Toate ȘTIRILE

“Rotary și Cercetășia – ramificații ale masoneriei!”, spune Sinodul Bisericii Greciei. În România ierarhi și preoți îngroașă rândurile Clubului Rotary

pins[1]

Rotary – o ramificație a masoneriei!  de Gheorghios Psaltákis, teolog

Această organizație internațională a fost înființată la Chicago, pe 23 februarie 1905, de avocatul American Paul P. Haris. Sub aparența manifestărilor filantropice și culturale ascunde scopuri secrete, de aceea și este considerată ”grădinița masoneriei”[1]. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei și anumiți mitropoliți izolați recomandă în enciclicele lor neparticiparea la adunările rotaryenilor și nu permit rotaryenilor să fie nași de botez. Redăm câteva texte oficiale și comentarii din periodice ortodoxe care vorbesc despre ce anume este și care sunt intențiile Clubului Rotary:

usfakebsa2[1]

În Mesajul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către bine credinciosul popor elen, din 29 noiembrie 1958, între alte subiecte, sunt menționate și următoarele cu privire la rotaryeni:

”… Organizația aceasta are caracter internațional și se sprijină pe principii filosofico-morale abstracte. Nu acceptă viața morală și filantropia ca roade ale credinței creștine ortodoxe, adică ale Tradiției grecești și creștine… Orice mișcare morală și socială și orice fel de viață în afara lui Hristos determină Biserica să fie rezervată și prudentă față de aceste fenomene, iar această prudență și rezervă a socotit de cuviință Sfântul Sinod să o adopte și față de Organizația Rotary și să recomande clericilor ei să nu participe la adunările acesteia…”[2].

Preasfințitul Mitropolit al Aitolίei și Akarnanίei, kir Theoklitos, în urma convocării la Agrinio a celui de-al 13-lea Congres Panelen al Rotary, a emis o Enciclică, nr. 1227/4.4.1973, în care printre altele afirmă și următoarele:

”Considerăm că este de datoria noastră, pe care o impune însăși misiunea noastră de păstori, să îi lămurim pe creștinii noștri mai simpli și bine intenționați cu privire la acest subiect.

continuare »

Monahii anti-ecumeniști din Sfântul Munte se dezic de Sfânta Chinotită și de egumenii care acceptă tacit faptele apostate ale patriarhului ecumenist Bartolomeu

Manastirea-Marea-Lavra-foto-Liviu-Dumitru-665x465[1]

Gheronda Sava de la Sfânta Mănăstire a Marii Lavre a Sfântului Munte

De multe ori, în numerele din trecut ale Orthódoxos Týpos, s-a exprimat neliniștea sau s-a scris despre neliniștea Sfântului Munte în ce privește trădarea credinței care are loc în zilele noastre. (Orthódoxos Týpos: CEREM CUVÂNTUL SFÂNTULUI MUNTE – Ortodoxia este trădată de însăși Patriarhia Ecumenică[1])

Un exemplu semnificativ în aceste sens este numărul din 12 iulie 2013, nr. 1983, în care a fost publicat un articol cu titlul CEREM CUVÂNTUL SFÂNTULUI[1]. De atunci s-au scris și alte asemenea articole pe această temă, fie de către cinstiți părinți, fie de către laici. Citindu-le, simțim durere și amărăciune față de deschiderile și concepțiile eretice ale Patriarhului Bartolomeu și nu numai ale lui, pentru că acum Patriarhii Antiohiei, al Alexandriei și al Ierusalimului împreună-călătoresc pe această pantă decadentă a ecumenismului, fără să fie mustrați de către egumenii Sfântului Munte, nici de către Sfânta Chinotită, ci, dimpotrivă, chiar sunt primiți în Sfântul Munte cu mare bucurie, cu împreună-slujiri și fieste inadmisibile pentru acest loc cu nume sfânt – toate acestea atingând culmea prin întâlnirea de la Ierusalim a Patriarhului Ecumenic și a Papei, când au avut loc împreună-rugăciuni, îmbrățișări și promisiunea pentru ajungerea la potirul comun. Același lucru s-a petrecut și în urmă cu 50 de ani, însă atunci aghioriții s-au împotrivit ferm, oprind pomenirea Patriarhului și arătându-și astfel dragostea față de Hristos și de Biserica Lui, fără să se gândească la ”sancțiunile” sau mai degrabă la contra-sancțiunile, pe care le-ar fi primit eventual din partea Patriarhiei Ecumenice, așa cum s-a și întâmplat, de altfel.

Azi, egumenii aghioriți și mănăstirile și, întâi de toate, Sfânta Chinotită nu doar că tac, dar și justifică cele ce nu sunt de justificat, spunând că nu trebuie să ne rupem de Biserică, de parcă Biserica ar fi reprezentată de oricare patriarh, cu atât mai mult atunci când acesta are concepții eretice, așa cum este cazul actualului Patriarh Ecumenic.

Și în loc să ia pildă de la Părinții noștri Aghioriți, care au fost martirizați în timpul Patriarhului Constantinopolului Vekkos, cel care avea cuget papistaș, și să înțeleagă că mai mult decât Vekkos avem azi și să întrerupă pomenirea actualului patriarh, mustrându-l pentru faptul că face cadouri Corane, că pune semnul de egalitate între Biserica lui Hristos și bisericile lui Satana, că acceptă botezurile ereticilor, susține că mântuirea se dobândește în toate ”bisericile”, se roagă împreună cu ereticii, cu evreii, chiar și cu spiritiștii, și în general se face vinovat de trădarea Bisericii și a lui Hristos, aceștia îi adresează alocuțiuni și îl numesc părintele lor. Să se bucure de el! Însă poporul ortodox trebuie să știe că Sfântul Munte nu e totuna cu egumenii, nici cu Sfânta Chinotită, care se tem să nu își piardă pozițiile și avantajele, ci întâi de toate Sfântul Munte este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, de dragul căreia Sfinții noștri Părinți au numi Muntele acesta Sfânt, Părinți care s-au sfințit și au sfințit acest pământ prin nevoința și sângele lor, și azi, monahii care nu sunt de acord cu poziția ecumeniștilor mustră cu timp și fără de timp și se luptă să țină sus steagurile Ortodoxiei, fără a crea schisme și a se rupe de Biserică. Aceștia însă nu sunt la vedere, pentru că nimeni nu îi arată, ci arată ce vor ei.

Vă depun mărturie că cea mai mare parte a Sfântului Munte este alcătuită din acești Părinți, care și-ar da și viața pentru iubita Ortodoxie și, chiar dacă cu nevrednicie mă număr printre ei, spun cu tărie că sunt de partea lor. Și spun aceasta nu din ostentație, ci bine știind că tăcerea, după cuvântul Marelui Grigorie Palama, este al treilea fel de ateism.

Însă și ceilalți părinți antiecumeniști ai Bisericii Greciei să întrerupă pomenirea celor care nu învață drept cuvântul adevărului, să înceteze să slujească împreună cu ecumeniștii și abia apoi să vorbească despre Sfântul Munte [căruia îi cer să ia aceste măsuri].

