului i-au spus ca nu este primit decat daca se leapada de ” Sinodul” din Colimbari, Creta. (IPS Andrei nefiind lasat sa intre in Schit pentru a sluji). Unii spun că a plecat tulburat făcând reclamații la la măn. Marea Lavră, la Chinotita Sf. Munte și chiar la patr. ecumenică.

Știrea este confirmată din mai multe surse.

conform cu http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/01/blog-post_30.html

Legat de subiect, la începutul săptămânii circula următorul SMS:

„Informatie de ultima ora…la Sf. Munte Athos, situatia in Schitul Prodromu e fara precedent. Ieri dupa amiaza, dupa 5 ore de discutii egumenul Man. Marea Lavra (de care apartine Schitul Prodromu), a spus ca Sinaxa Schitului e desfiintata si de acum el conduce Schitul, iar Staretul Athanasie va participa la Sinaxa Lavrei. Monahii Prodromiti care sustin nepomenirea Patriarhului vor trebui sa plece. Se pare ca Parintele Iulian sustine nepomenirea. Riscul major e sa trimita preoti greci sa faca slujba in limba greaca.”

| sinodultâlhăresc

Mari presiuni se fac si asupra lui Gheron Sava de catre staretul Marii Lavre, care vrea sa-l alunge nu doar din Manastire ci, chiar si din Sfantul Munte. De asemenea Gheron Sava a spus ca vrea sa faca public tot ce se intampla in Sfantul Munte, privind prigoana monahilor athoniti care au intrerupt pomenirea.

Iată “corul de ecumeniști” din acest an ce vor participa la săptămâna rugăciunii în comun, către tatăl lor, veliar

Mai jos aveți și discursurile lor, apărute pe site-ul dedicat aceste spurcăciuni de Asociația ecumenică a bisericilor (cf. Creta) din România. Programul încă nu l-au dezvăluit pentru a nu fi puși în dificultate.

Mesajul de binecuvantare al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane pentru Saptamana de Rugaciune pentru Unitate Crestinilor 2017

Darul împăcării lui Dumnezeu cu oamenii – semnul iubirii milostive a lui Hristos pentru lume

Tema de reflecţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, din anul 2017, Împăcarea – dragostea lui Hristos ne stăpâneşte (cf. 2 Corinteni 5,14) este un îndemn să ne reamintim că darul împăcării omului cu Dumnezeu, cu sine şi cu semenii se cere prin rugăciune stăruitoare şi se cultivă prin gânduri, cuvinte şi fapte bune. continuare »

APEL UMANITAR. Cosmin are nevoie de ajutorul nostru!

Cosmin, tânărul cu tricolorul din Sfântu Gheorghe, are nevoie de ajutor. Cea mai bună prietenă a acestuia se luptă cu o recidivare de cancer.

În 2011 aceasta a fost diagnosticată cu „Sarcom cu celule clare la călcâiul stâng”. Au urmat multe tratamente și intervenții medicale. În 2015, când Eliza a împlinit 18 ani, cancerul a recidivat la plămân, diagnosticul fiind metastaze pulmonare. În România medicii nu și-au dat deloc interesul, iar situația s-a agravat, în acest moment fata având dureri foarte mari și incapacitatea de a-și folosi brațul stâng. Impreună cu familia au hotărât să meargă în Turcia la o clinică privată. Primul control costă 2500 de euro, după acest control vor urma tratamente în valoare de câteva zeci de mii de euro.

Cosmin face un apel către poporul român și îi roagă pe toți românii să paricipe cu orice sumă. Haideți să ajutăm tânăra româncă din Covasna să-și recapete speranța unei vieți normale.

Conturile unde se pot face donații:

Coordonator campanie: Iosub Cosmin Teodor, Cont la Banca Transilvania: RO06BTRLRONCRT0349521201

Elizabeth Cotioraș: Cont la Banca Transilvania  RO62BTRLRONCRT0346422401

Specificații: Donație.

Comunicat-replica al comunității ortodoxe de la schitul Rădeni la comunicatul patriarhiei

Cu deosebită durere în suflet am luat la cunoştinţă comunicatul de presă Orice lămurire privind credinţa trebuie făcută în comuniune bisericească, nu în dezbinare, dat publicităţii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016. În acest comunicat, Sfântul Sinod îşi mărturiseşte ataşamentul faţă de valorile ecumenismului şi faţă de “dialogul şi colaborarea între creştini, manifestându-şi, în acelaşi timp, determinarea de a suprima opoziţia faţă de ecumenism a unor creştini ortodocşi, fără a iniţia un dialog şi o colaborare reale cu aceştia pentru “o lămurire privind credinţa”, care să readucă pacea în Sfânta noastră Biserică, încercată după sinodul din Creta, din vara acestui an.

Comunicatul sinodal reafirmă faptul că la sinodul din Creta “Biserica Ortodoxă nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, acuzând “unele persoane răzvrătite” că “au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi” prin afirmaţiile false, potrivit cărora sinodul din Creta ar fi “proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”1.