În aceste vremuri apocaliptice, nu ne mai așteptăm ca vreun sinod să îl caterisească pe Bartolomeu și pe cei asemenea lui, de aceea fiecare dintre noi trebuie să își asume responsabilitatea propriei mărturisiri și să se alăture fie lui Hristos, fie lui antihrist, fără să mai recurgă la diplomații, ca cei dintâi într-un singur glas să Îl mărturisească pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită.

S-a scris în Sfânta Mănăstire a Marii Lavre, 19 mai/1 iunie 2014,
Duminica Sfinților Părinți

| Orthódoxos Týpos, 6 iunie 2014, nr. 2025, p. 8
Traducere: Mihail Ilie (Graiul Ortodox)

____________________

[1]Orthódoxos Týpos: CEREM CUVÂNTUL SFÂNTULUI MUNTE – Ortodoxia este trădată de însăși Patriarhia Ecumenică http://graiulortodox.wordpress.com/2013/10/29/158-orthodoxos-typos-cerem-cuvantul-sfantului-munte-ortodoxia-este-tradata-de-insasi-patriarhia-ecumenica/

Părintele Justin Pârvu: “Nu daţi uitării martirajul Sfinţilor noştri”

IUBIŢI FII ORTODOCŞI AI ACESTUI NEAM,

Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.
Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.
Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă. continuare »

22 iulie – Sfințitul Mărturisitor Ilie Lăcătușu, preot legionar cu sfinte moaște întregi. Icoana, acatistul și mărturii recente

Sfintitul Marturisitor Ilie Lacatusu - icoana

Acatistul Noului Mărturisitor Ilie Lăcătuşu, făcătorul de minuni († 22 iulie)

Acatistul Noului Mărturisitor Ilie Lăcătuşu, făcătorul de minuni († 22 iulie)

Troparul, glasul al 8-lea:

Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să-l lăudăm cu mare glas pe Părintele Ilie, care, prin pătimirile sale, a luat de la Dumnezeu cununa biruinţei. Căci, iubind Biserica lui Hristos şi neamul românesc, a ales calea cea strâmtă şi cu chinuri, stând fără teamă împotriva duşmanilor dreptei credinţe. Şi pentru aceasta să-i cântăm: Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Icosul 1:

La tine alergăm, sfinte, la vreme de ispită, având nădejde în mijlocirile tale. Ştim că pe mulţi i-ai chemat în chip minunat la sfintele tale moaşte. Am auzit de femeia pe care ai îndemnat-o, zicându-i în vis: „Vino la mine şi roagă-te ori de câte ori ai nevoie de ajutor”. Şi credem că şi pe noi ne poţi ajuta, căci iubirea ta se revarsă peste toţi cei care se roagă ţie cu credinţă, şi pentru aceasta îţi zicem: continuare »

PETIȚIE: Protest împotriva indiferenței Patriarhiei față de Sfinții închisorilor

Maica Domnului cu sfintii de la Aiud

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

- moartea martirică – dovada cea mai certă;
- mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
- viaţa curată, viaţa sfântă;
- darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
- să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
- puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
- puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
- puterea de a săvârşi minuni;
- cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.

De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut.
În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii. continuare »

Ceremonia de înmânare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Părintelui Justin Pârvu – rugul aprins al ortodoxiei nemțene

UPDATE: FOTO: Decernarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Cuviosului Părinte Justin Pârvu

Parintele Justin Parvu - pictura pe piatra_Manastirea Paltin Petru Voda

Părintele Justin Pârvu a devenit, cum era şi de aşteptat, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, oraş în care numele Părintelui Justin a rezonat în inimile multor români, care l-au iubit şi îndrăgit pe bunul Duhovnic încă din anii’70 şi până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. În acest timp fiecare primar, mulţi consilieri, medici şi profesori, oameni obişnuiţi treceau pragul smeritei chilii a Duhovnicului din munţii Neamţului, pentru a cere sfat, putere şi binecuvântare.

Părintele Justin spunea că românii ortodocşi din Piatra Neamţ au o dăruire aparte faţă de Biserică şi se dedică cu mult spirit de jertfă şi entuziasm slujirii aproapelui. Aceşti „inimoşi” ai ortodoxiei, cum îi numea Părintele Justin, au dovedit astăzi, prin acordarea titlului de cetăţean care le onorează oraşul, că dragostea lor faţă de Părintele Justin merge până dincolo de hotarele morţii, către Dumnezeu, acolo unde în veşnicie Părintele lor Duhovnic veghează şi se roagă pentru mântuirea sufletelor lor.

Anunţăm pe această cale că, prin mărinimia cetăţenilor vrednici ai oraşului Piatra Neamţ, ucenici ai Marelui Duhovnic, duminică, 20 iulie, de prăznuirea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, va avea loc o slujbă de pomenire în cinstea părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, susținută la strană de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă. Slujba de pomenire se va săvârşi, împreună cu Sf. Liturghie, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde preot paroh este Părintele Prof. Vasile Păvăleanu. Tot în această biserică se va decerna şi titlul de cetăţean de onoare, după care invitaţii sunt rugaţi să participe la o agapă frăţească, organizată de familia Ouatu George, un fidel ucenic al Părintelui Justin.

Toţi cei care doresc să ţină aprinsă făclia credinţei ortodoxe, aşa cum ne-a predat-o Părintele nostru Justin, sunt invitaţi să participe la acest eveniment comemorativ în memoria Părintelui Justin. Pentru noi Părintele Justin este un rug aprins al ortodoxiei nemţene.

Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” – Mărăţei 1 din Piatra Neamţ se află pe Strada Privighetorii 1.

| atitudini.com

VIDEO. A ÎNCEPUT RĂZBOIUL: Israelul a lansat ofensiva terestră în Fâşia Gaza, la ordinul lui Benjamin Netanyahu

fasia gaza israelIsraelul a lansat joi seară o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după zece zile de raiduri soldate cu 237 de morţi, a anunţat armata într-un comunicat, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘După zece zile de atacuri aeriene, maritime şi terestre ale Hamas şi refuzurile repetate de calmare a situaţiei, armata a lansat o operaţiune terestră în Fâşia Gaza’, a indicat un comunicat al armatei.
Guvernul israelian a ordonat armatei să lanseze această operaţiune terestră cu scopul ‘de a lovi semnificativ infrastructurile teroriste ale Hamas’ şi ‘să readucă securitatea pentru cetăţenii Israelului’, conform comunicatului.
Această acţiune va include operaţiuni de infanterie, de artilerie şi ale serviciilor de informaţii, sprijinite de aviaţie şi de marină, a adăugat armata.
În acelaşi timp, armata bombardează extrem de intens Fâşia Gaza prin aer, mare şi prin tiruri de tunuri comasate la frontieră, potrivit AFP.
Operaţiunea armatei israeliene ‘are loc de la nordul la sudul Fâşiei Gaza, au fost desfăşurate extrem de multe forţe’, a indicat comentatorul militar al televiziunii israeliene.
Ministrul egiptean de externe Sameh Shukri a criticat ferm joi Hamas, estimând că mişcarea islamistă palestiniană ar fi putut salva zeci de vieţi dacă ar fi acceptat armistiţiul propus în această săptămână de către Cairo şi care a fost acceptat de Israel. Ultimul avertisment: 100.000 de locuitori din Fâşia Gaza au primit notificări să-şi evacueze domiciliile.

| romaniatv.net

17 iulie: Sfântul Mucenic Nicolae al II-lea şi familia de martiri a ultimului Ţar Romanov

sf-noi-mc-tarul-nicolae-al-ii-lea-imparateasa-aleandra-printul-alexie-si-printesele-olga-tatiana-maria-anastasia-1918

În apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfântului şi Dreptului Iov. Din acest motiv, ţarul obişnuia să spună:

„M-am născut în ziua de prăznuire a Sfântului Iov, mult pătimitorul, şi sunt sortit să sufăr”. După 23 de ani de domnie, în ziua de 17 iulie 1918, bolşevicii l-au executat pe ultimul ţar al Rusiei, împreună cu ţarina şi cei cinci copii ai săi.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care îl numea „raza lui de soare”. Când era mic, era trimis zilnic să-şi viziteze bunicul.

„Părinţii mei lipseau, iar eu, împreună cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. În timpul slujbei, se dezlănţui o furtună puternică, fulgerele luminau unul după altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica şi parcă întreaga lume, până la temelii. Deodată, o răbufnire de vânt intrată pe uşă stinse flacăra lumânărilor aprinse în faţa iconostasului. Se făcu întuneric beznă. Se auzi o bubuitură prelungă de tunet, mai puternică decât cele precedente, şi deodată, am văzut o minge de foc, zburând de la geam chiar spre capul Împăratului. Mingea (n.r. un fulger globular) se roti pe podea, apoi ocoli candelabrul şi ieşi pe uşă în zbor, spre parc. Inima mea înmărmurise, i-am aruncat o privire bunicului: faţa îi era complet liniştită. Îşi făcu cruce cu acelaşi calm ca şi atunci când mingea de foc zburase în jurul nostru şi am simţit că nu este bărbăteşte, nici demn să mă sperii aşa de tare, cum mă speriasem. Am simţit că trebuie numai să priveşti înainte la ceea ce se va întâmpla şi să te încrezi în milostivirea lui Dumnezeu, la fel cum făcuse bunicul meu. După ce mingea înconjură întreaga biserică şi ieşi brusc pe uşă, l-am privit din nou pe bunicul. Un uşor zâmbet trona pe faţa lui şi îmi făcu semn cu capul. Frica îmi dispăru şi, din acest moment, nu mi-a mai fost niciodată frică de furtună”, îşi amintea, mai târziu, ţarul Nicolae extraordinara întâmplare din copilărie.

Petrecea multă vreme studiind, remarcându-se printr-o memorie ieşită din comun şi capacităţi intelectuale deosebite. A făcut studii în domeniul ştiinţelor economice, al dreptului, şi studii cu caracter militar. Şi-a făcut serviciul militar la infanterie, cavalerie, artilerie şi în cadrul marinei militare. continuare »

Institutul Geologic al României: “Exploatarea gazelor de şist va contamina toată reţeaua naţională de apă potabilă”

Oamenii de știință români confirmă pericolul fracturării hidraulice de mare volum, metodă folosită pentru exploatarea gazelor de șist. Institutul Geologic Român sparge gheața: fracturarea hidraulică nu se mai vindecă! Tehnica de explorare și exploatare a gazelor de șist se încadrează în “regimul tehnologic incorect”. Pe baza acestor declarații ar fi normal ca și Academia Română să se pronunțe legat de acest subiect. Implicit, nădăjduim că și Patriarhia Română va da o hotărâre privind gazele de șist. Cel puțin așa a fost în cazul Roșia Montană…

Exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice va contamina toată reţeaua de apă potabilă din ţară, a declarat ieri Mircea Ţicleanu, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Geologie (IGR). Domnia sa a precizat: “Problema este că aproape 90% din fluidele toxice rezultate în urma fracturării rămân captive în subteran şi trebuie luat în calcul faptul că acestea pot contamina straturile de sol aflate deasupra gazelor de şist. Pe termen scurt, aceste lichide au dus la poluarea apele potabile din zonele exploatate şi s-a produs o acţiune distructivă asupra mediului geologic. De asemenea, a fost înregistrată o schimbare de echilibru dinamic induse de marile cantităţi de gaze captate prin sondele de exploatare, ca atunci când scoţi cărămizile din fundaţia unei case”.

Directorul IGR susţine că această metodă de exploatare produce microseisme care afectează straturile de nisipuri şi pietrişuri şi conduce la poluarea cu metan a solurilor. În acelaşi timp, specialistul afirmă că au fost înregistrate accidente de manipulare a apelor reziduale, deversări intenţionate în râuri, pulverizări de gaze în atmosferă, poluări cu metale grele şi cu elemente radioactive, dar şi distrugerea infrastructurii rutiere, precum şi poluarea fonică.

mircea-ticleanu-2Mircea Ţicleanu a mai spus că, dacă se va ajunge la exploatarea temeinică a anumitor zone, acelea vor fi compromise şi nu vor mai putea fi exploatate pentru alte substanţe în afara gazelor de şist.

“Pe termen lung, apele de adâncime vor fi afectate de contaminarea cu fluide toxice rezultate din exploatarea gazelor de şist. În Statele Unite ale Americii au fost înregistrate şi contaminări cu metan a pânzei freatice. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în ţara noastră începând cu partea de est a Câmpiei Române. În plus, cutremurele vor accelera procesul de contaminare a acestor ape şi vor împinge aceste lichide toxice către suprafaţă”, a încheiat oficialul IGR. Mircea Ţicleanu a mai explicat de ce ”fracturarea hidraulică apare ca o metodă susţinută de distrugere şi poluare a subsolului iar perspectiva economică devine cu totul secundară faţă de nişte bombe ecologice plantate în subteran – cu explozie întârziată. Parcă scopul principal nu ar fi cel de obţinere a unor beneficii economice, ci acela de a submina sistematic subsolul”.

La final, domnul profesor Mircea Vintilescu a propus realizare unei legi care să vizeze protecţia mediului geologic. Domnul Heredea, autor al unui articol cu ipoteze noi, care consideră fracturarea hidraulică un procedeu tehnologic care ţine mai degrabă de chimia industrială, decât de industria extractivă, gazul de şist, fiind de fapt produs prin reacţia cu aditivii chimici, el neexistând ca atare anterior reacţiei chimice, a adus în discuţie două concepte pe care proponenţii fracturării hidraulice le ignoră cu bună-ştiinţă: protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă. Tot el a propus organizarea unei conferinţe pe tema protecţiei mediului geologic, care să fie găzduită tot de Institutul de Geologie.

Primele lucrări de exploatare a gazelor de şist din ţara noastră au fost realizate de compania americană Chevron în localitatea vasluiană Pungeşti. După ce americanii au obţinut, anul trecut, autorizaţia de construcţie a primei sonde autohtone de exploatare a gazelor de şist, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor. Chevron România mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti.

PETRE BARAC | bursa.ro
gaz de sist poluare panza freatica

Pr. Dr. Mihai Valică – Hotărâre neavenită a sinodului BOR, ce contrazice flagrant Sf. Scriptură

 

pr. prof. Mihai Valica… în Duh de dragoste şi responsabilitate faţă de Biserică, în limitele adevărului, şi cu nădejdea, că pacea lui Hristos va fi în mijlocul nostru mereu.