Ignorând vocea multor mari sfinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Paisie Aghioritul, sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, a unor mari părinţi duhovnici români: părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, a unor mari teologi ai secolului XX: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Seraphim Rose şi mulţi alţii, care, împreună, alcătuiesc un adevărat consensus Patrum al secolului XX, contemporan acestei erezii, în a afirma la unison că ecumenismul este erezie eclesiologică şi chiar erezie a tuturor ereziilor, comunicatul încearcă demonstrarea contrariului, prin afirmaţia că în Creta ecumenismul nu a fost declarat “dogmă de credinţă” şi că niciunul dintre sinoadele locale canonice ale Bisericii Ortodoxe, cele mai multe dintre ele angrenate din plin în procesul ecumenist, nu a condamnat ecumenismul ca panerezie. În cele mai multe dintre luările de poziţie cărora le dă răspuns acest comunicat, s-a afirmat că sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, lucru care se probează printr-o simplă lectură a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. S-a afirmat şi s-a şi demonstrat în nenumărate rânduri că, deşi nu a proclamat dogme noi, sinodul din Creta a adus atingere unor dogme mai vechi, prin acceptarea unor idei eclesiologice ecumeniste referitoare la “unitatea Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”. Vorbind despre eclesiologia adoptată la adunarea ecumenistă de la Busan, din 2013, cinci episcopi greci au denumit-o chiar dogmă: “a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii”2. continuare »

VIDEO – 26 decembrie 2016 – Gheron Sava Lavriotul: Cine acceptă sinodul din Creta se situează înafara Bisericii!

Despre Minciuno Sinodul din Creta. Luptele monahilor aghiorti pentru apararea Dreptei Credinte. Despre oprirea pomenirii patriarhului Bartolomoeu in Sfantul Munte. Despre parintele Arsenie Boca si exactitatitatea credintei ortodoxe. In Biserica Ortodoxa nu exista sfinti masoni si ecumenisti, cei din unele calendare sunt minciuno sfinti. Monahilor le este teama sa nu isi piarda manastirile si locurile caldute. Sa nu ne fie frica sa marturisim deschis ca suntem impotriva Creta. Ca sa mergi in Rai trebuie sa mori. Marea sansa pe care o avem sa marturisim pe Hristos in aceste momente de erezie. Manastirile au cazut in cursa banilor, iar staretii in cursa puterii si a comoditatii. Sinodul care se pregateste pentru a se condamna Ecumenismul si pseudo sinodul din Creta.

Ce se intampla daca accepti “Sinodul din Creta” ? Treziti-va!!!
“Sinodul din Creta” este credinta ta noua! El e ” Sfant si Mare” e profesiune de credinta! Nu mai faci parte din Biserica Ortodoxa, ci din “Biserica Ecumensta”! Acolo se legifereaza ecumenismul, se adopta ca fiind de importanta mare ” Declaratia de la Toronto” adica faptul ca exista ” Biserica infara Bisericii” Ceilalti nu mai sunt eretici, ci au denumirea istorica de ” biserici” ca termen tehnic…. Ce vreti mai mult sa va treziti? Sunteti in gropa pana in gat si cautati sa va linistiti constiinta ca nu s-a schimbat Crezul? Acelasi Crez neschimbat (identic cu Crezul ortodox)il au si Monofizitii egipteni(coptii) si nestorienii, dar in Crez nu e trecuta toata profesiunea de credinta, nu se scrie cum sunt firile in Hristos, nici despre faptul ca nu mai avem eretici….

Apariţie Editorială: Carte document – Concordatul Vaticanului cu România. O cercetare ştiinţifică în domeniul istoriei României.

Concordatul Vaticanului cu România este un act politic încheiat între Statul Vatican şi diferite state ale lumii. Cartea de faţă este o prezentare istorică şi teologică a acestui document arătânt contextul, mijloacele şi consecinţele semnării acestuia în România. Consecinţele acestui concordat se resimt şi azi în ţara noastră creând dispute între Biserica Ortodoxă şi cea Catolică pe mai multe planuri, precum retrocedările imobilelor, finanţarea şcolilor confesionale şi altele.

Cuvântul introductiv este scris de către prof. univ. dr. Mihai Drecin, fost deputat în Parlamentul României şi prorector al Universităţii din Oradea.

Lucrarea este editată de asociaţia ASTRADROM, mărimea A5, 144 pagini.

Difuzare: [email protected], telefon: 0744/282.735 sau 0761/088.654 continuare »

HRISTOS S-a născut! Cuvânt al Sf. Cuvios Justin Pârvu

Acum, de pildă, noi aşteptăm Naşterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului. Aceasta se întâmplă din motivul că Dumnezeu a dat timpurile să meargă mai repede, după greutăţile pe care le trăim. Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile – nu erau atâtea cheltuieli şi enormităţi, şi trăirea şi timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriaşilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moşului Crăciun. Dar Moş Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează.
Acestea ne distrag atenţia spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniştea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul şi aşa se depărtau cu gândul rugăciunii şi a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… şi iată de ce-am venit la d-voastră. Îşi spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăşi un Cuvine-se cu adevărat… şi pleca acasă.
Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbeşte de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, şi toate aceste lucruri îl scot pe om din făgaşul lui normal. Iată că şi tehnica este folositoare, pentru că eu, stând acuma mai mult într-un scaun decât să mişc într-o parte sau alta, stau aici şi dau drumul la un aparat şi ascult liturghia din biserică.
Este şi asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă pentru că e o treabă nesfârşită, pentru că nu coboară acolo, în cameră la mine, harul lui Dumnezeu; coboară acolo unde e sfânta masă, unde stă preotul care binecuvântează, şi poporul care participă cu evlavie. Şi când ieşeau creştinii din biserică, la Naşterea Domnului, cum era obiceiul altădată, se salutau – Hristos S-a născut!, salutul acesta ca la Învierea Domnului, (Hristos a Înviat!). Aşa se salutau până la Bobotează.