 

Hotărâre sinodală neavenită (nr. 3745 din 26 mai 2014)

  1. Introducere

Hotarare sinodala neavenita - Incompatibilităţi la angajarePreotul nu exercită un mandat, ci o misiune, care include imperios un apel la cultura dialogului permanent, la toate nivelurile. Această evidenţă este una dintre trăsăturile definitorii ale Sfintelor Evanghelii. De aceea Sfinţii Apostoli întreabă şi cer lămuriri mereu Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te înțelegem! Lămureşte-ne! Ce ai vrut să spui? Explică-ne! (vezi Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30).

Faptul că Apostolii cer lămuriri, arată că nu erau simpli admiratori sau ascultători necondiţionaţi ai Fiului Omului, un fel de fani religioși fără discernământ, sau manipulaţi şi purtaţi de impulsuri emoţionale. Ei doreau să creadă, în cunoștință de cauză şi să acţioneze ca atare.

Iisus Hristos le răspunde de fiecare dată, oferindu-neun exemplu minunat de conlucrare a libertății cu responsabilitatea şi a ascultării cu discernământul, contând mereu pe capacitatea ființei umane de a înțelege, fie și numai în parte, Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată de ce, episcopul, preotul şi credinciosul aflaţi în comuniune de credinţă şi de har în Biserica lui Hristos nu trebuie să tacă, atunci când sunt unele lucruri neclare sau nefireşti. În acest caz tăcerea, sigur, nu-i de aur.

„În realitatea noastră bisericească, cea mai mică unitate, adică nucleul trupului bisericesc, este parohia. Ea se prezintă ca adunare euharistică, în corelaţie, fireşte, cu Episcopia, căreia îi aparţine în mod organic, precum şi ca Biserică sobornicească(întreaga Biserică) într-un anumit loc şi timp.Preotul și credinciosul trăiesc taina Bisericii în viaţa şi realitatea parohiei lor. În cadrul Bisericii, ei îşi duc lupta desăvârşirii duhovniceşti şi se sfinţesc, se unesc cu fraţii lor în Hristos, realizând continuu existenţa lor în Hristos, cu alte cuvinte, caracterul bisericesc al vieţii lor. Prin urmare, cuvântul despre parohie şi viaţa ei este, de fapt, şi un cuvânt despre Biserica însăşi şi prezenţa ei în lume”, spune pr. prof. Gheorghe Metallinos[1].

„Biserica este Hristos însuşi (cap şi trup), nu ca un trup de creştini, ci ca trup al lui Hristos. Toţi credincioşii care participă la trupul lui Hristos, cler şi popor, sunt în interiorul trupului, niciodată dincolo de trup. De aceea, orice concept de supra-episcop (cum este, de pildă, papa) sau despotism nu poate să aparţină vieţii Bisericii”[2], spune același profesor Metallinos.

  1. Argumente biblice și canonice împotriva acestei hotărâri sinodale

Din punct de vedere biblic, canonic şi al Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, nu a existat şi nu există o restricţie, care să interzică preotului, ce se află în relaţie de rudenie de sânge, ca tată şi fiu, sau de rudenie în Hristos, respectiv fini, gineri, naşi, cuscri, să slujească la acelaşi altar, în aceeaşi parohie. Recent, hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, interzice o astfel de slujire, în ciuda argumentelor biblice şi canonice, care consideră chiar o obligaţie morală a preotului, să se îngrijească, ca fiii lui să urmeze slujirea tatălui, la acelaşi Altar.

În Vechiul Testament se rânduieşte, la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfânt în echipă tată-fiu/fii, ca preoţi. De exemplu, la Ieşire 29, 1: “Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi…”; 29, 4: “Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…”; 29, 8: “După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane”; 29, 9: “Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui”. continuare »

Jefuirea Ortodoxiei de către Patriarhul ecumenic, cel al Ierusalimului și cel al Americii

jefuirea OrtodoxieiRugăciune ecumenistă în interiorul baldachinului Sfântului Mormânt rostită de ereziarhul Papă și Patriarhul ecumenic.

        Ereziarhul Papă și Patriarhul ecumenic au rostit „Tatăl nostru” (în italiană) și diferite pericope evanghelice, în timp ce în Declarația comună pe care au semnat-o, Patriarhul ecumenic: a) proclamă că Biserica Ortodoxă nu deține întregul adevăr al credinței, ci părți ale ei, b) readuce în scenă teoria hulitoare a lui Atenagora despre reinstituirea Bisericii celui Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicească (Deci ne spune că nu este cea în care credem și pe care o urmăm), semănând confuzie printre credincioși și desființând dogmele Bisericii, c) recunoaște pe șeful statului Vatican drept episcop canonic, iar „biserica” lui canonică și d) adoptă toate principiile lui Atenagora și de aceea acceptă diplomația iubiristă a Vaticanului în evoluția spre pseudo-unire.

Patriarhul Ierusalimului Teofil îl numește pe ereziarhul Papă Aghiotaton[1] (deși nu a părăsit infailibilitatea, care-l face asemenea cu Dumnezeu, căci numai El este infailibil), îl recunoaște nu ca șef de stat și ereziarh, ci drept întâistătător canonic al Bisericii. Toate cele pe care le-au propovăduit Sfinții antipapali și antieretici ai Bisericii noastre nu au nici o putere nici pentru patriarhul Ierusalimului, Teofil, adept al dialogurilor interreligioase și nu numai. Arhiepiscopul Americii, Dimitrie, se dovedește, din declarațiile sale, a fi un adept al ecumenismului laic și vorbește despre împărțirea Bisericii și nu despre Schismă și erezie.

continuare »

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ

Parintele Justin binevantandConsilerii locali ai municipiului Piatra Neamţ au aprobat în şedinţa festivă de vineri, 27 iunie – dedicată Zilelor oraşului Piatra Neamţ, în unanimitate, ca Părintele Arhimandritul Justin Pârvu să devină, post mortem, „Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ. Iniţiativa i-a aparţinut primarului Gheorghe Ştefan, la propunerea directorului Bibliotecii Judeţene K.T. Kirileanu.

„Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre, ca recurs la demnitate şi memorie”, se arată în motivaţia ataşată hotărârii Consiliului Local prin care părintele Justin a primit, post mortem, titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ.

continuare »

Sfântul Paisie Aghioritul – de 20 de ani în veșnicie. Sfaturi ale cuviosului și documentar video

Cu cât oamenii resping viața cea firească, simplă, și înaintează spre lux, se mărește neliniștea omenească. Și cu cât înaintează în politețea lumească, cu atât se pierde simplitatea, bucuria și zâmbetul firesc al omului.

Geron-Paisios-9-e1320694131500

  • Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră.
  • Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, vor pierde viaţa cea veşnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieţii, să-şi revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască.
  • Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulţumitori şi să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să preţuim lucrurile. Iar dacă le preţuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple.
  • Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească ițele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlcește cu răbdare. Aceasta situație nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura…
  • Dumnezeu este bun, El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiasca numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă. După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca Îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iarta-mă a spus și s-a mântuit.
  • Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.
  • Trebuie să ne mântuim numai din mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om în iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și o purtare smerită și cu dragoste față de chipurile Lui, care sunt semenii noștri, împreună cu puțina nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.
  • Chiar dacă suntem răniți, nu trebuie să ne pierdem sângele rece, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu și să continuăm nevoința cu bărbăție. Păstorul Cel Bun va auzi și se va grăbi îndată spre ajutor, precum ciobanul atunci când va auzi vreun miel că zbiară disperat din pricina vreunei răniri sau a vreunei mușcături de lup sau de câine.
  • I-am iubit și m-a durut mai mult pentru cei care au avut cândva o viață vrednică de plâns, dar acum se nevoiesc, decât pe cei care nu sunt chinuiți de patimi. Pe unii ca aceștia îi am mereu în minte. Pe cioban îl doare mai mult de mielul rănit sau bolnav și-l îngrijește în mod deosebit, până ce se va însănătoși și el.
  • Iar dacă ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de multe ori se întâmplă aceasta: demonul, fiindcă i-am declarat război, a cerut întăriri de la Satana. Astfel, dacă anul trecut ne-am luptat cu un demon, anul acesta ne luptăm cu 50, la anul ne vom lupta cu mai mulți etc. Lucrul acesta nu ne îngăduie ca să vedem sporirea, ca să nu ne mândrim.
  • Vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţa are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească. Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefăcându-l în bine! Amin.
  • O, de am înţelege îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! O sută de ani a trebuit să treacă până să se facă corabia lui Noe. Oare nu putea Dumnezeu să facă repede o corabie? Putea, dar l-a lăsat pe Noe să se ostenească o sută de ani ca să înţeleagă şi ceilalţi şi să se pocăiască.
  • Să ne rugăm lui Dumnezeu să dea pocăinţă lumii, ca să scăpăm de urgia cea dreaptă a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate înfrunta altfel decât numai prin pocăinţă şi prin păzirea poruncilor Lui.
  • Trec anii, și ce ani grei sunt! Nu s-au terminat problemele. Cazanul fierbe. Dacă cineva nu este puțin întărit, cum va putea, oare, înfrunta o situație grea? Dumnezeu nu i-a făcut pe oameni nepricopsiți. Trebuie să cultivăm mărinimia.
  • Cel ce este cu luare-aminte și ia în serios problema mântuirii sufletului său, se nevoiește, sporește, rodește, se hrănește duhovnicește și se bucură îngerește.
  • Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă Îl are pe Dumnezeu, nu mai doreşte nimic. Acesta este adevărul! Iar dacă le are pe toate şi nu Îl are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare pe cât poate să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată şi veşnică. Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus.
  • Cel care este depărtat de Dumnezeu primeşte înrâurirea diavolească, în timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeşte Harul dumnezeiesc. Cine are Harul lui Dumnezeu, i se va mai adăuga. Iar cel ce are puţin şi-l dispreţuieşte, i se va lua şi acesta. Harul lui Dumnezeu lipseşte de la oamenii contemporani, pentru că prin păcat alungă şi puţinul pe care îl au. Iar când pleacă Harul dumnezeiesc, atunci toţi diavolii se năpustesc în lăuntrul omului.
  • Potrivit cu îndepărtarea lor de Dumnezeu oamenii simt mâhnire şi în această viaţă, iar în cealaltă vor trăi mâhnirea cea veşnică. Pentru că încă din viaţa aceasta gustă cineva, într-o oarecare măsură, potrivit cu cât trăieşte el după voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria Raiului. Fie că vom trăi o parte a bucuriei Raiului încă de aici şi vom merge şi noi în Rai, fie vom trăi o parte a iadului şi – Doamne fereşte! – vom merge în iad. Raiul este acelaşi lucru cu bunătatea, iar iadul este totuna cu răutatea.

geron-paisios-the-haghiorite

 

Sfinte Părinte Paisie, roagă-te pentru întărirea noastră în Hristos pentru vremurile ce vor veni.

11 iulie: Sfânta Eufimia și biruința asupra ereticilor monofiziți. Astăzi ei sunt recunoscuți, ca fiind ortodocși, de către unele patriarhii ortodoxe, printre care și cea română. Acordul apostat semnat de IPS Teofan în numele BOR. Mitropolitul trebuie să se dezică public de această lepădare

Din păcate, Biserica Ortodoxă Română a semnat acordul de la Chambesy, din 1990, prin care se recunoaște erezia monofizită, ca fiind ortodoxă! Erezia monofizită a fost condamnată de Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, iar apoi de toate celelalte Sinoade Ecumenice care au urmat. Din partea BOR, acordul apostat (vedeți și varianta diortosită) a fost semnat de Patriarhul de atunci, Teoctist si de actualul Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Teofan, ce deținea funcția de vicar patriarhal și secretar al Sinodului. Întrucât acest acord în numele BOR a fost semnat în mod public, mitr. Teofan ar trebui să mărturisească în mod public sau printr-un comunicat că a fost o greșeală pentru care îi pare rău și să ceară iertare credincioșilor pe care i-a smintit și dus pe căi eretice. Asta dacă dorește să învețe drept Adevărul și să se mântuiască. Iar Sinodul BOR ar trebui să se dezică de acest acord apostat.
Aflați mai multe despre pericolul unirii cu monofiziții.

«Bine ai vestit pe cei dreptmăritori şi ai ruşinat pe cei rău credincioşi»

Minunea săvârșită de Sfânta Eufimia este cât se poate de actuală, mai ales că, în zilele noastre, se poartă un dialog teologic cu monofiziții anticalcedonieni, care are drept scop unirea acestora cu Biserica noastră Ortodoxă.

Minunea Sfintei Eufimia, minologhion bizantin, sec. XIV

Minunea Sfintei Eufimia, minologhion bizantin, sec. XIV

În fiecare an, pe 11 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește minunea Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, prin care aceasta a întărit mărturisirea dreptei credințe a celor 630 de părinți care au participat la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451 d.H.).

Sfânta Muceniță Eufimia, manuscris bizantin, sec. al XI-lea

Sfânta Muceniță Eufimia, manuscris bizantin, sec. al XI-lea

Prealăudata muceniță a lui Hristos, Eufimia, a pătimit în anul 288, în timpul domniei împăratului Dioclețian și a antipatului Priscus. S-a născut în Calcedon, fiind fiica lui Filófron și a Teodosianei. Întrucât Îl mărturisea fără ocolișuri pe Hristos și refuza să aducă jertfe zeilor, a fost trasă pe roată, aruncată în foc și chinuită în diverse alte chipuri. A fost chiar dată fiarelor sălbatice pentru a o sfâșia, însă sfânta a scăpat nevătămată. Fiind mușcată apoi de un urs, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sfintele sale moaște au fost puse în raclă și îngropate într-un mormânt lângă Calcedon, unde au rămas timp de mulți ani, împrăștiind pretutindeni miros de bună mireasmă și săvârșind nenumărate minuni.

În zilele lui Teodosie cel Mic (410 d.H.), un ieromonah sărac la minte pe nume Eutihie, s-a făcut conducătorul ereziei Monofizitismului, susținând cu nerușinare că Domnul nostru Iisus Hritos are o singură fire și o singură lucrare, cea dumnezeiască. Drept pentru care a și fost caterisit de către sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului. Cu toate acestea, folosindu-se de eunucii atei ai împăratului, nu înceta să-și propovăduiască falsa credință, provocând tulburări în Biserică. După moartea împăratului Teodosie, pe scaunul împărătesc au urcat sfântul Marcian și sfânta Pulheria, care îndată au poruncit să fie convocat un sinod ecumenic, pentru a pune căpat ereziei lui Eutihie. S-au întrunit, așadar, 630 de episcopi, care au alcătuit ceea ce astăzi numim Sfântul și marele Sinod IV Ecumenic (Calcedon, 451). În cadrul lucrărilor acestui sinod, a fost condamnat și anatematizat Eutihie, dimpreună cu ucenicul său, Dioscor, precum și toți cei care propovăduiau falsa învățătură cum că Hristos are o singură fire și o singură lucrare.

Sinodul a decretat că Hristos are două firi perfecte – dumnezeiască și omenească – unite în persoana Logosului dumnezeiesc, în mod «neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit». Nu a existat nici un fel de absorbire, înghițire, amestecare, modificare sau împărțire în cadrul celor două firi, ci au rămas amândouă intacte, păstrându-și fiecare trăsăturile caracteristice. Cu alte cuvinte, între cele două firi s-a produs așa numita perihoreză (întrepătrundere). Prin urmare, conform dreptei învățături, Hristos a avut două firi perfecte – dumnezeiască și omenească – iar nu doar una, pe cea dumnezeiască. Putem vorbi, deci, de dyofizitism după unirea celor două firi, iar nu de monofizitism.

continuare »

De ce nu se aduc în fața justiției torționarii de origine evreiască și doar cei români?

sionisti bolsevici veniti din Rusia pe tancuriCitiți și Singurul Holocaust din istoria omenirii a fost făcut de rușii bolșevici, sub conducere sionistă. La Pitești mare majoritate a ofițerilor au fost evrei

Aștept cu interes nume noi in procesele intentate fostilor tortionari comunisti, gen Marcusohn, Grunberg sau Brukner, altfel va crede lumea ca ne-am omorat intre noi.
Urmaresc cu atentie inceputul proceselor fostilor tortionari comunisti, in speranta, desarta insa, ca adevarul va fi dezvaluit. Adevarul profund ramane insa ascuns si tare ma tem ca acesta dezvaluire relativ brusca a unora dintre UNELTELE regimului rosu face parte dintr-un scenariu nebanuit de pervers.

In anii ‘50, majoritatea membrilor aparatului de partid si de stat din Romania erau straini de Neamul Romanesc, o proportie covarsitoare, de peste 90%, avand-o cetateni evrei, maghiari si tigani. Dau numai cateva nume reprezentative: Gheorghe Pintilie (n. Timofei Bodnarenko), general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului (1948-1963), Mihai Dulgheru alias Mişa Dulberger, şeful Direcţia a V-a a Securităţii Poporului, Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, Iosif Kisinevski, născut Jakob Roitman, Vasile Luca, născut László Luka, casatorit cu Betty Birnbaum, de origine evreică, veterană a Războiul Civil Spaniol (vicepresedinti ai Consiliului de Ministri din Guvernul Groza), Teohari Georgescu alias Tescovici Burăh (ministru de interne), Walter Roman, născut Ernő Neuländer, ministrul Postelor si Telecomunicatiilor, Silviu Brucan (n. Saul Bruckner), redactor sef la Scanteia, ambasador în Statele Unite si la ONU, si nu in ultimul rand, Alexandru Nicolschi (n. Boris Grünberg), subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului (1948-1953) si secretar general al Ministerului Afacerilor Interne (1953-1961), vestit pentru dirijarea “fenomenului Pitesti”, adica a celui mai crunt experiment de tortura pshihica si fizica cunoscut vreodata in lume, actiunea sa fiind concentrata pe studentii si legionarii incarcerati la Pitesti si Aiud, cu alte cuvinte, pe cele mai puternice elemente romanesti.

Inchizand aceasta paranteza ma intorc in prezent si constat ca in aceste procese nu apare niciun alogen, in ciuda faptului evident ca acestia erau majoritari in aparatul de represiune comunist, procesele seamanand parca cam mult cu asa-zisul proces al comunismului initiat de Vladimir Tismaneanu, el insusi urmas de comunisti, parintii sai fiind Leonte Tismăneanu si Hermina Marcusohn, ambii membri marcanti ai Kominternului.

Ce se urmareste de fapt?

“Spalarea” comunismului de esenta straina, romanizarea fortata a acestuia si inducerea ideii (ventilata de GDS si Revista 22, via Soros) ca ideologia comunista nu a fost nociva din cauza internationalismului si ateismului promovat de ea, ci, culmea, datorita “nationalismului” lui Ceausescu. Se “imblanzeste” astfel indirect perceptia fata de Rusia, tot raul fiind transferat printr-o imbratisare fortata si perversa victimei, poporul roman, care “n’asa”, vorba lui Brucan, este “stupid people” si inghite pe nemestecate teoriile create in laboratoarele Noii Ordini.

Mihai Tirnoveanu

10 iulie – Martiriul legionarei Nicoleta Nicolescu

mucenica Nicoleta Nicolescu- torturată şi arsă de vie la crematoriul din Bucureşti de sioniști-

Cum a fost asasinată comandanta Cetăţuilor de Fete Legionare  (cf. „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă) Torturată, violată şi apoi trezită din nesimţire şi conştientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului…

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetăţui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata morţii se învârtea sârguincios; veşti tragice soseau din ţara întreagă despre cei cuminecaţi în credinţa lor pe drumul cu Arhangheli.

Şi, într-una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei şi cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viaţă ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii, n-a putut fi păstrat. Până şi brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinţei Nicoletei. Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreşte ca să i se ia viaţa grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii şi schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, aşa cum sperau ei. Încă mai respira şi cuţitele negre banditeşti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaţa asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroşi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeţi şi târnacoape îngropătoare de alte vieţi tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

- Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, maşina se opri. Undeva mai pe dreapta, o uşă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

- Actele de…

- Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenţi. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

- Da, dar ştiţi, corpul trebuie înregistrat…

- S-a făcut de delegaţii Prefecturii: Siguranţa Statului.  Ştim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în faţa autorităţilor „statului”, mecanicul deschise larg uşa şi se dă într-o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliţie din Bucureşti şi agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roşit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colţuri, să nu se murdărească, şi au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe  culoarul palid luminat.

- Stai aşa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare şi, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viaţă parcă. Horcăia în sânge încercând să respire şi ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viaţă… Era aproape de ora 23…

mucenica Nicoleta Nicolescu salut legionarPuţin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu linişte, o linişte mormântală şi apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimţite o lacrimă şi încercă iute să şi-o ascundă cu mâna.

- A murit!… Ai văzut?!… Ţi-am spus eu…

Din coşul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeşte ca o perdea subţire deasupra oraşului cufundat în noapte, vestind mişelia cea mare… O viaţă de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă şi trăsnetele lui Dumnezeu încep să  biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul mişelnic, uneltit şi hotărât de putere împotriva tineretului creştin legionar, osândea hoţeşte la moarte. Rodul de aur al Ţării, păşea pe drumul spinos al calvarului şi mântuirii Neamului…

Notă: se pare că cenuşa ei s-a recuperat şi a fost adusă la mănăstirea Predeal în 1940. Se pare că regimul comunist de mai târziu va fi înspăimântat de mormintele martirilor, căci Securitatea se informa că la Predeal stareţul Dionisie Velea (mutat de patriarhul Justinian ca prim-slujitor la catedrala patriarhală) „a permis călugărului Nicandru Prodan să aducă legionari pentru şedinţe clandestine şi să adăpostească osemintele lui Nicoleta Nicolescu, ţinând slujbe speciale pentru ea[1].

 din cartea Martiri şi mărturisitori români din secolul XX – Fabian Seiche


[1] La Adrian Gabor, Biserica Ortodoxă Română şi regimul comunist, curs.

 Fragment din  Acatistul Sfintilor Romani din inchisori:

 Condacul al 11-lea:

 Cumplita prigoana cea cu manie pornita asupra voastra n-a crutat nici firea femeiasca cea slaba, si intocmai mucenitelor de demult, multime de femei cu indrazneala au marturisit dragostea lor pentru Hristos si neam, si chinurile au rabdat cu bucurie, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 11-lea:

 Ingrozitu-s-au credinciosii vazand adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar calaii cei cu inima de piatra, nicicum luand seama ca acela viata mai avea intr-insul, cu grabire l-au aruncat in cuptor si vaiete surde din flacari au rasunat, iar noi cutremurandu-ne de unele ca acestea cu frica graim:

Bucurati-va, trupuri firave cu suflet calit.
Bucurati-va, ca pe Hristos cu indrazneala ati marturisit.
Bucurati-va, ca mucenitelor din vechime v-ati asemanat.
Bucurati-va, ca multe feluri de chinuri ati rabdat.
Bucurati-va, ca batjocuri si loviri ati primit.
Bucurati-va, ca spanzurandu-va cumplit v-au strujit.
Bucurati-va, ca spre impuscare pieptul vostru l-au dat.
Bucurati-va, ca mainile soldatilor pe arme au tremurat.
Bucurati-va, ca trupurile v-au batut pana la sange.
Bucurati-va, ca de suflete nu s-au putut atinge.
Bucurati-va, cu Sfintii acestui neam prigonit.
Bucurati-va, toti care in credinta ati murit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

| bucovina profunda

Documente ce atestă reaua credință a monahului Filoteu, complice cu Victor Roncea, faţă de proslăvirea Părintelui Calciu la 7 ani de la trecerea la Domnul

7 ani Parintele Gheorghe CalciuDezgroparea Părintelui Calciu cu ocazia pomenirii de 7 ani a fost adusă în discuție în obștea Mănăstirii Petru Vodă cu câteva săptămâni înainte de data 16 nov. 2013 (ziua parastasului).

Tot despre acest subiect, obștea Mănăstirii Diaconești și-a manifestat în mai multe rânduri întrebarea dacă Părintele Calciu va fi dezgropat, considerând o mare bucurie pentru toți dacă s-ar întâmpla.

În duminica dinainte de parastas, 10 nov. 2013, starețul Hariton Negrea s-a sfătuit în altar cu preoții mănăstirii legat de dezgroparea Părintelui Calciu, cerându-le să nu spună nimic despre acest lucru. Dar s-a aflat că hotărâseră ca vineri (15 nov. 2013) prin rânduiala cuvenită, cu sobor de preoți să recurgă la deschiderea mormântului Părintelui Calciu și să constate starea în care se află trupul, urmând să decidă ce era de făcut.

Aflând de aceasta hotărârea a starețului, nimeni altul decăt monahul Filoteu, din proprie inițiativă îi scrie fiului Părintelui Calciu, Andrei Calciu, mailurile de mai jos.

După cum puteți citi, el a pus problema conform dorinței lui, contrare celei Părintelui Justin, de a nu fi dezgropat Părintele Calciu. De ce și din partea cui avea această misiune, nu știm! Dar Dumnezeu îi știe orice ungher al sufletului și nu va scăpa.

Deci, monahul Filotheu îl pune în gardă pe Andrei Calciu, ca și cum cineva dinafara mănăstirii Petru Vodă vrea să dezgroape trupul Părintelui Calciu, iar nu preoții din mănăstire, dimpreună cu starețul!!!

În mailurile de mai jos se poate observa clar că Andrei Calciu avea prețuire pentru preoții și monahii din mănăstire și înțelege că cineva din-afara măstirii vrea dezgroparea tatălui său, exact cum a și vrut să-i inducă monahul Filoteu.

Refuzul categoric al fiului Andrei Calciu a determinat pe starețul Hariton să renunțe la dezgroparea Părintelui Calciu, zicând că a primit chiar telefon de la el cu amenințări de ordin financiar etc. Cine știe cât de adevărat o mai fi și asta?

 Iată mailurile oferite de starețul Hariton, așa cum i-au fost date de monahul Filoteu, scoase la imprimantă pe niște jumătăți de hârtie. Citiți în ordinea numerotării.

 mail-1mail-2

Și de aici a urmat ceea ce deja e o istorie tristă și un declin fără precedent al mănăstirii Petru Vodă. Vedeţi cu câtă satisfacţie îi mulţumeşte monahul Filoteu lui Andrei Calciu pentru că nu este de acord cu dezgroparea.

E bine de știut că marți, înainte de parastas s-a încercat dezgroparea Părintelui Calciu la orele 9 dimineața, pe timp de zi, dar monahul Filoteu a anunțat presa, care a telefonat starețului cerându-i declarații. În cele din urmă starețul a fost nevoit să oprească dezgroparea.

Câtă ură să fi avut acest monah Filoteu încât să recurgă la uneltele sionismului pentru a-și pârî frații?

Atât de turbat a fost, încât nu a intrat niciodată în chilia în care a fost depus trupul Părintelui Calciu, aproape 40 de zile, timp în care s-au închinat la sfintele moaște ale Mărturisitorului călugări, maici (ex. Diaconești, Văratec etc.), Mitropoliul Teofan, exarhul Neamțului, consilierul Nicodim. Se poate numi aceasta evlavie? Putem spune că el își dorește canonizarea Părintelui Calciu? A scris acea înștiințare pentru canonizare mai mult pentru a avea un alibi, praf în ochi pentru credulii ce nu-i cunosc viclenia. Apropo de acest lucru, și pot fi întrebați pentru confirmare părinele Simeon de la Sihăstria și părintele Antim de la Bistrița, că Părintele Justin, cu 2 luni înainte de trecerea la Domnul ne-a avertizat pe mai mulți care eram în chilia sa, să rupem orice legătură cu monahul Filoteu, să nu mai facem nimic împreună cu el, căci s-a lămurit de-a lungul anilor că este de-o mândrie încât dacă nu este el în centrul lucrurilor nu e bun nimic. Acestea sunt cuvintele Marelui Duhovnic Justin Pârvu despre un fiu duhovnicesc ce a fost ținut în frău cât a trăit, nepermițându-i să mai scrie nici pe net, nici în revista ATITUDINI.

Că veni vorba de revista Atitudini, poate nu știți că prin contribuția lui Filoteu, revista nu s-a mai primit la pangarul călugărilor de când a murit Părintele Justin, deși Părintele lăsase cu limbă de moarte ca revista să meargă mai departe. Asta spune foarte multe despre interesele pe care le are acest “scholarios”, cum îi place să se creadă.

Tot Filoteu a amenințat și alungat din incinta mănăstirii, scoțându-l de la Sfânta Liturghie, pe cameramanul Petru, care mergea des la Petru Vodă pentru a-i lua interviuri monahului Teodot. Aveti marturia cameramanului aici.

Frățietatea lui cu jidovul Victor Roncea arată clar orientarea securist-sionistă a acestuia, lovind cu ură viscerală în monahul Teodot, care vorbește împotriva sionismului. Am fost martor la foarte multe sinaxe ale mănăstirii în care monahul Teodot era pus la zid de către monahul Filoteu, pentru că îi critica pe sioniști și pe masoni. Deci se unește cu dușmanii pe față ai lui Hristos pentru a-și “ucide” frații întru Hristos. De frații roncea ne-a spus Părintele Justin de la început că sunt agenți, dar e bine că-i știm și să nu ne dăm de gol, ca să nu se trimită alții pe care nu-i știm. Când a fost cu Roșia Montană, Părintele Justin s-a mâniat tare pe victor roncea care susținea proiectul alături de Băsescu, făcându-l trădător de neam, iar altădată s-a dezis total de el (vezi video). Dar nici aceasta nu a fost de-ajuns pentru monahul Filoteu ca să rupă orice legătură cu jidanul, ci mai abitir acum dupa moartea Părintelui îl folosește pentru a-l denigra necreștinește pe monahul Teodot, căruia îi poartă o ură ancestrală. Iar jidanul parcă duce un adevarat jihad împotriva mărturisitorilor din Ortodoxie, folosindu-se de fiecare ocazie ca să lovească în cei care mărturisesc pe față și deranjează sistemul, cum ar fi ieromonahul Savatie Baștovoi, părintele Mihai Valică, teologul Danion Vasile, toți apropiați ai Părintelui Justin la care ținea și îi punea cu bucurie să predice când veneau la mănăstirile Petru Vodă sau Paltin. Să nu mai zicem de atacul furibund la adresa monahului Teodot, făcut la comanda lui Filoteu. Doar un dușman feroce al ortodoxiei poate să atace așa mărturisitori.

Am spus acestea, și nu sunt decât foarte puține, pentru a face un pic de curățenie în mocirla în care se scaldă acest monah, dimpreună cu aliatul său în calomnii, victor roncea.

Părintele Justin spune dumnezeiește: “A suferi anumite amărăciuni nu este atât de important. Trebuie să ne îngrijim să nu ne umplem de răutate împotriva aceluia ce ni le pricinuieşte.”

Monahul Teodot a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a aduce la cunoștiință întregii Ortodoxii, mărturia sfințeniei Părintelui Calciu, aflat cu sfinte moaște întregi, luptându-se cu gașca celor ce nu au avut odihnă până ce nu au văzut îngropate sfintele moaște. Depun mărturie că nu i-a fost deloc ușor, dar a BIRUIT! Și i-a iertat pe toți, rugându-se pentru luminarea lor.

Cât mă privește pe mine, dau slavă lui Dumnezeu că mi-am găsit o cale de mântuire și mai puțin mă afectează mizeriile celor doi, însă mă doare pentru monahul Teodot, care e prigonit pentru că urmează linia Părintelui Justin, mărturisește cu orice risc și e un mare patriot și iubitor de aproapele. Cine-l cunoaște, știe că așa e. Să fii prigonit pentru că mărturisești pe Sfinții Închisorilor e mare cinste și poate că e normal să treci puțin prin ponegririle și trădătorile pe care le-au suferit și ei.

Să ne rugăm unii pentru alții, mai ales pentru monahul Teodot, să-l întărească Domnul Hristos, pentru rugăciunile Sfântului Mărturisitor Justin Pârvu de la Petru Vodă. Amin!

Cine este “Papa” în Ortodoxie?

Duhul Sfant - fresca Manastirea Petru Voda

Ortodoxia are şi ea un papă, mai vechi decât toţi papii şi patriarhii din lume. L-a avut dintru început, şi-l va avea până la sfârşitul vremurilor. Este acelaşi papă pe care l-au chemat şi toţi apostolii lui Hristos. Duhul Sfânt, Duhul înţelepciunii şi înţelegerii, Duhul mângâierii şi puterii lui Dumnezeu – El e adevăratul papă al Bisericii lui Hristos din veac şi până în veac, neînlocuit şi neschimbat, nevotat şi necontestat, fără înaintaş şi fără urmaş.

Iar în ce priveşte faptul că apostolii L-au recunoscut pe Duhul Sfânt ca verhovnic şi papă al lor, există din fericire un document scris – scris chiar de mâna lor. La primul lor sinod, din Ierusalim, apostolii au scris vestitele cuvinte: Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă să fie aşa şi pe dincolo (Fapte 15, 28). Evident, apostolii L-au pus pe Duhul Sfânt înainte şi mai presus de sine. Înainte de acea întrunire şi de oricare alta, Lui I se rugau, pe El îl chemau, Lui I se supuneau necondiţionat. Oare nu fac astfel până în ziua de astăzi mai-marii Bisericii Ortodoxe? De câte ori se adună în sinod, ei îşi aduc aminte în primul rând să-L cheme pe infailibilul lor papă, pe Duhul Sfânt; pe Acesta îl cheamă cu frică şi cutremur înainte de începerea a tot lucrul, şi Lui I se supun necondiţionat. Dar nu numai mai-marii bisericeşti, ci şi mai-marii lumeşti din ţările ortodoxe, miniştrii şi aleşii poporului, dintotdeauna au purces mai întâi la chemarea Sfântului Duh, şi cu asta au început lucrarea lor sinodală sau parlamentară. Acelaşi lucru l-au făcut şi-l fac mai-marii din învăţământ. Ştiţi că la începutul anului şcolar ei merg cu elevii lor să îl cheme pe Duhul Sfânt. Şi Atotbunul, Atotputernicul şi Atotînţeleptul Duh Sfânt toate le îndrumă, toate le întăreşte, toate le insuflă: şi Biserica, şi statul, şi educaţia. Şi stăpâneşte tot şi toate, nu prin forţă, ca un dictator pământesc, ci ca un tată – prin înţelepciune şi dragoste. El ne şi este tată prin botezul cu care suntem botezaţi.

Iar dumneavoastră ştiţi că în greceşte cuvântul „papa” înseamnă părinte, tată. Aşadar, în înţelesul corect din punct de vedere istoric şi moral Duhul Sfânt este tatăl nostru, este papă al nostru. Şi la ce i-ar mai trebui Bisericii Ortodoxe încă un tată, altfel spus papă? Oare nu ne-a preîntâmpinat şi însuşi Domnul Hristos să ne ferim de papii – taţii – pământeşti? El ne-a poruncit acum 19 veacuri: Şi tată (a se citi: papă) să nu chemaţi vouă pe pământ, că Unul este Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 23, 9).

Pace dvs. şi sănătate de la Dumnezeu!

| de  Episcop Nicolae Velimirovici în cartea
Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi- scrisori misionare